Sentința penală nr. 210/2013. Cerere de reabilitare
Comentarii |
|
ROMÂNIA Cod operator - 2618 TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA PENALĂ NR. 210
Ședința publică din data de 18 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. VIOLETA
GREFIER: B. -L. E.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror B. I. V.
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol este pronunțarea soluției în cauza penală privind pe condamnatul- petent P. I. (fiul lui I. și Nastaca, născut la data de_, domiciliat în S. nr. 745, județul M. ), având ca obiect cerere de reabilitare.
Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 13 martie 2013, concluziile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta sentință. Pronunțarea soluției s-a amânat pentru data de azi, când, în urma deliberării, instanța a pronunțat următoarea hotărâre.
T.
Prin sentința penală nr. 108 din 21 noiembrie 2012 Judecătoria Dragomirești a declinat competența de soluționare a cererii formulate de condamnatul-petent P. I. prin care a cerut reabilitarea judecătorească în favoarea T. ui M. .
Prin cererea înregistrată la data de_ petentul-condamnat P. I. a solicitat instanței să dispună reabilitarea judecătorească având în vedere condamnarea la pedeapsa de 4 ani închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 66/_ a T. ui Vaslui.
Procedând la judecarea cauzei, tribunalul reține următoarele:
Petentul P. I. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prin sentința penală nr. 66/_ a T. ui Vaslui.
Petentul a fost arestat la data de_ și liberat condiționat la data de_, cu un rest rămas neexecutat de 594 zile, conform fișei de cazier judiciar transmisă instanței și depusă la dosar la fila 20.
Potrivit art. 135 lit. a Cod penal, condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanța judecătorească în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un an până la 5 ani după trecerea unui termen de 4 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate.
Potrivit art. 136 Cod penal, termenele prevăzute la art. 135 se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.
Pe lângă dispozițiile anterior enunțate, pentru a beneficia de efectele reabilitării, cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții, potrivit art. 137 Cod penal:
nu a suferit o nouă condamnare în intervalul prevăzut în art. 135 lit. b Cod penal;
își are asigurată existența prin muncă sau prin alte mijloace oneste, precum și în cazul când are vârsta de a fi pensionat sau este incapabil de muncă;
a avut o bună conduită;
a achitat în întregime cheltuielile de judecată și despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, afară de cazul când partea vătămată a renunțat la despăgubiri sau când instanța constată că cel condamnat și-a îndeplinit în mod regulat obligațiile privitoare la dispozițiile civile din hotărârea de condamnare.
, analizând cererea, constată că termenul de reabilitare a fost împlinit și, de asemenea, și condițiile prevăzute în art. 137 lit. a Cod penal, însă, punându-i-se în vedere condamnatului să facă dovada achitării despăgubirilor civile și a cheltuielilor de judecată, condamnatul a arătat că nu deține nici o dovadă în acest sens, mai mult precizând că nu le-a achitat.
La termenul de judecată din data de_ instanța a încuviințat în probațiune audierea a doi martori propuși de condamnat, în vederea dovedirii condițiilor impuse la literele b și c ale art. 137 din Codul penal și, de asemenea, a fost acordat termen de judecată pentru ca petentul să poată efectua plata cheltuielilor de judecată și a despăgubirilor civile la care a fost obligat prin sentința de condamnare.
Deși, ulterior, au mai fost acordate două termene de judecată, respectiv la datele de_ și_, condamnatul nu s-a prezentat în instanță, în vederea dovedirii cererii sale privind reabilitarea judecătorească, neprezentând astfel nici martorii și nici chitanțele prin care să se ateste plata cheltuielilor judiciare și a despăgubirilor civile.
Reținând aceste considerente, tribunalul apreciază că cererea de reabilitare judecătorească formulată de condamnatul P. I. nu este întemeiată și, în consecință, va fi respinsă.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, instanța va obliga petentul - condamnat la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de reabilitare judecătorească formulată de condamnatul - petent P. I. , fiul lui I. și Nastaca, născut la data de 29 aprilie 1965, domiciliat în S., nr. 745, jud. M. .
În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen. obligă petentul - condamnat la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 18 martie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. Violeta B. -L. E.
red. A.C.V. / t-red. B.L.E. 2 ex. / 8 aprilie 2013
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Dosar _
Hotărăște:
Respinge cererea de reabilitare judecătorească formulată de condamnatul - petent P. I., fiul lui I. și Nastaca, născut la data de 29 aprilie 1965, domiciliat în S., nr. 745, jud. M. .
În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen. obligă petentul - condamnat la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 18 martie 2013.
Președinte
TRIBUNALUL MARAMUREȘ Minută
Dosar_ Sentința penală nr. 210/_

TRIBUNALUL MARAMUREȘ Copie - Minută

s.s. indescifrabil
pt. conformitate
← Decizia penală nr. 306/2013. Cerere de reabilitare | Sentința penală nr. 543/2013. Cerere de reabilitare → |
---|