Sentința penală nr. 12/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

SENTINȚA PENALĂ NR.12/2013

Ședința publică din 4 februarie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE

: M.

Ș., judecător

GREFIER

: M.

B.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRĂISTARU

S-a luat spre examinare plângerea formulată de petentul S. L. AL S. DIN PRIMĂRIA DEJ "E. "; prin reprezentanți CIASCAI D. și MAN I. împotriva rezoluției procurorului din data de 23 octombrie 2012, dată în dosar nr. 329/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, menținută prin rezoluția procurorului general din data de 15 noiembrie 2012, dată în dosar nr. 999/II/2/2012.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28 ianuarie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A :

La data de 5 decembrie 2012 pe rolul Curții de Apel Cluj a fost înregistrată plângerea formulată de către petentul S. L. AL S. DIN PRIMĂRIA DEJ "E. "; împotriva rezoluției 999/II/2/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală din_, dată în dosar nr. 329/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj solicitând admiterea acestei plângeri și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmării penale deoarece probele existente în dosarul de urmărire penală dovedesc vinovăția făptuitorului M. C. .

În motivarea plângeri s-a arătat că aceasta este vădit nelegală și netemeinică deoarece

  • neexecutarea s-a încadrat în termenul de 15 zile calendaristice de la data cererii de executare adresate angajatorului, la expirarea acestui termen fapta fiind consumată;

  • s-a produs rezultatul concretizat în neplata salariilor (a se vedea componentele salariului conform art.160 C. muncii);

  • referitor la prima de concediu pentru anii 2001-2006 nu s-au respectat prevederile sentinței civile nr.231/2008 în sensul că sumele nu au fost actualizate cu rata inflației la data plătii;

  • referitor la plata indemnizației de dispozitiv prevăzute în sentințele civile nr.231 si 666 din anul 2008 a Tribunalului Cluj, acestea nu au fost achitate. Motivul invocat că nu au fost prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli a Consiliului Local pentru anul 2008 nu subzistă deoarece,aceste sume puteau fi achitate printr-o rectificare de buget. Primarul nu a putut proba că până la apariția O.U.G. nr.71 /2009 a făcut vreun demers legal pentru a obține prin

redistribuire de la Consiliul Județean Cluj sumele datorate salariaților din sentințele judecătorești. Consideră că infracțiunea a persistat într-o forma continuă deoarece punerea în aplicare a acestor sentințe judecătorești nu a figurat niciodată ca punct distinct la ordinea de zi a vreunei ședințe de Consiliu Local.

Potrivit art.19 alin. (3) C. pen., fapta constând în inacțiune constituie infracțiune indiferent că este săvârșită cu intenție sau din culpă, afară de cazul când legea sancționează numai săvârșirea ei cu intenție. Cum Codul muncii nu distinge, se aplică regula de mai sus, adică fapta se poate comite cu intenție directă sau indirectă, ori din culpa cu prevedere sau neprevedere.

Deoarece potrivit art.19 indice 1 C. pen., răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârșirea aceleiași infracțiuni, s-a solicitat atragerea răspunderii penale a d-lui

M. C., care, în calitate de sef al instituției, nu a întreprins măsurile prevăzute de lege pentru punerea în aplicare a acestor sentințe judecătorești.

Analizând plângerea formulată, Curtea constată că aceasta este nefondată urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

În data de 15 septembrie 2008 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej sub nr. 1262/P/2008 plângerea S. ui L. al S. Din Primăria Dej "E. ";, care a solicitat tragerea la răspundere penală a primarului Municipiului Dej, numitul M. C. și a consilierilor locali Andrica Dorin, Chira Claudiu, Vesa Ana V., Buburuz Simion-Florin, Mureșan D. Gavril, Jecan Eugen, Haranguș Eugen, Itu A., Bonta Dan Silviu, Trușcă Alin Costel, Gavrea Dan F. n, Bob Axinte, R. V. Călin, Federiga Florin, Mureșan T., Kadar V. Dominic, Ciungan Anda Petronela, Vancsa Aron Paul și av. Popesu Raul A., sub aspectul comiterii infracțiuni de neexecutare a unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor, prev. de art. 261 din Legea nr. 53/2003 modificată și republicată.

La data de 14 aprilie 2010, prim-procurorul de pe lângă Judecătoria Dej a dispus neînceperea urmării penale în această cauză, rezoluție care a fost menținută prin rezoluția prim-procurorului de pe lângă Tribunalul Cluj, cu nr. 317/ II/2/2010.

Plângerea formulată de partea vătămată împotriva acestei rezoluții a fost admisă prin sentința penală nr. 165/_, pronunțată de Judecătoria Dej în dosarul_, prin care au fost desființate aceste rezoluții și s-a dispus trimiterea cauzei la procuror pentru completarea actelor premergătoare în vedere începerii urmăriri penale împotriva făptuitorilor, urmând a fi administrate anumite mijloace de probă indicate în motivarea acestei sentințe, respectiv să fie obligat angajatorul să depună la dosar actele cu care face dovada inexistentei resurselor financiare pentru plata drepturilor salariale și a celor care fac dovada că ulterior pronunțării sentințelor s-a solicitat rectificarea bugetului aferent anului 2008 cu sumele necesare pentru plata drepturilor salariale, să se efectueze verificări în ce măsură plățile parțiale a sumelor prevăzute în sentința civilă nr. 231/2008 au fost efectuate în termenul prevăzut de lege, să se examineze dosarul de executare silită nr.136/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc A. Todoruț, să se efectueze o expertiză contabilă în baza căreia să se stabilească exact sumele care au fost plătite și care sunt restante, datele în care s-au efectuat plățile, resursele financiare de care dispune angajatorul pentru a-și onora obligația de plată și diligentele efectuate în acest sens și a se analiza calitatea procesuală pasivă a membrilor Consiliului Local Dej raportat la prev. art. 108 din Legea nr.286/2006 .

Pentru început, vom observa că urmare a modificări și republicării Legii nr. 53/2003 infracțiunea de neexecutate a unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor se regăsesc la art. 261.

Actele premergătoare dispuse prin sentința anterior menționată au fost efectuate în cauză și au determinat organele de urmărire penală să dispună scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 261 din legea 53/2003 modificată și republicată.

În mod legal si temeinic s-a reținut că în fapt, prin sentința civilă definitivă nr. 1175/_, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Cluj - Secția Mixtă de contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a dispus obligarea Consiliului Local al Municipiului Dej și a Primarului Municipiului Dej la plata primelor de concediu pe anii 2005 și 2006 (actualizate potrivit indicelui de inflație până la plata efectivă) în favoarea membrilor de sindicat indicați în cererea introductivă (vol. 1, f. 23-24, 216).

Prin decizia nr. 2208/R/l 1._ pronunțată de Curtea de Apel Cluj, s-a admis recursul declarat de primar, modificându-se sentința civilă nr. 1175/_ în sensul respingerii acțiunii formulate de S. L. al S. din Primăria Dej - "E. " ca nefondată (vol. 1, f. 213-218).

Prin sentința civilă definitivă nr. 231/_ pronunțată în dosarul nr. _

, Tribunalul Cluj -_. Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a dispus obligarea Consiliului Local al Municipiului Dej și a Primarului Municipiului Dej la plata primelor de concediu pe anii 2001-2006 și a indemnizației de dispozitiv reglementată de Legea nr. 138/1999 în cuantum de 25 % din salariul de bază începând cu data de_ ( drepturi actualizate cu rata inflației la data plății), în favoarea membrilor de sindicat indicați în cererea introductivă. Hotărârea a rămas irevocabilă la data de_ (vol. I, f. 19-20).

Prin sentința civilă definitivă nr. 666/_, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr._, s-a dispus obligarea acelorași pârâți la plata indemnizației de dispozitiv reglementată de Legea nr. 138/1999 în cuantum de 25 % din salariul de bază începând cu data de_ ( drepturi actualizate cu rata inflației la data plății), în favoarea membrilor de sindicat indicați în cererea introductivă. Hotărârea a rămas irevocabilă la data de_ (vol. I, f. 21-22).

Prin cererile din datele de_ ,_ și_, S. L. al S. din Primăria Dej - "E. " (în calitate de reprezentant al membrilor care au obținut drepturile recunoscute prin hotărâri judecătorești) s-a adresat Primarului Municipiului Dej, învinuitul M. C., solicitând executarea voluntară a obligațiilor (vol. I, f. 17-18,40,180- 182, 183-184).

Întrucât discuțiile purtate de partea vătămată în cadrul ședinței de consiliu local din data de_ nu au avut ca rezultat adoptarea unei hotărâri cu efect asupra alocării fondurilor necesare, S. L. al S. din Primăria Dej -

,,E. "; a formulat prezenta plângere penală ( vol.II, f.56-62).

Ulterior, s-a solicita: executare silită a sentințelor civile nr. 231/2008 și nr. 666/2008 în dosarele execuționale nr. 136/2009 și nr. 137/2009 ale B.E.J. A. Todoruț, executare care a Cost suspendată până la soluționarea contestației la executare, însă, ca efect al intrării în vigoare a O.U.G. nr.71/2009, la data de 02 iulie 2000, executorul judecătoresc a dispus suspendarea de drept a procedurilor. conform dispozițiilor legale exprese, iar instanța de judecată a constatat că a rămas fără obiect contestația la executare (vol.l, f. 142- 151, vol.II,f.62).

Expertiza contabilă efectuată în cauză a confirmat declarațiile învinuiților și datele rezultând din documentele puse la dispoziție de Compartimentul Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Dej, stabilindu-se că, încă de la

început, primarul M. Costau a dispus calcularea și evidențierea drepturilor recunoscute pe cale judecătorească, ceea ce a echivalat cu însăși recunoașterea executării voluntare a datoriei, în măsură să întrerupă termenul de prescripție, învinuitul M. C. dispunând plata drepturilor în limitele impuse atât de bugetul de venituri și cheltuieli al Consiliului Local Dej pe anul 2008, aprobat prin HCL Dej nr. 7/_ (anterior pronunțării hotărârilor judecătorești), de prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cât și de dispozițiile O.U.G. nr. 146./2007 (vol. 1, r. 59-62, 110-111, 112-140, 152-176,

183-184, 205-212).

Plata primelor de concediu pentru perioada 2001-2006 s-a efectuat în lunile martie 2008, mai 2008 (anterior plângerii penale) și septembrie 2008, acestea fiind achitare integral (vol. 1, I. 116-122). Îndemnizația de dispozitiv a fost achitata parțial, sumele fiind acordare în lunile martie și noiembrie 2010, iar sporul de dispozitiv a fost achitat parțial, în lunile martie și noiembrie 2010 (vol. 1, f. 122-127, 128-136)."

În cursul anului 2009 a fost emisă OUG 71/2009 care a fost completată ulterior prin O.G. 45/2010, O.G. 113/2010 și Legea nr. 230/2011 care prevăd unele termene de eșalonare ale sumelor provenind din hotărâri judecătorești definitive.

În atare condiții, după apariția acestor acte normative care au fost verificate sub aspectul constituționalității prin numeroase decizii ale Curții Constituționale, nu mai putem vorbi de existenta unei asemenea infracțiuni.

Rămâne de analizat dacă anterior apariției O.U.G. nr. 71/2009 făptuitorii au acționat cu intenția pentru a nu acorda drepturile salariale cuvenite membrilor sindicatului.

Constatăm că sentința civilă nr. 231 a fost pronunțată după aprobarea bugetului pe anul 2008, buget care a fost aprobat prin hotărârea nr. 7/7 februarie 2008, respectiv la 8 februarie 2008, într-o situație similară fiind și sentințele civile nr. 666/_ și sentința civilă nr. 1175/_ .

După aprobarea bugetului partea vătămată prin execut judecătoresc A. Todoruț a demarat procedura executării silite, procedură care prin încheierea civilă nr. 890/2009 pronunțată în dosarul nr._ a fost suspendată. În bugetul aprobat pe anul 2010 a fost cuprinsă o parte din sporul de dispozitiv prevăzut în sentința judecătorească, prima transă fiind achitată în aprilie 2010.

În aceste condiții este evident că făptuitorul M. C. a acționat în conformitate cu prevederile legale în vigoare nefiind întrunite elementele constitutive, mai exact latura subiectivă a infracțiuni prev. de art. 261 din Legea 53/2003.

În aceste condiții rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice făptuitorul M.

C., neplătind titlu executoriu al salariaților, nu cu rea credință, ci ca urmare a unor ordonanțe ale guvernului care au reglementat cuantumul și termenele la care se vor plăti aceste titluri executorii.

Pentru aceste considerente va fi respinsă ca nefondată plângerea formulată de către petentul S. L. al S. din Primăria Dej "E. ";conform dispozitivului.

Văzând și disp. art. 192 alin.2 C. pr. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

În baza art.2781alin.8 lit. a C. pr. pen. respinge ca nefondată plângerea formulată de către petentul S. L. AL S. DIN PRIMĂRIA DEJ E. ,

cu sediul în Dej, str.1 Mai, nr.2, împotriva rezoluției nr. 999/II/2/2012 din 15 noiembrie 2012 și a rezoluției de scoatere de sub urmărire penală din_ emise în dosarul nr. 329/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Obligă petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 04 februarie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. Ș. M. B.

Red.M.Ș./dact.V.R.

2ex./ _

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 12/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată