Sentința penală nr. 546/2013. Cerere de reabilitare

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ DOSAR NR. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA PENALĂ NR. 546/2013

Ședința publică din 10 decembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L.

-M.

F.

GREFIER: M.

S.

S-a luat spre examinare cauza penală privind pe petentul P. A., având ca obiect cererea de reabilitare (art. 494 și urm. C.pr.pen., art. 134 și urm. C.pen.).

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul P. A. .

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de procuror D. CRĂCIUNESCU.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Instanța procedează la identificarea petentului P. A., legitimat cu C.I., seria KX, nr. 7., domiciliat în mun. C. -N., str. Calea F., nr. 79, ap. 65, jud. C.

.

Instanța întreabă pe reprezentanta Ministerului Public și petent dacă au cereri de formulat sau excepții de invocat.

Reprezentanta Ministerului Public invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. de soluționare a acestei cauze și declinarea în favoarea Judecătoriei

C. -N., fiind vorba despre o condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere de arbori, prev. de art. 97 alin. 1 din Legea nr. 26/1996.

Petentul P. A. lasă soluția la aprecierea instanței.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, petentul P.

A. a solicitat a se dispune reabilitarea sa de sub efectele sentinței penale nr. 47/_ a Judecătoriei Baia-Mare.

În motivare, petentul a arătat că prin sentința penală cu nr. de mai sus a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 700.000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 97 alin. 1 din Legea nr. 26/1996.

Arată în continuare petentul că de la data executării pedepsei și până în prezent s-a împlinit termenul de reabilitare, și-a asigurat existența prin muncă cinstită, a achitat cheltuielile judiciare și despăgubirile civile la care a fost obligat și a avut o bună conduită în societate.

În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 134 C.pen., art. 494- 498 C.pr.pen.

La dosar a fost atașată copia sentinței penale nr. 47/2000 a Judecătoriei Baia Mare, certificat de atestare fiscală și certificatul cazier judiciar a petentului.

La termenul de judecată de astăzi, reprezentanta Ministerului Public a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. de a soluționa cererea de reabilitare formulată de petent.

Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a tribunalului, instanța reține că potrivit art. 494 C.pr.pen., este competentă a se pronunța asupra cererii de reabilitare fie instanța care a soluționat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanța corespunzătoare (în grad) în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul.

În speță, din certificatul de cazier judiciar a petentului (f. 5) rezultă faptul că acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 47/_ pronuntață în primă instanță de Judecătoria Baia Mare, definitivă prin neapelare, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 700.000 lei ROL, pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori, prev. de art. 97 alin. 1 din Legea nr. 26/1996, actualmente de art. 108 din Legea nr. 46/2008, aflată și în prezent în competența de primă instanță a judecătoriei.

Întrucât instanța care a soluționat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea este Judecătoria Baia Mare, petentul domiciliind în raza teritorială a Judecătoriei C. -N. (de același grad), instanța va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. de a soluționa cauza.

În baza art. 494 C.pr.pen. va declina competența de soluționare a cauzei privind pe petentul P. A. în favoarea Judecătoriei C. -N. .

În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. invocată de reprezentanta Ministerului Public.

În baza art. 494 C.pr.pen., declină competența de soluționare a cererii de reabilitare formulată de petentul-condamnat P. A. , domiciliat în C. -N., str. Calea F. nr. 79, bl. V4, ap. 65, jud. C., în favoarea Judecătoriei C. -N. .

În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la data de_ .

PREȘEDINTE GREFIER

L. -M. F. M. S.

LMF/LMF/2 EX/_

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 546/2013. Cerere de reabilitare