Sentința penală nr. 119/2013. Luare de mită
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR.119/2013
Ședința publică din data de 01 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I. GREFIER: G. I. -B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj reprezentant prin procuror A. M.
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - cauza penală privind pe inculpatul Ț. N., trimis în judecată prin rechizitoriul DNA - Serviciul Teritorial Târgu Mureș dat în dosar nr.49/P/2010 pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată, prev. de art.254 alin.1 și 2 Cod penal, cu referire la art.6 și 7 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000 - modificată, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (4 acte materiale), efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată, prev. de art.12 lit. a din Legea nr.78/2000 - modificată, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (2 acte materiale) și instigare la reținerea sau distrugerea de înscrisuri, prev. de art.25 cod penal, cu referire la art.272 Cod penal (1 act material), toate cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța constată că la dosarul cauzei au fost depuse de către inculpatul Ț. N. concluzii scrise.
Instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 octombrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Deliberând constată că,
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Tîrgu-Mureș din 15 martie 2012 în dosar nr.49/P/2010, s-a pus în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată inculpatul Ț. N. - fost prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, jud. Harghita (până la data pensionării, conform Decretului nr. 634/04 iulie 2011), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
luare de mită, în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 254 alin. 1 și 2 Cod penal, cu referire la art. 6 și 7 (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 - modificată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (4 acte materiale);
efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000 - modificată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (2 acte materiale);
instigare la reținerea sau distrugerea de înscrisuri, faptă prev. și ped. de
art. 25 Cod penal, cu referire la art. 272 Cod penal ; În sarcina acestuia s-a reținut că:
în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, având în lucru dosarul nr. 252/P/2006 privind pe învinuiții B. B. (minor) și Dobrean Dănuț, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în schimbul adoptării unei soluții favorabile de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului B. B., a pretins tatălui său - B. A. să-i execute (fie singur, fie împreună cu alte rude), în mai multe rânduri, lucrări la instalațiile sanitare și de canalizare la vila sa din Costinești, jud. Constanța - Vila "Ana 2000";, contravaloarea prestațiilor efectuate de către aceștia și neachitate (uneori în totalitate) ridicându-se la suma de 680 lei;
în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, având în lucru dosarul nr. 219/P/2007 privind pe învinuiții N. L. și T. A. -A., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și distrugere, în schimbul determinării părții vătămate să-și retragă plângerea și adoptării unei soluții favorabile de scoatere de sub urmărire penală a ambilor învinuiți, a pretins învinuitului N. L. să-i execute, în cursul anului 2007, diferite lucrări la vila sa din Costinești, jud. Constanța - Vila "Ana 2000";, contravaloarea prestațiilor efectuate de către acesta și neachitate ridicându-se la suma de 640 lei;
în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, având în lucru dosarul nr. 821/P/2007 privind pe învinuiții N. L., C. M. V. și BUTUNOI LAURENȚIU V., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe, în schimbul determinării părții vătămate să-și retragă plângerea și
adoptării unei soluții favorabile de încetare a urmăririi penale a celor trei învinuiți, a pretins învinuitului N. L. să-i execute, în cursul anului 2008, diferite lucrări la vila sa din Costinești, jud. Constanța - Vila "Ana 2000";, contravaloarea prestațiilor efectuate de către acesta și neachitate ridicându-se la suma de 3.960 lei;
în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, având în lucru dosarul nr. 151/P/2009 privind pe învinuiții G. F. și G. P., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj piscicol, în schimbul adoptării unei soluții favorabile de scoatere de sub urmărire penală a acestora și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, a pretins învinuitului G. F. să-i execute, în cursul anului 2009, diferite lucrări la gospodăria sa, contravaloarea prestațiilor efectuate de către acesta și neachitate ridicându-se la suma de 200 lei;
De asemenea s-a reținut că, în perioada 2004-2011, a efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția de procuror, conform dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, oferind contracost servicii hoteliere la Vila "Ana 2000"; din Costinești, jud. Constanța, unde este administrator de fapt, iar
în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul lunii decembrie 2008, înainte de Crăciun, a efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția de procuror, conform dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, oferind în piețele din Mun. Reghin și com. Sîngeorgiu de Mureș, jud. Mureș, spre vânzare, brazi, fiind surprins de către organele de control cu mai multe nereguli.
În același timp s-a stabilit că, la data de_, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, i-a cerut grefierei șef - învinuita S. I. să scoată din dosarul nr. 308/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, Ordonanța privind măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, luată față de învinuitul Robu Ion și să o distrugă, pentru ca acesta să-și ia pașaportul înapoi.
În rechizitoriu este expusă următoarea situație de fapt:
1. În legătură cu infracțiunea de luare de mită
În legătură cu soluționarea dosa rului nr. 252/P/2006 al
Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița din verificările acestui dosar reiese faptul că martorul B. B. a fost cercetat, alături de numitul Dobrean Dănuț,
pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, faptă comisă afirmativ la data de_ (vol. 4 - filele 120-188).
Din actele acestui dosar mai reiese faptul că față de cei doi s-a confirmat începerea urmăririi penale de către procurorul Marcu P., la data de_, iar la data de_, prin Ordonanța prim procurorului - învinuit Ț. N., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a martorului B. B. (în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c Cod proc.pen. - "fapta nu există";, deși acesta, în prezența avocatului și a părintelui său, făptuitorul B. A., a recunoscut fapta la data de_ ) și scoaterea de sub urmărire penală față de numitul Dobrean Dănuț, prin aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Probele administrate au stabilit faptul că la sfârșitul lunii mai - începutul lunii iunie 2006, profitând de înregistrarea la Parchet a dosarului 252/P/2006 (privind pe B. B. și Dobrean Dănuț), învinuitul - prim procuror Ț. N. i-a cerut făptuitorului B. A. , tatăl minorului B. B., să se ducă la lucru la Costinești, la vila sa: "…eu am fost la lucru la vila d-lui prim procuror în primăvară spre vară, cred că undeva spre sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie…deja la mare începeau să vină turiștii…"; (vol. 1 - fila 84 verso).
Făptuitorul B. A. a declarat faptul că s-a dus la lucru pentru prima dată la vila învinuitului - prim procuror Ț. N., unde a efectuat lucrări de instalații sanitare la etajele 1 și 2, muncă pe care în parte a făcut-o în aproximativ 6 zile, iar finisările le-a făcut în toamna anului 2006 sau în primăvara anului 2007 și că pentru întreaga lucrare a primit suma de 10 milioane lei ROL, la terminarea finisărilor.
Probele administrate au mai dovedit că făptuitorul B. A. a fost ajutat la lucrările de instalații sanitare de la vila învinuitului - prim procuror Ț.
N., de la Costinești și de fratele său - martorul B. I. și că pentru muncile prestate de către acesta a fost plătit de către făptuitor cu suma de 3 milioane ROL.
Cu ocazia audierii în calitate de învinuit, prim procurorul Ț. N. a declarat că l-a cunoscut pe făptuitorul B. A. cu mult înainte ca fiul acestuia să aibă probleme cu legea și că ar fi apelat la serviciile sale, pentru că este un bun meseriaș: "…Pe acesta l-am cunoscut încă dinainte ce fiul său să aibă probleme cu legea. Acesta a lucrat pentru mine anterior problemelor fiului său…"; (vol. 1 - fila 28). și că făptuitorul B. A. a lucrat în mai multe rânduri la vila de la Costinești până în anul 2008, când între ei au intervenit niște neînțelegeri.
Ț. N. a declarat că de fiecare dată l-a plătit, cu excepția anului 2008 și că de fiecare dată prețul lucrărilor era fixat de către învinuitul - prim procuror Ț. N.: "…o zi de lucru în gospodărie poate valora între 50-60-70 lei sau pentru anumite lucrări calificate chiar și până la 100 de lei…"; (vol. 1 - fila 28).
Făptuitorul B. A. a negat categoric însă că l-ar fi cunoscut mai repede de anul 2006 pe învinuitul - prim procuror Ț. N., anul în care a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița dosarul nr. 252/P/2006.
Asupra contravalorii prestațiilor efectuate la vila de la Costinești de către făptuitorul B. A. , acesta a declarat că lucrările ar fi constat mai mult, dar că învinuitul - prim procuror Ț. N. i-a spus că: "…mi-a spus că am copii și dacă aceștia vor veni la mare, vor fi cazați la un preț bun…"; (vol. 1 - fila 83 verso).
Cu ocazia audierii, martorul B. I. , fratele făptuitorului B. A., a declarat că: "…Chiar dacă contravaloarea muncii prestate de noi ar fi fost mai mare, noi ne-am mulțumit cu această sumă, pentru că dumnealui avea o anumită funcție și am acceptat să muncim pentru dumnealui"; (vol. 1 - fila 151).
Faptul că făptuitorul B. A. a acceptat să muncească, forțat de împrejurări, doar după ce fiul său a avut probleme cu legea (din 2006-2008), reiese din afirmația martorului B. I. , care a declarat că: "…fratele meu este un foarte bun instalator, tot a refuzat să lucreze pentru dl. prim procuror, însă acesta umbla foarte mult după el și în cele din urmă a fot nevoit să lucreze pentru acesta…"; (vol. 1 - fila 151).
Chiar dacă învinuitul - prim procuror Ț. N. i-a plătit făptuitorului B.
A. lucrările efectuate la vila Ana din Costinești, la subpreț, motivând că-i va face reducere la cazare la vilă pentru copii, martorul B. B. - fiul făptuitorului B. A., cu ocazia audierii a arătat că o singură dată a fost cazat la vila învinuitului la Costinești, dar că a plătit mai puțin, doar pentru că a stat în cameră cu 2 băieți și că el nu și-a închiriat pat: "…Cred că în anul 2007 sau în anul 2008, împreună cu niște prieteni, …am fost la mare și ne-am cazat la vila d-lui prim procuror Ț. N. …Eu am plătit mai puțin, deoarece, camera fiind de doar două paturi, eu am luat o saltea și am dormit pe acea saltea, deci practic nu am plătit un pat. Cu siguranță nu am plătit mai puțin pentru că tatăl meu ar fi lucrat pentru dl. prim procuror…"; (vol. 1 - filele 144 verso - 145).
Atât făptuitorul B. A., cât și martorul B. B. - fiul său, au negat categoric că ar fi intervenit la învinuitul - prim procuror Ț. N. pentru soluționarea dosarului 252/P/2006, însă cu ocazia audierii, martorul B. B.
a declarat că pe parcursul urmăririi penale a fost la Poliție și ulterior la Parchet, la învinuitul - prim procuror Ț. N., care l-a recunoscut ca fiind fiul făptuitorului B. A. .
Făptuitorul B. A. a mai arătat faptul că la momentul când fiul său s-a întors de la învinuitul - prim procuror Ț. N., acesta i-a relatat că învinuitul - prim procuror Ț. N. i-a spus că dosarul său nu va merge mai departe: "…După ce băiatul meu a venit acasă de la Parchet, mi-a spus că a fost la dl. prim procuror Ț. N. și că dosarul lui nu va merge mai departe…"; (vol. 1 - fila 88).
Anterior începerii urmăririi penale, făptuitorul B. A. și martorul B.
I., în declarațiile date au avut unele neconcordanțe cu privire la numărul de zile lucrate efectiv la vila învinuitului - prim procuror Ț. N. de la Costinești și cu privire la sumele de bani pe care aceștia le-ar fi primit ca urmare a prestațiilor efectuate.
Pentru lămurirea cu aproximație a contravalorii unei zile de lucru, s-a efectuat o solicitare la Institutul Național de Statistică, iar din adresa-răspuns cu nr. 33319/_, reiese faptul că în construcții, un muncitor - instalator apă, canal, pentru o lună (23 de zile lucrătoare), a fost plătit cu un salariu mediu brut de circa 1.085 lei (RON).
Neexistând o convenție scrisă între învinuitul - prim procuror Ț. N. și făptuitorul B. A. și date fiind declarațiile lor (chiar și ale învinuitului), din care reiese că o zi de lucru ar fi echivalentul între 60-70-100 lei, faptul că aceștia au lucrat fără zile libere și de dimineața până seara, făcând o medie, apreciem că învinuitul - prim procuror Ț. N. a achitat afirmativ făptuitorului B. A. aproximativ jumătate din valoarea prestațiilor efectuate și acestea mult mai târziu: 6 zile în anul 2006 x 2 persoane x 70 lei/zi (media) = 840 lei
6 zile în anul 2007 x 2 persoane x 70 lei/zi (media) = 840 lei
Total 1.680 lei, din care afirmativ s-a achitat 1.000 lei, de unde rezultă că a rămas neachitată suma de 680 lei - valoarea serviciilor neachitate, dar efectuate.
Față de cele arătate mai sus, s-a apreciat că suma de aproximativ 680 de lei, reprezentând contravaloarea muncilor efectuate și neachitate, pretinse și acceptate de învinuitul - prim procuror Ț. N., pe baza înțelegerii din primăvara-vara anului 2006, este un folos material necuvenit pentru acesta, obținut pentru soluționarea favorabilă a dosarului nr. 252/P/2006 al Parchetului
de pe lângă Judecătoria Toplița, iar prestația efectuată de către făptuitorul B.
A. a fost acceptată de către acesta pentru soluționarea favorabilă a dosarului 252/P/2006, în care fiul său B. B. era cercetat.
Chiar dacă învinuitul - prim procuror Ț. N. a încercat în permanență să susțină că nu este proprietarul vilei Ana, cu 48 de camere, de la Costinești, arătând că aceasta a fost proprietatea socrului său și ulterior a celor trei fiice, probele administrate au dovedit contrariul, fapt ce îl vom dezvolta în cele ce urmează.
b) În legătură cu s oluționarea dosarul ui 219/P/2007 al Parchetului de
pe lângă Judecătoria Toplița
În dosarul nr. 219/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, prin Rezoluția din_ s-a confirmat de către procurorul Marcu P., începerea urmăririi penale față de făptuitorul N. L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 192 alin. 2 Cod penal, art. 217 alin. 1 Cod penal, art. 193 alin. 1 Cod penal, iar față de martorul T. A. -A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 192 alin. 2 și art. 193 alin. 1 Cod penal, pentru o afirmativă faptă comisă la data de_, în jurul orelor 1900, la locuința martorului Portik V. (vol. 4 - filele 3-60).
Deși, conform normelor interne, dosarul era în supravegherea procurorului Marcu P., învinuitul - prim procuror Ț. N. s-a implicat în soluționarea acestui dosar.
Astfel, la data de_, învinuitul - prim procuror Ț. N. a luat două declarații învinuiților din dosarul 219/P/2007 (respectiv făptuitorului N. L. și martorului T. A. -A. ) și martorului Portik V., după care, în cursul aceleiași zile, a emis Rezoluția de scoatere de sub urmărire penală a lui N. L. și T. A. -A., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 193 alin.
1 Cod penal (probabil în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a Cod proc.pen.) și încetarea urmăririi penale față de N. L. și T. A. -A., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal (probabil în temeiul art. 10 lit. h Cod proc.pen.).
Dând dovadă de o lipsă totală de rol activ, la data de_, învinuitul - prim procuror Ț. N., cu multă ușurință a dispus încetarea urmăririi penale față de N. L. și T. A. -A. și scoaterea de sub urmărire penală a acestora pentru distrugere și amenințare, în condițiile în care toate probele
administrate în dosarul 219/P/2007 duc la concluzia că cei doi au săvârșit faptele respective.
Este surprinzătoare soluția de încetare a urmăririi penale față de cei doi N.
L. și T. A. -A., pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, în condițiile în care, atât partea vătămată, cât și martorii prezenți și audiați, au arătat că cei doi au pătruns fără drept, pe timp de noapte, în curtea lui Portik V.
, pe care l-au amenințat, după ce în prealabil i-au distrus poarta.
După declanșarea anchetei de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș, cu ocazia audierii, martorul Portik V. (partea vătămată din dosarul 219/P/2007) a declarat că în primăvara anului 2007 a fost căutat la locuința sa de N. L. și T. A. -A., care i-au cerut să se împace și totodată să meargă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, la învinuitul - prim procuror Ț. N. . Cu toții s-au deplasat la biroul acestuia, unde s-a perfectat împăcarea, ca urmare a presiunilor exercitate de învinuit: "...în fața d-lui prim procuror Ț. N. le-am spus celor doi să nu mai aibă treabă cu mine, iar aceștia mi-au promis că nu o să mai fie probleme, inclusiv dl. prim procuror mi-a sp us c ă
s igur nu o s ă mai aib ă tre ab ă cu mine, î nțeleg ând c ă af ir maț ia d -lui prim procuror
es te o g ar anț ie pen tru mine c ă nu o s ă mai am proble me cu ce i do i "; (vol. 1 - fila 169).
Cele menționate de martorul Portik V. au fost confirmate de făptuitorul
N. L. care, cu ocazia declarației sale, a arătat că: "...dl. prim procuror Ț. N.
ef ectiv a g ar an tat pe n tru no i, af ir mând c ă nu o s ă mai ave m pr oble me cu el ș i s ă ne
î mp ăc ăm, pen tru a n u in tr a l a pușc ăr ie "; (vol. 1 - fila 71).
Făptuitorul N. L. a declarat faptul că îl cunoștea pe învinuitul - prim procuror Ț. N. de pe vremea când acesta a fost judecător, întrucât l-a judecat într-un dosar și că a lucrat aproape în fiecare sezon la vila Ana de la Costinești a învinuitului - prim procuror Ț. N. .
În sensul celor arătate mai sus, din declarația făptuitorului N. L.
rezultă următoarele:
"Doresc să precizez că în urmă cu aproximativ 11-12 ani am fost arestat și condamnat, fiind cercetat de dl. Ț. N. . După ce am fost liberat din penitenciarul Miercurea Ciuc, am fost contactat de dl. prim procuror Ț. N. și periodic i-am lucrat acasă la munca câmpului(cosit, adunat fân, scos cartofi) inclusiv pe litoral la vila sa, prima dată când am lucrat pe litoral era ridicat doar nivelul 1. Astfel că din acel moment anual am fost la muncă pe litoral câte o
săptămână sau două, în total am fost de vreo șase-șapte ori, aproape în fiecare an până în 2008. După cum am precizat, din 2008 când am lucrat ultimele luni am refuzat să mai merg."; (vol. 1 - fila 75).
Cu ocazia audierii, făptuitorul N. L. a declarat că imediat după comiterea faptelor din dosarul 219/P/2007, împreună cu T. A. -A., au fost duși la audieri la Poliția Mun. T. și ulterior la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, la învinuitul - prim procuror Ț. N., care i-ar fi scos din birou pe polițiști și pe T. A. -A. .
Rămași amândoi în birou, învinuitul - prim procuror Ț. N. i-a spus făptuitorului N. L. că situația sa este foarte gravă și că ar fi bine să se împace cu partea vătămată.
Totodată, în cadrul aceleiași discuții, învinuitul - prim procuror Ț. N. i-a cerut făptuitorului N. L. să meargă la lucru, pentru circa 1-2 săptămâni, la vila sa de la Costinești, la reparat de geamuri, mutat de mobilă, la cosit și la ceea ce era nevoie.
Fiind întrebat, făptuitorul N. L. a declarat că știa faptul că nu va fi plătit corespunzător de către învinuitul - prim procuror Ț. N. pentru munca prestată, dar a acceptat solicitarea învinuitului, crezând astfel că dosarul cu nr. 219/P/2007 va fi soluționat favorabil: "...eu am înțeles că, dacă accept propunerea dumnealui, situația dosarului meu va fi una favorabilă mie."; (vol. 1 - fila 70 verso).
Fiind întrebat dacă la acea întâlnire învinuitul - prim procuror Ț. N. i- a promis că-i va plăti prestația muncii, făptuitorul N. L. a declarat că:
"...știam că este destul de rău platnic, că nu plătește aproape deloc, dar m-am gândit că, acceptând propunerea dumnealui, mi se va da o soluție favorabilă în acest dosar."; (vol. 1 - fila 70 verso).
Dată fiind astfel pretinderea învinuitului - prim procuror Ț. N., făptuitorul N. L. a mers la lucru la vila "Ana 2000"; din Costinești, unde, așa cum a arătat acesta, a lucrat de dimineața până seara, circa 2 săptămâni. După ce s-a întors în T., învinuitul - prim procuror Ț. N. i-a achitat făptuitorului N. L. suma de 200 de lei pentru întreaga muncă efectuată.
În cadrul aceleiași declarații, făptuitorul N. L. a mai arătat faptul că de fiecare dată când era trimis la Costinești, la muncă, era trimis fie cu trenul, fie cu vreun tir, însă niciodată nu i s-a dat bani pentru transport.
Faptul că învinuitului - prim procuror Ț. N. i se părea absolut normal să folosească persoanele cercetate în unele dosare penale, la muncă, la vila sa de la Costinești, reiese și din atitudinea acestuia față de aceste persoane.
Astfel, făptuitorul N. L. a arătat că: "...Țin să mai arăt faptul că atitudinea d-lui prim procuror Ț. N. față de noi cei care lucram la vilă, chiar de dimineața până seara, era una nefirească, întrucât ne vorbea foarte urât, nu ne lăsa în pauze și au fost situații când ne înjura."; (vol. 1 - fila 71 verso).
Faptul că învinuitul - prim procuror Ț. N. s-a implicat în soluționarea favorabilă a dosarului 219/P/2007 reiese și din declarația martorului T. A.
-A. (fost învinuit în același dosar) care, cu ocazia audierii, a arătat că în ziua când au fost duși la Parchet, la audieri, la prim procuror, acesta l-a scos din birou pe polițist, după care le-a cerut să meargă la partea vătămată și să-l aducă la el, ceea ce s-a și întâmplat: "...inițial am ajuns la Parchet împreună cu cumnatul meu N. L. și cu polițistul, după care dl. prim procuror i-a cerut polițistului să plece, iar nouă ne-a cerut să mergem la partea vătămată și să-l chemăm să vină cu noi la Parchet."; (vol. 1 - fila 160 verso).
Martorul a mai declarat că nu știe dacă între cumnatul său - făptuitorul N.
L. și învinuitul - prim procuror Ț. N. a existat vreo înțelegere, în legătură cu soluționarea favorabilă a acestui dosar, dar "...știu că ulterior cumnatul meu a fost la lucru la Costinești, la vila d-lui prim procuror Ț. N. ..."; (vol. 1 - fila 161).
Conform declarației făptuitorului N. L., după întoarcerea de la vila Ana din Costinești, acasă și-a găsit soluția dispusă de către învinuitul - prim procuror Ț. N., în dosarul cu nr. 219/P/2007.
În atare situație, pentru cele aproximativ 12 zile lucrate, luând ca preț mediu, contravaloarea unei zile de muncă, apreciem că învinuitul - prim procuror Ț. N. ar fi trebuit să-i mai achite încă cel puțin suma de 640 lei făptuitorului N. L. pentru prestația celor două săptămâni la vila de la Costinești, pentru care afirmativ învinuitul - prim procuror Ț. N. i-a achitat doar suma de 200 de lei.
12 zile x 70 lei/zi (mediu) = 840 lei - 200 lei achitați = 640 lei neachitați
S-a arătat că suma de 640 lei este un folos necuvenit pentru învinuitul - prim procuror Ț. N., reprezentând contravaloarea muncilor prestate de făptuitorul N. L. la vila Ana din Costinești, pe baza înțelegerii dintre cei doi,
din data de_ . Acest folos necuvenit a fost obținut de către învinuitul - prim procuror Ț. N. pentru soluționarea favorabilă a dosarului 219/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița.
Așa cum de altfel reiese și din declarația făptuitorului N. L., prestația efectuată de el și neachitată de către învinuitul - prim procuror Ț. N., a fost tocmai pentru soluționarea favorabilă a dosarului în care era cercetat.
În legătură cu s oluționarea dosarului 821/P/2007 al Parchetului de
pe lângă Judecătoria Toplița
Din actele dosarului susmenționat a reieșit faptul că la data de_, pe raza Mun. T., într-un bar, s-a iscat un scandal, în urma căruia s-a înregistrat dosarul 821/P/2007, având ca parte vătămată pe numitul Pap J. (vol. 4 - filele 61-119).
Plângerea numitului Pap J. a fost formulată împotriva numiților N. L.
, C. M. -V. și Butunoi Laurențiu-V. .
Ulterior, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale față de cele trei persoane susmenționate, iar la data de_, prin rezoluția procurorului D. Ana, s-a dispus confirmarea începerii urmăririi penale.
Chiar dacă în cauză, dosarul cu nr. 821/P/2007 era în supravegherea d- nei procuror D. Ana, la data de_, învinuitul - prim procuror Ț. N. a emis o Rezoluție de încetare a urmăririi penale față de cele trei persoane cercetate, inclusiv N. L., în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. h Cod proc.pen..
Cu privire la modul de soluționare al acestui dosar, învinuitul - prim procuror Ț. N. a ținut să sublinieze, în cadrul declarației de învinuit, că niciodată nu a amestecat problemele de serviciu cu cele personale, dar a recunoscut că făptuitorul N. L. a fost în nenumărate rânduri la lucru la vila Ana de la Costinești: "...L-am luat pe N. L. la Costinești, deoarece era omul care se pricepea și la cosit, la așezat de mobilă sau la ceea ce era nevoie"; (vol. 1 - fila 29).
Învinuitul - prim procuror Ț. N. a negat categoric faptul că i-ar fi promis făptuitorului N. L. soluții favorabile în dosarele în care acesta a fost cercetat, arătând totodată că: "...N. L. este cunoscut în zonă ca fiind o persoană agresivă, însă, așa cum am arătat, este un bun muncitor...";, ceea ce denotă că era folosit ori de câte ori avea nevoie (vol. 1 - fila 30).
Făptuitorul N. L. a arătat faptul că la sfârșitul anului 2007 a avut un conflict, într-un bar din Mun. T. și că i s-a întocmit dosarul penal nr. 821/P/2007.
Imediat după incident, făptuitorul N. L. a declarat că a fost la domiciliul învinuitului - prim procuror Ț. N., cu diferite treburi, că i-a povestit acestuia ce s-a întâmplat, ocazie cu care învinuitul l-ar fi asigurat că va face ca totul să fie bine: "...După ce am avut acest incident în barul din Mun. T., m-am întâlnit cu dl. prim procuror Ț. N., cred că m-am dus la domiciliul dumnealui de l-am ajutat să-și mute niște mobilă, ocazie cu care i-am povestit că iar am o problemă cu legea...
Dl. prim procuror Ț. N. mi-a spus că l as ă c ă o s ă v ede m ce pu temface..."; (vol. 1 - fila 71 verso).
Dată fiind promisiunea învinuitului - prim procuror Ț. N., făptuitorul
N. L. a acceptat solicitarea acestuia de a merge la lucru la vila de la Costinești: "...sub promisiunea că lucrurile vor fi rezolvate favorabil, am acceptat să mă duc la lucru la dl. prim procuror, în primăvara anului 2008."; (vol. 1 - fila 71 verso).
Pe baza solicitării exprese a învinuitului - prim procuror Ț. N. și sub promisiunea soluționării favorabile a dosarului 821/P/2007 (cu atât mai mult cu cât făptuitorul N. L. era într-o stare de recidivă, prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal), făptuitorul N. L. s-a dus în primăvara anului 2008 la lucru la Costinești, unde a stat circa 8 săptămâni, perioadă pentru care nu a primit niciun ban, dar la întoarcerea în T. ar fi primit afirmativ suma de doar 200 de lei:
"...Chiar dacă suma de 200 de lei a fost una foarte mică comparativ cu munca pe care am prestat-o de dimineața până seara, eu m-am gândit c ă ace as tămunc ă mi-a f ost pl ătită toc mai pr in s oluț ia pe c are am pr imit -o în dosarul 871/P/2007, când dl. prim procuror Ț. N. a dispus încetarea procesului penal."; (vol. 1 - filele 71 verso - 72).
Cu privire la perioada de muncă efectuată de făptuitorul N. L. , în cursul anului 2008, la vila învinuitului - prim procuror Ț. N., acesta a arătat că pentru o perioadă de circa 2-3 săptămâni a stat la Costinești și învinuitul, care însă s-a întors acasă de sărbătorile pascale, fără a le lăsa bani de mâncare:
"Îmi aduc aminte că după ce dl. prim procuror Ț. N. s-a întors la T., pentru mâncare dânsul a lăsat niște bani la o alimentară din zonă, iar colegul meu Mejei Ioska se ducea și lua pâinea și ce mai putea să se încadreze în suma respectivă.
Chiar dacă au fost unele situații în care am fost înjosiți și am rămas fără mâncare, am accep tat s ă lucr ăm pen tru dl. pr im proc uror Ț. N., c are deț ine a o
f uncție imp or tan tă în tr -un or aș mic, pen tr u c a în sch imb du mne alu i s ă ne aju te în
dosarele pen ale în c are er am cerce taț i.
N ic iod ată nu m-am g ând it s ă-l recl am pe aces ta, pen tru c ă eu er am pre a mic,
co mp ar ativ cu f uncția pe c are du mne alu i o ave a l a mo men tul respec tiv ."; (vol. 1 - fila 72).
Cu privire la suma care i s-ar fi cuvenit pentru muncile efectuate la vila
"Ana 2000"; de la Costinești, în primăvara anului 2007, făptuitorul N. L. a declarat că o zi de muncă ar fi fost undeva între 70-100 de lei/zi, fapt confirmat de altfel chiar de către învinuitul - prim procuror Ț. N. .
În cadrul aceleiași declarații, făptuitorul N. L. a ținut să mai arate faptul că, deși concubina sa a rămas acasă cu copiii, fără bani de mâncare, el a acceptat să meargă la lucru la vila învinuitului de la Costinești, pentru că trebuia să-și rezolve problema cu dosarul penal: "Concubina mea, T. M. M., cu care sunt împreună de circa 7 ani, știe faptul că am muncit la dl. prim procuror Ț. N.
, aceasta a rămas singură acasă cu copiii, fără bani de mâncare și fără niciun sprijin, însă aceasta a acceptat această situație, gândindu-se la faptul că eu trebuie să-mi rezolv problema cu dosarul penal și bucurându-se totodată că nu am ajuns în pușcărie.
Îmi aduc aminte că pentru acest ultim dosar, la un moment dat am refuzat să mă mai duc la mare, să lucrez pentru dl. prim procuror Ț. N., iar acesta a venit personal la blocul unde eu locuiam în chirie, dimineața, pe la ora 6, iar atunci când acesta a ajuns la ușă, eu m-am ascuns pe balcon, iar când soția i-a deschis ușa, a intrat peste ea în casă și a venit și m-a găsit pe balcon, reproșându-mi că mă ascund de el și că atunci când am avut nevoie, m-a ajutat, că a fost bine și că acuma mă ascund de el."; (vol. 1 - fila 72).
Martora T. M. -M. a declarat faptul că:
"... mi-a spus că dl. prim procuror Ț. N. i-a cerut să meargă la muncă în Costinești, promițându-i că îl ajută cu dosarul"; și că "...iar când a refuzat să mai meargă la muncă, în dimineața unei zile, în fața blocului a venit dl. prim procuror Ț.
N. și l-a strigat pe concubinul meu să iasă afară. Acesta s-a ascuns în balcon, iar eu l-am lăsat înăuntru pe dl. prim procuror Ț. N., care i-a reproșat concubinului meu că se ascunde de el în balcon și că atunci când a avut nevoie, a fost bine.
Concubinul meu s-a îmbrăcat și a plecat cu dl. prim procuror Ț. N., revenind acasă după mai multe zile, spunându-mi că l-a dus la muncă la Costinești.
Revin și precizez că înainte de a pleca, concubinul meu i-a spus d-lui prim procuror Ț. N. că nu am mâncare pentru copii, iar acesta mi-a dat 10 lei, după care au plecat."; (vol. 1 - fila 157 verso).
Cu ocazia audierii în calitate de martor, Pap J. - parte vătămată în dosarul nr. 821/P/2007, a declarat că în dimineața imediat următoare conflictului din bar, a fost dus la Poliție, unde era prezent și învinuitul - prim procuror Ț. N., care i-ar fi cerut să se împace cu agresorii: "...Dl. prim procuror Ț. N., în fața celor prezenți, mi-a cerut să mă împac cu agresorii, motivând că aceștia nu au de unde să-mi dea bani. Eu am fost de acord cu solicitarea d-lui prim procuror Ț. N., ținând cont că de dânsul depindea felul în care se efectuau cercetările și eram conștient că nu voi avea câștig de cauză.
Dacă nu îmi solicita dânsul acest lucru, mergeam mai departe și nu eram de acord să îmi retrag plângerea, dar în condițiile precizate mai sus, nu aveam de ales."; (vol. 1 - fila 177 verso).
Totodată, acesta a mai declarat faptul că, la scurt timp după incidentul din bar, făptuitorul N. L. i-ar fi transmis, prin intermediul unei rude, că:
"...dacă nu mă împac cu el, oricum dl. prim procuror Ț. N. va rezolva favorabil dosarul..."; (vol. 1 - fila 178), arătând totodată că personal l-a văzut pe acesta la lucru în curtea învinuitului și că oamenii din oraș au cunoștință că făptuitorul N.
L. ar fi lucrat mult timp la vila învinuitului de la Costinești.
În contextul celor arătate mai sus, 52 zile x 80 lei/zi = 4.160 lei, din care afirmativ învinuitul i-a achitat făptuitorului N. L. doar 200 de lei, de unde rezultă un rest de 3.960 de lei.
Suma de 3.960 lei reprezintă contravaloarea muncii prestate de către făptuitorul N. L. la solicitarea învinuitului - prim procuror Ț. N., în primăvara anului 2008, pentru soluționarea favorabilă a dosarului cu nr.
821/P/2007, sumă ce reprezintă un avantaj obținut pe nedrept de către învinuitul - prim procuror Ț. N. .
În legătură cu soluționarea dosarului 151/P/2009 al Parchetului de
pe lângă Judecătoria Toplița
La data de_, în zona localității Gălăuțaș, jud. Harghita, numiții G.
F. și G. P., au fost surprinși la pescuit, cu unelte confecționate manual, pentru care nu dețineau autorizație, motiv pentru care în cauză s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița dosarul penal cu nr. 151/P/2009, în care aceștia au fost cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj piscicol (vol. 4 - filele 189-259).
La data de_, învinuitul - prim procuror Ț. N. a confirmat prin rezoluție începerea urmăririi penale față de cei doi frați G., după care dosarul a fost trimis la Poliția Mun. T., pentru continuarea cercetărilor.
La data de_, cele două persoane cercetate au fost invitate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, unde învinuitul - prim procuror Ț.
N. le-a luat câte o continuare de declarație.
Ulterior, la data de_, învinuitul - prim procuror Ț. N. a emis Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ față de cele două persoane cercetate, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. b1 Cod proc.pen., coroborat cu dispozițiile art. 91 Cod penal.
Cu privire la modul de soluționare al acestui dosar, în cadrul declarației de învinuit, prim procurorul Ț. N. a declarat că îi știe pe cei doi frați G.
P. și F. încă dinainte ca aceștia să aibă probleme cu legea, declarând totodată că făptuitorul G. F. a lucrat sporadic, câte una-două zile pe an, în gospodăria sa, la munci necalificate, respectiv: "...la întărit de garduri, la strânsul fânului, la adunatul cartofilor sau poate chiar și la prășit..."; (vol. 1 - fila 30).
Învinuitul - prim procuror Ț. N. a ținut însă să precizeze faptul că de fiecare dată l-a plătit pe făptuitorul G. F. pentru muncile prestate și că nu are nicio datorie față de acesta și că sub nicio formă nu i-ar fi condiționat acestuia soluționarea dosarului 151/P/2009, de efectuarea de munci în gospodăria sa.
Fiind întrebat, învinuitul - prim procuror Ț. N. nu a negat faptul că și după soluționarea de către el a dosarului 151/P/2009, făptuitorul G. F. să fi desfășurat munci în gospodăria sa.
Cu ocazia audierii, făptuitorul G. F. a declarat că în primăvara anului 2008, împreună cu fratele său, martorul G. P., au fost invitați la Poliția Mun. T., de unde ulterior au fost duși la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, unde li s-a consemnat câte o declarație: "...În fața d-lui prim - procuror Ț. N., atât eu, cât și fratele meu am dat câte o declarație."; (vol. 1 - fila 91).
Acest lucru a fost confirmat și de martorul G. P. , care a mai precizat faptul că: "...și-mi aduc aminte că dl. prim procuror ne-a spus că vom fi trimiși în judecată sau vom primi o amendă...."; (vol. 1 - fila 182 verso.).
Astfel, pentru a le crea celor doi frați impresia că situația lor este una destul de gravă, acesta le-a spus că: "dosarul în care sunt cercetat poate să ajungă la Judecătorie, înțelegând prin aceasta că urmează să fiu trimis în judecată..."; (vol. 1 - fila 182 verso).
Din declarația făptuitorului G. F. a mai reieșit faptul că la plecare din sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, după consemnarea declarațiilor de învinuit din dosarul 151/P/2009, învinuitul - prim procuror Ț.
N. i-a cerut să-l aștepte puțin afară.
În curtea instituției, învinuitul - prim procuror Ț. N. l-a întrebat pe făptuitorul G. F. dacă vrea să lucreze pentru el câteva zile la ferma sa, în apropierea Mun. T., promițându-i-se mâncare și bani în schimb.
Fiind întrebat, făptuitorul G. F. a arătat că, în mod expres nu i s-a condiționat soluționarea favorabilă a dosarului 151/P/2009, de muncile pe care el urma să le presteze în gospodăria învinuitului - prim procuror Ț. N., dar a înțeles că dacă va accepta propunerea, are șanse ca el și fratele său să primească o soluție favorabilă: "...eu m-am gândit însă că întrucât totul a avut loc în acea zi, dacă voi accepta propunerea d-lui prim - procuror voi primi cu siguranță o soluție favorabilă, respectiv o soluție cu o amendă și să nu fiu trimis în judecată"; (vol. 1 - fila 91 verso).
Acceptând practic propunerea învinuitului - prim procuror Ț. N., dar și asigurarea tacită din partea acestuia că dosarul nr. 151/P/2009 (în care era cercetat împreună cu fratele său - martorul G. P. ), va fi soluționat favorabil, făptuitorul G. F. s-a dus la lucru la ferma învinuitului, chiar în acea zi.
Din cele declarate de făptuitorul G. F., reiese că acesta ar fi lucrat circa 4 jumătăți de zi, pentru care afirmativ învinuitul i-ar fi plătit circa 20 de lei.
Faptul că făptuitorul a acceptat propunerea învinuitului - prim procuror Ț. N. și a fost la lucru la ferma acestuia circa 2 - 3 zile, reiese și din declarația martorului G. P., care a confirmat acest lucru, dar a arătat însă că nu cunoaște dacă fratele său a fost plătit.
Martorul C. N. - agent șef de poliție, consătean cu făptuitorul G. F.
, a declarat că acesta i s-ar fi plâns că învinuitul - prim procuror Ț. N. i-ar fi cerut să lucreze la el în gospodărie circa 2 săptămâni, pentru ca în schimb să primească o soluție favorabilă în dosarul în care era cercetat alături de fratele său, pentru braconaj.
În cadrul aceleiași declarații, martorul C. N. a mai arătat că făptuitorul G. F. i-ar fi spus că a fost lăsat fără mâncare la saivan de către învinuit, că nu a fost plătit și că la soluționarea dosarului 151/P/2009 ar fi primit o sancțiune administrativă destul de mare.
Aducându-i-se la cunoștință cele arătate de martorul C. N., făptuitorul G. F. a negat categoric că ar fi lucrat mai mult de 2 - 3 zile în gospodăria învinuitului - prim procuror Ț. N., deși chiar și învinuitul a declarat că făptuitorul G. F. a lucrat de mai multe ori pentru el, la diferite munci.
În atare situație apreciem că există o neconcordanță cu privire la numărul de zile de muncă efectuate de către făptuitorul G. F. în gospodăria învinuitului - prim procuror Ț. N., motiv pentru care la stabilirea cuantumului se va ține cont doar de cele declarate de făptuitorul G. F. și învinuitul - prim procuror Ț. N., care așa cum am arătat mai sus, a precizat că o zi de muncă este între 50 - 60 - 80 și chiar 100 lei.
Astfel dacă luăm în calcul media unei zile de lucru 4 zile x 70 lei = 280 lei, din care afirmativ s-au achitat 80 de lei (câte 20 lei pe zi), rămânând neachitați 200 de lei.
Apreciem astfel că suma de 200 lei reprezintă practic un folos material necuvenit pentru învinuitul - prim procuror Ț. N., care în schimbul muncilor a adoptat o soluție de scoatere de sub urmărire penală a celor doi frați
și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
În schimb, prestația efectuată de făptuitorul G. F. și neachitată de învinuitul - prim procuror Ț. N., a fost una pentru obținerea unei soluții favorabile.
Deși din ansamblul probelor administrate pe parcursul urmăririi penale nu s-au putut dovedi decât cele 4 acte materiale ale infracțiunii de luare de mită, declarațiile persoanelor audiate au demonstrat faptul că aceste cazuri, de folosire a persoanelor cercetate în dosarele penale, la unele munci (vila "Ana 2000"; din Costinești, în gospodăria proprie - prășit, cosit, etc.), nu au fost izolate, acesta fiind un mod de lucru al învinuitului - prim procuror Ț. N. .
2. În legătură cu infracțiunea prev. și ped. de art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000 - modificată.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 - privind Statutul judecătorilor și procurorilor: "Funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent și asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, precum și a celor de instruire din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri, în condițiile legii.";
În legătură cu oferirea contra cost de servicii hoteliere la vila "Ana
2000"; din Costinești, jud. Constanța
Cu ocazia audierii, în calitate de învinuit și cu privire la această acuzare, prim procurorul Ț. N. a recunoscut faptul că familia sa are în proprietate vila "Ana 2000"; din Costinești, dar a precizat că cel care s-a ocupat de achiziționarea terenului și ulterior de ridicarea, în mare parte, a clădirii este fostul său socru - B. M. (decedat în anul 2010).
În cadrul aceleiași declarații, învinuitul - prim procuror Ț. N. a mai arătat faptul că în vara anului 2000, împreună cu familia sa, inclusiv socrul, au fost în concediu pe litoral și că atunci au luat decizia achiziționării unei suprafețe de teren în vederea construirii unei vile: "...Chiar dacă inițial socrul meu a demarat lucrările la această vilă cu destinația de concediu pentru familia noastră, dată fiind zona de amplasare a acesteia, pe parcurs socrul meu s-a gândit c ă ar
pu te a f i o surs ă bun ă de prof it d in înch ir iere a c ame relor ."; (vol. 1 - fila 24).
Totodată, învinuitul - prim procuror Ț. N. a mai declarat faptul că vila "Ana 2000"; s-a construit pe etape, că atât el, cât și membrii familiei sale și- au petrecut concediile la muncile de la vilă și că abia "...de prin anul 2007 au început să se facă cazări la Vila Ana 2000 din Costinești."; (vol. 1 - fila 25), ținând să precizeze că socrul său și fetele sale s-au ocupat de cazări.
Acesta a mai arătat că au fost unele situații când anumite persoane nu au achitat costurile cazării, ca de exemplu situația rudelor sau persoanelor care au lucrat la construcția vilei.
Fiind întrebat, învinuitul - prim procuror Ț. N. a declarat că, deși nu au restaurant la vila de la Costinești, totuși au fost multe situații când turiștii cazați erau serviți cu mâncare făcută în bucătăria vilei: "...La vila de la Costinești nu avem un restaurant, însă au fost foarte multe situații când, fără nicio obligație, i-am servit pe oameni cu mâncare. Au fost situații când unele persoane erau cazate la alte vile și veneau în vizită la noi și mâncau."; (vol. 1 - fila 25).
În cadrul aceleiași declarații de învinuit, prim procurorul Ț. N. a mai arătat că în mai multe rânduri l-a ajutat pe socrul său să-și găsească muncitori la lucru sau că i-a indicat acestuia de unde să cumpere unele materiale de construcții sau de tâmplărie sau mobilier.
Fiind întrebat dacă s-a ocupat de rezervări și cazare la vila "Ana 2000"; din Costinești, învinuitul - prim procuror Ț. N. a negat categoric acest lucru, arătând că: "...așa cum am arătat, tangențial, la diferiți prieteni și colegi, însă niciodată nu le-am luat bani."; (vol. 1 - fila 27).
Cu toate acestea numele și numărul de telefon 0744 - 698.886, utilizat de către învinuit, au fost postate pe un site ca fiind numele și numărul de telefon de contact al proprietarului vilei "Ana 2000";. Acesta a negat categoric acest lucru, precizând că doar fetele sale s-au ocupat de vilă și că socrul său nu avea telefon mobil.
După cum vom arăta în cele ce urmează, apreciem că în raport cu probele administrate, proprietarul și administratorul de fapt al acestei vile "Ana 2000"; Costinești, situată în str. Teilor, nr. 24, nu este nimeni altul decât învinuitul - prim procuror Ț. N. .
Astfel, pornind de la accesarea site-ului www.cazareincostinesti.ro/ fotografii și a site-ului www.turistinfo.ro/costinesti/cazare_costinesti/vila_ana/ poze_ vila_ana, se poate constata că la rubrica "contactează proprietari"; apare numărul de telefon mobil 0744 - 698.886 și numele Ț. N. .
Față de cele arătate mai sus, apreciem că învinuitul - prim procuror Ț.
N. a pus la punct un adevărat sistem de comercializare a serviciilor de cazare la vila "Ana 2000"; din Costinești, reușind astfel să desfășoare adevărate activități de marketing-vânzări prin materialele publicitare publicate pe site-urile menționate mai sus, crearea și difuzarea de imagini, etc..
Vilele turistice sunt acele structuri organizate de primire turistică cu capacitate relativ redusă, funcționând în clădiri independente, situate în anumite stațiuni turistice (în speță stațiunea Costinești, jud. Constanța) sau balneo- climaterice și care asigură cazare și prestarea unor servicii specifice.
Așa cum reiese din declarația învinuitului - prim procuror Ț. N., această vilă, deși inițial construită doar pentru familie, ulterior s-a dovedit a fi o bună sursă de profit din închirierea celor 48 de camere.
Din declarația învinuitului - prim procuror Ț. N., cât și din actele ce ne-au parvenit de la Primăria Costinești, reiese faptul că această vilă turistică a fost construită fără să fi avut eliberată o autorizație de funcționare (vol. 3 - fila 213).
Pentru a se dovedi că în realitate învinuitul - prim procuror Ț. N. este cel care s-a ocupat de construirea vilei "Ana 2000";, de procurarea materialelor de construcții, de mobilarea și de cazarea la această vilă, în cauză s-a procedat la audierea mai multor martori.
După cum am arătat la punctul 1) din rechizitoriu, atât făptuitorul N. L. (cercetat în dosarele nr. 219/P/2007 și nr. 821/P/2007), cât și făptuitorul B.
A. (tatăl minorului B. B., cercetat în dosarul nr. 252/P/2006) au declarat că au acceptat propunerile venite din partea învinuitului - prim procuror Ț. N. și că s-au dus la lucru la vila de la Costinești a acestuia.
Astfel, făptuitorul N. L. a declarat că: "...mi-a mai spus faptul că dânsul ar avea nevoie de serviciile mele, cerându-mi să mă duc o săptămână sau două la vila dumnealui de la Costinești pentru a munci la vopsitul geamurilor, la mutat de mobilă, la cosit și la tot ceea ce era nevoie."; (vol. 1 - fila 72 verso).
Totodată făptuitorul N. L. a mai declarat faptul că și în anul 2008 a acceptat propunerea învinuitului - prim procuror Ț. N. și a lucrat la vila acestuia de la Costinești circa 2 luni și că "...dl. prim procuror Ț. N. a stat circa 2-3 săptămâni cu noi la mare, la vilă, el este cel care m-a dus cu mașina..., pentru mâncare dânsul a lăsat niște bani la o alimentară din zonă..."; (vol. 1 - fila 72).
Acest făptuitor a mai declarat faptul că de regulă învinuitul - prim procuror Ț. N. se ocupa de cazările la vilă, uneori și fiicele sale: "...pe perioada vacanțelor"; și că "...o cameră se închiria cu circa 40-70 de lei de către dl. prim procuror Ț. N. ."; (vol. 1 - fila 70 verso).
Făptuitorul B. A. a declarat că după ce l-a cunoscut pe învinuitul - prim procuror Ț. N., a acceptat să lucreze pentru el la vila acestuia de la Costinești: "...mi-a spus că are ceva de lucru la instalațiile sanitare, la vila dumnealui din Costinești... M-am dus, împreună cu dl. Ț., la vila dumnealui, mi-a arătat despre ce este vorba..."; (vol. 1 - fila 83 verso).
Nici unul dintre cei doi făptuitori menționați mai sus nu au declarat că l-ar fi văzut pe socrul învinuitului - prim procuror Ț. N. la vilă la Costinești și cu atât mai mult nu se pune problema ca cei doi să fi negociat vreo lucrare cu acesta.
Martora D. Ana - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, cu ocazia audierii a arătat că are cunoștință despre faptul că familia învinuitului - prim procuror Ț. N. deține o vilă la Costinești, despre care știa că a fost construită pe numele socrului său - B. M. și că în prezent vila este transcrisă pe cele 3 fiice ale învinuitului.
Aceasta a mai declarat faptul că în urmă cu câțiva ani a acceptat invitația șefului său, învinuitul - prim procuror Ț. N. și împreună cu familia i-a făcut acestuia o vizită la vila "Ana 2000"; din Costinești, unde a stat doar câteva ore, timp în care au vizitat și câteva camere.
Fiind întrebată, martora D. Ana a declarat că nu l-a văzut pe socrul învinuitului - prim procuror Ț. N. la vilă.
Cu privire la cazare, martora D. Ana a declarat că: "...niciodată nu l- am întrebat pe dl. prim-procuror Ț. N. care este contravaloarea chiriei pentru că nu mă interesa. ...Știu că dl. prim-procuror Ț. N. mai primește telefoane pentru cazare, dar niciodată nu vorbește în prezența noastră."; (vol. 1 - fila 99).
Martora B. M. -M. - grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, a declarat că are cunoștință de faptul că familia învinuitului
- prim procuror Ț. N. are o vilă la Costinești și că fostul său șef s-a ocupat personal de construcțiile la această vilă, întrucât socrul său era o persoană în vârstă: "...îmi aduc aminte că ne spunea că în concediu urma să se ducă la muncă pe litoral"; (vol. 1 - fila 104 verso).
În ceea ce privește cazările la această vilă, martora B. M. -M. a declarat că în fiecare an, fostul său șef îi invita să-și petreacă concediul la vila Ana 2000"; din Costinești: "...la începutul verii, în fiecare an, șef ul ne inv ita pe toț i
s ă merge m s ă ne c az ăm l a v il ă l a Cos tine ș ti.. ."; (vol. 1 - fila 104 verso).
Martorul M. M. - primarul com. Sărmaș, jud. Harghita, care este și nașul de cununie al uneia dintre fiicele învinuitului - prim procuror Ț. N., a declarat faptul că în urmă cu 2-3 ani a dat curs unei invitații mai vechi și a făcut o vizită "...să vedem vila pe care dumnealui o are la Costinești."; (vol. 1 - fila 141).
Tot acesta ne-a mai declarat faptul că vila era finalizată aproape în întregime, că a vizitat câteva camere și că la vilă erau cazați turiști.
Fiind întrebat dacă are cunoștință cine se ocupa de cazarea la vilă, martorul M. M. a declarat că din familia învinuitului - prim procuror Ț. N.
, doar acesta și soția sa erau prezenți.
Martorul C. E. , actualul prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, cu ocazia audierii, a declarat că are cunoștință de faptul că învinuitul - prim procuror Ț. N. deține o vilă mare la Costinești: "...cu două sau trei nivele, cu circa 50 de camere."; (vol. 1 - fila 110 verso).
Martorul a mai declarat că nu știe cu exactitate cine este proprietarul de fapt al acestei vile, însă a precizat că are cunoștință de faptul că socrii învinuitului sunt dintr-un sat din județul Neamț: "...o familie modestă, care cu siguranță nu ar fi putut să ridice o vilă cu 50 de camere la Costinești."; (vol. 1 - fila 110 verso).
De asemenea, martorul C. E. a mai arătat faptul că personal nu a discutat cu învinuitul - prim procuror Ț. N. despre achiziția de materiale de construcții, mobilier și tâmplărie, însă din auzite știe că acesta s-a ocupat de toate cele necesare construirii vilei de la Costinești, de transportul materialelor, arătând totodată că ar fi auzit de nemulțumirile unor oameni care ar fi lucrat pentru învinuit, iar acesta nu și-ar fi achitat datoriile: "...chiar am auzit de un anume M. din loc. Hodoșa, care i-ar fi transportat cu mașina materiale și ar fi confecționat ceva dulapuri pentru camerele de la vilă, i le-a dus la Costinești și că nu ar fi fost plătit."; (vol. 1 - fila 110 verso).
Martorul V. G. - șoferul Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, fiind întrebat în legătură cu acest aspect, a declarat că are cunoștință de vila de la Costinești și că "...știu că aparține familiei Ț. ..."; (vol. 1 - fila 116 verso).
Acest martor a mai declarat că în fiecare an, fostul său șef, învinuitul - prim procuror Ț. N., îl invita în concediu pe litoral, la vila de la Costinești:
"...dl. prim procuror Ț. N. mă invita în fiecare an, de prin 2005-2006, în concediu să mergem cu familia la vila de la Costinești..."; (vol. 1 - fila 116 verso).
Martorul V. G. a mai arătat că de multe ori l-a auzit pe fostul său șef vorbind la telefon: "...discuta cu unele persoane care doreau să se cazeze la vilă la Costinești, pe o anumită perioadă..."; (vol. 1 - fila 116 verso) și că are cunoștință că foarte mulți tineri din Mun. T. s-au cazat la Costinești la vila învinuitului.
Totodată, martorul V. G. a ținut să mai declare faptul că după ieșirea la pensie a fostului său șef, prin oraș a auzit zvonuri cum că acesta s-ar fi folosit la lucru de persoane cercetate în dosare penale, că a văzut în mai multe rânduri oameni la lucru la învinuitul - prim procuror Ț. N., dar nu știe dacă aceștia erau sau nu plătiți.
Martora S. V. - fostă grefier șef în cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria T., cu privire la acest aspect, a arătat următoarele:
"Declar faptul că în perioada cât am lucrat ca grefier șef, în sezonul estival dl. prim procuror Ț. N. se ocupa cu planificarea cazării turiștilor la vila din Costinești, sens în care își întocmea notițe, tabele, liste de persoane cu perioadele de cazare.
…Tot în perioada cât am lucrat l-am auzit pe dl. prim procuror Ț. N. discutând la telefon cu diferite persoane pe care le întreba dacă nu merg în concediu la Costinești că mai sunt locuri, efectiv îi trimitea să meargă la vila sa pentru a-și petrece sejurul."; (vol. 2 - filele 101 verso - 102).
Martorul F. Ionel-P. , propus în apărare de către învinuit, cu ocazia audierii sale a arătat că are cunoștință de faptul că familia învinuitului - prim procuror Ț. N. deține o vilă de vacanță la Costinești. Fiind întrebat cine se ocupa de cazările la vilă pe perioada cât martorul a fost și el cazat acolo, acesta a arătat că: "...eu am văzut că toată familia se ocupa de cazare în f runte cu dl. Ț.N., care de fapt coordona întreaga activitate."; (vol. 1 - fila 222).
Martorul B. B., fiul făptuitorului B. A., a declarat că împreună cu 2 prieteni au fost la mare, la Costinești, unde s-au cazat "...la vila d-lui prim procuror Ț. N. ."; (vol. 1 - fila 144 verso).
Acesta a mai arătat faptul că în acea perioadă la vilă erau cazați și alți turiști și că rezervarea au făcut-o pe internet: "...Știu că rezervarea la vilă a fost făcută de unul dintre prietenii mei, care a luat numărul de pe internet, a sunat și astfel am ajuns să fim cazați acolo.
Cred că palierul pe care noi am fost cazați era ocupat în proporție de aproape 100 %.";(vol. 1 - fila 145).
Acest martor a mai declarat că la plecare au predat camera unei cameriste, ceea ce denotă faptul că sistemul de cazare era unul bine pus la punct.
Martorul B. I. - fratele făptuitorului B. A. a declarat că împreună cu fratele său au fost la lucru la vila învinuitului - prim procuror Ț.
N. și că acesta este cel care a făcut negocierile.
Martorul B. I. a mai declarat faptul că vila învinuitului era afacerea familiei Ț., că aceștia (el și fetele) se ocupau de cazarea turiștilor, de procurarea materialelor de construcție, dar a ținut să precizeze că niciodată nu l- a văzut pe socrul învinuitului - prim procuror Ț. N. la Costinești.
Martorul S. I. , unul dintre oamenii care a lucrat foarte mult la construcția vilei învinuitului, a declarat că:
"Precizez faptul că l-am cunoscut pe socrul d-lui Ț. N., acesta a venit la Costinești în anul 2000. Nu se pricepea la lucrări de construcții, am aflat de la acesta că era agricultor. A stat doar câteva zile, a îndreptat cuie, curăța scândurile de mortar. La un moment dat, dl. Ț. N. chiar s-a supărat pe dânsul deoarece încerca să facă ordine prin curte, însă dl. Ț. i-a spus că ordinea se face la sfârșit și să nu mai încurce. Până în anul 2007 l-am mai văzut pe socrul d-lui Ț. N. de vreo trei ori, însă venea doar în vizită.
…Când construiam nivelul doi al vilei, a venit un control pentru a verifica apometrele. Persoana care a venit ne-a întrebat dacă aici locuiește B. M., iar eu i-am răspuns că aici locuiește dl. Ț. N., însă persoana ne-a arătat că pe documente figurează B. M. . Atunci am știut că vila este pe socrul d-lui Ț. N.
.
Când dl. Ț. N. a revenit la vilă, i-am spus că au fost în control de la apă și pe documente figura socrul dânsului. Dl. Ț. N. mi-a cerut ca altă dată să nu mai spun nimănui că vila îi aparține dânsului deoarece a trecut-o pe numele socrului său."; (vol. 2 - filele 43-44).
Martorul S. Ș. A. a declarat că:
"Pe socrul d-lui Ț. N. l-am cunoscut, ne-a ajutat puțin la confecționarea cofrajelor și făcea curățenie prin curte. Nu a lucrat efectiv la construcție. În următorii ani a fost doar în vizită pe litoral. Am înțeles că era agricultor și se pricepea la construcții din lemn."; (vol. 2 - fila 119).
Martorul M. I. , unul dintre oamenii care a lucrat la vilă, a declarat că:
" În al doilea an, la solicitarea d-lui Ț. N. împreună cu acesta și socrul său ne-am deplasat cu trenul în Costinești. Mi-a spus că mergem cu trenul
deoarece socrul său era pensionar și bolnav și avea reduce la biletele de călătorie. De asemenea mi-a mai spus că socrul său are dreptul la un însoțitor și că dorește să vadă vila.
La aproximativ trei-patru zile, dl. Ț. N. împreună cu socrul său s-au reîntors la T. . În perioada celor trei zile, socrul său nu a lucrat la vilă deoarece de abia stătea pe picioare, fiind bolnav."; (vol. 2 - fila 113 verso).
Faptul că învinuitul - prim procuror Ț. N. a efectuat operațiuni financiare incompatibile cu funcția sa de procuror reiese și din discuțiile ambientale purtate în biroul său și din discuțiile telefonice purtate de acesta în perioada_ -_, discuții înregistrate în baza Încheierilor și Autorizațiilor emise de către Curtea de Apel Tîrgu Mureș, susmenționate.
Astfel, la data de_, ora 18:26, învinuitul a fost contactat pe telefonul mobil cu nr. 0744 - 698.886 (cel ce apare ca număr de contact pe internet - numele proprietarului vilei "Ana 2000";), de o doamnă care se interesa de închirierea unei camere cu patru paturi pentru sfârșitul lunii iulie - începutul lunii august.
Învinuitul - prim procuror Ț. N. a dat de înțeles că o știe pe acea doamnă, a asigurat-o că se poate caza la vilă și i-a comunicat acesteia că o va costa cazarea în jur de 100 de lei.
În același context, la data de_, pe același număr de telefon, învinuitul
- prim procuror Ț. N. a fost contactat telefonic (ora 12:15 și ora 18:36) de un anume M. Dumitru, afirmativ administratorul unei societăți, care s-a interesat dacă poate închiria mai multe camere în perioada sărbătorilor pascale.
Telefonic învinuitul - prim procuror Ț. N. i-a transmis interlocutorului faptul că nu au deschis vila pentru sărbătorile pascale, dar i-a sugerat acestuia să-l sune mai târziu pentru a-i da un număr de telefon al unui prieten care are vilă la Costinești și care poate să-l cazeze.
În cele din urmă, învinuitul - prim procuror Ț. N. i-a recomandat numitului M. Dumitru o altă cazare, dar i-a transmis totodată telefonic că-l așteaptă, la vila sa, în concediul din vară.
La data de_, ora 10:41, învinuitul - prim procuror Ț. N., pe același număr de telefon 0744 - 698.886, a fost contactat de o persoană identificată ca fiind M. Ignat, afirmativ o persoană cunoscută învinuitului.
Acest Ignat M. din Lueta i-a transmis telefonic învinuitului - prim procuror Ț. N. că dorește să închirieze două camere la vila de la Costinești a învinuitului, în cursul lunii august.
Cu ocazia audierii, martorul M. I. a declarat următoarele:
"După ce am coborât din tren, am fost abordați de mai multe persoane care aveau cheile în mână și ofereau spații de cazare. Unii au cerut aproximativ 100 lei, iar la un moment dat a apărut o persoană mai vârstă și ne-a întrebat de unde suntem. I-am răspuns că suntem din Harghita, moment în care, acesta ne-a spus că sunteți de-ai mei din Harghita și ne cazează la un preț mai mic, astfel am convenit 70 lei/cameră.
Cu ocazia audierii mi s-a prezentat imaginea foto a d-lui Ț. N. având CNP: 1. . Într-adevăr aceasta este persoana care era în apropierea Gării CFR din Costinești și ne-a cazat.
În anul 2008 împreună cu soția, fiica mea, prietenul fiicei mele și fiul meu, cu autoturismul ne-am deplasat în Costinești la Vila unde am fost cazați în anul 2006.
Aici l-am găsit pe dl. Ț. N. și am fost cazați trei sau patru nopți la etajul superior.
La plecare i-am achitat d-lui Ț. N. suma convenită la cazare pentru nopțile dormite. Cu această ocazie am închiriat două camere. Precizez că înainte de cazare ne-am interesat de tarife la mai multe persoane, iar la Vilă am fost cazați de dl. Ț. N. la un preț mai avantajos…
…Precizez că în 2006 când am fost prima dată cazați la Costinești, i-am cerut să ne comunice un număr de telefon mobil pentru a-l putea contacta când vom mai reveni la mare. Acesta mi-a comunicat numărul 0744698886 pe care l-am salvat în telefonul meu mobil marca NOKIA sub denumirea "Ț. N. și nr. 0744698886."; (vol. 2 - filele 38 verso - 39).
La data de_ ora 16:54, învinuitul - prim procuror Ț. N., pe același număr de telefon, a fost contactat de o persoană neidentificată, care l-a întrebat dacă mai are camere libere pentru 1 mai 2011. Învinuitul - prim procuror Ț. N. i-a răspuns: "...Nu. Ne pare rău. Nu avem."; (vol. 6 - fila 9 verso).
Un alt aspect din care reiese că învinuitul - prim procuror Ț. N. este cel care se ocupă în permanență de buna administrare a vilei de la Costinești reiese și din discuția telefonică a acestuia din_, când pe același număr de
telefon a fost contactat de o doamnă cu numele SA și care s-a interesat de locuri de muncă la vila din Costinești.
Apropiindu-se sezonul estival din vara anului 2011, învinuitul - prim procuror Ț. N. a fost preocupat de angajarea unor femei la vila "Ana 2000"; Costinești. Astfel, la data de_ ora 19:10, învinuitul a primit un telefon din partea unui domn din Remetea, care la rândul său i-a indicat numele și numărul de telefon al unei doamne Gal I., care ar fi interesată să lucreze la vila de la Costinești.
Un alt aspect din care reiese că învinuitul - prim procuror Ț. N. este cel care se ocupă efectiv de administrarea și bunul mers al vilei de la Costinești reiese și din discuția ambientală purtată de acesta la data de_, ora 10:08, în biroul său, cu un anume domn "M. ";, care i-a făcut oferte pentru mobilierul cu care urma să se mobileze mai multe camere din vila de la Costinești.
În cadrul discuției pe care învinuitul - prim procuror Ț. N. a avut-o la data de_, ora 11:53, în biroul său, cu martorul Cms. Soare Ion - ofițer de poliție judiciară, la un moment dat, învinuitul i-a spus acestuia că este așa de stresat de ancheta D.N.A.-ului, încât: "...mă pensionez și mă duc și io acolo la Costinești, să ne vedem de treabă..."; (vol. 6 - fila 51 verso).
La data de_, s-a procedat la audierea soacrei învinuitului - prim procuror Ț. N., numita B. E., care a ținut să precizeze că soțul său (decedat în 2010) este cel care a cumpărat terenul de la Costinești, pe care ulterior a fost construită vila "Ana 2000";, cu intenția de a-l lăsa moștenire fiicei sale și celor trei nepoate (soția, respectiv fiicele învinuitului - prim procuror Ț.
N. ).
Soacra învinuitului - prim procuror Ț. N. a mai declarat că împreună cu soțul său au decis să facă o vilă pentru fete. Întrebată fiind de unde a câștigat banii necesari, aceasta a declarat că a crescut vaci, oi, a țesut cuverturi și au confecționat spete pentru războaiele de țesut, pe care le-au vândut ulterior prin țară.
Totodată aceasta a mai declarat că soțul său a avut o pensie de veteran de război pe care a investit-o în vilă și la fel și pensia sa de 300 de lei a investit-o tot în vilă. Aceasta a mai declarat că inițial au început cu construcția unei camere și în final au construit 43 de camere, deși în realitate vila are 48 de camere.
Astfel, în condițiile în care socrii învinuitului - prim procuror Ț. N. s- au dovedit a fi o familie foarte modestă (o casă de 60 mp și un grajd, teren arabil 0,97 ha teren arabil, pășune 0,21 ha, fâneață 0,06 ha și curți-construcții - 0,31 ha, conform adresei nr. 425 din_ a Primăriei Com. Păstraveni, jud. Neamț
- vol. 3 - fila 239) și în condițiile în care soacra acestuia a fost nevoită să se împrumute pentru înmormântarea soțului său, avem dubii cu privire la faptul că aceștia ar fi reușit cu propriile venituri să construiască o vilă de 48 de camere în stațiunea Costinești: "...când a murit (n.n. soțul său) chiar m-am împrumutat cu 2000 lei de l-am îngropat și ulterior am dat banii înapoi, după ce am primit ajutorul de înmormântare..."; (vol. 1 - fila 125).
Un alt aspect din care reiese atitudinea total nesinceră a soacrei învinuitului - prim procuror Ț. N., faptul că acesta nu a avut venituri semnificative, este și acela că: "...în f iecare iarn ă, g inerele me u Ț. N. îmiaduce lemne de foc, pentru c ă nu am cu c e s ă-mi cu mp ăr."; (vol. 1 - fila 125).
Cu ocazia audierii în calitate de martor, soacra învinuitului, B. E., a declarat că-și menține declarația dată anterior.
De această dată, martora B. E. a declarat că vila Ana de la Costinești are 36 de camere (câte 12 pentru fiecare nepoată) și 2 camere pentru ea și soțul său.
Un alt aspect din care reiese atitudinea subiectivă a martorei este acela că:
"...vila de la Costinești nu are etaje, este construită pe parter, pe o parte și pe alta, în total 36 de camere"; (vol. 1 - fila 121 verso).
Față de cele arătate mai sus, s-a apreciat că de fapt învinuitul - prim procuror Ț. N. este cel care s-a ocupat de achiziționarea terenului de la Costinești, de construcția vilei "Ana 2000"; cu 48 de camere, mobilierul acesteia, administrarea și implicit cazările din perioada 2004 - la zi, chiar dacă a încercat să-și ascundă această activitate prin interpunerea socrilor săi.
Este evident faptul că socrul învinuitului, împreună cu soacra sa - B. E.
, doi oameni extrem de modești, nu ar fi reușit să cumpere un teren, să construiască o vilă de 48 camere din veniturile lor extrem de mici și cu atât mai mult să se ocupe de activitatea de administrare și cazare, în condițiile în care soacra sa - B. E. a declarat că singura dată când a fost la mare a fost în anul 2006, când au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu nepoatele sale, iar fostul socru nici măcar nu a avut un telefon mobil.
Chiar dacă în unele situații fiicele învinuitului - prim procuror Ț. N. s-au ocupat de cazarea de la vila "Ana 2000"; și chiar dacă în realitate ele sunt cele trei proprietare de drept ale clădirii (ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare din_, când acestea aveau 20 de ani, 21 de ani, respectiv 23 de ani), în realitate însă este evident că acestea nu sunt decât niște persoane interpuse afacerii derulate de învinuitul - prim procuror Ț. N., pentru a-și acoperi incompatibilitatea prevăzută de art. 5 alin. 1 din legea nr. 303/2004.
Martora S. V. - fost grefier șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, a declarat că: "...într-o discuție mai restrânsă cu colegii, dl. prim procuror Ț. N. a afirmat "Eu nu am nimica pe numele meu, vila este a socrului, mașina pe o fată, casa pe numele soției";. (vol. 2 - fila 102).
Pentru lămurirea cu exactitate a situației terenului achiziționat de familia învinuitului - prim procuror Ț. N. în loc. Costinești, jud. Constanța și ulterior construcția vilei "Ana 2000";, s-au făcut mai multe verificări.
Astfel, în urma solicitării noastre, Primăria Costinești ne-a înaintat adresa nr. 5852/_, din care rezultă că învinuitul - prim procuror Ț. N., căsătorit cu Ț. Ana, figurează în evidențe ca plătitor de impozite și taxe cu teren intravilan în suprafață de 72 m.p. lot 211 F, situat în str. Paltinilor, nr. 19, sat Schitu, com. Costinești, jud. Constanța (vol. 3 - fila 144).
La adresă s-a atașat și o copie de pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 609/_, la notarul public Ionașcu Aurelia din Constanța, încheiat între Primăria Comunei Costinești, în calitate de vânzătoare și învinuitul
- prim procuror Ț. N., căsătorit cu Ț. Ana, în calitate de cumpărător (vol. 3 - filele 145-146).
Din cuprinsul contractului reiese că, în baza H.C.L. nr. 114/2000 și a procesului-verbal de adjudecare la licitația publică nr. 5714/_, Comuna Costinești a vândut cumpărătorului - învinuitul - prim procuror Ț. N. suprafața de 72 m.p.
Oficiul de cadastru și P. itate Imobiliară Constanța - Biroul de Carte Funciară Mangalia ne-a înaintat copie de pe C.F. 10/Costinești, precum și documentele care au stat la baza mențiunilor din această carte funciară (vol. 3 - filele 186-203).
Din aceste documente reiese că învinuitul - prim procuror Ț. N. și soția sa Ț. Ana figurează în C.F. 10/Costinești nr. cadastral 14, cu suprafața de 199,44 m.p. teren intravilan.
Împreună cu copia C.F. 10 N/Costinești a fost înaintat în copie și contractul de vânzare cumpărare, autentificat la biroul notarului public Spînu Florica E. din Mangalia sub nr. 3960/_ . Acest contract a fost încheiat între numiții I. G. și I. L. tina, în calitate de vânzători și învinuitul - prim procuror Ț. N., în calitate de cumpărător, având ca obiect suprafața de 199, 44 m.p teren intravilan fără construcții (vol. 3 - filele 191-192).
Din cele expuse mai sus rezultă că învinuitul - prim procuror Ț. N. nu figurează în evidențele Primăriei Costinești ca plătitor de impozite și taxe pentru imobilului în suprafață de 199,44 m.p. teren intravilan.
S-a solicitat Biroului de Carte Funciară Mangalia copia fidelă a C.F. 69 N Costinești, precum și copii de pe documentele care au stat la baza mențiunilor din această carte funciară.
Din documentele înaintate rezultă că numiții B. M., căsătorit cu B. E. (socrii învinuitului - prim procuror Ț. N. ), figurează în C.F. 69 N Costinești cu 814,13 m.p. teren intravilan fără construcții. Terenul a fost achiziționat în anul 2000 de la numitul Chiriță Zamfir, prin mandatar Chiriță Iolanda-Larisa, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3441/_, la notarul public Spânu Florica E. din Mangalia (vol. 3 - filele 187-190).
În baza cererii depuse de numiții B. M. și E. și înregistrată la Primăria Comunei Costinești sub nr. 3991/_, această instituție a eliberat Autorizația de construire nr. 24/_, prin care s-a autorizat "Construire locuință P+M"; pe terenul situat în Com. Costinești, Sat Schitu, str. Paltinilor F.N, autorizație valabilă 6 luni de la data eliberării (durata executării lucrărilor nu va depăși 24 luni).
Sub nr. 2686/_, la Biroul Notarilor P. i Spânu și Charcovschi Mangalia s-a autentificat contractul de vânzare-cumpărare, încheiat între numiții
B. M. și B. E., în calitate de vânzători și numitele Ț. A., Ț. E., Ț.
O., în calitate de cumpărători (vol. 3 - filele 187-188).
Primii au vândut cumpărătoarelor nuda proprietate din întregul drept de proprietate asupra imobilului situat în comuna Costinești, localitatea Schitu, jud. Constanța, identificat cu numărul cadastral "39";, alcătuit din teren în suprafață de 804,13 m.p. și construcție cu destinație de locuință edificată pe acest teren, care urmează să fie edificată în regim P+M și care este realizată, afirmativ, la data vânzării în proporție de 50% (parter).
La data de_, comisia de recepție formată din Bortea M. -viceprimar, Băduică M. - referent și Golgojan N. - referent, toți din cadrul Primăriei Com. Costinești, au încheiat proces-verbal de recepție finală nr. 81/_ și ulterior înregistrat la Primărie sub nr. 7860/_, din care rezultă că obiectivul a fost finalizat, fiind compus din parter+etaj (vol. 3 - fila 148).
S-a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcții Constanță efectuarea unei verificări pe linia legalității edificării imobilului situat în Com. Costinești, Sat Schitu, str. Paltinilor, nr. 24 (vol. 3 - fila 253).
Din răspunsul acestei instituții rezultă că la adresa din satul Schitu, str. Paltinilor, nr. 24, există o construcție cu suprafață construită la sol de aprox. 250 m.p., cu regim de înălțime parter, două etaje și mansardă. Față de proiectul anexă, Autorizației de construire nr. 24 din_, care prevedea o locuință parter și mansardă, pentru care a fost întocmit procesul verbal de recepție din_, s-a constatat că au fost executate lucrări constând în modificarea construcției recepționate în 2007 prin supraetajarea cu două niveluri, fără autorizație de construire (vol. 3 - filele 254-256).
Constatările efectuate de Inspectoratul de Stat în Construcții Constanța au fost materializate în procesul-verbal de inspecție nr. 525/_, care a fost înaintat la Primăria Costinești (vol. 3 - filele 263-264).
La capitolul "Măsuri dispuse"; din procesul-verbal de inspecție se prevede că personalul de specialitate din cadrul Primăriei Costinești va întocmi proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției pentru executarea de lucrări fără autorizație de construire. Astfel, inspectorul principal de urbanism din cadrul Primăriei Costinești a încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 5862/_, fiind aplicată amendă în valoare de 1.000 lei contravenientei Ț. O. (vol. 3 - filele 265-266).
În legătură cu vânzarea pomilor de crăciun în piețele din Mun.
Reghin și com. Sîn georgiu de Mureș, j ud. Mur eș, de cătr e învinuitul - prim
procuror Ț. N.
Probele administrate pe parcursul urmăririi penale au dovedit că în cursul lunii decembrie 2008, învinuitul - prim procuror Ț. N. a fost depistat de către reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Brașov
- Serviciul Controlul Regimului Silvic valorificând, în două rânduri, pomi de
iarnă pe raza Com. Sîngiorgiu de Mureș, jud. Mureș și Piața Agroalimentară din Mun. Reghin, jud. Mureș.
În aceeași perioadă, martorul L. B. -S. - consilier la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov - Serviciul Controlul Regimului Silvic, împreună cu șeful Postului de Poliție Sîngiorgiu de Mureș, la data de _
, a efectuat un control comun pe linia legalității valorificării pomilor de iarnă pe raza localității Sîngeorgiu de Mureș, jud. Mureș.
Pe str. Școlii din localitate cei doi l-au depistat pe martorul R. G. F. comercializând pomi de iarnă. Acesta nu a putut prezenta documentele legale de proveniență și transport, motivând că acestea se află la învinuitul - prim procuror Ț. N., sens în care l-a contactat să se prezinte.
Conform legislației în vigoare, martorul L. B. -S. a încheiat proces- verbal de predare în custodie, în care la Cap. 4 a menționat "COMERCIALIZARE POMI DE CRĂCIUN FĂRĂ DOCUMENTE LEGALE DE PROVENIENȚĂ"; (vol. 2 - filele 24-25).
Din declarația martorului R. G. F. rezultă că în dimineața zilei de_, la solicitarea învinuitului - prim procuror Ț. N., de la locuința acestuia a încărcat în jur de 30-35 pomi de iarnă, pe care i-a transportat în Com. Sîngiorgiu de Mureș și împreună cu învinuitul - prim procuror Ț. N. au valorificat aproximativ 5-6 bucăți, după care acesta a plecat, lăsându-l pe martor singur în piață.
La controlul efectuat de reprezentantul I.T.R.S.V. Brașov - Serviciul Controlului Regimului Silvic, martorul nu a putut prezenta documentele de proveniență și transport, motiv pentru care l-a contactat pe învinuitul - prim procuror Ț. N. să se prezinte cu documentele care erau asupra sa.
În sensul celor expuse mai sus, martorul R. G. F. a declarat că:
"...în dimineața zilei de_ la solicitarea d-lui prim procuror Ț. N., de la locuința sa am încărcat o cantitate de pomi de iarnă în autodubă și împreună cu acesta m-am deplasat pe raza Com. Sîngiorgiu de Mureș...
...Am încărcat din garaj acest pomi și au mai rămas aproximativ 6-7 bucăți. Dl. prim procuror Ț. N. mi-a spus că deține documente legale de proveniență și transport, însă nu mi le-a arătat.
După cum îmi amintesc am încărcat în jur de 30-35 pomi de iarnă. Când am ajuns în Com. Sîngiorgiu de Mureș am descărcat pomii de iarnă cu excepția 5-6 bucăți care au rămas în autodubă. Am vândut atât eu cât și dl. prim procuror
aproximativ 5-6 buc. pomi de iarnă din cei descărcați, cu prețul cuprins între 15 lei și 50 lei.
La un moment dat dl. prim - procuror Ț. N. s-a urcat la volanul autodubei spunându-mi că cele 5 - 6 bucăți pe care nu le-am descărcat trebuie să le ducă în oraș la cineva, eu rămânând să vând în continuare.
După aproximativ 1 oră de la plecare domnului prim - procuror Ț. N. la locul unde vindeam pomi de Crăciun, au sosit în control 2 persoane, una de la ITRSV cu numele de Lăpușneanu și un polițist în ținută militară. Mi-au solicitat să le prezint documentele însoțitoare, însă le-am spus că nu sunt la mine ci se află la proprietar și anume la dl. Ț. N. .
Aceștia mi-au spus că nu mai am dreptul să vând pomi de iarnă deoarece nu am documente justificative. L-am sunat pe mobil pe dl. prim - procuror Ț. N., spunându-i că au venit în control de la ITRSV și poliție, nu mă mai lasă să vând și trebuie să le prezint actele. Dl. prim - procuror mi-a spus să am răbdare, însă a sosit după aproximativ 1 oră și jumătate. Până la sosirea acestuia organele de control au întocmit un document, cred că era un document privind lăsarea în custodie."; (vol. 2 - filele 30 verso - 31).
După mai multe apeluri telefonice din partea martorului R. G. F. și a martorului L. B. -S., învinuitul - prim procuror Ț. N. a sosit la fața locului, procedând la amenințarea și intimidarea organelor de control, declinându-și calitatea de prim procuror și prezentându-și legitimația (încă neschimbată).
Vis à vis de atitudinea învinuitului - prim procuror Ț. N., martorul
L. B. -S. a declarat că:
"...a sosit dl. Ț., care mi-a fluturat prin față o legitimație afirmând pe un ton ridicat că este prim procurorul Ț. N. de la T., l-a chemat pe R. G. și l-am auzit când îl învăța pe acesta, ca în situația în care vor fi probleme să afirme că eu i-am cerut bani. Auzind această discuție i-am spus d-lui prim procuror Ț. N. să-i fie rușine că îl învață așa ceva, la care dânsul mi-a replicat ,, Bă! Ai fost vreodată cercetat de un procuror să vezi cum este? ,, eu răspunzându-i că nu am fost cercetat, însă îmi fac doar datoria.
... prin atitudinea și comportamentul său încerca să mă intimideze. Șeful de post i-a solicitat d-lui prim procuror Ț. să aibă un comportament civilizat și să nu mai amenințe.
Văzând comportamentul d-lui Ț., i-am contactat telefonic pe polițiștii Mureșan Dan și Năsăudean A. de la IPJ Mureș-SIF. Precizez că și la sosirea celor doi polițiști dl. Ț. avea același comportament, însă cei doi au reușit să-l liniștească"; (vol. 2 - filele 17-18).
Martorul R. G. F. a confirmat discuția aprinsă dintre învinuitul - prim procuror Ț. N. și organele de control, inclusiv faptul că la fața locului, la un moment dat, au mai sosit două persoane în ținută civilă:
"Când a sosit dl. prim - procuror a prezentat celor aflați în control documentele, am sesizat că între acesta și cei aflați în control discuția a fost mai aprinsă, moment în care eu m-am retras.
...La un moment dat în locul unde discutau au mai venit două persoane în ținută civilă, iar ulterior am aflat de la dl. prim procuror că erau polițiști"; (vol 2 - fila 31).
Învinuitul - prim procuror Ț. N. a prezentat organelor de control Avizul de însoțire seria HRlbb nr. 4744184/_, APV. 8300/2008 și Bonul de vânzare 4262645/_ . Urmare a prezentării documentelor, martorul L. B.
S. a încheiat proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției silvice nr. 0548/_, fiind aplicat un "AVERTISMENT"; (vol 2 - filele 22-23).
Din analiza documentelor menționate mai sus se constată că în baza Avizului de însoțire nr. 4744184/_, numitul Ț. V. din Com. Bilbor nr. 596, C.I. HR. nr. 1., a expediat către martorul R. G. din loc. Tulgheș, punct de descărcare Mureș, jud. Mureș, 50 buc. pomi de crăciun specia brad, fiind enumerați crotalii nr. 10045623-10045672. La numele delegatului care însoțește transportul a fost menționat Ț. N., C.I. seria HR Nr. 2. .
Pe avizul de însoțire, la rubrica documente de proveniență, figura Actul de punere în valoare nr. 8300/2008, Bonul de vânzare nr. 4262645/_ și data expedierii transportului -_, ora 07.00.
Actul de punere în valoare nr. 8300/2008 a fost eliberat pe numele Ț. V. din loc. Bilbor, nr. 596, jud. Harghita, pentru 100 pomi de iarnă.
Bonul de vânzare Seria HRlcb nr. 4262645, care figurează la rubrica
"Documente de proveniență"; din avizul de însoțire nr. 4744184/_, a fost eliberat de pădurarul Ț. G., în data de_, pentru numitul Cifu Niculae din loc. Bilbor, nr. 638, jud. Harghita, pentru 150 pomi de iarnă.
Pe Avizul de însoțire nr. 4744184/_ figurează totodată chitanța cu nr.
0013515/_ .
În carnetul cu chitanțiere, chitanța nr. 0013515/_ a fost eliberată pe numele învinuitului - prim procuror Ț. N., de la care s-a încasat suma de 150 lei, reprezentând "TAXĂ INVENTAR APV. POMI DE CRĂCIUN 250 buc."; (vol. 4
- fila 278).
Ulterior, în data de_, cu ocazia controlului efectuat în Piața Agroalimentară din Mun. Reghin, pe linia legalității valorificării pomilor de iarnă, martorul C. F. -I. - referent de specialitate în cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Brașov, l-a identificat pe învinuitul - prim procuror Ț. N. și pe martorul R. G. -F. valorificând pomi de iarnă, fără a avea aplicate sigiliile crotal.
Și de această dată învinuitul - prim procuror Ț. N. a prezentat organelor de control o legitimație, declinându-și calitatea de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița.
La solicitarea martorului C. F. -I., la fața locului s-a deplasat o echipă de polițiști, respectiv martorul Pop M. -A. - șef Birou de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Mun. Reghin și subinspector Mocăiță Cristian - ofițer în cadrul aceluiași birou.
Lucrătorii de poliție au solicitat martorului R. G. -F. să prezinte documentele de proveniență și transport, moment în care a intervenit învinuitul - prim procuror Ț. N., care și-a declinat astfel calitatea de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, fără însă a prezenta legitimația.
Ulterior, la insistențele lucrătorului de poliție, învinuitul - prim procuror Ț.
N. și-a prezentat cartea de identitate și avizul de însoțire pentru pomii de iarnă.
În sensul celor expuse mai sus, din declarația martorului C. F. -I. a reieșit că:
"Sesizând că unii pomi de iarnă expuși spre vânzare nu aveau sigiliu - crotal i-am întrebat pe cei doi, de ce nu au crotalii, la care persoana mai în vârstă mi-a răspuns că au crotalii, i-a scos din buzunar și i-a prezentat. De asemenea persoana respectivă mi-a prezentat o legitimație spunându-mi că este prim procurorul Ț. . Tot cu acea ocazie mi-a spus că legitimația respectivă este doar pentru procuror și nu cea de prim-procuror, motivând că este recent numit în funcție.
După cum am precizat, sigiliile-crotal fiind asupra d-lui procuror Ț. și nu aplicați pe pomii de iarnă cum prevede legislația, am solicitat sprijinul Poliției mun. Reghin.
Telefonic, am luat legătura cu dl. inspector principal Pop spunându-i ce am constatat la fața locului, inclusiv faptul că una dintre persoanele depistate s-a legitimat ca fiind prim-procurorul Ț. ";. (vol. 2 - fila 6).
Martorul Pop M. A. - șeful Biroului de Investigare a Fraudelor a declarat că:
"În data de_ am fost contactat de către C. F. -I. din cadrul ITRSV Brașov, care mi-a solicitat sprijinul pentru a efectua un control pe linia comercializării pomilor de crăciun, deoarece sunt ceva probleme cu niște brazi.
Ajungând în Piața Mică din mun. Reghin împreună cu colegul meu subinspector Mocăiță Cristi Iulian, referentul C. F. ne-a indicat pomii de crăciun care trebuiau verificați, spunându-mi că ar putea exista unii fără sigilii- crotali.
La întrebarea mea referitoare la vânzător o persoană s-a apropiat de noi și s- a prezentat cu numele de R. . In timp ce discutam cu R., s-a apropiat o persoană în vârstă de aproximativ 45 ani, s-a prezentat că îl cheamă Ț. și că este prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, spunându-mi că brazii sunt ai prietenului său R. .
I-am solicitat numitului R. să-mi prezinte avizul de însoțire, mi-a răspuns că nu-l are asupra sa, iar dl. Ț. mi-a spus că avizul se află la dânsul, că este prim procuror și nu umblă cu prietenul său fără acte.
Fiind deranjat de insistențele d-lui Ț. care își declina calitatea de prim procuror fără a-mi prezenta o legitimație, m-am retras în apropiere și l-am contactat pe d-l prim procuror Damian Dan de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, care mi-a confirmat că prim procurorul de la toplița este un domn Ț. .
După discuția cu dl. prim procuror Damian am avut convingerea că acea persoană este dl prim procuror Ț. de la Parchetul T. și i-am solicitat să-mi prezinte avizul de însoțire, lucru pe care l-a și făcut, înmânându-mi avizul și 12 sigilii crotal pe care le avea în buzunar.
L-am întrebat pe dl. Ț. de ce are sigiliile-crotal asupra dânsului, la care mi- a răspuns că așa le-a primit de la pădurar împreună cu brazii de pe aviz.
am invitat pe dl. Ț. la sediul Poliției mun. Reghin unde s-a încheiat un proces-verbal de constatare în care s-a descris starea de fapt constatată, dl. Ț. și
R. au semnat acest proces-verbal. I-am solicitat d-lui Ț. să consemneze o declarație, însă a refuzat pe motiv că nu este obligat să dea o astfel de declarație."; (vol. 2 - filele 10-11).
Astfel, învinuitul - prim procuror Ț. N. și martorul R. G. -F. au fost invitați la sediul Poliției Mun. T., unde s-a încheiat un proces-verbal de constatare, fiind descrisă starea de fapt constatată, proces-verbal pe care l-au semnat și care a făcut obiectul lucrării 403681/_ .
Lucrarea respectivă a fost înaintată la Poliția Mun. T. pentru efectuarea de verificări, rezultatul verificărilor fiindu-ne comunicat cu adresa acestei instituții nr. 400.092/_ 9 (vol. 3 - filele 26-35).
Transportul pomilor de iarnă în Piața Agroalimentară din Mun. Reghin s-a efectuat în baza Avizului de însoțire nr. 4744192/_ .
Conform avizului de însoțire, documentele de proveniență au fost: Actul de punere în valoare nr. 8300/2008 și Bonul de vânzare 4262645/_ .
După cum am mai arătat, Actul de punere în valoare nr. 8300/2008 a fost eliberat pe numele lui Ț. V. din Com. Bilbor, nr. 596, jud. Harghita, pentru 100 pomi de iarnă, iar Bonul de vânzare nr. 4262645/_, a fost eliberat în data de_, pentru numitul Cifu Niculae din Bilbor, nr. 638, jud. Harghita, pentru 150 pomi de iarnă.
De asemenea, pe avizul de însoțire a fost menționată chitanța nr. 0013515/_, care a fost eliberată pe numele învinuitului - prim procuror Ț.
N., de la care afirmativ s-a încasat suma de 150 lei, reprezentând "TAXĂ INVENTAR APV. POMI DE CRĂCIUN 250 buc."; (vol. 4 - fila 278).
Bonul de vânzare și avizul de însoțire au fost eliberate de către martorul Ț.
G. - pădurar la Ocolul Silvic T. .
În carnetul cu chitanțiere, care ne-a fost înaintat de Ocolul Silvic T., se regăsește și chitanța seria B DFR nr. 0013518/_, emisă pe numele învinuitului - prim procuror Ț. N., de la care s-a încasat suma de 1.350 lei, reprezentând diferență de valoare a 250 buc. pomi de crăciun la chitanța nr. 0013515/_ (vol. 4 - fila 281).
Din cele expuse mai sus rezultă că, în baza cererilor depuse, organele silvice au aprobat tăierea a 100 pomi de iarnă de către numitul Ț. V. și 150 pomi de iarnă de către numitul Cifu N. .
Bonurile de vânzare și chitanțele privind încasarea contravalorii prestațiilor silvice au fost întocmite de martorul Ț. G. - pădurar la Ocolul Silvic T. ,
prestațiile silvice fiind achitate cu chitanța seria B DFR nr. 0013515/_ și chitanța seria B DFR nr. 0013518/_, de către învinuitul - prim procuror Ț.
N., care a valorificat pomi de iarnă pentru care au avut aprobare de tăiere numiții Ț. V. și Cifu N. .
Martorul Ț. G. - pădurar la Ocolul Silvic T. a declarat faptul că numitul Ț. V., fratele învinuitului - prim procuror Ț. N. a avut aprobare pentru tăierea a 100 pomi de iarnă, iar numitul Cifu N., care este cuscrul numitului Ț. V., a avut aprobare pentru tăierea a 150 pomi de iarnă.
Tot din declarația acestuia rezultă că prestațiile silvice au fost achitate de învinuitul - prim procuror Ț. N. și că pomii de iarnă tăiați au fost transportați la domiciliul învinuitului, iar la solicitarea acestuia a marcat cu ciocanul cantitățile de pomi de iarnă care urmau să fie transportați.
Totodată acesta urma să îi precizeze destinația și celelalte date care urmau a fi trecute în avizele de însoțire și să aplice pe pomii care urmau să fie transportați sigiliile-crotal.
Tot din declarația acestuia mai rezultă că, întrucât învinuitul - prim procuror Ț. N. a achitat prestațiile silvice pentru 250 pomi de iarnă, transportând doar o anumită cantitate din aceștia, a aplicat sigiliile-crotal doar pe pomii transportați, diferența până la 250 bucăți sigilii crotal i le-a predat învinuitului.
În sensul celor de mai sus, din declarația martorului Ț. G. - pădurar în cadrul Ocolului Silvic T., a reieșit că:
"După cum îmi amintesc la nivelul anului 2008 Ț. V., fratele d-lui prim procuror Ț. N. a depus o cerere prin care solicita aprobarea tăierii din proprietate a unei cantități de pomi de iarnă. Este posibil ca cererea să fi fost în numele d-lui prim procuror Ț. N. .
Când a fost depusă cererea la ocolul Silvic T. au venit amândoi frații, iar dl. Ț. N. m-a rugat să fac un inventar pentru pomi de crăciun.
am deplasat la fața locului împreună cu un membru al familiei, posibil să fi fost chiar dl. prim procuror și am făcut inventarul în teren pe care l-am predat celui prezent la fața locului, pentru a-și achita taxa pentru inventariere…..
Cantitatea de pomi aprobată a fost tăiată și transportată la domiciliul d-lui prim procuror Ț. N., eliberând în acest sens un aviz de însoțire.
La scurt timp d-l prim procuror Ț. N. m-a chemat la domiciliul său pentru a elibera documentul cu care urma să plece cu pomii la vânzare în piață. La solicitarea d-lui prim procuror Ț. N. am eliberat aviz de însoțire pentru cantitatea pe care urma să o valorifice în piețe din județul Mureș.
Pomii de iarnă pe care trebuia să-i transporte i-am marcat cu ciocanul dreptunghiular și am aplicat sigiliile-crotal. Cu acea ocazie am dus numărul de sigilii crotal a căror contravaloare era achitată. Am aplicat sigiliile crotal doar pentru cantitatea de pomi de iarnă care se transporta în momentul respectiv, iar restul sigiliilor crotal le-am predat d-lui prim procuror Ț. N., urmând să-i aplic pe următoarea cantitatea de pomi de iarnă pe care dorea să o transporte în vederea valorificării.
Deoarece cu ocazia încheierii primei chitanțe nu am încasat întreaga sumă, am mai eliberat chitanța nr. 0013518/_ în valoare de 1350 lei ca diferență la valoare la chitanța inițială. Am eliberat această chitanță tot pe numele d-lui prim procuror Ț. N. .
Avizul de însoțire seria HRlbb nr. 4744192 din_ l-am întocmit eu. La expeditor am trecut pe Ț. V., la beneficiar am trecut pe R. G. din Tulgheș care efectua transportul pomilor de iarnă în piețele din Județul Mureș, iar la delegat am trecut pe Ț. V. și Ț. N. . Am trecut datele respective la solicitarea d-lui prim procuror Ț. N. . Cu acel aviz trebuiau să transporte 46 buc. pomi iarnă.
Îmi amintesc faptul că referitor la acest transport de pomi de iarnă am fost audiat la Poliția mun. T. și atunci am aflat că dl. prim procuror Ț. N. a fost surprins în județul Mureș cu sigilii crotal avute asupra sa. După cum am precizat eu am aplicat sigilii crotal doar pentru cantitatea trecută în avizul de însoțire, iar restul sigiliilor crotal achitate le-am predat d-lui prim procuror Ț.
N. .
... eu am întocmit documentele legale…, iar d atele ref erito are l a c an tităț i,
beneficiar, destinatar, delegat le-am me nț ion at conf or m sol ic ităr ii d -lui prim
procuror Ț. N. "; (vol. 2 - filele 26 verso - 27).
În legătură cu comercializarea pomilor de crăciun, cu ocazia audierii, învinuitul - prim procuror Ț. N. a recunoscut că în luna decembrie 2008, înainte de Crăciun, a fost în piețele din Mun. Reghin și com. Sîngeorgiu de Mureș, unde a comercializat brazi, fiind surprins de către organele de poliție.
Acesta a ținut însă să precizeze faptul că acești brazi au fost tăiați de fratele său, numitul Ț. V., care ar fi achitat toate taxele necesare, dar care nu a mai putut să-i valorifice, deoarece s-a îmbolnăvit în acea perioadă și a fost internat în spital.
Totodată, învinuitul - prim procuror Ț. N. a mai arătat, în apărare, faptul că, întrucât el a fost cel care a suportat cheltuielile de spitalizare ale fratelui său, în înțelegere cu familia acestuia, pentru a-și recupera o parte din cheltuielile, a luat brazii și a decis ca el, însoțit de ale două persoane, să-i valorifice în piețele din Mun. Reghin și com. Sîngeorgiu de Mureș, jud. Mureș.
În cadrul aceleiași declarații, învinuitul - prim procuror Ț. N. a recunoscut că o parte din brazi nu erau crotaliați și că acest lucru ar fi stârnit nemulțumirea altor comercianți din zonă, care ar fi și declarat organelor de control: "Precizez că o parte din crotalii nu erau atașați pe brazi, ceea ce a stârnit indignarea unor comercianți din zonă. Aceștia au fost nemulțumiți și de faptul că nu am vrut să le vindem lor brazii la niște prețuri derizorii."; (vol. 1 - fila 27).
Totodată, învinuitul - prim procuror Ț. N. nu a negat nici faptul că a fost condus la sediul Poliției Mun. Reghin, unde s-a verificat "...dacă într-adevăr sunt procuror";, după care "...în cele din ur mă am dec is s ă p lec s ă v ând br az ii în
Sîngeorg iu de Mureș."; (vol. 1 - fila 27).
Martorul F. Ionel-P. , apropiat al învinuitului - prim procuror Ț. N. și propus în apărare de către acesta, a declarat că l-a ajutat pe învinuit la comercializarea brazilor în piețele din Mun. Reghin, Com. Sîngeorgiu de Mureș și Oraș. Ungheni:
"După sosirea d-lui Ț. N. în piață, am început să vindem brazi și eu, și dumnealui și R. G. și cred că am vândut circa 15 - 20 - 25 de bucăți....
...Pe drum, l-am întrebat pe dl. Ț. N. ce facem cu brazii rămași, iar acesta mi-a răspuns că a doua zi urma să venim la Mureș să vindem acești pomi de Crăciun, fapt ce s-a și întâmplat…
…Am început toți trei să vindem brazi, însă piața a mers destul de prost."; (vol. 1 - filele 220-221).
Potrivit dispozițiilor art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000 - modificată, sunt incriminate ca fapte "efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană";.
Din anul 2001 până la data de_, învinuitul - prim procuror Ț. N. a îndeplinit funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, în mare perioadă de timp având și funcția de prim procuror al acestui Parchet.
Pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000 - modificată este necesară întrunirea cumulativă a celor două condiții: pe de-o parte cazul de incompatibilitate prevăzut expres de lege, iar pe de altă parte efectuarea de operațiuni comerciale ca acte de comerț.
Potrivit practicii judiciare, prin "operațiuni financiare";, în sens comun, se înțeleg acele operațiuni care implică circulația banilor sau a creditelor.
În condițiile în care termenii folosiți în art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000 - modificată, în prima modalitate, nu au fost definiți în concret în textul legii, practica judiciară a dat o interpretare și a statuat faptul că, în conformitate cu dispozițiile Codului Comercial, se pot considera ca activități de comerț toate celelalte contracte de obligațiuni ale unui comerciant, dacă acestea nu sunt de natură civilă, în sensul că se înțelege ca act de comerț, în accepțiunea art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000 - modificată, desfășurarea oricărei activități care presupune o plată, o circulație a banilor sau a creditelor (a se vedea în acest sens Sentința penală nr. 234/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție - dosar nr._ și Decizia penală nr. 775/R/_ a Curții de Apel Tîrgu Mureș - dosar nr. _
).
Este evident faptul că în raport cu cele arătate mai sus, învinuitul - prim procuror Ț. N. a acționat cu intenție directă, scopul acestuia fiind acela de a obține bani pentru sine și pentru familia sa, prin închirierea camerelor de la vila
"Ana 2000"; din Costinești și prin comercializarea pomilor de crăciun.
3. În legătură cu infracțiunea de instigare la reținerea sau distrugerea de înscrisuri reținută în sarcina învinuitului - prim procuror Ț. N. și a infracțiunii de reținere sau distrugere de înscrisuri reținută în sarcina învinuitei - grefier șef S. I.
La data de_ la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița s-a înregistrat dosarul cu nr. 308/P/2011 privind pe învinuitul Robu Ion, cercetat în legătură cu comiterea unei infracțiuni de vătămare corporală gravă din culpă, prev. și ped. de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal (vol 5 - filele 19-322).
Din actele dosarului cu nr. 308/P/2011 reiese că la data de_ s-a dispus, prin Rezoluție, începerea urmăririi penale față de învinuitul Robu Ion, iar în aceeași zi, învinuitul - prim procuror Ț. N., prin Rezoluție, a dispus confirmarea începerii urmăririi penale față de această persoană (vol. 5 - filele 23- 24).
În aceeași zi, odată cu înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, lucrătorul de poliție din cadrul Poliției Oraș. B. ec, martorul
C. N. a întocmit și un referat prin care a propus emiterea ordonanței și dispunerea unei măsuri preventive din cele prevăzute la art. 136 alin. 1 lit. b-d Cod proc.pen., respectiv obligarea învinuitului Robu Ion de a nu părăsi țara pe perioada 13.05 -_ (fiind vorba de un cetățean moldovean) - (vol. 5 - fila 32).
Deși s-a făcut această propunere, în dosarul nr. 308/P/2001 nu s-a regăsit Ordonanța prin care procurorul s-a pronunțat asupra acelei măsuri preventive.
Din discuția ambientală din biroul învinuitului - prim procuror Ț. N., obținută ca urmare a Autorizației nr. 4 din_, reiese faptul că în data de _
, ora 15:53, acesta i-a cerut subordonatei sale, învinuita - grefier șef S. I., să ia de la învinuitul Robu Ion ordonanța prin care s-a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, să nu o mai trimită cu poșta și să o distrugă:
Probele administrate ulterior acestei discuții dintre cei doi învinuiți au dovedit faptul că la data de_ s-a admis propunerea lucrătorului de poliție și s-a dispus prin Ordonanță, de către învinuitul - prim procuror Ț. N., admiterea propunerii și luarea măsurii preventivă a obligării de a nu părăsi țara față de numitul Robu Ion.
Astfel, învinuita - grefier șef S. I. a declarat, în prezența apărătorului ales, că după ce ordonanța privind luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara a fost redactată de către colega sa - martora B. M. M., în mai multe exemplare, pe bază de semnătură, i-a predat un exemplar martorului C.
N. (lucrătorul Poliției Oraș. B. ec), împreună cu adresa de înaintare, un exemplar i l-a înmânat lui Robu Ion, iar celelalte două exemplare au rămas în urma dosarului cu nr. 308/P/2011: "După ce Ordonanța de a nu părăsi țara a fost redactată de către colega mea B. M., a fost adusă de către polițistul C.
N. la secretariat, în mai multe exemplare, din care un exemplar s-a predat, pe bază de semnătură, d-lui C. N., împreună cu o adresă. Faptul că s-a înmânat un exemplar d-lui polițist C. N. rezultă și din condica semnată de către acesta.
Un exemplar al ordonanței s-a predat învinuitului Robu Ion, care a semnat de primire pe adresa întocmită către acesta.
Întrucât era zi de vineri, după ora 1700, celelalte două exemplare ale ordonanței privind măsura obligării de a nu părăsi țara, împreună cu adresele către Biroul Emigrări și Poliția de Frontieră, au rămas la urma dosarului, la secretariatul Parchetului, unde eu personal le-am pus în dulap, urmând să le trimitem marțea, când vine poșta specială."; (vol. 1 - fila 53).
Învinuita - grefier șef S. I. a mai arătat că, ulterior, în cursul zilei de luni,_, învinuitul - prim procuror Ț. N. i-a cerut urma dosarului 308/P/2011 (în care erau cele 2 exemplare ale Ordonanței privind măsura preventivă) și i-a solicitat totodată să-i ceară și lui Robu Ion exemplarul Ordonanței pe care i l-a înmânat învinuitului.
În cadrul aceleiași declarații, învinuita - grefier șef S. I. a mai arătat că a sesizat lipsa Ordonanței, dar nu l-a întrebat pe șeful său ce s-a întâmplat, negând într-o primă fază că ar fi distrus exemplarele acestei Ordonanțe privind măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara: "Din câte am înțeles eu, când dosarul a ajuns la d-na procuror D. Ana, la data de_, pentru a-l audia pe învinuitul Robu Ion, la dosar nu mai exista Ordonanța privind măsura obligării de a nu părăsi țara."; (vol. 1 - fila 54).
Ca urmarea solicitării D.N.A. - Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș, Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, prin adresa cu nr. 918/III/1 din_, ne-a înaintat la dosar o copie de pe fila din Registrul R2, pe care apare înregistrat dosarul 308/P/2011, iar în dreptul acestuia este făcută mențiunea "Ordonanță de a nu părăsi țara 13.05.11"; (vol. 5 - filele 9-10).
Ulterior, ca urmarea solicitării noastre, prin adresa cu nr. 978/III/1 din_, Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița ne-a comunicat faptul că la urma dosarului nr. 308/P/2011 nu se regăsește niciun exemplar al Ordonanței emise de către învinuitul - prim procuror Ț. N. la data de_, dar ne-a fost trimis un exemplar al Ordonanței, nesemnată, astfel cum a fost listată de pe calculatorul unității (vol. 5 - filele 4-6).
Martorul C. N. (lucrătorul de Poliție care a instrumentat dosarul 308/P/2011) a declarat că după înregistrarea dosarului a luat legătura cu
învinuitul - prim procuror Ț. N. și că acesta a fost de acord cu propunerea de a dispune în cauză măsura obligării de a nu părăsi țara.
Acesta a mai declarat că personal, în biroul d-nei grefier - martora B. M.
M. și pe calculatorul acesteia a redactat referatul cu propunerea de luare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de Robu Ion.
Ulterior, conform declarației, martorul C. N. a primit 2 exemplare ale Ordonanței emisă de învinuitul - prim procuror Ț. N., sens în care a și semnat de primire.
Martorul a mai declarat că în cursul zilei de luni,_, a predat dosarul învinuitului - prim procuror Ț. N. și că în dosar erau cele 2 exemplare ale Ordonanței, iar la câteva zile când a primit dosarul, această Ordonanță nu mai era în dosar: "La câteva zile după ce dosarul mi-a fost predat de d-na procuror D., am constatat că ordonanța cu măsura preventivă nu mai era la dosar, însă am crezut că a rămas la Parchet la dosarul de casă. Oricum nu mi-aș fi permis să o întreb pe d-na procuror acest lucru. Cert este faptul că eu am semnat pentru primirea unui exemplar al acestei ordonanțe."; (vol. 1 - fila 136).
Faptul că învinuitul - prim procuror Ț. N. a emis o Ordonanță privind luarea unei măsuri preventive față de Robu Ion, la data de_, în dosarul 308/P/2011 și că ulterior aceasta a dispărut din dosar reiese și din declarația martorei D. Ana, procurorul care a instrumentat acest dosar.
Astfel, martora D. Ana a declarat că până la momentul solicitării de către D.N.A a dosarului 308/P/2011, nu a avut cunoștință de faptul că în acel dosar s-ar fi emis asemenea ordonanță și că abia atunci a discutat cu grefiera șef
învinuita S. I., care i-ar fi comunicat că toate exemplarele Ordonanței i-au fost predate învinuitului - prim procuror Ț. N., la solicitarea acestuia, pe motiv că: "...nu se mai impune această măsură și că ar fi revocat-o."; (vol. 1 - fila 96).
Martora B. M. -M., grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, a declarat că nu a avut cunoștință de dispariția din dosarul 308/P/2011 a Ordonanței privind măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, decât după solicitarea dosarului de către D.N.A. Tîrgu Mureș.
Tot martora B. M. -M. a mai declarat că:
"Îmi aduc aminte că într-o zi de vineri, după terminarea programului, dl. C.
N. a venit la dl. prim procuror Ț. N. cu dosarul, dl. prim procuror mi-a cerut să redactez Ordonanța cu măsura preventivă de a nu părăsi țara, eu am redactat-
o, după care am dus-o sus la Secretariat și am predat-o d-lui prim procuror."; (vol. 1
- fila 105).
Din declarația numitului Robu Ion din data de_ (din dosarul 308/P/2011), dată în fața învinuitului - prim procuror Ț. N., reiese faptul că acestuia i s-a adus la cunoștință că față de el s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara: "Regret comiterea acestei fapte și sunt de acord cu ordonanța de a nu părăsi țara..."; (vol. 5 - fila 95).
Ulterior, în vederea soluționării dosarului 308/P/2011, s-a procedat la consemnarea unui supliment de declarație numitului Robu Ion, din conținutul acesteia reieșind că la data de_ față de el s-a dispus prin Ordonanță măsura preventivă de a nu părăsi țara, Ordonanță care la data de_ i-a fost luată, având astfel posibilitatea să meargă la Poliție și să-și ridice documentele (fiind vorba de cetățean din Republica Moldova):
"În data de_, mi-au fost ridicate actele respectiv pașaportul, permisul de conducere și toate actele mașinii în original de către organele de poliție. În data de_ am fost audiat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, ocazie cu care am primit în mână o hârtie însă nu am citit-o și mi s-a spus verbal să nu părăsesc țara...astfel în data de_ m-am prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița...mi-a cerut acea hârtie pe care scria să nu părăsesc țara...după care mi-a spus să merg la Poliție să-mi iau actele."; (vol. 5 - fila 3).
La data de_, în cadrul declarației de învinuit, după ce i s-a adus la cunoștință faptul că în baza autorizației dată de către instanță, în biroul său de la Parchet s-au efectuat înregistrări ambientale, învinuitul - prim procuror Ț.
N. inițial a contestat în integralitate conținutul acestor discuții, dar ulterior a recunoscut în parte conținutul discuției avute cu învinuita - grefier șef S. I. din data de_, ora 15:53, mai puțin discuția legată de distrugerea documentelor.
Prin același rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei S. I. pentru săvârșirea infracțiunii de reținerea sau distrugerea de înscrisuri, faptă prev. și ped. de art. 272 Cod penal, în temeiul art. 10 lit. b1 Cod proc.pen., coroborat cu disp. art. 181 Cod penal și art. 91 Cod penal. și neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii B. A., N. L., și G. F.
, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, faptă prev. și ped. de art. 255 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6, 7 (2) din Legea nr. 78/2000 - modificată,
în temeiul art. 10 lit. b1 Cod proc.pen., coroborat cu disp. art. 181 (2) Cod penal și art. 91 Cod penal și aplicarea amenzii administrative.
Cauza a fost inițial înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș sub nr._, iar ca urmare a sentinței penale nr.886/6 iunie 2012 în dosar nr._ al ICCJ, prin care s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Cluj, a fost trimisă spre competentă soluționare acestei instanțe, fiind înregistrată sub nr. de mai sus.
Inculpatul audiat fiind în cursul judecății, conform art.70 C.pr.pen., a declarat că nu se consideră vinovat pentru infracțiunile reținute în sarcina sa.
În declarația dată, în legătură cu infracțiunea de luare de mită, a susținut că este real că persoanele indicate în rechizitoriu și cercetate în dosarele menționate, au prestat servicii la solicitarea sa la Vila Ana din Costinești, însă de fiecare dată, au fost plătite cu sumele cerute, iar pe lângă acestea, au primit țigări, mâncare, băutură, li s-a achitat transportul și cazarea. De asemenea, inculpatul nu a promis niciuneia din persoanele cercetate că îi va ajuta sau va soluționa favorabil dosarele.
Referitor la aceeași infracțiune de luare de mită, inculpatul a mai susținut că în dosarele respective, competența de efectuare a urmăririi penale aparține poliției, iar acesta a confirmat doar soluțiile propuse de organul de cercetare penală și singurul caz în care a dat soluție a fost acela în care partea vătămată și-a retras plângerea (P. V. ).
În legătură cu infracțiunea prev.de art.12 lit.a din Legea nr.78/2000, inculpatul a declarat că Vila Ana de la Costinești a fost construită de socrii săi cu ajutorul lui, iar din anul 2005, se află în coproprietate pe numele celor trei fiice ale sale, că a fost folosită pentru închiriere cu sume relativ mici, dar sporadic, întrucât nu existau condiții corespunzătoare. Sumele cu care a fost închiriată vila a fost de 50-70 lei pe cameră, din care nu se puteau achita nici măcar taxele și impozitele.
Cu privire la vânzarea unor brazi oferiți pe piețele din județul Mureș, inculpatul a precizat că acea cantitate de brazi provine din pădurea proprietate personală a familiei și că fratele său s-a ocupat până atunci de această activitate, însă la momentul respectiv a avut probleme de sănătate și l-a rugat să îl înlocuiască, în sensul de a însoți în piață o persoană indicată de acesta urmând ca în avizul de însoțire a mărfii să fie trecut ca și proprietar inculpatul. În
consecință, nu este vorba de un act de comerț, deoarece este vorba de un bun propriu, pentru care existau avize de comercializare.
Referitor la infracțiunea prev.de 25 rap. la art.272 C.pen., inculpatul a susținut că nu a săvârșit această faptă, în sensul că nu a întocmit ordonanța privind măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara și nu a luat nicio măsură în acest sens.
În concluziile scrise, inculpatul a arătat că din probele administrate a rezultat faptul că ordonanța privind măsura preventivă nu era semnată și ștampilată, deci nu putea produce efecte juridice, lipsind astfel unul din elementele constitutive ale infracțiunii, adică "înscris emis de organele de urmărire penală";.
Analizând actele și lucrările dosarului, probele administrate în cursul urmăririi penale și anume: proces-verbal de constatare a efectuării unor acte premergătoare (vol. 1 - filele 11-14); declarații făptuitori: N. L. (vol. 1 - filele 70-72); B. A. (vol. 1 - filele 83-85); G. F. (vol. 1 - filele 91-92); declarații
învinuiți: Ț. N. (vol. 1 - filele 22-33, 39-42, 208, 217); S. I. (vol. 1 - filele
51-56, 60-61, 204); declarații martori: D. Ana (vol. 1 - filele 95-97); B. M. - M. (vol. 1 - filele 104-106); C. E. (vol. 1 - filele 110-112); V. G. (vol. 1
- filele 116-118); B. E. (vol. 1 - filele 121-123); C. N. (vol. 1 - filele 128- 132, 134); B. B. (vol. 1 - filele 144-147); B. I. (vol. 1 - filele 150-153);
T. M. -M. (vol. 1 - fila 157-159); T. A. -A. (vol. 1 - filele 160-162); P.
V. (vol. 1 - filele 165-167); C. M. -V. (vol. 1 - filele 173-175); Pap J.
(vol. 1 - filele 177-179); G. P. (vol. 1 - filele 182-184); F. Ionel-P. (vol. 1 - filele 219-223); Dandu Niculae (vol. 1 - filele 224-226); Ț. G. (vol. 2 - filele 26-29); R. G. -F. (vol. 2 - filele 30-33); M. I. (vol. 2 - filele 38-40); S.
I. (vol. 2 - filele 41-45); P. O. (vol. 2 - filele 52-53); K. L. (vol. 2 - filele 55-56); Marcu - Dobrean Dumitru (vol. 2 - filele 63-67); F. T. (vol. 2 - filele 68-70); proces-verbal de confruntare - martor C. N. și făptuitor G. F. (vol. 1 - filele 188-190) și cele administrate în faza de cercetare judecătorească, respectiv: declarația inculpatului Ț. N. - f.10-11; declarațiile martorilor S. I. f 42-43, N. L. - f.47, G. F. - f.48, B. A. - f.49, B. B. - f.50, G. P. - f.93, Mândru M. - f.94, H. I. - f.95, Ț. G. - f.96, Pap J. - f.97, C. N. - f.122, C. E. - f.124, C. F. - f.125, Pop M. A. - f.126, LS B. - f.127, R. G. F. - f.128, C. M. V. - f.161, T. A. A. - f.162, B. E. - f.163, B.
M. M. - f.164, V. G. - f.165, D. Ana - f.166, S. V. - f.167, S.
Ș. A. - f.168, S. I. - f.169, M. N. -f.188, F. T. - f.189, U.
E. - f.190, Gal Attila - f.191, P. O. - f.192, P. V. - f.193, F. E. -
f.194, Rînja Octavian - f.241, M. I. - f.242, T. V. - f.243, F. Ionel P.
f.244, Dandu N. - f.263, Corneanu D. - f.264, B. Aurel - f.265, Curtea reține următoarea stare de fapt:
Inculpatul Ț. N. a avut calitatea de judecător în perioada anilor 1985-2001, iar de la 1 mai 2001 la 7 iulie 2011 când s-a pensionat prin Decretul nr.634/2011 publicat în M.Of. nr.484 din 7 iulie 2011, a îndeplinit funcția de procuror, inclusiv prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, jud.Harghita.
La data de 6 septembrie 2010 Parchetul de pe lângă I. Curte de C. și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Targu Mureș, s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea de către Ț. N., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecatoria T. a infracțiunii prev. de art.12 lit.b din Legea 78/2000 modificată, iar pe parcursul actelor premergătoare efectuate în legătură cu această infracțiune, s-a sesizat din oficiu, conform proceselor verbale întocmite în perioada_ -_ și cu privire la comiterea infracțiunilor ce fac obiectul prezentului dosar. Au fost audiate o serie de persoane în vederea începerii urmăririi penale și s-au analizat mai multe acte care au fost consemnate în procesul verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare întocmit la _
.
Ulterior, prin rezoluția din_ s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpat pentru infracțiunile prev.de art.254 alin.1 și 2 C.pen. rap.la art.6 și 7 alin.1 și 3 din Legea78/2000 modificată cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., prev.de art.12 lit.a din Legea 78/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., prev.de art.25 C.pen. rap.la art.242 alin.1 C.pen. (pentru care ulterior a fost trimis în judecată).
Referitor la infracțiunea de luare de mită, prev.de art.254 alin.1 și 2 C.pen. rap.la art.6 și 7 alin.1 și 3 din Legea 78/2000 modificată, cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., se vor analiza în continuare actele materiale reținute în sarcina inculpatului, care, pentru a fi în prezența formei continuate, fiecare în parte, trebuie să întrunească elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni.
În ceea ce privește dosarul nr.252/P/2006 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița la data de 23 mai 2006, prin rezoluția din 26 iulie 2006 s-a confirmat începerea urmăririi penale față de numiții Dobrean Dănuț și
B. B. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și i C.pen. cu aplic.art.99 alin.2 și art.75 lit.c C.pen. de către procurorul P. Marcu, la propunerea organului de cercetare penală.
Urmărirea penală a fost efectuată de organul de cercetare penală, iar la data de_, prin ordonanța dată în dosarul 252/P/2006, inculpatul Ț. N.
, în calitate de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Dobrean Dănuț în baza art.10 lit.b/1 C.pr.pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ și scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului minor B. B., conform art.10 lit.c C.pr.pen., reținându-se că, pe de o parte, prejudiciul cauzat în valoare de 164 lei este redus, recuperat, iar învinuitul Dobrean Dănuț a avut o comportare corespunzătoare, nu a mai fost sancționat anterior, iar pe de altă parte, în privința lui B. B., acesta nu a participat la săvârșirea faptei.
În cursul anului 2006, înainte de începerea sezonului estival, numitul B.
, tatăl lui B. B. a fost contactat de către inculpat pentru a efectua anumite lucrări de instalații la Vila "Ana"; din Costinești (aflată în proprietatea familiei inculpatului) și astfel, acesta a lucrat efectiv câte 6 zile împreună cu fratele său B. I., atât în vara anului 2006, cât și în toamna anului 2006 (sau 2007) când au fost finalizate lucrările, costul acestora fiind negociat de B. A. la suma de 10 milioane lei vechi, din care 3-4 milioane au fost date lui B. I. .
Conform declarației date în fața instanței de B. A. (f.49) și declarației martorului B. I., acesta a fost plătit conform celor propuse și tarifelor care erau pe piață în momentul respectiv.
În cursul urmăririi penale, B. A. a fost audiat în calitate de făptuitor, fiind la rândul său cercetat pentru infracțiunea de dare de mită prev.de art.255 C.pen., pentru care prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale conform art.10 lit.b1 C.pr.pen. Cu acea ocazie, a susținut că poate lucrările ar fi costat mai mult decât a primit, dar atunci când a negociat cu inculpatul, acesta i-a spus că are copii și dacă vor merge la mare vor fi cazați la un preț mai bun, ceea ce s-a și întâmplat, aspect confirmat și de martorul B. B., care a susținut că împreună cu 2 prieteni au stat la Vila Ana din Costinești, iar el a plătit mai puțin.
Din ansamblul probelor administrate în cauză a rezultat că, pe lângă sumele de bani, inculpatul și familia acestuia au asigurat și mesele pentru muncitorii aflați la vilă, inclusiv pentru B. A. și B. I. .
Față de starea de fapt mai sus expusă, s-a stabilit că inculpatul, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, având în lucru dosarul nr.252/P/2006 privind pe învinuiții B. B. (minor) și Dobrean Dănuț, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, a solicitat tatălui celui dintâi - B. A. - să-i execute (fie singur, fie împreună cu alte rude), în perioada anului 2006-2007, lucrări la instalațiile sanitare și de canalizare la vila sa din Costinești, jud. Constanța - Vila "Ana 2000";, ulterior dând soluție în dosar, însă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art.254 alin.1 și 2 C.pen., întrucât nu există scopul prevăzut de lege și nici folosul necuvenit.
Potrivit art.254 alin.1 C.pen., constituie infracțiunea de luare de mită fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul, de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Dintre modalitățile alternative de comitere a infracțiunii, în raport de starea de fapt, se impune a fi analizată acțiunea de pretindere, care presupune acțiunea făptuitorului, celelalte modalități implicând inițiativa mituitorului sau o inacțiune a făptuitorului, în cazul nerespingerii promisiunii.
Pretinderea trebuie, însă, să aibă la bază un anumit scop, iar în schimbul realizării acestuia să se obțină un folos.
Din probele de la dosar nu reiese ca inculpatul să fi solicitat efectuarea unor lucrări în scopul pronunțării unei soluții favorabile pentru fiul lui B. A.
. De altfel, chiar acesta susține că nu au purtat niciodată discuții cu inculpatul despre dosarul aflat de rolul parchetului și nici nu l-a însoțit pe B. B. la audieri.
Pentru a fi în prezența infracțiunii de luare de mită, acțiunea de pretindere (una din modalitățile alternative de comitere a infracțiunii) trebuie să fie neechivocă, să se refere la un folos necuvenit și să fie condiționată de îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu.
Împrejurarea că inculpatul a solicitat efectuarea unor lucrări, pentru care a plătit o anumită sumă de bani, conform înțelegerii cu cel care urma să le presteze, în perioada în care dosarul fiului acestuia se afla pe rolul parchetului
unde își desfășura activitatea în calitate de prim procuror, iar ulterior a dat o soluție favorabilă, nu este suficientă pentru a reține că a urmărit obținerea unui folos necuvenit și că aceste lucrări au fost pretinse în scopul unei astfel de soluții, în lipsa unor probe concrete care să întărească această presupunere.
În consecință, latura subiectivă a infracțiunii prev. de art.254 alin.2 C.pen., respectiv intenția directă, calificată prin scop, nu este întrunită.
Cât privește folosul necuvenit, de asemenea, condiție esențială a laturii obiective a infracțiunii de luare de mită, în situația existenței unei înțelegeri referitoare la o sumă de bani, ce reprezintă contravaloarea prestațiilor efectuate, în lipsa unei promisiuni directe sau indirecte pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, nu se poate aprecia de plano, că plata făcută este insuficientă, raportat la prețul practicat pe piață pentru activități de același gen, iar diferența reprezintă un avantaj pentru inculpat.
În același timp, algoritmul de calcul menționat în rechizitoriu are în vedere suma de 70 lei pe zi de muncă, în condițiile în care părțile au susținut că 50 lei era o sumă practicată de aceștia, iar la calculul respectiv nu s-a avut în vedere contravaloarea meselor și acea săptămână petrecută de fiul lui B. A. în Costinești.
Nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite prev. de art.256 C.pen., întrucât prestarea activității de către
A. a fost pretinsă și acceptată anterior îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către inculpat, însă așa cum am arătat, fără a exista o condiționare a acestora.
Infracțiunea de primire de foloase necuvenite presupune ca primirea de bani sau foloase să aibă loc după ce funcționarul a îndeplinit actul la care era obligat, fără să fi existat o înțelegere sau acceptare anterioară a unei promisiuni de foloase necuvenite.
Primirea unor foloase ulterior îndeplinirii atribuțiilor de serviciu trebuie, de asemenea, să fie într-o legătură interdependentă cu acestea, ori din cele reținute, lucrările nu au fost efectuate ca o contraprestație pentru soluția dată de inculpat. Referitor la dosarul nr.219/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, înregistrat la_, prin rezoluția din 5 martie 2007 s-a confirmat începerea urmăririi penale față de N. L. și T. A. A. pentru comiterea infracțiunilor prev.de art.192 alin.2, art.217 alin.1, art.193 alin.1
pen. și respectiv art.192 alin.2 și art.193 alin.1 C.pen.
La data de 4 aprilie 2007, inculpatul având calitatea de prim procuror, a luat în acest dosar două declarații învinuiților și părții vătămate P. V., iar în aceeași zi, a dispus prin rezoluție scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților pentru infracțiunile prev.de art.217 alin.1 și art.193 alin.1 C.pen., ca urmare a retragerii plângerii și încetarea urmăririi penale pentru infracțiunea prev.de art.192 alin.1 C.pen. conform art.10 lit.a C.pr.pen.
În perioada instrumentării acestui dosar, când cei doi învinuiți au fost duși la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, inculpatul le-a atras atenția că este bine să se împace cu partea vătămată, întrucât situația este gravă, iar cu acea ocazie i-a cerut făptuitorului N. L. să meargă la lucru la Vila de la Costinești la reparat de geamuri, mutat de mobilă, cosit și ce este nevoie.
Astfel, inculpații au căutat-o pe partea vătămată P. V. acasă spunându-i că doresc să se împace, iar acesta a fost de acord, ulterior prezentându-se la parchet, unde în fața inculpatului a declarat că este de acord să-și retragă plângerea, semnând o declarație în acest sens.
Conform declarațiilor lui N. L., confirmate și de inculpat, anterior înregistrării acestui dosar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, a lucrat de mai multe ori la Vila Ana din Costinești, precum și acasă, la munca câmpului, cosit, adunat fân, scos cartofi, astfel că și în anul 2007 a acceptat să lucreze și fiind întrebat dacă știe care este plata, i-a spus inculpatului că da, deși știa că va fi prost plătit, după cum a fost plătit și anterior.
Astfel, conform probelor administrate în cauză a rezultat că în primăvara - vara anului 2007, N. L. a prestat anumite servicii la Vila Ana în Costinești pe o perioadă de aproximativ 12 zile, pentru care a primit suma totală de 200 lei, precum și trei mese pe zi și un pachet de țigări.
N. L. a fost ascultat ca martor în instanță, arătând că inculpatul nu a condiționat soluționarea favorabilă a dosarului de efectuarea unor munci la Vila
"Ana";. În declarația de făptuitor dată în cursul urmăririi penale a susținut că inculpatul nu i-a cerut imperios să meargă să lucreze la vilă, dar el a înțeles că dacă acceptă propunerea, situația dosarului va fi una favorabilă acestuia.
Din cele mai sus reținute și având în vedere că inculpatul nu a exercitat presiuni asupra părții vătămate pentru a-și retrage plângerea, ci aceasta a făcut-o în mod liber, la propunerea făptuitorilor, și că, deși a pretins martorului
N. L. să-i execute, în cursul anului 2007, diferite lucrări la vila sa din Costinești, jud. Constanța - Vila "Ana 2000";, nu a condiționat executarea acestor
lucrări de exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv soluționarea favorabilă a dosarului nr.219/P/2013, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art.254 C.pen., lipsind latura subiectivă, respectiv scopul prevăzut de lege.
În același timp, în privința laturii obiective, și anume folosul necuvenit, se reține că, N. L. a lucrat în repetate rânduri la Vila Ana din Costinești, fiind plătit de fiecare dată la fel, iar atunci când i s-a solicitat din nou să meargă la muncă, a acceptat în aceleași condiții ca și anterior existenței dosarului.
Plata contravalorii muncii prestate pe durata a 12 zile, conform declarațiilor martorului N. L. a reprezentat-o suma de 200 lei, precum și cele
3 mese pe zi și un pachet de țigări, inculpatul suportând și cheltuielile de transport.
În lipsa unor alte probe care să confirme susținerea martorului, în condițiile în care inculpatul arată că acesta a fost plătit în mod corespunzător, plata a fost cunoscută și acceptată, fiind în acord cu cutuma dintre cei doi, în lipsa unor elemente care să conducă la concluzia unei legături între soluția dată în dosar și o plata mai mică pentru serviciile efectuate, nu se poate reține că diferența dintre plata făcută și cea calculată conform rechizitoriului este un folos necuvenit pentru inculpat. De altfel, la acest calcul nu s-a avut în vedere contravaloarea meselor suportate de inculpat.
În consecință, nu este întrunită nici latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită prev. de art.254 C.pen.
Nu se poate reține nici infracțiunea de primire de foloase necuvenite prev. de art.256 C.pen., în primul rând pentru că a existat o înțelegere anterioară îndeplinirii atribuțiilor de serviciu și, în al doilea rând pentru că nu s-a primit un folos necuvenit în legătură cu aceste atribuții.
În legătură cu soluționarea dosarului nr.821/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, înregistrat la_, ca urmare a plângerii formulate de partea vătămată Pap J. împotriva numiților N. L., C. M. V. și Butunoi Laurențiu V., prin rezoluția din 19 iunie 2008 dată de inculpat, s-a dispus încetarea urmăririi penale cu privire la învinuiți pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev.de art.180 alin.1 C.pen. ca urmare a retragerii plângerii prealabile. Și în acest dosar urmărirea penală a fost efectuată de organul de cercetare penală, începerea urmăririi penale fiind confirmată de procuror D. Ana prin rezoluția din_ .
În primăvara anului 2008, la solicitarea inculpatului, N. L. a mers din nou la Costinești, unde a lucrat pentru o perioadă mai lungă. În privința perioadei de timp lucrate și a sumelor de bani cu care a fost plătit, N. L. a dat declarații contradictorii, în cursul urmăririi penale arătând că a fost de 8 săptămâni, fiind plătit cu 200 lei, iar în faza de judecată că cel mai mult a fost plătit pentru o perioadă de o lună cu 280 lei, dar i s-a asigurat și masa, iar fiica sa a stat aproximativ 2 săptămâni la mare, la Vila Ana, asigurându-i-se, de asemenea, transportul și cazarea.
De asemenea, martorul M. I. a arătat că a lucrat împreună cu N. L.
, că a fost plătit corespunzător, cu circa 65-70 lei pe zi, masa fiind asigurată de inculpat, N. L. lucrând ca ajutor, nu ca meseriaș, motiv pentru care era plătit mai puțin.
Totodată, în cursul urmăririi penale, făptuitorul N. L. susține că la solicitarea inculpatului și sub promisiunea că se vor rezolva lucrurile a acceptat să lucreze la acesta, în timp ce în faza de cercetare judecătorească, audiat fiind ca martor, a susținut că nu i s-a condiționat niciodată prestarea unor activități, de soluționarea favorabilă a dosarelor.
Având în vedere aceste contradicții, precum și valoarea probatorie a declarației făptuitorului, în raport de cea dată în calitate de martor, că acestea nu se coroborează cu alte probe nici în ceea ce privește pretinderea condiționată de prestarea unor activități și nici în legătură cu sumele de bani primite, nu se poate considera că pretinderea s-a făcut în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, respectiv soluționării favorabile a dosarului, sau că s-a realizat un folos necuvenit pentru inculpat.
Suma stabilită în actul de acuzare ca fiind folos necuvenit pentru inculpat a avut la bază strict declarația făptuitorului din faza de urmărire penală, atât cu privire la perioada de timp lucrată, cât și cu privire la suma pe care ar fi trebuit să o primească pentru fiecare zi, fără a se lua în considerare masa și acele 2 săptămâni petrecute la mare de fiica inculpatului, deci nu s-a dovedit în mod cert că inculpatul nu a achitat integral contravaloarea muncii prestate de N. L. .
În același timp, soluția pronunțată în dosar a fost determinată de împăcarea părților, nefiind favorizată de inculpat, acesta încercând împăcarea părților în limitele prevăzute delege, fără exercitarea unor presiuni asupra părții vătămate.
Prin urmare, nu sunt îndeplinite latura subiectivă și obiectivă a infracțiunii de luare de mită prevăzute de art.254 alin.1 și 2 C.pen.
Nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite prev. de art.256 C.pen., întrucât prestarea activității de către
N. L. a fost pretinsă și acceptată anterior îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către inculpat, însă așa cum am arătat, fără a exista o condiționare a acestora. Cu privire la dosarul nr.151/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, înregistrat la 27 februarie 2009, s-a dispus începerea urmăririi penale ca urmare a rezoluției din 8 mai 2009 dată de inculpatul Ț. N. cu privire la săvârșirea de către numiții G. P. și G. F. a infracțiunii de braconaj prev. de art.64 lit.k din OUG 23/_, probele fiind administrate de organul de cercetare penală, care prin referatul din 28 mai 2009 a propus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiți și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, urmarea căruia, prin ordonanța din 29 iunie 2009,
inculpatul a dispus în sensul celor propuse.
În primăvara anului 2009, după ce au fost audiați în calitate de învinuiți, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, inculpatul a solicitat făptuitorului G.
să lucreze pentru câteva zile la ferma sa, promițându-i-se mâncare și bani.
F. a acceptat și chiar în ziua respectivă, a acceptat să lucreze la ferma inculpatului, lucrând astfel 4 jumătăți de zi, respectiv câte 5 ore, pentru care a fost plătit cu 20 lei sau 30 lei pentru fiecare zi. Totodată, a arătat în declarația dată în fața instanței (f.48) că pe lângă banii primiți pentru munca prestată, a primit și masa de cină, un pachet de țigări pentru fiecare zi și o dată sau de două ori câte un litru de vin și 1 kg de slănină, iar în perioada respectivă pentru o zi de muncă întreagă putea să primească circa 40-50 lei și mesele.
Este de observat că, deși în actul de acuzare se reține că perioada în care a lucrat pentru inculpat, făptuitorul G. F., a fost de 4 jumătăți de zi, la calculul sumei pe care ar fi trebuit să o primească s-au avut în vedere 4 zile întregi și valoarea unei zile de muncă la 70 lei. Cu toate acestea, făcând un calcul pentru sumele cuvenite, raportat la munca prestată, s-ar ajunge la valoarea de 140 lei din care se susține că s-au achitat 80 lei sau chiar mai mult, precum și cina, un pachet de țigări pe zi și alte produse alimentare, deci nu există pentru inculpat un avantaj material. Chiar dacă ar fi avută în vedere suma de 70 lei pentru o zi de muncă, ar fi rămas de achitat 60 lei și nu 200 lei, cât s-a reținut în actul de acuzare, iar suma de 60 lei poate fi considerată ca intrând în valoarea acelor produse. La 50 lei ziua de muncă, nu mai există nicio diferență.
Din declarațiile martorilor audiați și a inculpatului, a reieșit că acesta din urmă nu a condiționat soluționarea dosarului de muncile pe care urma să le presteze în gospodărie, G. F. presupunând doar că va obține o soluție favorabilă, dacă va accepta.
Presupunerea numitului G. F. și împrejurarea că soluția a fost una de netrimitere în judecată, nu sunt suficiente pentru a reține în mod cert că inculpatul a pretins anumite servicii, în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, mai ales că acestea au fost remunerate.
Chiar dacă martorul C. N. susține că G. F. i s-ar fi plâns că inculpatul i-a cerut să lucreze în schimbul unei soluții favorabile cca 2 săptămâni, această declarație nu este susținută de nicio probă administrată în cauză, fiind contrazisă chiar de către făptuitor.
Față de această situație și văzând că din probele aflate la dosar nu rezultă ca inculpatul să fi solicitat numitului G. F. prestarea unor activități lucrative în schimbul soluționării favorabile a dosarului în care era cercetat, că acesta nu a urmărit și obținut un folos necuvenit, cu atât mai mult cu cât munca a fost plătită conform înțelegerii și chiar prețurilor de pe piață, nu sunt nici în acest caz
întrunite latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii de luare de mită prev. de art.254 C.pen., neexistând scopul - intenție directă - și elementul material - folosul necuvenit.
Întrucât acțiunea de pretindere și chiar executarea lucrărilor au avut loc înainte de îndeplinirea actului, conform celor arătate mai sus, nu sunt realizate nici elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite prev. de art.256 C.pen.
Se mai reține că în nicio situație dintre cele prezentate, soluțiile adoptate de inculpat nu au fost infirmate, legalitatea și temeinicia acestora neputând fi pusă la îndoială.
Această practică a inculpatului de a-și "recruta"; forța de muncă din rândul persoanelor cercetate penal în dosarele aflate în supravegherea parchetului unde avea funcția de prim procuror, nu este una care să aducă cinste imaginii justiției și onoarei funcției de magistrat, putând fi analizată eventual ca o abatere de la deontologia profesională, dar în condițiile în care nu s-a făcut dovada că pretinderea unor servicii prestate în interes personal s-a făcut în scopul îndeplinirii sau nu a atribuțiilor de serviciu și că s-a obținut un folos necuvenit, nu se poate reține infracțiunea de luare de mită prevăzută de art.254 alin.1 și 2 C.pen. rap.la art.6 și 7 alin.1 și 3 din Legea 78/2000 modificată, cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., motiv pentru care și în concordanță cu cele arătate în considerentele de mai sus, în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d C.pr.pen., se va dispune achitarea inculpatului de sub învinuirea de a fi săvârșit această infracțiune.
Cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C.pen., va fi respinsă ca neîntemeiată, pentru motivele deja prezentate pe larg.
Cu privire la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată, prev.de art.12 lit.a din Legea 78/2000 modificată cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., reținută în sarcina inculpatului, în sensul că în perioada 2004-2011, a efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția de procuror, conform dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, oferind contracost servicii hoteliere la Vila "Ana 2000"; din
Costinești, jud. Constanța, unde este administrator de fapt, iar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul lunii decembrie 2008, înainte de Crăciun, a efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția de procuror, conform dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, oferind în piețele din Mun. Reghin și com. Sîngeorgiu de Mureș, jud. Mureș, spre vânzare, brazi, fiind surprins de către organele de control cu mai multe nereguli, din probele administrate în cauză rezultă următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2000 numiții B. M. și B. E. (socrii inculpatului Ț. N. ) au achiziționat un teren în suprafață de 814,13 mp teren intravilan fără construcții, înscris în CF nr.69N Costinești, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3441/_, pe care s-a edificat conform autorizației de construire nr.24/2000 o construcție locuință P+M, iar ulterior în baza contractului de vânzare cumpărare 2686 din 08 mai 2006, terenul în suprafață de 804,13 mp și construcția edificată, realizată la data vânzării în proporție de 50% parter a fost vândută fiicelor inculpatului Ț. A., Ț. E. și Ț. O., în cote egale pentru fiecare, vânzătorii B. M. și B. E. păstrându-și dreptul de uzufruct viager.
La 31 iulie 2007, s-a încheiat proces verbal de recepție finală a construcției edificate pe terenul mai sus menționat, din care a rezultat că obiectivul a fost finalizat, fiind compus din parter plus etaj, iar ulterior s-a constatat că au fost executate lucrări prin supraetajarea cu două niveluri fără autorizația de construcție.
Din modul în care a fost edificată și utilizată, construcția a avut destinația unei structuri de primire turistică, fiind denumită Vila Ana cu adresa în Costinești str.Teilor nr.24, aceasta fiind prevăzută cu 48 camere, care au început să fie oferite pentru cazare începând cu anul 2007.
Din declarațiile martorilor, precum și a inculpatului a rezultat că începând cu anul 2004 până în anul 2011, acesta s-a implicat în lucrările de construcție și amenajare a vilei, de aprovizionarea cu materiale de construcție și angajarea unor muncitori pentru diferite servicii, alături de familia sa, respectiv socrii și fiicele acestuia, care, de altfel figurau în actele de proprietate ca titulari ai dreptului asupra terenului și ulterior asupra construcției.
De asemenea, se reține că în afară de fiicele inculpatului, care își petreceau fiecare sezon estival la vila din Costinești, asigurând masa muncitorilor și desfășurând diferite activități necesare pentru acele lucrări de construcție,
precum și de cazarea turiștilor, în mod sporadic s-a ocupat de cazarea turiștilor interesați și inculpatul, în mare parte pentru prieteni, fără o plată, dar și pentru persoane străine, contra cost.
Aceasta rezultă din interceptarea convorbirilor telefonice și din declarațiile martorilor V. G., S. V., F. Ionel P., I. M., M. I., Rânja Octavian, S. I., dar și din faptul că pe site-ul "turist info"; a fost menționat, ca date de contact, numărul de telefon pe care îl utiliza inculpatul, chiar dacă acesta figura pe numele SC Rădeana SRL, a cărei administrator era soția lui, fiind apelat de câteva ori de diferiți clienți.
Pentru a fi în prezența infracțiunii prev.de art.12 lit.a din Legea 78/2000, este necesar ca subiectul activ al infracțiunii să fi efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, funcțiile de judecător, procuror, magistrat asistent și asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, precum și a celor de instruire din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri în condițiile legii.
Efectuarea de operațiuni financiare are relevanță penală și poate constitui elementul material al infracțiunii numai dacă este săvârșită ca acte de comerț și dacă acestea sunt incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o anumită persoană.
Din ansamblul probelor administrate, se poate reține că prin implicarea în edificarea unei construcții cu destinația de a fi închiriată, iar apoi oferirea de servicii hoteliere contra cost, inculpatul a realizat acte de comerț, în sensul disp.art.3 din Codul comercial, însă acesta nu a efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț.
Operațiunile financiare nu au fost definite în lege, iar potrivit dicționarului explicativ, acestea reprezintă orice operațiuni care țin de organizarea finanțelor, de circulația banilor, a creditului, titlurilor de valoare, operațiuni de bancă și schimb, iar ca acte de comerț sunt reglementate în art.3 pct.11 doar operațiunile de bancă și schimb, care reprezintă acte de comerț.
În practica judiciară, au fost interpretări diferite asupra noțiunii de operațiune financiară ca act de comerț, unele instanțe apreciind că aceasta se limitează la operațiunile de bancă, iar altele, pornind de la sentința nr.234/_ a ÎCCJ rămasă definitivă prin decizia 1144/_, au apreciat că prin operațiuni financiare ca acte de comerț se înțelege desfășurarea oricărei activități apreciată ca act de comerț, conform art.3 pct.11 și art.4 din Codul comercial, care presupune o plată, o circulație a banilor sau a creditelor. Deci, elementul material nu poate fi limitat la efectuarea de operațiuni bancare. Cu toate acestea, în considerentele hotărârii, se face precizarea că în cauză subiectul activ al infracțiunii prev.de art.12 lit.a din Legea 78/2000 a întocmit o serie de facturi fiscale, acte contabile, implicându-se în activitatea unei societăți comerciale.
Având în vedere cele de mai sus, precum și disp.art.27 din legea 365/2002 care incriminează infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și enumeră ce astfel de operațiuni pot reprezenta o operațiune financiară, respectiv transferuri de fonduri, retrageri de numerar, precum și cele de mai sus, se concluzionează că activitatea inculpatului de oferire a unor servicii de cazare contra cost nu se poate circumscrie noțiunii de operațiuni financiare, în condițiile în care acesta nu s-a implicat în încheierea unor acte contabile, nu a întocmit facturi și chiar încasarea banilor s-a făcut de către acesta în mod cert în 2 sau 3 situații.
În jurisprudența CEDO, a fost subliniată importanța asigurării accesibilității și previzibilității legii, instituindu-se și o serie de repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigențe. Astfel, în mai multe cauze (Rotaru împotriva României, Damman împotriva Elveției etc.), CEDO a subliniat că o normă este previzibilă, numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care la nevoie poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita și în special, o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanție contra atingerilor arbitrare ale puterii publice. De asemenea, se impune ca legislația să fie clară, predictibilă, unitară și coerentă (cauzele Facini Doriv Recre, Foto-Frostv Hauptzollamt Lubeck Ost).
Transpunând principiile mai sus amintite în materia dreptului penal și mai exact a speței de față, curtea va constata că deficiențele arătate mai sus cu privire la definirea noțiunii de "operațiuni financiare";, element constitutiv a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, profită acestuia.
Chiar și așa fiind, o condiție esențială pentru a se putea reține această infracțiune este ca activitatea desfășurată, respectiv operațiunile financiare ca acte de comerț, să fie prevăzută printre incompatibilitățile prevăzute de lege.
În ceea ce privește incompatibilitățile procurorului, calitate deținută de inculpat la data săvârșirii faptei, acestea vizează exercitarea unei funcții publice sau private, așa cum este reglementată în art.5 alin.1 din Legea 303/2004, astfel că operațiunile financiare ca acte de comerț trebuie să se circumscrie noțiunii de funcție publică sau privată.
Funcția publică este definită în art.2 alin.1 din Legea 188/1999 ca ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică, de către administrația publică centrală, locală și autoritățile administrative autonome, reprezentând o grupare de atribuții, puteri și competențe în cadrul unui serviciu public.
Este evident că în cazul activității desfășurate de inculpat, nu s-a exercitat o funcție publică.
În ceea ce privește funcția privată, nu există definiție în lege, însă orice funcție presupune o activitate administrativă pe care o prestează cineva în mod regulat și organizat într-o instituție, în schimbul unui salariu.
Inculpatul nu a desfășurat o astfel de activitate într-un cadru organizat și nici nu a fost remunerat pentru aceasta, deci nu a îndeplinit o funcție privată.
Pentru aceste considerente, nu se poate reține ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.12 lit.a din Legea 78/2000 modificată, în legătură cu fapta de a fi oferit contra cost servicii hoteliere la Vila Ana din Costinești, județul Constanța, această faptă putea fi eventual analizată ca o încălcare a dispozițiilor legale care atrag răspunderea disciplinară a magistratului.
În legătură cu vânzarea pomilor de crăciun în piețele din Mun.Reghin și com.Sîngeorgiu de Mureș, se reține că în dimineața zilei de 21 decembrie 2008, numitul R. G. F. a fost însoțit de inculpatul Ț. N. în piața din com.Sîngeorgiu de Mureș, unde au valorificat o cantitate de circa 5-6 brazi, fiind solicitate de către organele de control documentele necesare din care s-a constatat că în baza avizului de însoțire 47448414 din 19 decembrie 2008 numitul Ț. V. (fratele inculpatului) a expediat către martorul R. G. 50
bucăți de pom de crăciun. Actul de punere în valoare a fost eliberat pe numele lui Ț. V. pentru o cantitate de 100 de pomi de iarnă, iar bonul de vânzare care
figurează la rubrica documente de proveniență a fost eliberat de pădurarul T.
G. la data de_ pentru numitul Cifu N., pentru 150 pomi de iarnă.
La numele delegatului care însoțește transportul a fost menționat inculpatul Ț. N. cu datele din cartea de identitate.
La data de_, în piața agroalimentară din Mun.Reghin, inculpatul și martorul R. G. F. au transportat, de asemenea, în vederea comercializării, circa 46 bucăți de pomi de iarnă în baza avizului de însoțire nr.4744192/_, a actului de punere în valoare nr.8300/2008 și a bonului de vânzare nr.4262645/_, aceleași ca și în cazul de mai sus, din care s-au vândut o parte, rămânând circa 12 brazi.
Inculpatul a recunoscut că s-a deplasat în cele două piețe, însoțind transportul unor cantități de brazi pentru care a existat aprobare legală de tăiere din pădurea proprietate personală, că în mod obișnuit fratele său Ț. V. era cel care se ocupa de această activitate, însă la data respectivă, acesta a fost nevoit să se deplaseze în Ungaria pentru tratament medical, aspect confirmat de probele administrate în cauză, motiv pentru care inculpatul a fost trecut pe avizele de însoțire, însă vânzarea efectivă a fost făcută de numitul R. G., care a și efectuat transportul.
Față de această situație de fapt și analizând conținutul constitutiv al infracțiunii prev.de art.12 lit.a din Legea 78/2000, se reține că:
Potrivit art.3 pct.2 din Codul comercial constituie acte de comerț vânzările de producte, vânzările și închirierile de mărfuri în natură sau lucrate, când au fost cumpărare cu scop de revânzare sau închiriere. De asemenea, conform art.5 din Codul comercial în vigoare la data săvârșirii faptei, nu sunt considerate fapte de comerț vânzările produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are pe pământul său ori pe care le-a cultivat.
Având în vedere că tăierea brazilor a fost efectuată din pădurea proprietate personală la solicitarea lui Ț. V. și a martorului Cifu N., obținându-se toate avizele necesare în acest scop, că inculpatul nu a cumpărat în scop de revânzare o anumită cantitate de brazi, activitatea sa nu poate fi considerată act de comerț.
În același timp, această activitate nu se circumscrie noțiunii de operațiune financiară pentru argumentele expuse mai sus și nici nu are caracterul unei funcții private pentru a se încadra la incompatibilitățile prevăzute de Legea nr.303/2004.
Pentru aceste considerente, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.12 lit.a din Legea 78/2000 modificată, motiv pentru care se va dispune achitarea în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.pr.pen. pentru infracțiunea prev.de art.12 lit.a din Legea 78/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.
În condițiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive pentru nicinul din actele materiale analizate, cu toate că raportat la conținutul acestora, modalitatea diferită de comitere, perioada de timp în care s-au săvârșit și specificul fiecărei acțiuni, nu se poate reține că a existat o singură rezoluție în vederea săvârșirii ambelor fapte, deci nu sunt incidente disp. art.41 alin.2 C.pen., nu se va dispune schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii a două infracțiuni prev.de art.12 lit.a din Legea 78/2000 în concurs real, prev.de art.33 lit.a C.pen., așa cum a fost pusă în discuție cu ocazia dezbaterilor în fond a cauzei.
Cu privire la infracțiunea de reținere sau distrugere de înscrisuri prev.de art.25 rap. la art.272 C.pen. au fost audiați în calitate de martori S. I.
, D. Ana, C. N., B. M., din declarațiile cărora, coroborate cu actele de la dosar și procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, rezultă următoarele.
La data de_ la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița s-a înregistrat dosarul cu nr. 308/P/2011 privind pe învinuitul Robu Ion, cercetat în legătură cu comiterea unei infracțiuni de vătămare corporală gravă din culpă, prev. și ped. de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, iar inculpatul - prim procuror Ț.
N., prin rezoluție, a dispus confirmarea începerii urmăririi penale față de această persoană.
În aceeași zi, odată cu înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, lucrătorul de poliție din cadrul Poliției Oraș. B. ec, martorul
C. N. a întocmit și un referat prin care a propus emiterea ordonanței și dispunerea unei măsuri preventive din cele prevăzute la art. 136 alin. 1 lit. b-d Cod proc.pen., respectiv obligarea învinuitului Robu Ion de a nu părăsi țara pe perioada 13.05 -_ .
Ulterior a fost confirmată măsura de către inculpat, a fost întocmită ordonanța în mai multe exemplare, dintre care una a fost înmânată polițistului, cealaltă persoanei cercetate Robu Ion, iar restul au rămas la dosar.
Totodată au fost întocmite adresele către Biroul Emigrări și Poliția de Frontieră, care au rămas la urma dosarului, la secretariatul parchetului.
Că ordonanța privind măsura preventivă a fost dispusă și întocmită de inculpat rezultă din declarațiile martorilor, atât din faza de urmărire penală, cât și din cursul cercetării judecătorești, precum și din registrul aflat la parchet, unde în dreptul dosarul nr.308/P/2011 se face mențiune despre măsura obligării de a nu părăsi țara și mențiunea făcută de Robu Ion, în sensul că este de acord cu măsura luată.
Din discuția ambientală din biroul inculpatului - prim procuror Ț. N., obținută ca urmare a Autorizației nr. 4 din_, coroborată cu declarația martorei S. I., grefier șef, a reieșit totodată faptul că în data de_, ora 15:53, acesta i-a cerut subordonatei sale, învinuita - grefier, să nu mai trimită cu poșta măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, și să o distrugă.
De menționat este că nu a mai fost găsit niciun exemplar al ordonanței în forma originală, iar martorii audiați confirmă faptul că aceasta a fost semnată de către inculpat, însă nu și stampilată. În același timp, rezultă că înscrisul respectiv a fost redactat în data de 13 mai 2011 (vineri), iar la 16 mai 2011, inculpatul a revenit asupra măsurii dispuse și a solicitat distrugerea lui.
Potrivit art.272 C.pen. constituie infracțiunea de reținere sau distrugere de înscrisuri, reținerea sau distrugerea unui înscris emis de un organ de urmărire penală, de o instanță de judecată sau un alt organ de jurisdicție, ori împiedicarea în orice mod ca un înscris destinat unuia dintre organele arătate să ajungă la acesta, când astfel de înscrisuri sunt necesare soluționării unei cauze.
Prin urmare, pentru ca distrugerea unui înscris emis de un organ judiciar să constituie infracțiune, se impune ca acesta să fie necesar soluționării unei cauze. În doctrină, s-a apreciat că este vorba de înscrisul care poate ajuta
organul judiciar la luarea unei măsuri sau darea unei hotărâri judecătorești, ori pronunțarea unei soluții pe parcursul desfășurării activității procesuale. În consecință, este vorba de o acțiune de împiedicare a înfăptuirii justiției.
În speță, distrugerea înscrisului a fost dispusă tocmai de organul de urmărire penală care a luat măsura preventivă. Inculpatul, în calitate de prim procuror, avea oricând posibilitatea legală să revină asupra acesteia, revocând-o.
Ținând cont că ordonanța privind măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara nu a fost ștampilată și nu a fost expediată la organele în drept să o pună în executare, aceasta nu era aptă să-și producă efectele.
În același timp, revenirea asupra măsurii luate, desigur într-o altă manieră decât cea prevăzută de lege, nu a afectat soluționarea cauzei, respectiv luarea unei măsuri, în condițiile în care cel care a distrus înscrisul, a fost tocmai organul judiciar competent să-l întocmească.
În consecință, se apreciază că nu este îndeplinită latura obiectivă a infracțiunii prev. de art.272 C.pen., cu aplic. art.25 C.pen.
Cu privire la latura subiectivă, se va reține, de asemenea, că inculpatul nu a prevăzut și nu a acceptat ca acțiunea sa să creeze o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției, în condițiile în care, în situații de același gen, astfel de măsuri preventive nu erau dispuse, iar în dosarul vizându-l pe Robu Ion a apreciat atât el, cât și procuroarea D. Ana, în instrumentarea căreia se afla, că o astfel de măsură nu este necesară.
Pentru aceste motive, curtea apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.272 C.pen. cu aplic. art.25 C.pen. urmând a dispune achitarea inculpatului, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d C.pr.pen.
Având în vedere soluția pronunțată, nefiind îndeplinite cerințele prev. de art.118 C.pen. referitoare la confiscare, se va dispune ridicarea sechestrului instituit prin ordonanța din 28 februarie 2012 a DNA - Serviciul Teritorial Târgu Mureș în dosar nr. 49/P/2010 asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și asupra sumei de 5480 lei depuse în contul deschis la CEC Bank Sucursala Târgu Mureș nr.25336._ 72.6. .RON, cod IBAN_ EMS0171RON06., la dispoziția DNA și restituirea acestei sume către inculpat.
Inculpatul a solicitat restituirea amenzilor administrative aplicate și a cheltuielilor de judecată stabilite pentru B. A., N. L. și S. I., cerere care nu poate fi admisă, deoarece soluțiile procurorului dispuse față de
persoanele menționate prin rechizitoriu nu au fost contestate în instanță, iar aplicarea amenzilor și cheltuielilor judiciare este o consecință a acestora. De altfel, inculpatul nici nu poate fi titularul unei astfel de cereri cu privire la amenzi sau cheltuieli judiciare suportate de alte părți.
Văzând și disp. art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpatul Ț. N. .
În baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit d C.pr.pen. achită pe inculpatul Ț. N. , fiul lui G. și M., născut la data de_ în com.Bilbor, jud.Harghita, domiciliat în mun.T., str.1 D. 1918, nr.26 jud.Harghita, de sub învinuirea de a fi săvârșit infracțiunile de :
luare de mită în formă continuată prev. de art.254 alin.1 și 2 C.pen. rap. la art. 6 și 7(1) și (3) din legea nr.78/2000 modif. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen.;
efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată, prev. de art 12 lit.a din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen.
instigare la reținerea sau distrugerea de înscrisuri, prev. de art.25 C.pen. rap. la art.272 C.pen.
Dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 28 februarie 2012 a DNA- Serviciul Teritorial Târgu Mureș în dosar nr. 49/P/2010 asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și asupra sumei de 5480 lei depuse în contul deschis la CEC Bank Sucursala Târgu Mureș nr.25336._
72.6. .RON, cod IBAN_ EMS0171RON06., la dispoziția DNA și restituirea acestei sume către inculpat.
Respinge cererea formulată de inculpatul Ț. G. de restituire a amenzilor administrative și cheltuielilor de judecată către numiții B. A., N.
L., G. F. și S. I. .
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din 1 noiembrie 2013.
PRES. | GREFIER | ||
C. I. | G. | I. | B. |
red.C.I./A.C.
3 ex. - _
← Sentința penală nr. 26/2013. Luare de mită | Decizia penală nr. 170/2013. Luare de mită → |
---|