Decizia penală nr. 1094/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.1094/R/2013

Ședința publică din data de 06 septembrie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE

: V. C.

JUDECĂTORI

: C. I.

: I. A C.

M.

G.: G.

I. -B.

Ministerul Public reprezentat prin DANILA SUCIU - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către petentul M. D. împotriva sentinței penale nr.322 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect plângere împotriva rezoluției procurorului.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul M. D. . Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că s-a depus la dosarul cauzei de către petentul M. D. un memoriu în susținerea plângerii formulate.

Petentul arată că își menține recursul formulat.

Reprezentantul M. ui P., invocă excepția inadmisibilității recursului declarat de către petentul M. D. .

Solicită instanței admiterea excepție invocate și în consecință să dispună respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de către petent.

Curtea, acordă cuvântul petentului asupra excepție invocate.

Petentul M. D., apreciază admisibil recursul formulat în cauză și solicită respingerea excepției invocate. Solicită să fi avut în vedere memoriul depus la dosarul cauzei, întrucât, în opinia sa, nu au fost cercetate toate probele depuse la dosarul cauzei.

Curtea, reține cauza asupra excepției invocate.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 322 din 14 mai 2013 pronunțată în dosarul nr._ a T. ui Maramureș s-a respins plângerea formulată de petentul M. D. - domiciliat în B., str. V. nr. 175, județul Maramureș - împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de numiții P. I. și T. M. dată la 27 februarie 2013 în dosarul nr. 10/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat petentul la 50 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la instanță sub nr._, petentul M. D. a solicitat admiterea plângerii formulate împotriva rezoluției din 27 februarie 2013 dată în dosar nr. 10/P/2013 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș și restituirea autoturismului ridicat în mod nelegal .

În motivarea plângerii, petentul a arătat că intimatul l-a amendat la data de_ fără a respecta dispozițiile legale, iar prin rezoluția din_ s-a dispus respingerea plângerii sale fără a fi analizate probele depuse la dosarul nr. 10/P/2013.

Examinând plângerea formulată în raport de actele întocmite de organele de urmărire penală, tribunalul a constatat că din probele administrate nu rezultă nici un element care să conducă la vinovăția intimaților, astfel că plângerea petentului apare ca nefondată, iar rezoluțiile pronunțate în cauză, ca fiind legale și temeinice. Practic, declarațiile petentului de la filele 20-21 și 25-26 din dosarul procurorului nu-și găsesc susținere în probațiunea administrată în cauză. Este cert doar că un cetățean bulgar, Kostandin Dimitrov A. ov, l-a împuternicit pe U. Nicușor V. (fila 5 de la dosar) să îndeplinească diverse acte de gestiune a unui autovehicul marca Citroen Xantia, acte care includ și vânzarea acestuia. De la această persoană ar fi cumpărat fiul petentului, pentru acesta din urmă, autoturismul, însă de la acest moment, afirmațiile din plângere nu mai sunt probate, iar petentul nu este în măsură să facă dovada calității sale. În ceea ce privește procesele verbale încheiate de intimați pe numele petentului, instanța a reținut că la dosar s-a depus un singur proces verbal de contravenție și sentința pronunțată la plângerea formulată de petent împotriva acestuia (filele 16-19), soluția fiind de reducere a amenzii. Așadar, nu se regăsesc elementele constitutive ale infracțiunii de prevăzute de art. 246 Cod penal care prevede că, constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor "fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane";.

Eventualele nemulțumiri legate de oportunitatea și legalitatea întocmirii procesului-verbal de indisponibilizare a autoturismului și a procesului-verbal de contravenție întocmite de cei doi agenți de poliție pot fi analizate doar prin exercitarea unei plângeri la instanța competentă în acest sens, și asta pentru că instanța penală, în contextul acestei plângeri poate doar constata dacă, în cauză, intimații au comis fapta care să întrunească elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 Cod penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul M. D. .

În motivarea recursului a invocat aceleași argumente din plângerea adresată primei instanțe.

Examinând recursul în speță Curtea reține următoarele:

În speță, recurentul a declarat recurs împotriva sentinței de respingere a plângerii împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată pronunțate în baza art. 2781alin.8 C.p.p.

În temeiul art. 2781alin.10 C.p.p. o astfel de hotărâre judecătorească este definitivă, iar din art.3851C.p.p. rezultă că pot fi atacate cu recurs doar hotărârile care nu sunt definitive.

În consecință, în baza art.38515pct.1 lit.a C.p.p. va respinge ca inadmisibil recursul de față.

Văzând și disp.art.192 alin.2 C.p.p., ce prevede că persoana căreia i s-a respins recursul suportă cheltuielile judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

2

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul M. D., domiciliat în B., str. V. nr. 175, jud. Maramureș. împotriva sentintei penale nr. 322 din 14 mai 2013 a T. ui Maramureș.

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 6 septembrie 2013 .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

V.

C.

C.

I.

I. A C. M.

G.

G. I. B.

Red. C.V./M.N.

2 ex./_

Jud.fond.-S. L. Ramona MIhaela

3

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1094/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată