Sentința penală nr. 18/2013. Evaziune fiscală

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA PENALĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

SENTINȚA PENALĂ NR. 18

Ședința publică de la 27 Februarie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: S. M.

Grefier: M. J. D.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror Stana Pompilia din cadrul P. ui de pe lângă Tribunalul Sălaj

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în prezenta cauză penală privind soluționarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C. P. , cu domiciliul în com.Ileanda, Dăbâceni, nr.9, Jud.S., trimis în judecată prin rechizitoriul P. ui de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20 februarie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat

pentru termenul de astăzi.

T R I B U N A L U L :

Prin rechizitoriul P. ui de pe lângă Tribunalul Sălaj, întocmit în Dosar nr.27/P/2012, a fost trimis în judecată inculpatul C. P. , pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin.1 lit.a din Legea 241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținându-se în sarcina sa că în perioada februarie 2010 - iunie 2010 a predat cantitatea de 5.627 kg. deșeuri industriale reciclabile, la SC.";Remat SA. Iași, deșeuri despre care a pretins că ar fi provenit din gospodăria proprie și pentru care a încasat suma de 5.877,81 lei, ascunzînd sursa impozabilă, pentru a se sustrage de la plata impozitului pe venit, cauzînd un prejudiciu în valoare de 1.169 lei, sumă cu care ANAF-Direcția Generală a Finanțelor Publice-S., s-a constituit parte civilă în proces.

Coroborând probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale respectiv proces- verbal ANAF-DGFP-S. (f.12-14) proces- verbal ANAF-Garda Financiară(17-36); adeverințe de primire și de plată (f.39-49); declarațiile învinuitului (f.6; 9; 51;52), instanța reține în fapt și în drept, următoarele:

Prin rezoluția din_, față de inculpat s-a început urmărirea penală pentru săvîrșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art.9 alin.1,lit.a, din Legea nr.241/2005,cu aplic. art.41, alin.2,C.p.

În fapt: Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că în perioada, februarie 2010 - iunie 2010, învinuitul C. P., a predat cantitatea de 5.627 kg. deșeuri industriale la SC.";Remat SA. Iași ,Punct de lucru Dej, realizînd venituri în sumă de 5.877,81 lei. Pentru a se sustrage de la plata impozitului pe venit, învinuitul a declarat că aceste cantități de deșeuri metalice provin din gospodăria proprie.

Din adeverințele de primire și plată întocmite de SC.";REMAT"; SA Iași, cu ocazia predării deșeurilor metalice, rezultă că învinuitul a declarat pe proprie răspundere că materialele pe care le-a predat, provin din gospodăria proprie (f 39-49).

În cursul urmăririi penale, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei de care este acuzat, susținînd că, i-a predat unchiului său V. I., buletinul de identitate pentru a preda fier vechi la Centrul de colectare din Dej, totuși din declarația sa rezultă că se deplasa împreună cu unchiul său la Centru de colectare din Dej ,unde preda deșeurile și declara așa după cum fusese instruit de V. I., că fierul vechi provine din gospodăria proprie, deși în realitate colecta deșeurile industriale de la cetățenii din localitate sau din împrejurimi.(f.52).

Inculpatul C. P., a recunoscut faptul că a semnat adeverințele eliberate de SC .";Remat"; SA. Iași, a primit banii pentru fierul vechi predat, dar a susținut că banii primiți i-ar fi predat unchiului său V. I., fără a putea dovedi cu nici un fel de probă aceste susțineri.

În conformitate cu prevederile art.78 pct.2, din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare și ale pct. 152, din HG.44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, sumele rezultate din predarea deșeurilor de metale feroase, care nu provin din gospodărie proprie, sunt considerate venituri din alte surse.

Este evident că inculpatul, nu avea de unde să predea o cantitate apreciabilă de deșeuri industriale reciclabile, ( 5.627 kg), din gospodăria proprie. Din adresa nr.2057/_ și din actul de control al DS, rezultă că prejudiciul cauzat de învinuitul C. P., bugetului consolidat al statului este de 912 lei, reprezentînd impozit pe venit la care s-au calculat majorări de întîrziere și penalități în sumă de 257 lei, total 1.169 lei.

Așa fiind, fapta inculpatului C. care, în perioada februarie 2010 - iunie 2010 a predat cantitatea de 5.627 kg. deșeuri industriale reciclabile, la SC.";Remat SA. Iași, deșeuri despre care a pretins în mod mincinos că ar fi provenit din gospodăria proprie și pentru care a încasat suma de 5.877,81 lei, ascunzînd sursa impozabilă, pentru a se sustrage de la plata impozitului pe venit, în valoare de 1.169 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscale, în formă continuată, prev. de art. 9 alin.1 lit.a din Legea 241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, faptă pedepsită de lege cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor stipulate de art.10 alin. 1 din Legea nr.241/2005, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de

"prezenta lege";, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecații, până la primul

termen de judecata, invinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de pana la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții, este de pana la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplica o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

În speță, prevederile legale tocmai enunțate sunt pe deplin aplicabile.

Astfel, tribunalul constată că până la termenul de azi, care este și primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, inculpatul C. P. a achitat integral debitul și penalitățile de întârziere aferente ( f.23;28), prejudiciul cauzat fiind cu mult sub 50.000 euro iar conform art. 10 din Legea 241/2005, atât procurorul cât și apărătorul inculpatului au solicitat instanței încetarea procesului penal și aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ, care se va trece în cazierul judiciar precum și obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Așa fiind, tribunalul, în baza art.11 pct.2, lit.b Cod procedură penală raportat la art.10 alin.1, lit.i1Cod procedură penală, coroborat cu art. 10 din Legea nr.241/2005, va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C.

P., pentru săvârșirea infracțiunii prev.și ped.de art.9 alin.1 lit.a din Legea

nr.241/2005 și în baza art.91 lit.c Cod penal, va aplica inculpatului o amendă administrativă, în sumă de 200 lei, ce se va trece în cazierul judiciar al inculpatului și se va executa conform art. 425 Cod procedură penală

În ce privește latura civilă a procesului penal, instanța în baza art. 346 Cod procedură penală, urmează a constata recuperat prejudiciul în sumă de 1. 169 lei, conform chitanță TS 9 nr. 2903686/_, emisă de Trezoreria Jibou.

În baza art. 192 alin. (1) pct.2 lit.a Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorar avocațial din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției, către Baroul de Avocați S. .

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I, H O T Ă R Ă Ș T E :

În baza art.11 pct.1 lit.c Cod procedură penală rap. la art.10 lit.i1Cod

procedură penală și art.10 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C. P. ( fiul lui P. și C., născut la data de_ în loc. Ileanda, jud. S., domiciliat în com. Ileanda, sat D., nr. 9, jud. S. ) pentru săvîrșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit.a din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și în baza art. 91 lit.c Cod penal, aplică inculpatului o amendă administrativă în sumă de 200 lei, ce se va trece în cazierul judiciar.

Constată recuperat integral prejudiciul în sumă totală de 1.169 lei, cauzat părții civile ANAF-Direcția Generală a Finanțelor Publice-S. .

Obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorar avocațial din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției, către Baroul de Avocați S. .

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru procuror și de la comunicare, pentru inculpat și partea civilă.

Pronunțată în ședință publică la sediul instanței, azi 27 februarie 2013.

Președinte,

Grefier,

S.

M.

M.

J.

D.

Red.SM/_

Dact.MJD/_

Com. 3 ex.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 18/2013. Evaziune fiscală