Sentința penală nr. 258/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA PENALĂ NR. 258/2013
Ședința publică din data de 20 iunie 2013 Instanța compusă din: Președinte: R. M.
Grefier: A. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe petenta SC BT L. T.
I. SA și pe făptuitorul P. M. C., cauza având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D.
M. P. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care,
Instanța constată că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul registratură al instanței în data de 6 iunie 2013, lucrarea Prim-procurorului din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj nr. 287/II/2/2013.
Instanța, având în vedere că a fost comunicată lucrarea Prim-procurorului din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj nr. 287/II/2/2013 și având în vedere rezoluția procurorului din data de 21 februarie 2013, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul P. M. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 3 C.pen., din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. în soluționarea acestei plângeri coroborat cu dispozițiile art. 2781alin. 1 C.p.p. și acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public cu privire la excepția invocată.
Reprezentanta Ministerului Public, solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului C. și să dispună trimiterea cauzei la Judecătoria Cluj-Napoca pentru competentă soluționare.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
TRIBUNALUL
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, petenta SC BT L. T. I. SA a solicitat desființarea rezoluției cu nr.652/P/2011 din data de_ a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și reținerea cauzei spre judecata pe fond.
În motivarea plângerii formulate conform art.278/1 C.pr.pen. s-a arătat în esență că, rezoluția prim-procurorului este nelegală și netemeinică.
Analizând actele de la dosarul cauzei instanța reține următoarele :
Prin rezoluția cu nr.652/P/2011 din data de_ a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a dispus confirmarea propunerii de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul P. M. C. sub aspectul infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.1 și 3 C.pen..
Împotriva acestei soluții de netrimitere în judecată, petenta SC BT L.
T. I. SA a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, plângere respinsă prin rezoluția cu nr. 287/II/2/2013.
Potrivit art. 278/1 alin.1 C.pr.pen. după respingerea plângerii făcută conform art.275, 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori după’ caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dată de procuror, persoana vătămată precum și orice alte persoane ale căror interesele legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art.277 și art.278 la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii competența să judece cauza în primă instanță.
Potrivit art.25 C.pr.pen., judecătoria judecă în primă instanță toate infracțiunile cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. Potrivit art.27 alin.1 pct.1 lit.a C.pr.pen. tribunalul judecă în primă instanță infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 alin.5 C.pen.
Având în vedere că față de făptuitorul P. M. C. s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.1 și 3 C.pen., instanța constată, raportat la dispozițiile legale sus indiciate, că instanța competentă să judece în fond cauza este Judecătoria Cluj- Napoca.
Pentru aceste considerente instanța va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. invocată din oficiu și, pe cale de consecință, în temeiul art.42 C.pr.pen., raportat la art.278/1 alin.1 C.pr.pen. va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C. -N.
.
PENTRU ACVESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. .
În temeiul art. 42 C.pr.pen. coroborat cu art. art.278 ind.1 al.1 C.pr.pen. dispune declinarea competenței de soluționare a plângerii formulate împotriva rezoluției procurorului formulată de către petenta SC BT
L. T. I. SA cu sediul în loc. C. N., str. G. B., nr.1, et.1, jud.
C., în favoarea Judecătoriei C. N. .
În temeiul art. 192 al. 3 C. pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi,_ .
PREȘEDINTE GREFIER
R. M. A. B.
← Sentința penală nr. 310/2013. Plângerea împotriva... | Sentința penală nr. 140/2013. Plângerea împotriva... → |
---|