Sentința penală nr. 24/2013. Contestatie la executarea pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
SENTINȚEI PENALE nr. 24/F/2013
Ședința publică din 6 februarie 2013 Tribunalul format din :
PREȘEDINTE: P. A. D. ,
Președinte secția penală GREFIER: M. C. N.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud reprezentat prin SÎNGEORZAN ANGELA, procuror
Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulată de petentul
M. J. .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul - condamnat M.
J., în stare de arest, fiind asistat de av. R. an Stan C. apărător din oficiu. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Petentul M. J. arată că își menține contestația astfel cum a fost formulată și în scris.
Apărătorul petentului, ca și acesta personal arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța apreciind cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților în dezbaterea acesteia.
Avocat R. an Stan Cistian solicită admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată, pentru motivele învederate în scris de către petent. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației la executare formulată ca fiind neîntemeiată, cu obligarea petentului la plata
cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Mai arată că perioadele de reținere și arest preventiv cuprinse între_ și_ și perioada executată_ -_ sunt aferente unei condamnări din Sentința penală nr. 752/2007 a Judecătoriei Târgu Mureș care nu este concurentă cu faptele din Sentința penală nr. 78/2011 a Judecătoriei Târgu Mureș, sau Sentința penală nr. 162/2011 a Tribunalului Hunedoara. Condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 752/2007 fiind primul termen al recidivei pentru condamnarea dispusă din Sentința penală nr. 162/2011.
De asemenea, arată că aspectele menționate au fost analizate de instanța de judecată și de recurs cu ocazia judecării cererii de contopire a pedepselor prin care se cerea efectuarea acelorași deduceri de perioade și care au fost respinse definitiv cu aceeași motivație că nu există concursul de infracțiuni.
Așa fiind, pune concluzii de respingere a contestației la executare cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Petentul M. J. având ultimul cuvânt solicită admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată, pentru motivele învederate în scris pe care le susține și oral, constatând concursul de infracțiuni și a se deduce perioadele menționate.
De asemenea, solicită să fie avută în vedere și Decizia penală nr. 2429/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitor la contopirea pedepselor.
Consideră că faptele sunt supuse contopirii, iar în ceea ce privește contopirea cu o altă infracțiune arată că se afla în executarea unei pedepse de 3 ani și 5 luni în prima instanță, iar în ce privește Sentința penală nr. 162/2011 a Tribunalului Hunedoara se afla în stare de judecată cu ea, astfel el a solicitat contopirea pedepselor și deducerea perioadei în care el se afla în executarea altei pedepse.
Consideră că în conformitate cu disp.art. 449 lit. b Cod procedură penală pot fi contopite și deduse acele perioade.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată că :
Prin contestația înregistrată inițial sub nr._ pe rolul Judecătoriei Bistrița, petentul - condamnat M. J., fiul lui I. și Rosalia, născut la data de 18 martie 1975 în Târgu Mureș, jud. Mureș, CNP.1., domiciliat în Târgu Mureș, str. Rovinari, nr. 26/B, ap. 55, în prezent aflat încarcerat în Penitenciarul Bistrița, a contestat mandatul de executare al pedepsei emis în baza SP nr. 78/2011 a Judecătoriei Târgu Mureș, în a cărui executare se află, solicitând deducerea din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare a perioadei executate în mandatul nr. 1030/2009 emis în baza SP nr. 752/2007, arătând că faptele pentru care a fost condamnat prin cele două mandate sunt concurente, respectiv a perioadei executate din data de_ până în 0_ și cea a arestului preventiv din data de 0_ până în data de_ .
Prin sentința penală nr. 1621/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul cu nr._ se reține că din cazierul judiciar emis de IPJ Mureș, rezultă faptul că contestatorul se află în executarea pedepsei de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată prin SP nr. 95/F/_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, definitivă prin DP nr. 1123/R/_ a Curții de Apel C., prin care s-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de acesta, fiind contopite pedepsele aplicate prin SP nr. 78/2011 a Judecătoriei Târgu Mureș, modificată prin DP nr. 695/R/2011 a Curții de Apel Târgu Mureș și de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal aplicată prin SP nr. 162/2011 a Tribunalului Hunedoara.
Prin cererea de contopire care a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunțat SP nr. 95/F/2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, petentul a solicitat și deducerea perioadei executate în temeiul SP nr. 752/2007 a Judecătoriei Târgu Mureș, solicitarea sa fiind tranșată de tribunal, în sensul respingerii cererii, nefiind aplicabile disp. art. 36 alin. 2 sau ale art. 39 Cod penal.
Așa fiind, instanța inițial sesizată a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud,
având în vedere că contestatorul se află în executarea pedepsei de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit.a teza II-a și lit.b Cod penal, aplicată prin SP nr.95/F/2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Contestația la executare este neîntemeiată astfel încât aceasta va fi respinsă ca atare.
Prin contestația la executare formulată în cauză petentul - condamnat a solicitat deducerea, din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 78/2011 a Judecătoriei Târgu Mureș a perioadelor executate în baza condamnării de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală 752/2007 a aceleiași instanțe (_ -_ și_ -_ ), cu motivarea că faptele pentru care a fost condamnat prin cele două hotărâri judecătorești sunt concurente.
Modificarea pedepselor ca urmare a constatării concursului de infracțiuni este reglementată de dispozițiile art. 449 alin. 1 lit.";a"; Cod procedură penală și nu de cele ale art.461 Cod procedură penală, care vizează cu totul alte situații.
Prin ipoteză, petentul putea apela la procedura contestației la executare în situația în care, de exemplu, printr-o altă hotărâre judecătorească definitivă s-ar fi constatat concursul de infracțiuni dar deducerea perioadelor executate nu s-ar fi realizat corect, ceea ce nu este însă cazul în speță.
Dimpotrivă, prin sentința penală nr. 95/F/2012 a Tribunalului Bistrița Năsăud, problema concursului de infracțiuni a fost tranșată, statuându-se că, în condițiile în care condamnarea aplicată prin sentința penală nr. 752/2007 a Judecătoriei Târgu Mureș reprezintă primul termen al recidivei postexecutorii în raport de Sentința penală nr. 162/2011 a Tribunalului Hunedoara, dispozițiile art. 36 alin. 2 sau ale art. 39 Cod penal nu sunt aplicabile astfel încât,
deducerea perioadelor executate în baza Sentinței penale nr. 752/2007 nu este
posibilă. Această hotărâre a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1123/R/2012 a Curții de Apel C., ca urmare a respingerii recursului promovat de petent .
În concluzie, dacă deducerea perioadelor executate, invocate de petent, era posibilă, acest lucru s-ar fi realizat prin Sentința penală nr. 95/F/2012, consecutiv constatării concursului de infracțiuni.
Având în vedere soluția preconizată și văzând și disp.art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca neîntemeiată, contestația la executarea Sentinței penale nr. 95/F/2012 a Tribunalului Bistrița Năsăud, formulată de petentul - condamnat M.
J., fiul lui I. și Rosalia, născut la data de 18 martie 1975 în Târgu Mureș, jud. Mureș, CNP.1., domiciliat în Târgu Mureș, str. Rovinari, nr. 26/B, ap. 55, în prezent aflat încarcerat în Penitenciarul Bistrița.
Acordă av. R. an Stan Ciprian suma de 100 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă petentul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, cu titlu de onorar avocațial (100 lei la Judecătoria Bistrița și 100 lei la tribunal).
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2013.
PREȘEDINTE | GREFIER | |||
P. | A. D. | M. | C. | N. |
Red.jud.PAD Dact.gref.MCN 15 februarie 2013
R O M A N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
4. Bistrița, str. Alba I., nr.1, Județul Bistrița-Năsăud tel: +40-(_ 28; fax + 40-(_ 09
E-mail: tribunalul - bistritanasaud-info@just.ro
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ Emisă la .................
C ă t r e :
Penitenciarul Bistrița
JUDECATOR | GREFIER | |||
P. | A. D. | M. | C. | N. |
În conformitate cu disp.art. 360 Cod procedură penală, vă înaintăm copia Sentinței penale nr. 24/F/2013 din data de 6 februarie 2013, pronunțată în dosarul penal cu nr._ , privind pe petentul M. J. .
R O M A N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
4. Bistrița, str. Alba I., nr.1, Județul Bistrița-Năsăud tel: +40-(_ 28; fax + 40-(_ 09
E-mail: tribunalul - bistritanasaud-info@just.ro
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ Emisă la .................
C ă t r e :
Penitenciarul Bistrița
JUDECATOR | GREFIER | |||
P. | A. D. | M. | C. | N. |
În conformitate cu disp.art. 360 Cod procedură penală, vă înaintăm copia Sentinței penale nr.24/F/2013 din data de 6 februarie 2013, pronunțată în dosarul penal cu nr._ , privind pe contestatorul M. J. .
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Copia Dispozitivului Sentinței penale nr. 24/F/2013
Respinge, ca neîntemeiată, contestația la executarea Sentinței penale nr. 95/F/2012 a Tribunalului Bistrița Năsăud, formulată de petentul - condamnat M.
J., fiul lui I. și Rosalia, născut la data de 18 martie 1975 în Târgu Mureș, jud. Mureș, CNP.1., domiciliat în Târgu Mureș, str. Rovinari, nr. 26/B, ap. 55, în prezent aflat încarcerat în Penitenciarul Bistrița.
Acordă av. R. an Stan Ciprian suma de 100 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă petentul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, cu titlu de onorar avocațial (100 lei la Judecătoria Bistrița și 100 lei la tribunal).
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2013.
PREȘEDINTE | GREFIER | |||
P. | A. D. | M. | C. | N. |
Pentru conformitate cu originalul
R O M Â N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Minuta Sentinței penale nr. 24/F/2013
Respinge, ca neîntemeiată, contestația la executarea Sentinței penale nr. 95/F/2012 a Tribunalului Bistrița Năsăud, formulată de petentul - condamnat M.
J., fiul lui I. și Rosalia, născut la data de 18 martie 1975 în Târgu Mureș, jud. Mureș, CNP.1., domiciliat în Târgu Mureș, str. Rovinari, nr. 26/B, ap. 55, în prezent aflat încarcerat în Penitenciarul Bistrița.
Acordă av. R. an Stan Ciprian suma de 100 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă petentul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, cu titlu de onorar avocațial (100 lei la Judecătoria Bistrița și 100 lei la tribunal).
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2013.
PREȘEDINTE
P. A. D.
← Sentința penală nr. 518/2013. Contestatie la executarea pedepsei | Sentința penală nr. 327/2013. Contestatie la executarea pedepsei → |
---|