Sentința penală nr. 235/2013. Cerere de reabilitare
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA PENALĂ NR. 235/2013
Ședința publică din data de 13 iunie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: A. Ț.
Grefier: A. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe petentul P. J., cauza având ca obiect cerere de reabilitare (art.494 și următoarele C.p.pen., art.86 C.pen.)
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa petentului condamnat P. J. .
Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D.
C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care,
Instanța constată că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul registratură al instanței în data de 10 iunie 2013, de către IPJ Hunedoara, copia de pe cazierul judiciar actualizată în privința petentului condamnat.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, instanța acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public cu privire la cererea de reabilitare formulată de către petent.
Reprezentanta Ministerului Public, pe fondul cauzei, solicită admiterea cererii formulate de petentul condamnat. Solicită instanței să constate că a intervenit reabilitarea de drept și să dispună efectuarea mențiunilor cuvenite pe sentința de condamnare, urmând ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului. Arată că în data de_ a intervenit reabilitarea de drept a petentului având în vedere că acesta a fost condamnat la o pedeapsă cu suspendare condiționată, termenul fiind împlinit.
T R I B U N A L U L
La data de_ s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. de mai sus cererea formulată de condamnatul P. J. prin care acesta solicita să se constate reabilitarea sa de drept de sub efectele sentinței penale nr. nr.288/2009 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 711/R/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care i s-a aplicat pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 2 luni, termen împlinit la momentul formulării prezentei cereri.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. nr.288/2009 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 711/R/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a aplicat condamnatului P. J. pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării sale pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 2 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000.
De menționat este faptul că petentul a fost reținut din data de_, fiind arestat preventiv, la momentul pronunțării sentinței penale nr. 288/_ a Tribunalului Cluj dispunându-se punerea sa de îndată în libertate.
Condamnatul a formulat prezenta cerere solicitând a se constata reabilitarea sa de drept de sub efectele acestei hotărâri judecătorești, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, deoarece în cursul termenului de încercare nu a mai săvârșit alte infracțiuni și nu s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Într-adevăr, potrivit art. 86/6 C.pen. dacă cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării executării pedepse în baza art. 86/4 C.pen., este reabilitat de drept.
În acest caz concret, termenul de încercare de 3 ani și 2 luni s-a împlinit la data de_, perioadă în care, astfel cum rezultă din fișa de cazier a condamnatului, acesta nu a mai săvârșit alte infracțiuni și nici nu s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Art. 86/6 C.pen. stabilește un caz special de reabilitare de drept, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, condiția acordării reabilitării fiind aceea ca persoana condamnată să nu comită alte infracțiuni în cursul termenului de încercare și să nu se dispună revocarea suspendării în condițiile art. 86/4 C.pen.
Pe cale de consecință, instanța în baza art. 494 și urm. C.p.pen. rap. la art. 86 C.pen. va admite cererea formulată de condamnatul P. J. , fiul lui J. și Erzsebet, născut la data de_ în Lupeni, jud. Hunedoara, dom. în U., str.
, bloc 4, sc. 2, ap. 17, jud. Hunedoara, CNP 1. și va constata reabilitarea sa de drept de sub efectele sentinței penale nr.288/2009 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 711/R/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 2 luni.
În baza art. 502 C.p.pen. se va dispune a se face cuvenitele mențiuni privind reabilitarea pe hotărârea de condamnare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
În baza art. 494 și urm. C.p.pen. rap. la art. 86 C.pen. admite cererea formulată de condamnatul P. J. , fiul lui J. și Erzsebet, născut la data de_ în Lupeni, jud. Hunedoara, dom. în U., str. R., bloc 4, sc. 2, ap. 17, jud. Hunedoara, CNP 1. .
Constată reabilitarea sa de drept de sub efectele sentinței penale nr.288/2009 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 711/R/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care i s-a aplicat pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 2 luni.
În baza art. 502 C.p.pen. dispune a se face cuvenitele mențiuni privind reabilitarea, pe hotărârea de condamnare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
Ț. A. B.
Red. A.Ț./A.Ț.
2ex./_
← Sentința penală nr. 543/2013. Cerere de reabilitare | Decizia penală nr. 1408/2013. Cerere de reabilitare → |
---|