Decizia penală nr. 507/2013. Cerere de reabilitare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 507/R/2013
Ședința publică din 11 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : A. | D. L. | , judecător |
JUDECĂTORI | : M. | R. | |
: M. | B. | ||
G.: L. | A. | S. |
Ministerul Public reprezentat prin AURELIA SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ împotriva sentinței penale nr. 16 din data de 15 ianuarie 2013 pronunțată în dosar nr._ al T. ui Maramureș, având ca obiect soluționarea cererii de reabilitare formulată de condamnatul H. Sînzian.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă pentru recurentul H. Sînzian apărător ales, avocat R. A., din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială seria B 660868/2013 la dosar ( f. 11
).
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta M. ui P., arată că Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 16/2013 a T. ui Maramureș privind pe petentul H. Sînzian considerând hotărârea instanței de judecată ca fiind nelegală în ceea ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind reabilitarea judecătorească și anume a prevederilor art. 135 și 137 din Codul penal. Astfel, susține că din întreg dosarul cauzei rezultă că petentul H. Sînzian a fost judecat și condamnat pentru o tentativă la infracțiunea de omor, faptă comisă în anul 1996. În anul 1998 acesta a fost condamnat pentru tentativă la infracțiunea de omor, hotărâre care a rămas definitivă prin neapelare, fiind emis mandatul de executare a pedepsei în data de 10 martie 1998. În acest context apreciază ca fiind remarcabil în cauză faptul că imediat după comiterea faptei recurentul a plecat din țară, sustrăgându-se urmăririi penale, judecății, precum și executării pedepsei, și a așteptat în Italia până când executarea pedepsei s-a prescris. Mai arată că acesta a avut cunoștință despre existența cauzei, aspect care rezultă din dosar și din memoriile trimise la instanță prin care a solicitat achitarea pentru că este nevinovat. Ulterior rămânerii definitive petentul a formulat și o cerere pentru a se constata prescrierea executării pedepsei.
De asemenea, precizează că termenul de reabilitare este de 5 ani și 6 luni calculat din momentul prescrierii executării pedepsei și că nu există comentarii din perspectiva expusă, dar susține că împlinirea termenului de reabilitare nu este singura condiție pentru admiterea unei astfel de cereri. Astfel, arată că instanța de judecată a audiat două persoane în probațiune provenind din familia petentului, respectiv H. M., mama și D. ci D., sora acestuia, iar ambele au confirmat că petentul a stat în străinătate unde a desfășurat activități în muncă și că s-a întors în România numai după prescrierea executării pedepsei. În acest context, observă că nu există o probațiune directă și nemijlocită pentru a se constata îndeplinirea condiției privind buna conduită a persoanei și arată că martorii au luat legătura telefonică cu condamnatul, dar apreciază că nu s-a putut verifica ce anume a făcut condamnatul în străinătate, cunoscându-se doar afirmațiile acestuia. Apreciază că cerința ce vizează buna conduită se impune a fi analizată într- un spectru mai larg, iar în ipoteza în care se va considera că acesta a avut o conduită adecvată prin prestarea de activități și obținerea de venituri din muncă apreciază că nu este suficient, pentru că buna conduită, conform legii, semnifică și respectarea acesteia, precum și a autorităților
judecătorești. Ori, nesocotirea și ignorarea totală a unei hotărâri judecătorești dovedesc contrariul.
De asemenea, susține că în ipoteza în care se va respinge recursul Parchetului și soluția de admitere a cererii de reabilitare va rămâne definitivă se poate crea un precedent judiciar destul de grav, respectiv ca și alte persoane în situații similare să procedeze în aceeași modalitate.
În consecință, solicită admiterea recursului Parchetului, casarea hotărârii T. ui Maramureș și, rejudecând, să se dispună respingerea cererii de reabilitare, nefiind îndeplinite condițiile.
Apărătorul ales al recurentului H. Sînzian, solicită ca, în baza art. 38515pct. 1 lit. b respingerea ca nefondat a recursului formulat de către Parchet. Raportat la cele trei faze ale procesului penal și susținerea ce vizează existența unei sustrageri a revizuentului de la urmărire penală solicită a se constata că în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș de la acea dată la fila nr. 22 s-a luat o declarație de martor în data de_, la fila nr. 25 s-a luat o declarație în data de_, iar la fila nr. 11 există un raport de constatare medico-legală din care rezultă încadrarea juridică a faptei. Mai mult, arată că fapta a fost săvârșită în data de_ și că instanța fondului, în cuprinsul motivării, a evidențiat că petentul a stat două săptămâni în țară, iar ulterior s-a deplasat din țară. În acest sens, solicită să se rețină că petentul a părăsit țara în mod legal, neexistând din partea Parchetului vreo măsură prin care să se limiteze la acea dată drepturile și libertățile cetățenești. Astfel, susține că revizuentul a plecat în mod legal și apreciază că neefectuarea datoriei de către organele de poliție sau de către oricine altcineva nu poate fi imputată acestuia.
Cu privire la cercetarea judecătorească confirmă că petentul a avut cunoștință despre existența procesului, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că inculpatul are dreptul, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, să își pregătească apărarea așa cum dorește, acesta considerând să nu se prezinte în cauză.
Analizând mandatele emise în ultima fază a procesului penal prin care organele de poliție au înștiințat în mod permanent instanța de executare cu privire la localizarea și locația petentului, acesta fiind în Italia. În acest sens, precizează că și în prezent acesta se află la muncă în Italia. Astfel, solicită a se constata că din adresele efectuate de către instanța de executare
organelor de poliție prin prisma dispozițiilor Legii nr. 302/2004 de la acea dată rezultă existența unei anumite reticențe, chiar și a organelor străine, de punere în executare, aceasta fiind practic o măsură abuzivă în lipsa comunicării ulterioare a documentației necesare. Având în vedere faptul că în prezent situația a fost reglementată, iar în ipoteza unei sustrageri apreciază că nu s-ar crea un precedent periculos, sens în care invocă hotărârea pronunțată într-un recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și modificările aduse Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie internațională. Susține că s-a stabilit în mod cert că în situația emiterii mandatului european de arestare, prescripția executării pedepsei este suspendată. Ca atare, apreciază ca fiind necunoscută modalitatea de crea a unui precedent periculos raportat la lacuna legislativă, respectiv la lipsa de reglementare. Din perspectiva expusă apreciază ca fiind practic o lege penală mai favorabilă, care-i profită în prezent petentului.
De asemenea, raportat la susținerile ce vizează lipsa unor probe din care să reiasă o anumită conduită favorabilă a petentului consideră că din probele administrate la dosarul cauzei, chiar dacă în prezent procurorul de ședință are oarecare reticență față de probele existente, solicită a se avea în vedere ipoteza solicitării de condamnare unei persoane pe baza unor declarații a unor rude de gradul I sau II care sunt utilizate de către Parchet în susținerea actului de acuzare și consideră că aceeași regulă se impune a fi aplicată și petentului. Totodată, având în vedere și motivarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș în sensul că s-ar crea oarecum o repercusiune asupra actului de justiție și nu s-ar respecta hotărârile judecătorești susține că trebuia respectată în primul rând acea hotărâre de constatare a prescripției executării pedepsei. Mai mult, solicită a se constata că procurorul de ședință a susținut la acea dată admiterea cererii de constatare a prescripției executării pedepsei.
În consecință, consideră că recursul formulat este nefondat și că nu se încadrează în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 137 lit. c Cod penal, având în vedere că s-a invocat și disp. art. 135 Cod penal pe fond, solicită, în principal, respingerea acestuia ca inadmisibil, întrucât motivele de recurs nu pot fi completate ulterior pe fondul cauzei. În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat, fiind îndeplinit termenul prevăzut de 135 lit. a Cod penal, care curge, conform art. 136 alin. 1 Cod penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii de constatare a prescripției executării pedepsei.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.16 din 15 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, în baza art. 135-137 C.pen., a fost admisă cererea formulată de condamnatul H. Sînzian și în consecință s-a dispus reabilitarea judecătorească a condamnatului H. Sînzian, de sub efectele condamnării acestuia la pedeapsa de 3 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prev. de art.
64 lit. a, b C.pen. prin sent.pen. nr. 21 din 27 ian. 1998 a T. ui Maramureș.
În temeiul art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin sentința penală nr. 21 din 27 ianuarie 1998 a T. ui Maramureș (pronunțată în dosarul nr. 1263/1997) condamnatului H. Sînzian i s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prev.de art. 64 lit.a,b C.pen. cu aplic.art. 71 C.pen. pentru tentativă la infracțiunea de omor prev.de art. 20 C.pen. rap.la art. 174 C.pen. cu aplic.art. 73 lit.b, 76 alin.penultim C.pen.
S-a constatat că prejudiciul a fost recuperat.
Acesta a fost obligat la plata către stat a sumei de 350.000 lei - cheltuieli judiciare.
Această sentință a rămas definitivă prin neapelare.
Prin sentința penală nr. 241 din 25 mai 2006 a T. ui Maramureș s-a constatat că este prescrisă executarea pedepsei de mai sus.
Și această sentință a rămas definitivă prin neapelare.
Întrucât termenul de reabilitare de 5 ani 6 luni curge de la data la care executarea pedepsei s-a prescris, tribunalul constată că acesta este împlinit.
Condamnatul nu a suferit ulterior vreo altă condamnare, a muncit, a avut o conduită bună în familie și societate și a achitat cheltuielile judiciare la care a fost obligat către stat (f.2, 21, 22, 31).
Nesustragerea de la executarea pedepsei nu constituie o condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se putea admite o atare cerere întrucât într-o asemenea situație chiar dacă s-ar constatat ca fiind prescrisă executarea pedepsei, niciodată acea persoană nu ar putea fi reabilitată. Cerința prev. de art. 137 alin. 1 lit. c C.pen. se referă la conduita avută de condamnat în general (în familie, societate) și nu în raport de executarea pedepsei.
Față de cele de mai sus, tribunalul a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerințele prev.de art. 135-137 C.pen. astfel că cererea condamnatului a fost admisă potrivit dispozitivului sentinței.
În baza art. 192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina sa.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, criticând soluția
primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.
În motivarea recursului său, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ a învederat faptul că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art.137 alin.1 lit.c C.p., întrucât nu s-a făcut dovada bunei conduite a acestuia. Mai mult, din actele de la dosar rezultă că, condamnatul petent s-a sustras de la urmărirea penală și de la judecarea cauzei, plecând în străinătate unde a locuit până în momentul în care nu mai putea fi angajată răspunderea sa penală în legătură cu fapta pentru care a fost condamnat. Obținâmd atât de ușor reabilitarea se creează un precedent periculos, fiind astfel încurajate persoanele condamnate de a se sustrage de la executarea unei pedepse până la prescrierea executării acesteia.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 21 din 27 ianuarie 1998 a T. ui Maramureș (pronunțată în dosarul nr. 1263/1997) condamnatului H. Sînzian i s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prev.de art. 64 lit.a,b C.pen. cu aplic.art. 71 C.pen. pentru tentativă la infracțiunea de omor prev.de art. 20 C.pen. rap.la art. 174 C.pen. cu aplic.art. 73 lit.b, 76 alin.penultim C.pen.
S-a constatat că prejudiciul a fost recuperat.
Acesta a fost obligat la plata către stat a sumei de 350.000 lei - cheltuieli judiciare.
Această sentință a rămas definitivă prin neapelare.
Prin sentința penală nr. 241 din 25 mai 2006 a T. ui Maramureș, rămasă definitivă prin neapelare, s-a constatat prescrisă executarea pedepsei de mai sus.
Potrivit art.137 C.p., cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții:
nu a suferit o noua condamnare în intervalul prevăzut în art. 135;
își are asigurata existenta prin munca sau prin alte mijloace oneste, precum și în cazul cînd are virsta de a fi pensionat sau este incapabil de munca;
a avut o buna conduita;
a achitat în întregime cheltuielile de judecata și despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, afară de cazul cînd partea vătămată a renunțat la despăgubiri, sau cînd instanta constata ca cel condamnat și-a îndeplinit în mod regulat obligațiile privitoare la dispozițiile civile din hotărîrea de condamnare.
Verficând actele și lucrările dosarului, curtea apreciază că sunt îndeplinite cumulative cele patru condiții prevăzute de textul de lege invocat, petentul nu a suferit o altă condamnare, își are asigurată existența prin muncă și a achitat cheltuielile judiciare depunând chitanța justificativă la dosar.
În ceea ce privește buna sa conduită, aspect de altfel criticat de recurent, apreciem că raportat la probele testimoniale administrate în acest sens, instanța de fond în mod corect a constatat îndeplinită și această cerință, petentul având un comportament corespunzător în în familie și societate.
Împărtășim și noi punctul de vedere exprimat de către prima instanță referitor la faptul că nesustragerea de la executarea pedepsei nu constituie o condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se putea admite o atare cerere întrucât într-o asemenea situație chiar dacă s-ar constatat ca fiind prescrisă executarea pedepsei, niciodată acea persoană nu ar putea fi reabilitată, cu atât mai mult cu cât, în actualele condiții legislative și anume cele reglementate de Legea nr.302/2004 și a jurisprudenței în materie, sustragerea de la executarea pedepsei este cu adevărat o excepție.
Față de cele de mai sus, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.p.p. se va respinge ca nefondat recursul declarat.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ împotriva sentinței penale nr. 16 din 15 ianuarie 2013 a T. ui Maramureș.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 aprilie 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
A. | D. L. | M. | R. | M. | B. |
G.
L. A. S.
Red.M.R./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond.B. C.
| ← Decizia penală nr. 217/2013. Cerere de reabilitare | Sentința penală nr. 699/2013. Cerere de reabilitare → |
|---|
