Sentința penală nr. 282/2013. Cerere de reabilitare
Comentarii |
|
ROMÂNIA cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR. _
SENTINȚA PENALĂ NR.282
Ședința publică din 18 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE :A. S. -F. - judecător
GREFIER: L. M. I.
MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin PROCUROR: L. B. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale cu nr. de mai sus având ca obiect cererea de reabilitare judecătorească formulată de condamnatul petent T. C.
-T. (CNP 1., fiul lui I. și V., născut la data de_ în Șomcuta
M., județul M., domiciliat în Șomcuta M., str. Cornului nr.1, județul M. și domiciliul procesual ales în B. M., Bd. R. nr.1/24, județul M. ).
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se prezintă petentul- condamnat T. C. T. asistat de avocat ales M. D. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul petentului-condamnat T. C. T., avocat ales M. D.
, depune la dosar caracterizare a petentului de la locul de muncă, adeverință de venit și cazierul judiciar.
Instanța prezintă actele depuse de apărătorul petentului-condamnat spre vedere reprezentantei Ministerului Public.
Apărătorul petentului-condamnat T. C. T., avocat ales M. D.
, arată că ar dori audierea unui martor - D. D. A. - pentru a dovedi buna conduită a petentului, iar dacă instanța va încuviința audierea martorului, acesta poate fi audiat la termenul de astăzi.
Instanța pune în discuție cererea formulată de apărătorul petentului- condamnat privind audierea unui martor.
Reprezentanta Ministerului Public arată că se impune audierea unui martor pentru a se dovedi comportamentul petentului și nu se opune ca acesta să fie audiat la termenul de azi.
Instanța încuviințează petentului-condamnat proba testimonială cu martorul D. D. A. și dispune audierea acestuia la termenul de astăzi.
S-a procedat la audierea martorului D. D. A., sub prestare de jurământ religios, declarația acestuia fiind consemnată într-un proces-verbal care s-a atașat la dosar după ce în prealabil a fost dată spre citire și semnare martorului.
Instanța solicită să se precizeze dacă se formulează alte cereri.
Apărătorul petentului-condamnat T. C. T., avocat ales M. D.
, arată că nu formulează alte cereri.
Reprezentanta Ministerului Public arată că nu formulează alte cereri.
Constatând faptul că nu se formulează alte cereri, instanța acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul petentului-condamnat T. C. T., avocat ales M. D.
, solicită admiterea cererii, a se constata că sunt îndeplinite condițiile art.137 Cod penal referitoare la reabilitarea judecătorească, radierea referitoare la condamnarea suferită de petent. Din documentele depuse la dosar rezultă că petentul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare prin sentința penală nr.26/2000 a T. ui M., pedeapsă ce a fost executată. De la data executării pedepsei și până în prezent conduita petentului a fost corespunzătoare; acesta și-a achitat obligațiile și despăgubirile. În raport de toate aspectele arătate, solicită ca instanța să dispună în consecință.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea cererii, a se constata reabilitarea apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra cauzei penale de față,
Prin cererea adresată instanței și înregistrată sub dosar nr._, condamnatul petent T. C. T. a solicitat reabilitarea judecătorească cu privire la condamnarea suferită prin sentința penală nr.26/_ a T. ui M. la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare. În motivarea cererii a arătat că de la data executării pedepsei și până în prezent nu a mai suferit o nouă condamnare în intervalul de timp prev. de art.135 Cod penal, fiind îndeplinite și celelalte condiții prev. de art.137 Cod penal, respectiv își are asigurată existența prin muncă, a avut o bună conduită și și-a achitat obligațiile stabilite prin hotărâre.
În probațiune a depus copie după cazierul judiciar, adeverințe și caracterizare de la locul de muncă, adeverință eliberată de Administrația Finanțelor Publice Șomcuta M. . De asemenea s-a atașat dosarul nr.4174/1999 al T. ui M. în care s-a pronunțat hotărârea nr.26/_ și s-a audiat martorul propus de condamnatul petent.
Procedând la judecarea cererii formulate de condamnatul-petent, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr.26/_ a T. ui M., definitivă la_, s-a dispus condamnarea petentului T. C. T. pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prev. de art.211 al.2 lit.a, e Cod penal, cu aplicarea
art.74, 76 lit.b Cod penal la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare, cu consecințele prev. de art.71 și 64 Cod penal. În baza art.350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest, iar în baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive începând cu_ la zi.
S-a constatat că prejudiciile cauzate părții vătămate au fost integral recuperate. În baza art.191 Cod procedură penală, a fost obligat petentul să plătească statului 700.000 lei (ROL) cheltuieli judiciare.
Potrivit dispozițiilor art.135 Cod penal, condamnatul poate fi reabilitate, la cerere, de instanța judecătorească, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate. Conform art.136 Cod penal, termenul se socotește de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale.
Din actele dosarului și copia de pe cazierul judiciar rezultă că petentul condamnat a început executarea pedepsei la_ fiind liberat condiționat la_ cu un rest de 318 zile. De la data considerării ca executate a pedepsei s- a împlinit termenul de reabilitare de 5 ani și 1 lună, iar petentul nu a suferit vreo altă condamnare.
Din adeverința eliberată de S.C. 5 INCI M S.R.L. rezultă că petentul este angajat la această societate și are un comportament bun, conduita bună în societate fiind confirmată și de martorul D. D. A. .
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.137 Cod penal, instanța va admite cererea formulată de condamnatul petent T. C. T. și va dispune reabilitarea judecătorească a acestuia cu privire la condamnarea de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.26/_ a T. ui
M. .
În temeiul art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de condamnatul petent T. C. T., domiciliat în Șomcuta M., str. Cornului nr.1, jud. M., cu domiciliul procesual ales în B. M., B-dul R. nr.1/24, jud. M., și în consecință :
Dispune reabilitarea judecătorească a condamnatului petent T. C.
T., CNP 1., fiul lui I. și V., născut la_, domiciliat în Șomcuta
M., str. Cornului nr.1, jud. M., cu privire la condamnarea de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.26/_ a T. ui M. .
Dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cazierul judiciar.
În temeiul art.192 al.3 C.pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămîn în sarcina acestuia.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din 18 aprilie 2013.
PREȘEDINTE | GREFIER | ||
A. S. -F. | L. | M. | I. |
Red.A.S.-F./T.red.L.M.I._ /2 ex.
← Decizia penală nr. 450/2013. Cerere de reabilitare | Decizia penală nr. 217/2013. Cerere de reabilitare → |
---|