Sentința penală nr. 3/2013. Evaziune fiscală
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA PENALĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA PENALĂ NR.3
Ședința publică de la 23 ianuarie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE M. S., judecător
Ț. V., grefier
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj este reprezentat de Stana Pompilia, procuror șef secție.
Pe rol fiind soluționarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D.
D. cu domiciliul în com.Cizer, P., nr.378, Jud.S., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătoarea inculpatului av.Ielciu Otilia, în substituirea av.Ielciu D., martorii SA și
G. V., lipsă fiind inculpatul D. D. și partea civilă D. G. A F.
P. S. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Președintele conform art.319 Cod procedură penală cere martorilor prezenți să părăsească sala de ședință și e pune în vedere să nu se îndepărteze fără încuviințarea sa.
Conform art.327 Cod procedură penală se audiază martorii: SA și G.
V., sub prestare de jurământ, cele declarate fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei f.30-31.
Nemaifiind alte cereri sau excepții de formulat în probațiune, instanța acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta parchetului susține rechizitoriul așa cum a fost formulat în scris, arătând că inculpatul D. D. în perioada 2009-2010 în calitate de persoană fizică neautorizată a prestat în perioada pășunatului servicii de îngrijire a animalelor în câmp, acesta obținând venituri în numerar și sub formă de alimente pe care nu le-a declarat la organele fiscale în vederea impunerii lor. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului fiind în sumă de 4.476 lei, reprezentând impozit pe venit și majorări de întârziere, motive pentru care solicită condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, obligarea acestuia la recuperarea prejudiciului și la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apărătoarea inculpatului, av.Ielciu Otilia arată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, întrucât a realizat venituri din îngrijirea de animale, dar acesta este o persoană care nu știe că trebuie
să-și declare veniturile, această muncă s-a efectuat de zeci de ani de zile și nu s-a plătit nici un impozit către stat, iar raportat la această situație, la gradul de pericol social și având în vedere natura faptei, solicită aplicarea art.181Cod penal, respectiv o amendă cu caracter administrativ.
T R I B U N A L U L :
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, întocmit în Dosar nr.194/P/2011, a fost trimis în judecată inculpatul D. D. , pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin.1 lit.a din Legea 241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținându-se în sarcina sa că în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anilor 2009 - 2010 a prestat servicii, fără a declara veniturile realizate, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului, cu suma de 3.544 lei, reprezentând impozit pe venit.
Pe baza probelor administrate în cauză în cursul urmăririi penale, respectiv declarațiile învinuitului (f. 8, 10); declarații de martori (f. 11- 34); proces- verbal (f. 35- 37); procesul- verbal nr. 574/_ al Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Garda Financiară - Secția Județeană S. (f. 39 - 44); procesul verbal nr. 489/_ al Direcției Generale a F. P. S. - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Fiscală Persoane Fizice 1 (f. 52- 54), în sarcina inculpatului au fost reținute în fapt următoarele:
În perioada anilor fiscali 2009 - 2010, învinuitul D. D., în calitate de persoană fizică neautorizată, a prestat, în perioada pășunatului, "servicii de îngrijire a animalelor în câmp";, pentru cetățenii din loc. P., jud. S. . În schimbul serviciilor prestate, învinuitul a obținut venituri în numerar și sub formă de alimente pe care nu le-a declarat la organele fiscale în vederea impunerii lor. S-a stabilit că învinuitul D.
D. a avut în îngrijire un număr de 53 capete bovine în cursul anului 2009 și 55 capete bovine în anul 2010. Tariful perceput de învinut a fost de 150 lei/cap animal, încasat numerar și 50 lei/cap animal, sub formă de alimente, aferent anului 2009, respectiv 160 lei/cap animal, încasat numerar și 50 lei/cap animal, sub formă de alimente, aferent anului 2010.
Din procesul - verbal nr. 574/_ al Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Garda Financiară- Secția Județeană S. și din procesul verbal nr. 489/_ al Direcției Generale a F. P. S. - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Fiscală Persoane Fizice 1, reiese că învinuitul D. D. a obținut și nu a declarat venituri în sumă de 10.600 lei, aferente anului 2009 și venituri în sumă de 11.550 lei, aferente anului 2010. Totalul pe 2 ani a veniturilor se ridică la suma de 22.150 lei, prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului fiind în sumă de
3.544 lei, reprezentând impozit pe venit.
În drept, s-a apreciat că fapta învinuitului D. D. care, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anului 2009- 2010 a prestat servicii, fără a declara veniturile realizate, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului cu suma de 3.544 lei, reprezentând impozit pe venit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.
Partea vătămată D. G. a F. P. S., s-a constituit parte civilă în cauză - încă din cursul urmăririi penale - cu suma de 4.476 lei, din care suma de
3.544 lei, reprezintă impozit pe venit nevirat la bugetul de stat de către inculpat iar suma de 932 lei, reprezentă majorări legale de întârziere (f. 51), pretenții pe care le-a reiterat și în fața instanței (f.6).
Asupra acțiunii penale de față, tribunalul, reține următoarele:
Potrivit art. 9 alin.1 lit. a din Legea nr.241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, constituie infracțiune de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi,
"ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale";, în timp ce art. 219 alin. (3) din Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal, prevedea la data săvârșirii faptelor de către inculpat, că "în cazul persoanelor fizice nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declarațiilor de venit, constituie contravenție"; și se sancționează cu amendă de la 10 lei la 100 lei";.
Rezultă așadar, chiar și la o examinare sumară (prima facia) a acestor texte de lege, că latura obiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală, prev.de art. 9 alin.1 lit. a din Legea nr.241/2005 constă într-o anumită acțiune săvârșită de făptuitor, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale pe când pasivitatea acestuia, așa cum este cazul în speță, de a nu declara veniturile realizate în termenele prevăzute de lege, indiferent dacă a avut sau nu ca urmare neîndeplinirea obligațiilor fiscale, este considerată de legiuitor ca fiind o faptă antisocială cu un grad mai redus de pericol social, fiind sancționată doar contravențional.
Astfel fiind, prima concluzie care se impune este aceea că între fapta reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instanței și aceea incriminată de prev. art. 9 alin.1 lit. a din Legea nr.241/2005, nu există similitudine ci este vorba de două fapte antisociale distincte, cu un tratament sancționator diferit, împrejurare care necesită atât din partea organelor fiscale competente cât și, mai ales, a organelor judiciare, o analiză atentă, pentru a se face o clară delimitare, între cele două forme de răspundere juridică: contravențională și respectiv penală. Această distincție este absolut necesară având în vedere că cele două forme de răspundere, din punct de vedere al tratamentului juridic aplicabil, sunt de aceeași natură și anume penală (așa cum a statuat și CEDO, prin hotararea A. c. Romania din 4 octombrie 2007) și ca atare ele nu pot coexista pentru aceeași faptă, lăsându-se la latitudinea agentului constatator sau al organului judiciar, stabilirea acesteia.
Mai mult, în ce privește răspunderea penală, art. 7 din CEDOLF, reglementează principiul "nici o pedeapsa fara lege";, ceea ce presupune ca legea penala sa fie suficient de precisa pentru a asigura previzibilitatea faptului că un anumit act constituie infractiune. Acest principiu interzice așadar aplicarea legii penale în mod extensiv, prin analogie sau pe cale de interpretare, în dezavantajul acuzatului. Rezultă deasemenea că legea penală trebuie să defineasca în mod clar infractiunile si sanctiunile care le pedepsesc (Achour împotriva Frantei [MC], nr. 67.335/01, § 41, 29 martie 2006). Notiunea de "drept"; ("law";) folosita la art. 7, corespunde notiunii de "lege"; ce apare în alte articole din Conventie; ea înglobeaza dreptul de origine, atat legislativă, cat si jurisprudentiala si implica conditii
calitative, printre altele, pe cele ale accesibilitatii si previzibilitatii (Cantoni împotriva Frantei, Hotararea din 15 noiembrie 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-V, p. 1627, § 29, Coeme si altii împotriva Belgiei, nr. 32.492/96, 32.547/96, 32.548/96, 33.209/96 si 33.210/96, § 145, CEDO 2000-VII, si E.K. împotriva
Turciei, nr. 28.496/95, § 51, 7 februarie 2002). Curtea Europeana a aratat ca semnificatia notiunii de previzibilitate depinde într-o mare masura de continutul textului de care este vorba, de domeniul pe care îl acopera, precum si de numarul si calitatea destinatarilor sai (Groppera R. io AG si altii împotriva Elvetiei, 28 martie 1990, seria A nr. 173, p. 26, paragraful 68). Curtea Europeana a aratat în cauza Rotaru vs Romamia ca sintagma "prevazut de lege" înseamna nu doar o anume baza legala în dreptul intern, dar si calitatea legii în cauza: astfel, aceasta trebuie sa fie accesibila persoanei si previzibila (a se vedea si Hotararea Amann împotriva Suediei (GC) nr. 27.798/95, alin. 65, CEDO 2000). În ceea ce priveste cerinta previzibilitatii legii, Curtea a mai aratat ca o norma este "previzibila" numai atunci cand este redactata cu suficienta precizie, în asa fel încat sa permita oricarei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanta de specialitate - sa îsi corecteze conduita. S-a mai aratat ca sintagma <> nu se refera doar la dreptul intern, ci vizeaza si calitatea <>; prin aceasta expresie se întelege compatibilitatea legii cu principiul preeminentei dreptului, mentionat explicit în preambulul conventiei _. Inculpatii nu sunt persoane care activeaza ca profesionisti în anumite domenii astfel ca nu se poate aprecia ca acestia ar fi avut o obligatie de prevedere a unei norme penale mai importanta decat o persoana particulara obisnuita (CEDO, sectia II, decizia Eurofinacom versus Franta, 7 septembrie 2004).
Revenind la cazul în speță este de observat că deși în art. 2 lit. a-g din Legea nr.241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, legiuitorul definește termeni și expresii, folosite în înțelesul acestui act normativ, sintagma "ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile"; nu își găsește o definiție legală. În limbajul comun prin ascundere se înțelege a dosi, adică a face să nu fie cunoscut, înțeles, știut de alții, a tăinui, a sustrage vederii, a pune la adăpost pentru a nu fi găsit.
"A ascunde bunul ori sursa impozabilă sau taxabilă"; ar putea presupune așadar, a nu declara și în același timp a face diferite demersuri pentru ca bunul sau activitatea economică în cauză să nu fie cunoscute autoritaților fiscale, fie prin ascunderea lor fizică sau juridică (acte reale care se referă la acestea, întocmirea unor acte false sau fictive, etc), fie prin ascunderea lor scriptică (evidențierea în acte financiar - contabile sub alte denumiri), cunoscând faptul că aceste bunuri sau activități sunt supuse impozitării sau taxării, potrivit legii.
Cu alte cuvinte, din punct de vedere al elementelor constitutive, infractiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit a din Legea nr.241/2005, constă în primul rând într-o inacțiune (nonacțiune), dublată însă de o acțiune, ca elemente materiale ale laturii obiective, ambele fiind săvârșite în vederea realizării unui scop bine determinat de lege: "sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale";, astfel că vinovăția, ca element al laturii subiective, nu se poate manifesta, decât sub forma intenției directe, definită tocmai prin scopul instituit de legiuitor. Din conținutul infracțiunii de evaziune fiscală se mai desprinde faptul că, această infracțiune are ca
situație premisă existența unei obligații legale de a plăti taxe sau impozite, pentru anumite activități prestate sau bunuri deținute, conform Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal; este deci vorba, cu alte cuvinte de un subiect activ, calificat de lege ca "persoană impozabilă"; sau "contribuabil";, așa încât conduita antisocială a inculpatului trebuie analizată cu necesitate, prin prisma existenței (sau inexistenței) unei "obligații fiscale"; prealabile, născută și stabilită, în condițiile O.G nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În acest sens, art.12 din Codul de procedură fiscală, dispune că "relațiile dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credință, în scopul realizării cerințelor legii"; în timp ce art. 6 prevede că "; organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză";.
În acest scop, prin art.7 din Codul de procedură fiscală, este instituit rolul activ al organului fiscal, după cum urmează:
Organul fiscal înștiințează contribuabilul asupra drepturilor și obligațiilor ce îi revin în desfășurarea procedurii potrivit legii fiscale.
Organul fiscal este îndreptățit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obțină și să utilizeze toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului. În analiza efectuată organul fiscal va identifica și va avea în vedere toate circumstanțele edificatoare ale fiecărui caz.
Organul fiscal are obligația să examineze în mod obiectiv starea de fapt, precum și să îndrume contribuabilii pentru depunerea declarațiilor și a altor documente, pentru corectarea declarațiilor sau a documentelor, ori de câte ori este cazul.
Organul fiscal decide asupra felului și volumului examinărilor, în funcție de circumstanțele fiecărui caz în parte și de limitele prevăzute de lege.
Organul fiscal îndrumă contribuabilul în aplicarea prevederilor legislației fiscale. Îndrumarea se face fie ca urmare a solicitării contribuabililor, fie din inițiativa organului fiscal.
Pe de altă parte, art. 3 din Codul fiscal, prevede la modul declarativ că impozitele și taxele reglementate de "prezentul cod"; se bazează pe anumite principii, între care se regăsește și "certitutinea impunerii";, constând în elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.
Contrar însă acestui principiu, în actualul cadru legislativ, când cele două coduri Codul fiscal și Codul de procedură fiscală (la care se mai adaugă și Codul vamal), au suferit din momentul adoptării lor, în anul 2003 și până la ora actuală, numeroase modificări (111 și respectiv 39), dublate fiind de Norme metodologice de aplicare, este greu de pretins cunoașterea și perfecta înțelegere a normelor fiscale aflate în vigoare la un moment dat, chiar și de către profesioniști, iar ca urmare a numeroaselor sancțiuni de natură fiscală, contravențională și penală, reglementate în
paralel, corelatia dintre conduita fiscală și conduita penală, este cu totul deficitară, pentru a se putea face o clară delimitare între cele două forme forme de răspundere: contravențională și respectiv penală.
Cu toate acestea, alaturi de obligatiile impuse organului fiscal (de a înregistra în anumite conditii persoana fizică, ca si platitor de TVA), Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pretinde persoanei fizice sa-si analizeze singura comportamentul fiscal, sa aprecieze daca activitatea pe care o desfasoara are carater de continuitate si, prin urmare, daca dezvolta o activitate ce se poate aprecia ca fiind comerciala; tocmai de aceea, atitudinea subiectiva a persoanei fizice nu este si nici nu poate fi sanctionata penal, însa poate fi sanctionata contraventional. Legea penala nu sanctioneaza însa neînregistrarea în scopul impozitarii, ci sanctioneaza ascunderea sursei impozabile, în vederea sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Neînregistrarea ca si comerciant a persoanei fizice - si prin aceasta ca si platitor de impozit pe venit - este o chestiune care priveste legea civila si nu pe cea penala. Daca însa persoana fizica s-ar fi înregistrat fiscal (sau ar fi fost înregistrata fiscal din dispozitia organului de control fiscal) si nu ar fi declarat sursele supuse impozitarii sau le-ar fi declarat în mod incorect, deabia atunci ne-am fi putut afla eventual în situatia prevazuta de art. 9 lit.a, din Legea nr.241/2005.
Legea penala nu prevede ca neînregistrarea fiscala a unei persoane fizice constituie infractiune, ci doar ca ascunderea bunului sau a sursei impozabile întruneste elementele constitutive ale infractiunii de evaziune fiscala.
"Neînregistrarea fiscala"; poate constitui mijlocul prin care se ascunde "sursa impozabila";, însa doar în situatia în care s-a stabilit cu certitudine ca persoana fizica este obligata si nu ca "ar fi fost obligata"; sa se înregistreze fiscal. Legea fiscala nu poate lasa la latitudinea persoanei fizice aprecierea comportamentului ei fiscal, iar apoi sa îl interpreteze ca fiind infractiune. Dispozitia fiscala trebuie sa fie extrem de clara, precisa, sa nu dea loc la interpretari în ceea ce priveste obligatia de plata.
Prin urmare, în situatia în care o persoana fizică a omis a declara un venit în termenele prevăzute de lege, omisiunea putând fi sau nu culpabila acesteia, organul fiscal competent va trebui să stabilească mai întâi dacă acel venit este sau nu impozabil raportat la sursă sau activitatea desfășurată, respectiv dacă persoana în cauză trebuia sau nu să îl declare într-un anumit termen; împrejurarea ca o anumită persoana a omis a declara un astfel de venit, nu determina automat încadrarea sa în dispozitiile art 9 lit a din L 241/2005. A aprecia în sens contrar, presupune ca toate persoanele care omit să își declare diferitele venituri la administratia financiara, în termenele prevazute de lege, s-ar face culpabile de infractiunea prev de art 9 lit a din L 241/2005; legea fiscală sanctioneaza însă doar contraventional (si nu penal) acest comportament al contribuabilului, după cum s-a arătat chiar de la început.. Legea fiscala nu poate lasa la latitudinea persoanei fizice aprecierea comportamentului ei fiscal, iar apoi sa îl interpreteze ca fiind infractiune. Dispozitia fiscala trebuie sa fie extrem de clara, precisa, sa nu dea loc la interpretari în ceea ce priveste obligatia de plata, pentru a se vorbi despre răspunderea penală.
Pentru a se putea retine infractiunea de evaziune fiscală, este așadar necesar ca de bunul sau activitatea economică respectivă, sa fie legate de o obligație fiscală însă spre deosebire de legea penală, unde necunoașterea sau cunoasterea greșită a
dispozițiilor legale nu apără de pedeapsă, dispozitiile Codului fiscal și ale Codului de procedură fiscală (lege civilă) nu sunt obligatorii a fi cunoscute de către toți cetățenii; obligatiile instituite de legea fiscală, precum si normele de interpretare sau de aplicare a acesteia, trebuie aduse la cunostința populației, impuse de organele abilitate ale statului și nu lăsate la aprecierea contribuabilului; doar dupa ce s-a stabilit de către organul fiscal competent că o persoana trebuie sa se supuna legii fiscale si aceasta nu respecta dispozitia de înregistrare sau înregistreaza în mod necorespunzător veniturile, se poate aprecia asupra existentei unei infractiuni cu caracter fiscal, după cum rezultă din considerentele de ordin legal și jurisprudențial mai sus enunțate.
Or, în speță, este vădit faptul că inculpatul D. D., nu a avut și nu a putut avea reprezentarea clară a faptului că în perioada anilor fiscali 2009 - 2010, a prestat, în perioada pășunatului, în calitate de "persoană fizică neautorizată";, o activitate comercială constând în "servicii de îngrijire a animalelor în câmp";, pentru cetățenii din loc. P., jud. S., că era necesar să fie autorizat pentru această activitate și că veniturile în numerar și sub formă de alimente, obținute în schimbul serviciilor prestate, trebuiau declarate la organele fiscale în vederea impunerii lor, după cum, dealtfel, nu a fost în măsură să prezinte organelor fiscale nici "documente justificative privind cheltuielile ocazionate de serviciile prestate"; astfel că baza că
"venitul net"; luat în calcul ca bază de impozitare, conform art.48 alin. din Codul Fiscal, a fost echivalat cu "venitul brut";, adică la valoarea de 10.600 lei, pentru anul 2009 și respectiv la valoarea de 11.550 lei, pentru anul 2010. Dealtfel, fiind sesizate de către organele de cercetare penală din cadrul M.A.I, nici organele fiscale competente din cadrul M.F.P-ANAF, nu au fost în măsură să explice, prin procesul- verbal nr. 574/_ al Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Garda Financiară - Secția Județeană S. (f. 39 - 44) și procesul verbal nr. 489/_ al Direcției Generale a F. P. S. - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Fiscală Persoane Fizice 1 (f. 52- 54), de ce activitatea desfășurată de inculpat este considerată o activitate independentă, constând în fapte de comerț (sau practicarea unei meserii), în sensul definit de art.46 alin.2 din Codul fiscal, și care trebuie înregistrată fiscal, conform art.83 alin.1 din același cod, și de ce nu ar putea fi vorba o activitate dependentă, în sensul definit de art.7 alin.(1) pct.2 Cod fiscal, adică ";orice activitate desfășurată de o persoană fizică într-o relație de angajare"; iar sarcina fiscală revine angajatorului.
De asemenea, nicăieri în cuprinsul actelor de cercetare și urmărire penală nu se lămurește în ce anume constă acțiunea sau inacțiunea inculpatului, de ascundere a sursei impozabile, în scopul sustragerii de la plata obligației fiscale, atâta vreme cât activitatea inculpatului de "îngrijire a animalelor în câmp, pentru cetățenii din loc. P.
, jud. S. ";, pe perioada anilor fiscali 2009-2010, a fost în mod vădit una publică iar organele fiscale nu s-au sesizat din oficiu, pentru a stabili, în baza unui raport de inspecție fiscală, care sunt obligațiile sale fiscale și totodată temeiul legal al acestora, raport care putea fi cenzurat pe cale judecătorească, iar odată rămas definitiv, devenea titlu de creanță fiscală.
Cum organele fiscale competente nu au procedat în acest mod, fapta reținută prin actul de sesizare a instanței, nu intră sub incidența prev. art. 9 alin.1 lit.a din
Legea 241/2005, pentru a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de evazziune fiscală, nefiind deci prevăzută de legea penală, ci ar putea întruni doar elementele constitutive ale contravenției prev. de art. 219 alin. (3) din Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal, text de lege care, din punct de vedere al regimului sancționator, intră în domeniul dreptului administrativ.
În concluzie, tribunalul, în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b Cod procedură penală, va achita pe inculpatul D. D. , (fiul lui Gheorghe și R., născut la data de_ în mun.Z., jud. S., domiciliat în com.Cizer sat. P. nr.378, județul S., CNP 1. ), trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea 241/2005, cu aplic. art. 41 alin (2) Cod penal.
Conform art. 346 alin.4 Cod procedură penală, acțiunea civilă va rămâne nesoluționată.
Văzând și disp.art.189 și urm. Cod procedură penală, privind cheltuielile judiciare, acestea rămân în sarcina statului iar onorariul avocațial, pentru apărare din oficiu, în sumă de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul de avocați-S. .
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I, H O T Ă R Ă Ș T E :
În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b Cod procedură penală, achită pe inculpatul D. D. , (fiul lui Gheorghe și R., născut la data de_ în mun.Z., jud. S., domiciliat în com.Cizer sat. P. nr.378, județul S., CNP 1.
), trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea 241/2005, cu aplic. art. 41 alin (2) Cod penal.
Conform art. 346 alin.4 Cod procedură penală, acțiunea civilă rămâne nesoluționată.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului iar onorariul avocațial pentru apărare din oficiu, în sumă de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul de avocați-S. .
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru procuror și de la comunicare, pentru inculpat și partea civilă ANAF -DGFP-S. .
Pronunțată în ședință publică la sediul instanței, azi, 23 ian. 2013.
Președinte, Grefier,
M. S. Ț. V.
Red: MS/_ .
Dact: ȚV/_ /2 ex.
| ← Sentința penală nr. 39/2013. Evaziune fiscală | Decizia penală nr. 6/2013. Evaziune fiscală → |
|---|
