Sentința penală nr. 9/2013. Purtare abuzivă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ NR.9/2013

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: ANA C., judecător GREFIER: M. B.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C., reprezentat prin PROCUROR - V. T.

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpații P. O. și M. D., trimiși în judecată astfel :

  • inculpatul P. O. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev .de art.250 al.1,4 C.pen. și art.250 al.1 și 3 C.pen. cu aplic.art.33 lit. a C.pen.

  • inculpatul M. D. - pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.250 al.1,4 C.pen.

    La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

    S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 ianuarie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

    C U R T E A

    Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. din_ dat în dosarul nr. 209/P/2010 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:

  • P. O. - fiul lui I. și Dina, născut la_ în Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, domiciliat în N. nr. 104 A, jud. Bistrița-Năsăud, subinspector de poliție la D.C.C.O. - Brigada C. -N., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 250 alin. 1, 4 Cod penal și art. 250 alin. 1, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, și

- M. D. - fiul lui I. și I., născut la_ în Dej, jud. C., agent șef de poliție la D.C.C.O. - Brigada C. -N., domiciliat în C. -N., str. D. nr. 47, bloc V 21, ap. 19, jud. C., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 250 alin. 1, 4 Cod penal.

- scoaterea de sub urmărire penală a numitului V. A. R., fiul lui

G. și Oochia, născut la_ în Dej, jud. C., domiciliat în Dej, str. B. nr. 11, jud. C., sub aspectul infracțiunii de ultraj, prev. de art. 239 alin. 1, 2 și 5 Cod penal.

- neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul M. IOSI-F., fiul lui I. și Irina, născut la_ în Bonțida, jud. C., domiciliat în Dej, str. Alecu Russo, nr. 16, jud. C. sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 250 alin. 1, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

S-a reținut, în esență, prin actul de sesizare că în seara zilei de _

, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municip. Dej, jud. C., ca lucrători de poliție, inculpații P. O. și M. D. au

întrebuințat expresii jignitoare față de partea vătămată V. A. R. și i-au aplicat acesteia multiple lovituri (inclusiv cu piciorul), cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 35-40 de zile de îngrijiri medicale, iar inculpatul P. O., în aceeași seară și cu aceeași ocazie a

întrebuințat expresii jignitoare și față de partea vătămată V. V. (soția lui

V. A. R. ) și totodată, a exercitat acte de violență asupra acesteia, prinzând-o cu brutalitate de braț și împingând-o.

Analizând actele și lucrările dosarului, întreaga probațiune administrată în cauză, instanța reține următoarele:

Inculpații sunt lucrători de poliție judiciară la D.C.C.O. - Brigada C. -

N., P. O. având funcția de ofițer principal II și gradul profesional de subinspector de poliție, iar M. D. având funcția de agent principal și conducător auto, cu gradul profesional de agent șef de poliție.

În noaptea de 13/_ inculpații se găseau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Dej, județul C., în baza planului de acțiune comun nr. 8/953456/_, având ca sarcini de serviciu: identificarea și luarea în evidență a persoanelor care practică prostituția în orașul respectiv, a persoanelor care se află în compania persoanelor care practică prostituția și a celor care le supraveghează (vol.1- f.33-37). La acțiunea din noaptea respectivă au participat și lucrători din cadrul P. Municipiului Dej.

Întrucât se cunoșteau locațiile din oraș în care se practică prostituția, în cadrul acțiunii din_, în zona autogării din Dej, a fost depistată de unul din echipajele de poliție - din care făceau parte și inculpații - martora

J. R. R., care se afla într-un autoturism, întreținând relații sexuale contra cost cu martorul Rus F. M., astfel că martora a fost condusă la sediul P. Municipiului Dej, pentru sancționarea sa pentru prostituție - dosar penal sau sancționare contravențională.

Totodată, de pe traseu, alți lucrători de poliție au depistat, ridicat și condus la poliție și alte persoane de sex feminin, care racolau clienți pentru întreținerea de relații sexuale contra cost.

Odată conduse la sediul poliției, lucrătorii de poliție au observat că la majoritatea fetelor aduse, le sunau telefoanele mobile, nr. de pe care erau apelate fiind același, astfel că, au avut bănuiala că persoana neidentificată care apela, inclusiv pe martora J. R. R. ar fi de fapt, proxenetul acesteia și al celorlalte fete.

În aceste condiții, inculpatul P. O. a luat telefonul mobil și a răspuns la un apel, constatând că interlocutorul neidentificat este o persoană de sex masculin, căreia inculpatul i-a spus că ar fi client al prostituatei respective și că aceasta i-ar fi furat niște bani, cerându-i bărbatului să vină în zona autogării din Dej, pe str. B. la intersecția cu str. Baia Mare, să-i aducă acei bani, în caz contrar, urmând a sesiza poliția.

Urmare a acestei convorbiri, inculpații P. O. și M. D., împreună cu martora J. R. R., s-au deplasat în zona autogării din Dej, cu autovehiculul de serviciu Mercedes Vito cu numere de înmatriculare _

, neinscripționat, de culoare albastră, în scopul depistării și identificării presupusului proxenet.

Întrucât se stabilise exact locul de întâlnire, odată ajunși în zona respectivă, cei doi inculpați au observat la intersecția străzii B. cu strada ce duce spre Baia Mare un bărbat - partea vătămată V. A. R. - ce locuiește pe str. B. nr. 11 și care, arată că la ora respectivă, ieșise pe stradă să-și caute pisica.

Inculpații P. O. și M. D. au considerat (conform susținerilor lor), că acesta ar fi suspect, mai precis, că ar fi proxenetul pe care îl așteptau, astfel că au coborât din mașină, mai întâi inculpatul M. și, apoi și inculpatul P. și i-au solicitat lui V. A. R., să prezinte un act de identitate.

De menționat că, deși inculpații însuși precizează că au luat-o pe J.

R. cu ei pentru ca potențialul proxenet să vadă că este cu ei, altfel nu ar fi avut ce să discute cu acesta și, la rândul lor să-l poată identifica, au recunoscut că, fără a o întreba pe J. R. (care a rămas în mașină pe tot timpul derulării incidentului) dacă bărbatul respectiv este cel care a apelat-o sau măcar să o lase să coboare din mașină, spre a fi văzută de acesta, au mers la partea vătămată și, fără a se prezenta în vreun mod, fără a-și declina calitatea profesională, i-au solicitat un act de identitate.

Partea vătămată le-a spus că nu are actul de identitate asupra sa, dar că locuiește în imediata apropiere și că poate să-și strige soția să-i aducă actul de identitate, dacă este necesar, indicându-le în același timp imobilul în care locuiește și a spus că se numește V. R. .

Cu toate acestea, inculpatul P. O. l-a apucat pe V. A. R. de încheietura unei mâini și i-a spus să urce în autovehicul, trăgându-l de mână pentru a-l urca în dubă.

Partea vătămată a ripostat, s-a împotrivit a fi urcată în mașină, astfel că P. O. a lovit-o cu piciorul lui în fluierul piciorului, aceasta a căzut la pământ, iar M. a lovit-o în zona cefei, din spate, după care ambii inculpați, au început să-i aplice lovituri cu pumnii și picioarele, deși partea vătămată, în afară de faptul că nu a înțeles să dea curs solicitării inculpaților de a urca în mașină și a merge la poliție (pentru că, spune ea, nu avea nicio treabă cu poliția), nu îi agresase în nici un mod, nici fizic, nici verbal .

Partea vătămată V. A. R. a început să strige după ajutor, strigătele victimei fiind auzite de soția acesteia, V. V., care a mers în grabă în locul respectiv și l-a văzut pe soțul său întins pe jos, cu fața la pământ, observând că inculpatul P. O. îl lovea în mod repetat, cu picioarele în zona trunchiului și auzind când soțul său striga în continuu că nu mai poate și spunea: "mi-au rupt mâna, nu-mi mai simt mâna" .

V. V. le-a spus inculpaților că este însărcinată și să nu mai dea în soțul său, auzind totodată că aceștia l-au jignit în continuu pe V. A.

R., strigându-i că este "gunoi" și solicitându-i în mod repetat să tacă din gură.

De asemenea, V.

V.

l-a prins de mână pe P. O., rugându-l să

nu-l mai lovească pe V.

A.

R., însă acesta a luat-o de braț pentru a o

îndepărta din locul respectiv.

Incidentul în integralitatea sa a fost observat de J. R., rămasă în mașina poliției, aspect confirmat și de către inculpatul M., care arată că martora a putut vedea și auzi ce se întâmplă, deoarece ușa de la mașină a rămas deschisă.

De asemenea, martora B. S. P., o altă persoană care practică prostituția și aflată în zonă la momentul respectiv, a văzut când partea vătămată a fost agresată de către ambii inculpați, relatând aceleași aspecte ca și J. R. și partea vătămată - că V. A. R. a fost lovit cu pumnul în ceafă, iar după ce s-a aplecat și s-a lăsat în jos, victima a fost lovită de mai multe ori cu pumnii în zona cefei și a capului și cu picioarele în zona coastelor și a spatelui. Martora este cea care a sesizat incidentul la numărul

telefonic de urgență 112, deoarece s-a "speriat foarte tare ... relatând că doi bărbați îl bat foarte rău pe un al treilea".

Astfel, la fața locului au sosit două echipaje de la Poliția Dej, la solicitarea martorei B., dar și a inculpatului M. care, a solicitat ajutor, constatând că, împreună cu colegul P., nu pot face față situației, nu reușeau să introducă partea vătămată în mașină.

Cu o mașină au sosit la fața locului, martorii D. F., U. C. ,

C. S. și SA, iar cu o altă mașină, martorii R. C. și C. A.

  • toți, lucrători de poliție, la Ordine P. ă, respectiv, la Serviciul de Combatere Crimei Organizate.

    Partea vătămată era căzută la pământ, iar inculpații, peste ea, încercau să o imobilizeze, în acest scop cerând niște cătușe colegilor sosiți la fața locului. Martorul R. C. a fost cel care a scos cătușele, partea vătămată s-a a opus încătușării, astfel că a fost nevoie ca mai multe persoane dintre cele sosite, inclusiv inculpații, să o imobilizeze pe partea vătămată. I s-au pus cătușele pe o mână, i s-a întors mâna la spate și apoi, s-a reușit încătușarea acesteia și urcarea în mașina poliției, cea cu care veniseră inculpații. În mașină, s-a permis și accesul părții vătămate V. V.

    , ambii soți fiind transportați la sediul P. Municipiului Dej, cu autovehiculul inculpaților.

    În incinta respectivă, V. A. R. a fost dus în biroul nr. 10, al formațiunii poliției de investigații criminale, unde după câteva momente, fiindu-i rău, în urma rănilor suferite, partea vătămată s-a întins pe pardoseală, solicitând în mod repetat să fie chemată ambulanța.

    În cele din urmă, având în vedere starea părții vătămate V. A. R., a fost sesizat Serviciul de A. al J. C., iar la sediul P. Municipiului Dej s-a prezentat ambulanța cu numărul de înmatriculare _

    , echipajul fiind format din martorii Ivanovici V. și I. M. A., conform ordinului de misiune nr. 190395/_, ora apelului către Salvare fiind 22:57:35.

    Partea vătămată a fost preluată de către echipajul ambulanței, cu targa, dintr-un birou din sediul P. Municipiului Dej și transportată ulterior la mai multe unități spitalicești, de urgență. Echipajul ambulanței a constatat, la o examinare sumară că V. A. R. suferise contuzii, traumatism cranio-cerebral și traumatism al coloanei vertebrale (f. 47, 48 - vol.1 dos. u.p.).

    Potrivit certificatului medico-legal emis de IML C. la_ - partea vătămată V. A. R. prezenta la această dată leziuni corporale (traumatism vertebral cervical, traumatism cranio-facial minor, excoriații frontale, contuzie toracică cu fractură claviculă dreaptă - imobilizat în bandaj Waston, contuzie lombară, contuzie antebraț și genunchi drept ) datând din_, care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și care necesită pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale - fila 8 vol. I dos. u.p.

    Pentru același nr. de zile de îngrijiri medicale sunt și concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală - INML Mina Minovici B. din_, avizat de Comisia Superioară Medico - Legală ( filele 76-87 vol.III instanță), care menționează că: fractura de claviculă s-a produs la_, având în vedere absența unor date medicale care să ateste o fractură de claviculă anterior acestei date, precum și diagnosticele consemnate în documentația medicală pusă la dispoziție și buletinele radiologice întocmite ulterior datei de_ .

    Partea vătămată V. V. nu a solicitat eliberarea unui certificat medico-legal, raportat la agresiunea pretins suferită.

    Starea de fapt, mai sus descrisă, se probează cu următoarele mijloace de probă:

    de la urmărire penală:

    Volumul I: plângere penală (f. 2-7); xerocopie certificat medico-Iegal (f.8); xerocopii declarații olografe J. R. R. și B. S. P., date în fața unui avocat (f.9-12); declarațiile părților vătămate V. A. R. (f.18, 97-104) și V. V. (f.19, 107-111); adresa nr. 950538/_ a D.C.C.O. -

    Brigada C. -N. (f. 22); adresa nr. 341965/_ a I.P.J. C. - Serviciul de Resurse Umane (f. 24); referat nr. 381/VIII/1/_ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj (f.26); nota de relații nr. 431592/_ a P. Municipiului Dej (f. 29, 30); adresa nr. 950769/_ a D.C.C.O. - Brigada

    C. -N. (f. 33-34); xerocopia sintezei acțiunii nr. 949398/_ (f.35-37) și raport întocmit de inculpații P. O. și M. D. (f.38-41); adresa nr. 2666/_ a Serviciului de A. al J. C. ; xerocopia ordinului de misiune nr. 190395/_ și a fișei pacientului V. R. (f.45-48); adresa nr. 6421/_ a S. ui M. Dej (f.51,52); precum și xerocopia foii de observație a numitului V. A. R. (f.53-56); xerocopiile biletului de ieșire din spital emis de C. a de Neurochirurgie, a fișei de examinare emisă de S.

    C. de U. .Prot Dr. Octavian Fodor" C. -N. - U. - Ortopedie, a buletinului de analiză medicală nr. 4827/_, a unui bilet de trimite ș.a. (f. 57-74); decont de cheltuieli (f.76, 77); adrese ale procurorului către S.

    C. J. de U. C. - Unitatea de Primire Urgențe, C. -N., str. Moților nr. 68, din_, respectiv către C. a de Neurochirurgie C. -N., str. V. Babeș nr. 43, din_ (f.78-81); declarațiile martorilor Ivanovici V. (f.84-87) și I. M. A. (f.90-93);

    Volumul II: declarațiile martorilor B. S. P. (f.1-6), R. C. (f.82-85), C. A. C. (f.86-89), F. Flaviu (f. 90, 91), V. S. (f.93-96),

    C. S. O. (f.97-102), D. F. H. (f.103-105), SA (f. 106-

    109), U. C. (f.110-114), J. R. R. (f.115-123); declarațiile

    inculpaților M. D. (f.7-15) și P. O. (f.16-25); adresa nr. 14040/_ a S. ui C. J. de U. C. - Compartimentul Contencios, decont de cheltuieli și xerocopie a fișei de urgență nr. 10739/_ (f. 30-40); xerocopia foii de observație nr. 38237/2010 Neurochirurgie (f.41) și xerocopiile altor acte medicale (f.42-52); xerocopia procedurii privind imobilizarea persoanelor PRO-PS/POP 11, intrat în vigoare la_ și aprobat de I.G.P.R. (f.56-62); fotografii ale victimei V. A. R., efectuate în timp ce aceasta se afla căzută pe pardoseală, într-un birou din incinta sediul

    P. Municipiului Dej, în seara zilei de_ (f.63-65); declarația făptuitorului M. I. F. (f.132-135);

    Volumul III: plângere penală înregistrată la data de_, sub nr. 1267/P/2010 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej, formulată de

    inculpați împotriva lui V. A. R. (f.1-3); declarații de martor luate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, în dosarul nr. 1267 /P /2010, de la martorii U. C., R. C., Ivanovici V., I.

    M. A. și F. Flaviu (f.4-13); adresa cu nr. 1267/P/2010 din_ a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej (f.14); declarațiile martorilor V. G.

    L. (f.20-23), Rus Ooru C. (f.33-39); declarație inculpat P. O. din_ (f.43-44).

    de la instanță

    Volumul I: declarații martori J.

    R.

    , I.

    A.

    , R. C.

    , C.

    A. ,

    V.

    S., C. S., D. F., S.

    A.

    , U.

    C.

    , M.

    I.

    F. ,

    V. G. L., Rus D. C., Bob I. (filele - 138, 129, 127,131,134,125, 238, 241, 246, 251, 249,136,121, 254).

    Volumul II : declarații de martori: B. S., M. G., R. F. M.

    , S. L. (filele 93, 59, 97, 227 ); relații Poliția Dej (filele 51, 83,114); răspuns de la unitățile medicale (filele 222-223, 251); raport de expertiză medico-legală și nouă expertiză medico-legală - IML C. ( filele 284-286, 263-266); relații de la unitățile medicale privind istoricul și circuitul radiografiilor părții vătămate V. A. R. ( filele 274-275).

    Volumul III: raport de nouă expertiză medico-legală - INML Mina Minovici B. ( filele 76-87); declarații inculpați filele (94-101).

    În drept, instanța constată că:

    Fapta inculpatului P. O. - care în seara zilei de_, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ca lucrător de poliție, a întrebuințat expresii jignitoare față de partea vătămată V. A. R. și totodată, împreună cu coinculpatul M. D. i-a aplicat părții vătămate V.

    A. R. multiple lovituri (inclusiv cu piciorul), cauzându-i leziuni corporale, care au necesitat pentru vindecare 35- 40 de zile de îngrijiri medicale - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. 1, 4 Cod penal.

    Fapta inculpatului M. D. - care în seara zilei de_, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ca lucrător de poliție, a întrebuințat expresii jignitoare față de partea vătămată V. A. R. și totodată, împreună cu coinculpatul P. O., i-a aplicat părții vătămate V.

    A. R. multiple lovituri (inclusiv cu pumnul și piciorul), cauzându-i leziuni, care au necesitat pentru vindecare 35-40 de zile de îngrijiri medicale - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. 1, 4 Cod penal.

    Inculpații au negat constant comiterea faptelor de care sunt acuzați, recunoscând în parte, în materialitatea lor, agresiunile asupra părții vătămate V. A. R., însă arătând că acestea au fost impuse de atitudinea agresivă a părții vătămate și refuzul acesteia de a se legitima și de a da curs solicitării de a însoți inculpații la sediul poliției, în vederea stabilirii identității, acțiunile lor fiind circumscrise măsurilor permise de lege în astfel de situații.

    Apărările inculpaților nu pot fi primite pentru următoarele considerente:

    Este adevărat, așa cum susțin și inculpații că, potrivit dispozițiilor legale în materie - art.31 din Legea nr.218/2002 - polițistul are dreptul să legitimeze și să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispozițiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală și, respectiv, să conducă la poliție pe cei, care prin acțiunile lor periclitează viața persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum și persoanele suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale a căror identitate nu a putut fi stabilită în condițiile legii, cazuri în care polițistul este îndreptățit să folosească forța.

    Inculpații au omis însă, a preciza în acest context și obligațiile ce-i revin polițistului, înainte de a acționa, respectiv, cele prev. de art.41 din aceeași lege - în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul este obligat s ă

    prez in te ins ign a s au leg itimaț ia de se rv ic iu, dup ă c az, p en tru a -ș i f ac e

    cunoscu tă, în pre al ab il, c al itate a, cu excepția situațiilor în care rezultatul intervenției sau siguranța ulterioară a polițistului ar fi periclitată; înainte de intrarea în acțiune sau efectuarea intervenției ce nu suferă amânare polițistul este obligat s ă se p rez in te ver b al , iar după încheierea oricărei acțiuni sau

    intervenții, să se legitimeze și să își declare funcția și unitatea de poliție din care face parte.

    Astfel, pentru a beneficia și a se prevala de dispozițiile legale care dispun absolvirea de orice răspundere a polițistului pentru fapte comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu (potrivit art.56 din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului - este absolvit de orice răspundere, polițistul, care prin exercitarea, în limitele legii, a atribuțiilor de serviciu, a cauzat suferințe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora), este necesar ca inculpații să se fi situat în situațiile premisă stabilite de lege.

    Ori, în cauză, din probele dosarului rezultă clar că cei doi inculpați nu s-au situat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în limitele legii, ci au acționat cu încălcarea acestora.

    Din declarațiile părții vătămate V. A. R., coroborate cu declarațiile martorelor J. R. și B. S. rezultă că cei doi inculpați nu s-au legitimat, nu și-au declinat calitatea, nu au spus din ce unitate de poliție fac parte, nici la momentul abordării părții vătămate și nici la finalul acțiunii, iar mașina în care au sosit nu era inscripționată, nu purta însemnele poliției; apoi, inculpații nu se aflau în situația de a lucra sub acoperire, astfel încât să nu trebuiască să se legitimeze pentru a nu periclita rezultatul intervenției sau siguranța lor ulterioară.

    Pe de altă parte, nu s-a dovedit că V. A. R. făcea parte din categoria persoanelor, față de care exista obligația legitimării, respectiv, că a încălcat dispozițiile legale ori existau indicii că pregătește sau că a comis o faptă ilegală. Sub acest aspect, de precizat că, inculpații recunosc că nu au

    întrebat pe martora J. R., ce era cu ei, dacă bărbatul interpelat este presupusul proxenet, deși în acest scop o luaseră pe martoră cu ei, iar martora arată expres că le-a spus celor doi că nu este "peștele său";; mai mult, nu exista nici cel mai mic indiciu că partea vătămată a încălcat vreo dispoziție legală - partea vătămată ieșise pe stradă la o oră normală, să-și caute pisica - sau că pregătește sau a comis vreo faptă ilicită, inculpații nu aveau semnalmentele presupusului proxenet, nu știau nimic despre acesta, despre înfățișarea lui.

    Potrivit declarațiilor ambelor părți vătămate și martorei J., li s-a spus polițiștilor că partea vătămată locuiește în apropiere și poate prezenta un act de identitate, chiar soția sa menționându-le acest aspect, astfel că nu ar fi fost necesară conducerea la poliție, dacă inculpații ar fi dat curs acestei solicitări; dar chiar și în ipoteza în care identitatea părții vătămate nu ar fi putut fi stabilită în condițiile legii (prin prezentarea unui act de identitate) - conducerea la poliție și folosirea forței în acest scop, legea o impune dacă este vorba de persoane care, prin acțiunile lor periclitează viața persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum și persoanele suspecte de săvârșirea unor fapte - împrejurări, condiții premisă - nedovedite în cauză, partea vătămată devenind recalcitrant, doar în momentul în care inculpații au început agresiunile.

    În ceea ce privește obiectivitatea și valoarea declarațiilor martorelor J.

    1. și B. S., Curtea constată că solicitarea inculpaților de a înlătura aceste depoziții din economia probatoriului cauzei, nu poate fi primită.

      Martora J. R. a fost prezentă de la începutul până la finalul incidentului, a putut auzi și vedea tot ce s-a întâmplat, cum, de altfel, recunosc și inculpații, a susținut constant că a văzut inculpații agresând partea vătămată, că nu i s-a cerut să identifice presupusul proxenet, că inculpații nu s-au legitimat și nu și-au declinat calitatea. Declarațiile ei se coroborează cu ale părții vătămate, iar inadvertențele din declarațiile sale,

      invocate de inculpați, nu sunt relevante, nu se referă la aspecte esențiale, de natură a influența veridicitatea celor declarate cu privire la fondul problemei - agresarea sau nu, a părții vătămate ( că mai dat o declarație, înainte de demararea cercetărilor în cauză, în fața unei procuroare sau a unei avocate, că a fost inițiativa sa ori că i s-a cerut să de această declarație, momentul încătușării părții vătămate, etc.).

      Martora B. S., de asemenea, confirmă susținerile părții vătămate și ale martorei J. R. cu privire la agresiunile exercitate de inculpați, iar neconcordanțele din declarațiile sale, invocate de inculpați, nu poartă asupra unor aspecte relevante ale cauzei.

      Astfel, nu importă că martora s-a aflat pe o parte sau alta a străzii, în momentul în care a observat incidentul, esențial fiind faptul că l-a observat, fapt confirmat și de alte probe.

      Faptul că martora a fost cea care a sunat la nr. de urgență 112, fără a- și declina identitatea, anunțând că în zona în care se afla, în apropiere de autogară, doi bărbați îl bat pe un al treilea - este confirmat de martorul V.

    2. G. - ofițer de serviciu la Poliția Dej în noaptea respectivă, care arată că, într-adevăr, a primit un apel, o persoană de sex feminin anunțând că

    "este scandal la autogară pe strada B. ";; mai arată martorul că, nu reține

    exact, persona respectivă, p arc ă și-a dat numele de "L. ";, context în care inculpații au susținut că martora S. L. ar fi sunat la poliție și nu B. S.

    .

    Ori, în condițiile în care, martorul V. S. G., la u.p. - fila 94 vol.II - arată că persoana care a sunat nu și-a dat numele, iar în fața instanței - fila 126 vol. I - face niște mențiuni imprecise "nu reține

    exact……. p arc ă

    numele era L. ";, iar martora S. L. arată că, într-

    adevăr, a sunat la poliție, dar pentru a anunța că o prietenă a ei a fost luată de doi domni pe str. B. și nu i se mai dă drumul și că, nu a asistat la incidentul din seara respectivă și nici nu i s-a povestit de către J. R. sau B.

    S. - fila 227 vol. II inst., este clar că martorul V. S., s-a referit la B.

    S., raportat la conținutul anunțului primit, doar aceasta putând ști ce s-a întâmplat, în contextul în care și martorul R. C., sosit la fața locului, a observat o prostituată pe marginea carosabilului alergând și gesticulând și care le-a indicat unde este incidentul - fila 131 vol. I dos. inst.

    În ceea ce privește contestarea de către inculpați a probelor cu caracter științific - expertizele medico-legale - care nu ar fi stabilit cu certitudine dacă fractura claviculară dreaptă a părții vătămate V. A. R. s-a produs, urmare a incidentelor din_ sau era preexistentă, pe motiv că nu au fost avute în vedere toate actele medicale și radiografiile efectuate părții la acest nivel, se impun următoarele precizări:

    În cauză, sub aspectul leziunilor suferite de partea vătămată și nr. de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, există la dosar următoarele mijloace de probă:

    - certificat medico-legal din_, emis de IML C. - fila 8 vol.I dos.u.p.

  • care concluzionează că leziunile traumatice prezentate de V. A. R. s- au putut produce prin lovire cu corp dur, necesită 35-40 zile de îngrijiri medicale și pot data din_ .

    De precizat că printre leziunile descrise în certificat, se menționează și fractură claviculă dreaptă, recomandându-se imobilizare umăr drept în bandaj Watson Jones; leziunile și diagnosticele menționate au avut la bază radiografiile efectuate la UPU C., inclusiv radiografie de umăr și figurează în fișa de examinare de la toate unitățile la care a fost dusă partea vătămată în seara incidentului - C. a de Neurochirurgie și C. a Ortopedie C. ;

    • raport de expertiză medico-legală din_ efectuată de IML C. - f. 284-286 vol.I dos. inst. - ale cărei concluzii sunt în sensul că, leziunile traumatice prezentate de V. A. R. la_ s-au putut produce prin cădere și lovire cu sau de corpuri dure, au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale, iar fractura claviculei drepte consemnată în certificatul medico- legal este anterioară datei presupusei agresiuni, cu cel puțin 4-6 săptămâni.

      Concluzia cu privire la fractura de claviculă s-a impus, urmare a reinterpretării filmelor radiologice puse la dispoziție de către C. a de Ortopedie, dar și luând în considerare declarația martorei Ivanovici Virginia

  • asistent medical la A., care a examinat victima în seara incidentului, la sediul poliției din Dej și a observat că aceasta nu prezenta urme de violență pe față sau mâini și acuza dureri doar în regiunea cervicală și cefalee. Radiografiile puse la dispoziție pentru interpretare, se menționează că sunt nedatate și fără date de identificare a pacientului.

    • raport de nouă expertiză medico-legală din_ efectuată de IML C.

      -f.263-266 vol.II dos.inst., conform căruia, leziunile prezentate de partea vătămată s-au putut produce prin cădere și lovire cu sau de corpuri dure, au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale, iar fractura claviculei drepte nu a existat, fiind infirmată de examinare CT din_ .

      S-a mai precizat că radiografia cu nr. de înregistrare nr.5187 și nr. de fabricație 1 2617770450 nu conține numele și prenumele pacientului și nici dat și denumirea instituției medicale unde a fost efectuată, astfel că nu a putut fi luată în considerare

      Comisia de avizare și control a actelor medico-legale din cadrul IML C. a considerat că nu pot fi emise concluzii de certitudine în acest caz, iar Comisia superioară de medicină legală din cadrul INML B. a recomandat efectuarea unei noi expertize medico-legale la INML B. - fila 32 vol. III dos. inst.

    • raport de nouă expertiză medico-legală din_ efectuată de INML B. avizat de Comisia S uper io ar ă Med ico - Leg al ă -f.76-87 vol.III dos. inst., este în sensul că leziunile traumatice suferite de partea vătămată V. A. R. la_ au necesitat pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale și că, fractura de claviculă s-a produs la_, având în vedere absența unor date medicale care să ateste o fractură de claviculă anterior acestei date, precum și diagnosticele consemnate în documentația medicală pusă la dispoziție și buletinele radiologice întocmite ulterior datei de_ .

      Față de toate aceste probe științifice, instanța, având în vedere și concluziile contradictorii ale acestora, dar și precizările din cuprinsul tuturor actelor medicale existente la dosar, prin coroborare, a apreciat că este cu gradul cel mai mare de certitudine, cea din urmă expertiză, având și avizul Comisiei Superioare Medico - Legală, pentru că, așa cum s-a precizat, și-a întemeiat concluziile pe documentația medico-legală avută la dispoziție și buletinele radiologice întocmite ulterior datei de_, documentație care, în întregime (încă de la primirea victimei la UPU C., apoi la Neurochirurgie și la Ortopedie C. ) consemnează fractura de claviculă și care, este un act oficial care, până la proba contrară (care nu s-a făcut în cauză), exprimă realitatea.

      Încă o dată, este de precizat că expertiza care a reținut un nr. de 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor părții vătămate din_ și lipsa fracturii de claviculă - și-a întemeiat concluziile pe interpretarea unor filme radiologice nedatate și fără date de identificare a pacientului, puse la dispoziția specialistului radiolog de către medicul legist, însărcinat cu efectuarea expertizei, pe când, ultima expertiză a luat în considerare

      documentația medico-legală întocmită în cauză, inclusiv buletinele radiologice întocmite ulterior datei de_, documentație care, în întregime, cum arătam, consemnează fractura de claviculă, chiar dacă nu a avut la dispoziție toate radiografiile efectuate părții vătămate sau nu le-a putut lua în considerare din cauza unor vicii.

      De altfel, sub acest aspect, instanța a efectuat demersuri la unitățile medicale pentru comunicarea tuturor filmelor radiologice efectuate părții (filele 222-224, 250-251, 274-277 vol. III dos. inst.) fără vreun rezulta însă, pentru că, se pare, pe parcursul circuitului actelor medicale între unitățile la care a fost investigată partea vătămată, a apărut la un moment dat un blocaj, o lacună - aspect care, în prezent face obiectul unor verificări ale organelor de urmărire penală.

      Inculpatul P. O. a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art.250 al.1 și 3 C.pen., reținându-se în sarcina sa că la aceeași dată - în seara zilei de_, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ca lucrător de poliție, a întrebuințat expresii jignitoare față de partea vătămată V. V. și totodată, a exercitat

      acte de violență asupra părții vătămate V. V. (prinzând-o cu brutalitate de braț și împingând-o).

      Sub aspectul acestei din urmă infracțiuni, instanța constată însă că, fapta reținută în sarcina inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă.

      Astfel, inculpatul P., ale cărui susțineri concordă cu ale coinculpatului M., cu privire la această faptă, a arătat că nu a făcut altceva decât să o îndepărteze pe partea vătămată V. V., pentru că aceasta îl trăgea de haine, solicitându-i să - i dea drumul soțului său.

      Apoi, afirmațiile părții vătămate V. V. că inculpatul ar fi împins-o violent lăsându-i urme pe braț, nu sunt susținute de alte probe. Doar soțul său, V. A. R. arată că, multă vreme aceasta a prezentat o vânătaie pe braț, în declarația de la urmărire penală - fila 100 vol.I, pentru că în fața instanței cele două părți vătămate au refuzat să dea declarații.

      Martorele J. și B. nu confirmă, indubitabil, agresarea părții vătămate și nici folosirea de către inculpați de expresii jignitoare la adresa acesteia.

      Astfel, martora J. R. a arătat în cursul urmăririi penale f. 115-123 vol.II u.p. - că nu a auzit ca P. O. să o jignească pe partea vătămată și nici nu a văzut să o lovească, a văzut doar că a prins-o de braț și a tras-o în lateral pentru a o îndepărta din acel loc; în fața instanței - f. 138-140 vol.I inst. - nu mai face nicio referire la aceste aspecte.

      Martora B. S. a declarat în cursul urmăririi penale f.1-6 vol.II

      u.p. că nu a auzit dacă polițistul blond ( n.n. P. O. ) a jignit-o sau nu pe partea vătămată, ci doar a văzut că a prins-o de braț și a împins-o; în fața instanței - f.93-96 vol.II inst. - arată că "nu a observat ca asupra părții vătămate să se exercite violențe de către inculpații";.

      Ori, în condițiile în care susținerile părții vătămate V. V. sunt confirmate doar de soțul său, V. A. R., și el implicat în conflictul cu polițiștii, cele două martore, anterior menționate, nefiind constante în declarații - cu privire la jignirea părții vătămate sau agresarea acesteia - nu se poate reține cu certitudine că părții vătămate, în urma acțiunii inculpatului, i s-au cauzat anumite suferințe fizice și o echimoză la nivelul brațului.

      Acțiunea de împingere a părții vătămate a avut loc, dar, față de lipsa unor investigații medicale care să confirme anumite leziuni, dar, mai ales, a

      unor dovezi certe că această acțiune a cauzat suferințe fizice specifice faptei de lovire, în sensul legii penale - nu se poate stabili în mod indubitabil întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art.250 al.1 și 3 C.pen.

      În consecință, pentru această infracțiune se va dispune achitarea inculpatului P. O., în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d C.pr.pen., ca urmare a lipsei laturii obiective.

      În privința infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art.250 al.1,4 C.pen., reținută în sarcina ambilor inculpați însă, așa cum s-a arătat anterior, probele administrate dovedesc comiterea acestora de către cei doi inculpați, cu forma de vinovăție prevăzută de textul incriminator, astfel că, instanța urmează a dispune condamnarea acestora la pedeapsa închisorii, de câte 1 (un) an închisoare, pentru fiecare.

      La individualizarea judiciară a pedepselor, se au în vedere criteriile prev. de art.72 C.pen. - limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege (pedeapsa închisorii de la 6 luni la 6 ani); gradul de pericol social concret al faptei: ridicat, având în vedere natura infracțiunii, importanța relațiilor sociale lezate - relații a căror existență și evoluție normală, firească, depinde de atitudinea deferendă, nonviolentă a funcționarului în raporturile cu alte persoane, relații care se referă, în primul rând la serviciu, iar în secundar privesc și importante atribute ale omului (onoarea demnitatea, integritatea corporală sau sănătatea), cu atât mai mult, cu cât, inculpații, cu autoritatea cu care erau învestiți aveau datoria de a preveni și combate astfel de atitudini violente și, nicidecum, de a se deda ei înșiși, la practici violente, jignitoare, care nu aveau nicio legătură cu atribuțiile specifice din seara incidentului, dacă, cu mai multă diligență ar fi făcut verificările necesare pentru a porni în acțiunea de identificare a proxenetului, doar în momentul în care ar fi avut suficiente și rezonabile date, în acest scop; persoana inculpaților - cu o atitudine corespunzătoare, anterior comiterii faptelor, neavând antecedente penale - împrejurare care, a fost reținută în favoarea lor, în sensul stabilirii unei pedepse apropiate de minimul special, care, apreciem că este în măsură a asigura scopul prev. de art.52 C.pen.

      În baza art.71 alin.2 C.pen. se vor interzice inculpaților drepturile prev. de art.64 lit.a teza II și lit.b C.pen.

      Întrucât pedepsele aplicate sunt mai mici de 3 ani închisoare, inculpații nu au mai fost condamnați și, raportat la conduita lor anterioară, se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, în temeiul art.81-82 C.pen. se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

      În baza art.359 C.pr.pen. rap. la art.83-84 C.pen. se va atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepselor, respectiv dacă săvârșesc o nouă infracțiune în cursul termenului de încercare sau nu îndeplinesc obligațiile civile stabilite prin prezenta.

      În baza art.71 alin.5 C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor închisorii, se va suspenda și executarea pedepselor accesorii, pentru ambii inculpați.

      Sub aspectul laturii civile, se constată că s-au formulat pretenții civile în cauză, după cum urmează:

      - S. M. Dej - suma de 2249 lei și dobânda legală pentru fiecare zi de întârziere începând cu prima zi următoare datei externării părții vătămate V. A. R. -_ ( f. 51, 76-77 vol.I dos. u.p. );

      - S. C. J. de U. C. - suma de 1.131,94 lei, cu majorări de întârziere calculate din prima zi următoare datei externării părții vătămate V.

      A. R. -_, sumă aferentă cheltuielilor efectuate pentru tratarea cesteia la Secția Neurochirurgie și la Unitatea de Primire Urgențe ( f. 30-33 vol.II dos. u.p. );

      - Serviciul de A. al J. C. - suma de 871,80 lei plus dobânda legală începând cu_ până la recuperarea integrală a prejudiciului, sumă reprezentând contravaloarea serviciilor de asistență medicală acordate părții vătămate V. A. R. ( f. 60 vol.I dos. inst. );

      - partea vătămată V. A. R. - cu sumele de 5000 lei daune materiale (din care, 4000 lei - contravaloarea medicamentelor, investigațiilor medicale și supraalimentației pe perioada spitalizării și convalescenței, 1000 lei - contravaloare carburant achiziționat cu ocazia deplasărilor la unitățile spitalicești) și 20.000 euro sau echivalentul în lei, daune morale , precum și dobânda legală calculată la aceste sume, de la rămânerea definitivă a hotărârii până la plata integrală ( f. 46,174 vol.I dos. inst. );

      - partea vătămată V. V. - suma de 8000 euro sau echivalentul în lei, daune morale ( f. 46 vol.I dos. inst. ).

      Deoarece în cauză, s-a făcut dovada că inculpații au comis faptele reținute în sarcina lor, în dauna părții vătămate V. A. R. și, că au fost cheltuite cu serviciile medicale acordate acesteia sumele de bani solicitate de unitățile spitalicești, cu deconturile și actele medicale depuse la dosar, la filele anterior menționate, instanța constată întemeiate pretențiile acestora, urmând ca, în baza art.346 C.pr.pen. rap. la art.14 C.pr.pen., art._ alin.2 C.civil, art. 313 din Legea nr.95/2006 și art.2,3 din O.G.nr.13/2011, acțiunile civile formulate de acestea să fie admise.

      În ceea ce privește pretențiile civile formulate de partea vătămată V.

      A. R., acestea vor fi admise, în baza acelorași temeiuri legale, doar în parte, pentru următoarele considerente.

      Despăgubirile materiale solicitate au fost dovedite doar la nivelul sumei de 730,15 lei, sumă care se compune din: 39,10 lei - taxă IML, 15 lei

  • radiografie umăr, 15 lei - radiografie claviculă dr. ( f.177-178 vol.I dos. inst.) și 661,05 lei - contravaloare combustibil ( f.181 vol.I dos. inst.) .

De menționat că nu s-a luat în considerare bonul de benzină în sumă de 299,79 lei ( f.181 vol.I dos. inst.), deoarece acesta datează din _

, ora 11.42 - deci, anterior incidentului din seara de_ 0, această cheltuială neavând vreo legătură de cauzalitate cu incidentul a cărui victimă a fost partea vătămată.

De asemenea, nu s-au dovedit sumele de bani cheltuite cu medicamentația și supraalimentația, depozițiile de martori audiați pentru dovedirea acestor cheltuieli nefiind concludente și utile sub acest aspect.

Astfel, martora B. A. arată că nu poate preciza sumele cheltuite de soția părții vătămate cu produsele cumpărate și duse la spital, știe doar că s-a cumpărat de către aceasta, generic - mâncare, fructe, medicamente ( f.245 vol.I dos. inst.); în același sens este și declarația martorului Gîrbouan O. - știe doar că soția părții vătămate mergea la spital la Dej, de 2 ori pe zi, cu carne, banane, suc, ciocolate pentru asistente, cheltuind probabil, în jur de 50 lei, că probabil, aceeași sumă se cheltuia la fiecare deplasare, dar că nu poate preciza sumele, că s-au dus la spital și medicamente, dar nu știe ce sume s-au cheltuit pentru acestea ( f.243 vol.I dos. inst.); nici martora V. A. C. nu a putut preciza suma cheltuită, știe doar că s-au făcut cheltuieli cu mâncare, drumuri, medicamente ( f.253 vol.I dos. inst.); martorul Bob I., nu știe ce cheltuieli s-au făcut cu

medicamentele și mâncarea, dar crede că, probabil s-au făcut astfel de cheltuieli ( f.254 vol.I dos. inst.).

În ceea ce privește daunele morale solicitate de această parte civilă, instanța constată că și acestea se justifică în cauză, dar nu în cuantumul cerut.

Astfel, raportat la suferințele fizice pe care a trebuit să le suporte partea civilă, atât la momentul agresării efective de către inculpați, dar și ulterior, cu ocazia spitalizării, și apoi, a convalescenței, la faptul că o perioadă destul de mare - aproximativ 3 luni nu a putut lucra (potrivit susținerilor martorilor ), precum și față de umilința pe care a trebuit să o îndure, prin faptul că, a fost "confundat"; cu un proxenet, ba chiar, inculpații au intenționat chiar să-l fotografieze lângă prostituată, martora J. R. așa cum s-a recunoscut, de altfel, de către inculpați - se apreciază că suma de 6000 euro sau echivalentul în lei, este în măsură a compensa prejudiciul afectiv cauzat prin fapta inculpaților.

Așadar, inculpații, prin faptele lor, cauzând împreună prejudiciile, mai sus descrise, vor fi obligați în solidar la repararea acestora, în temeiul art.1370 C.civil.

Totodată, întrucât, la momentul comiterii faptelor, inculpații erau angajați în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate C. -N.

, unitatea aflată în subordinea directă a I. G. al P. R. din cadrul M. ui A. și I. ( f.36 vol.I dos. inst.) - această unitate va fi ținută să răspundă în solidar cu inculpații, pentru repararea daunelor produse de aceștia în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în virtutea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, conform art.1373 alin.2 C.civil.

În privința acțiunii civile formulate de partea vătămată V. V., aceasta urmează a fi respinsă, în temeiul art.346 alin.2 C.pr.pen., dată fiind soluția de achitare pronunțată față de inculpatul P. O. relativ la fata reținută ca fiind comisă în dauna acestei părți vătămate, soluție care, într- adevăr, permite acordarea de daune, potrivit legii civile; ori, potrivit legii civile - art.1357 C.civil, nu s-a făcut dovada creării vreunui prejudiciu în dauna părții vătămate, nefiind dovedite în cauză nici expresiile jignitoare ce s-ar fi adresat de către inculpat și nici agresarea părții vătămate, care să se circumscrie noțiunii de "alte acte de violență"; cauzatoare de suferințe fizice, în sensul art.180 alin.1 C.pen.

În baza art.193 alin.1,4 C.pr.pen. și, respectiv, art.191 alin.1,3 C.pr.pen. inculpații, fiecare, în solidar cu partea responsabilă civilmente, vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat - în sumă de 3500 lei și, către partea civilă V. A. R. - în sumă de 4975 lei, urmând a fi respinse restul cheltuielilor judiciare solicitate de partea civilă V. A. R. .

Cheltuielile judiciare către partea civilă V. A. R. în sumă totală de 9950 lei, se compun din:

-1200 lei - contravaloare combustibil pentru deplasarea părții la 24 termene de judecată (50 lei/drum pe distanța Dej-C. și retur); nu s-a admis suma de 60 lei/drum, luându-se în considerare distanța Dej - C. și retur de 120 Km.; 7,5 l combustibil la 100 Km și respectiv, un preț mediu al combustibilului de 5,5, lei în perioada de referință, pentru care s-au depus bonuri de benzină ( f. 151-154 vol.III dos. inst.);

  • 100 lei - contravaloare combustibil pentru deplasarea părții de 2 ori la IML C., pentru eliberarea certificatului medico-legal și apoi, pentru expertiza medico-legală; nu s-a admis suma de 60 lei/drum ci, de 50 lei/drum, pentru aceleași considerente, mai sus arătate;

  • 460 lei - contravaloare combustibil pentru deplasarea părții la INML B. și contravaloare investigații, luându-se în considerare distanța

  1. - B. și retur de 900 Km.; 7,5 l combustibil la 100 Km și respectiv, un preț mediu al combustibilului de 6,2 lei/l în perioada de referință, pentru care s-au depus bonuri de benzină ( f. 155 vol.III dos. inst.) plus 25 lei -taxă radiologie INML (f.156 vol.III dos. inst);

    - 110 lei - contravaloare cazare hotel B. cu ocazia deplasării la INML B. ( f. 155 vol.III dos. inst.) și, nu 120 lei, cum greșit s-a solicitat;

    - 80 lei - contravaloare combustibil pentru o deplasare la IML Baia Mare, luându-se în considerare distanța Dej-Baia Mare și retur - 200 Km, un consum de 7,5 l/100 Km și un preț mediu al combustibilului de 5,8 lei/l în perioada de referință -_ ; s-a făcut dovada doar a unei deplasări la Baia-Mare la 2 februarie 2012 când partea vătămată a achitat onorariu pentru expertul parte numit în cauză - Dr. A. Căpâlnean (f.169 - 170 vol.III dos. inst.), nejustificându-se deplasarea din_ (f.171 vol.III dos. inst.), această dată fiind ulterioară încheierii procesului în fața primei instanțe -_ ;

    - 1500 lei - onorariu expert parte IML Baia Mare - Dr. A. Căpâlnean (f.170 vol.III dos. inst.) și nu 2300 lei, cum s-a solicitat, suma de 650 lei (f.170 vol.III dos. inst.), achitându-se la_, ulterior încheierii procesului în fața Curții, astfel că, nu s-a dovedit că ar reprezenta servicii de medicină legală aferente acestei cauze;

    • 6500 lei - onorarii avocați Ban Tiberiu și F. S. 5300+900+300 (f.15 vol.I dos.u.p. și 157-158 vol.III dos. inst.).

      Nu s-au dovedit cu titlu de cheltuieli judiciare și nu se vor acorda sumele de:

    • 240 lei - reprezentând 4 deplasări la arhiva instanței pentru studiere dosar și copiere acte din dosar, partea neprecizând datele deplasării, mijloc de transport, pentru a se putea face verificările necesare;

    • 300 lei - reprezentând 4 deplasări la C. pentru consultare cu avocatul, din aceleași considerente - neprecizare dată deplasare, mijloc de transport, etc. pentru a se verifica prețul combustibilului la data de referință și, dacă, într-adevăr, datele respective coincid sau nu cu cele ale termenelor de judecată, pentru care s-au acordat cheltuieli;

    • 2400 lei - pierderi zile de muncă datorate deplasării la cele 24 termene de judecată (100 lei/zi x 24) - întrucât nu s-a făcut dovada că partea vătămată desfășoară vreo activitate aducătoare de venituri sau, eventual, în ce au constat pierderile;

- 1600 lei - diverse deplasări la IML C. și Baia Mare - întrucât nu s-a specificat pentru ce s-au făcut deplasările, datele la care s-au făcut, mijloacele de transport, etc. - pentru a se verifica veridicitatea susținerilor și justificarea sau nu, a unor astfel de cheltuieli.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare la care, partea vătămată V.

  1. a solicitat a fi obligat inculpatul P. O. - 4420 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate cu deplasări în interesul cauzei și onorariu avocațial, acestea vor fi respinse, având în vedere, pe de o parte soluția de achitare a inculpatului și, apoi, respingerea acțiunii civile, astfel că, în virtutea dispoz. art.192 alin.1,2 C.pr.pen., astfel de sume nu se cuvin părții vătămate, inculpatul necăzând în pretenții în prezenta cauză, relativ la fapta de care a fost acuzat a fi comis-o în dauna acestei părți vătămate.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

    HOTĂRĂȘTE

    1. în baza art.250 alin. 1,4 C.pen., cond amn ă inculp aț ii:

      - P. O. - fiul lui I. și Dina, născut la_ în Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, dom. în N. nr.104 A, jud. Bistrița-Năsăud, cetățean roman, studii superioare, necăsătorit, fără copii, fără antecedente penale, subinspector de poliție la DCCO - Brigada C. -N., posesor al CI. seria XB nr. 1., eliberată de Poliția Oraș Beclean la _, CNP 1. ,

      - M. D. - fiul lui I. și I., năsut la_ în Dej, jud. C., cetățean român, studii superioare, fără antecedente penale, agent șef de poliție la DCCO - Brigada C. -N., domiciliat în C. -N., str. D. nr.47, bl V21, ap. 19, jud. C., posesor al CI. seria KX nr.6. eliberată de SPCELEP C. -N. la_, CNP 1. ,

      fiecare, la pedeapsa de câte:

      1 (un) an închisoare

      pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă (parte vătămată V.

      A. R. ).

      În baza art.71 alin.2 C.pen. interzice inculpaților drepturile prev. de art.64 lit.a teza II și lit.b C.pen.

      În baza art.81-82 C.pen. suspendă condiționat executarea pedepselor aplicate celor doi inculpați, pe durata termenului de încercare de 3 ani, pentru fiecare.

      În baza art.359 C.pr.pen. rap. la art.83-84 C.pen. atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepselor, respectiv dacă săvârșesc o nouă infracțiune în cursul termenului de încercare sau nu îndeplinesc obligațiile civile stabilite prin prezenta.

      În baza art.71 alin.5 C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor închisorii, suspendă și executarea pedepselor accesorii, pentru ambii inculpați.

    2. în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d C.pr.pen. ach ită pe inculpatul P. O. - cu datele de mai sus - de sub învinuirea comiterii infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art.250 alin. 1,3 C.pen. ( parte vătămata V. V. ).

În baza art.346 C.pr.pen. rap. la art.14 C.pr.pen., art._ alin.2 C.civil, art. 313 din Legea nr.95/2006 obligă în solidar, inculpații P. O. și M. D. și, ambii, în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Administrației și Internelor - I. G. al P. R. să plătească despăgubiri civile, după cum urmează:

- părților civile: S. M. Dej, cu sediul în Dej, str.1 Mai nr. 14- 16, jud. C., suma de 2249 lei plus dobânda legală începând cu_ până la recuperarea integrală a prejudiciului; S. C. J. de U. C., cu sediul în C. -N., str.C. nr.3-5, jud. C., suma de 1131,94 lei plus majorări de întârziere începând cu_ până la recuperarea integrală a prejudiciului; Serviciul de A. al J. C., cu sediul în C. -N., str. H. nr.55, jud. C., suma de 871,80 lei plus dobânda legală începând cu_ până la recuperarea integrală a prejudiciului - sume reprezentând contravaloarea serviciilor de asistență medicală acordate părții civile V. A.

R. ;

- părții civile V. A. R., dom. în Dej, str. B. nr. 11, jud. C., suma de 730,15 lei reprezentând daune materiale și suma de 6000 Euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând daune morale, la ambele sume

adăugându-se dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii până la achitarea integrală a debitului; respinge restul pretențiilor formulate de această parte civilă.

În baza art.346 alin.2 C.pr.pen. respinge acțiunea civilă formulată de partea vătămată V. V., dom. în Dej, str. B. nr. 11, jud. C. .

În baza art. 193 alin. 1,4 C.pr.pen. și, respectiv, art. 191 alin. 1,3 C.pr.pen. obligă inculpații și partea responsabilă civilmente să plătească cheltuieli judiciare după cum urmează:

  • inculpatul M. D., în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Administrației și Internelor - I. G. al P. R. sumele de: 4975 lei, cheltuieli judiciare către partea civilă V. A. R. și, respectiv, suma de 3500 lei, cheltuieli judiciare către stat.

  • inculpatul P. O. în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Administrației și Internelor - I. G. al P. R. sumele de: 4975 lei, cheltuieli judiciare către partea civilă V. A. R. și, respectiv, suma de 3500 lei, cheltuieli judiciare către stat; respinge restul cheltuielilor judiciare solicitate de partea civilă V. A. R. .

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE GREFIER

ANA C. M. B.

Red.A.C./Tehnored.A.C. 3 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 9/2013. Purtare abuzivă