Sentința penală nr. 387/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată

ROMÂNIA cod operator 2618 TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR. _

SENTINȚA PENALĂ nr. 387

Ședința publică din 5 iunie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: B. C. - judecător

GREFIER: B. E.

MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin procuror : B. I.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol fiind pronunțarea soluției asupra cauzei penale privind petentul R.

G. , cu domiciliul în comuna Giulești, nr. 459, județul M., având ca obiect plângere împotriva ordonanței procurorului de netrimitere în judecată dispusă față de intimatul P. G. . cu domiciliul în comuna Giulești, nr. 453, județul M. .

Este prezent petentul R. G. .

Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 14 mai 2013, concluziile și susținerile apărătorului petentului, ale apărătorului intimatului, ale reprezentantului parchetului și ale intimatului fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Pronunțarea soluției s-a amânat pentru data de 24 mai 2013, pentru data de 31 mai 2013 și apoi pentru data de azi când, în urma deliberării, instanța a pronunțat următoarea hotărâre.

T.

Prin ordonanța dată la 13 decembrie 2012 în dosar nr. 518/P/2011 Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P. G. pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe prev.de art. 180 alin.2 C.pen. și i s-a aplicat sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 100 lei.

De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev.de art. 20 C.pen. rap.la art. 174, 175 alin.1 lit.i C.pen.

S-a mai dispus și neînceperea urmăririi penale față de partea vătămată R.

G. și făptuitorul Batin Ș. pentru infracțiunea de vătămare corporală prev.de art. 181 alin.1 C.pen. (parte vătămată fiind P. G. ).

În baza art. 192 C.pr.pen., s-a stabilit ca suma de 50 lei - cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală (din care 25 lei reprezintă contravaloarea raportului de expertiză medico-legală) să fie suportată de învinuitul P. G. .

În motivarea acestei soluții parchetul a arătat că în data de_ învinuitul P. G. se afla cu vacile la păscut pe imașul satului la locul numit "Potic"; de pe raza localității Giulești, județul M. . După un timp la fața locului a venit și partea vătămată R. G. care pășuna o turmă de miei.

Inițial învinuitul a lovit-o pe partea vătămată cu o bâtă după care, la rândul lui, a fost lovit de partea vătămată tot cu o bâtă.

La fața locului și-au făcut apariția la un moment dat și fiica părții vătămate, numita Batin M. și soțul acesteia, numitul Batin Ș., împrejurare în care învinuitul susține că a fost lovit peste spate cu o furcă și de numitul Batin Ș. .

In aceeași zi partea vătămată R. G. a fost transportată și internată la Secția de chirurgie a Spitalului Municipal Sighetu Marmației cu diagnosticul

"agresiune, traumatism cranio-cerebral, edem cerebral, hipertensiune arterială, cefalee, amețeli";.

Conform certificatului medico-legal nr. 415 din 20 iulie 2011 eliberat de Cabinetul Medico-Legal Sighetu Marmației, partea vătămată R. G. a prezentat un traumatism cranio-cerebral acut cu zone excoriative minore în regiunea extremității cefalice, zone echimotice braț și antrebraț drept, leziuni care s-a apreciat că s-au produs prin căderea victimei de la același nivel și lovire de corpuri dure, că pot data de_ și necesită pentru vindecare un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale (f.8).

Ulterior la data de 12 august 2011 părții vătămate R. G. i s-a eliberat de către Serviciul de Medicină Legală Județean Baia Mare un alt certificat medico-legal nr. 689 în care se concluzionează în sensul că partea vătămată prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, datează din_ și necesită 11-12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Prin completarea acestui din urmă certificat medico-legal la data de 22 august 2011 timpul necesar vindecării leziunilor suferite de partea vătămată R.

G. a fost majorat la 45-50 de zile întrucât s-a constatat că aceasta prezintă o fractură craniană parietal stâng.

În ceea ce-l privește pe învinuitul P. G. acesta a depus la dosar certificatul medico-legal nr. 870 din_ eliberat de Serviciul Medico-Legal Județean Baia Mare potrivit căruia învinuitul a suferit leziuni traumatice care s- au putut produce prin lovire cu un corp dur, leziuni care pot data din 8 iulie

2011 și necesită pentru vindecare un număr de 35-40 de zile de îngrijiri medicale.

Având în vedere faptul că partea vătămată R. G. a beneficiat de mai multe certificate medico-legale cu concluzii contradictorii în privința mecanismului de producere al leziunilor, ținând cont și de faptul că leziunea mai gravă, respectiv fractura craniană a fost depistată la partea vătămată abia în data de_ cu ocazia internării acesteia la Secția de neurochirurgie a Spitalului Județean de Urgență "Dr. C-tin O. "; Baia Mare, deși anterior partea vătămată fusese internată în mai multe unități sanitare, în cauză s-a dispus la data de_ efectuarea unei expertize medico-legale.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 203 din_ a

S.M.L. Baia Mare, partea vătămată R. G. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu sau de un corp contondent dur în condițiile stabilite de anchetă, leziuni ce pot data din 8 iulie 2011 și care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale. In același act medico-legal se mai concluzionează în sensul că nu există legătură de cauzalitate între fractura craniană depistată la partea vătămată în data de 19 august 2011 și agresiunea din data de 8 iulie 2011 și nici între afecțiunile patologice constatate și confirmate în examenele neurologice și leziunile suferite de partea vătămată în urma agresiunii.

Față de concluziile medico-legale menționate mai sus, în cauză prin ordonanța din data de_ s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina învinuitului P. G. din infracțiunea de vătămare corporală prev.de art. 181 alin.1 C.pen. în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev.de art. 180 alin.2 C.pen.

Pentru această din urmă infracțiune reținută în sarcina învinuitului P.

G. s-a apreciat că, în cauză, raportat la împrejurările comiterii faptei, urmarea produsă, ținând cont și de faptul că învinuitul este o persoană în vârstă și nu posedă antecedente penale și că la rândul lui în aceleași împrejurări a suferit leziuni corporale, în cauză sunt incidente prev.art. 181C.pen. deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Ca atare, în cauză s-a dispus pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 180 alin.2 C.pen. scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P. G. și aplicarea față de acesta a unei sancțiuni administrative.

Tot ca o consecință a concluziilor raportului de expertiză medico-legală s-a considerat că în sarcina învinuitului nu se poate reține săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev.de art. 20 C.pen. rap.la art. 174, 175 alin.1 lit.i C.pen. deoarece faptei îi lipsește atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă, dispunându-se sub acest aspect, în temeiul art. 10 lit.d C.pr.pen., neînceperea urmăririi penale.

Cât privește plângerea formulată de învinuitul P. G. împotriva părții vătămate R. G. și a făptuitorului Batin Ș. în cauză sunt incidente prev.art. 10 lit.f C.pr.pen. întrucât plângerea este tardiv introdusă.

Astfel, conform art. 181 alin.2 C.pen., în cazul infracțiunii de vătămare corporală prev.de art. 181 alin.1 C.pen. acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Totodată, potrivit disp.art. 284 alin.1 C.pr.pen., în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul.

La dosar există un act olograf intitulat "plângere"; datat_ și semnat de învinuitul P. G. care a fost înregistrat la Secția nr.5 Poliție Rurală Ocna Șugatag sub nr. 4762 din_ .

Or, în condițiile în care fapta s-a petrecut în data de_ dată la care învinuitul P. G. a știut cine sunt agresorii, "plângerea"; depusă la data de_ cu depășirea termenului de 2 luni prevăzut de lege apare ca fiind tardivă.

Pentru acest motiv în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de parte vătămată R. G. și făptuitorul Batin Ș. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală prev.de art. 181 alin.2 C.pen. (faptă comisă în dauna învinuitului P. G. ).

Pentru aceste motive s-a dat eficiență prev.art. 11 pct.1 lit.b și 10 lit.b1C.pr.pen. rap.la art. 181 C.pen. și art. 91 lit.c C.pen., precum și prev.art. 10

lit.d,f C.pr.pen.

Prin ordonanța dată la 9 ianuarie 2013 în dosarul nr. 9/II/2/2013 de primul-procuror al aceluiași parchet s-a respins plângerea formulată de petentul R. G. împotriva ordonanței mai sus menționate.

În motivarea soluției sale primul-procuror a arătat că prin ordonanța din_ s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P. G. pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 180 alin.2 C.pen., aplicându-i-se sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii, în cuantum de 100 lei, invocându-se prev.art. 181C.pen. Prin aceeași ordonanță s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P. G. pentru infracțiunea prev.de art. 20 C.pen. rap.la art. 174 alin.1, art. 175 alin.1 lit.i C.pen., invocându-se prev.art. 10 lit.d C.pr.pen.

In primul rând, în cauză s-au efectuat cercetări față de învinuitul P.

G. pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.181 C.pen. (leziunile suferite de partea vătămată R. G. fiind atestate prin acte medico-legale - vindecabile în 45-50 de zile de îngrijiri medicale).

În cursul urmăririi penale s-a solicitat și era necesară efectuarea unei expertize medico-legale pentru lămurirea unor fapte și împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, aspect solicitat și acceptat de ambele părți deoarece s-au emis mai multe acte medico-legale în care s-au precizat leziunile suferite de partea vătămată R. G. .

Expertiza medico-legală efectuată a concluzionat în sensul că partea vătămată a suferit leziuni care pot data de 8 iulie 2011 (data comiterii faptei

reclamate) și au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale motiv pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice deoarece subzistau elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art. 180 alin.2 C.pen.

În acest context critica formulată în plângere s-a considerat a fi nejustificată deoarece nu s-au realizat cerințele prev.de art. 125 C.pr.pen. unde se precizează: "Dacă organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză, dispune efectuarea unei noi expertize";. Această cerință nu s-a realizat, neexistând suspiciuni privind exactitatea concluziilor.

Cu referire la modul în care procurorul a apreciat cazul de pericol social al faptei comise de învinuitul P. G. s-a considerat că se impune a se avea în vedere art. 18 C.pen. unde este definit pericolul social al faptei "faptă care prezintă pericol social în înțelesul legii penale este orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere uneia din valorile arătate în art. 1 și pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse";. Din conținutul articolului citat rezultă fără echivoc că fapta care a fost comisă trebuie să îndeplinească elementele menționate și, cel mai important lucru, sancționarea ei se va face prin aplicarea unei pedepse de unde rezultă că procurorul, analizând modul în care s-a comis fapta precum și persoana învinuitului, a considerat că nu se impune aplicarea unei pedepse, fiind justificată doar aplicarea prev.art. 18 ind.1 alin.3 C.pen., respectiv sancțiuni cu caracter administrativ.

Față de cele de mai sus s-a considerat că soluția este legală și temeinică, plângerea fiind neîntemeiată și a fost respinsă.

Împotriva celei dintâi ordonanțe a formulat plângere petentul R. G. care a solicitat trimiterea cauzei la procuror pentru începerea și respectiv redeschiderea urmăririi penale cu motivarea, în esență, că nu corespunde adevărului faptul că în contextul în care petentul a fost agresat de intimatul P.

G. și acesta din urmă a fost agresat de petent și de ginerele său Batin Ș., nefiind dovedit cu vreun mijloc de probă. Intimatul a formulat plângere penală împotriva sa doar pro causa după depunerea plângerii de către petent și după împlinirea termenului de 2 luni pentru depunerea unei plângeri prealabile.

În realitate în dimineața zilei de 8 iulie 2011, în timp ce petentul se afla la locul numit "Potic";, a fost agresat de către intimat care i-a aplicat cu o bâtă din lemn mai multe lovituri în direcția capului. Petentul a încercat să se apere și a fost lovit cu bâta peste mâini, apoi intimatul l-a lovit cu bâta peste cap de mai multe ori, apoi petentul a căzut și și-a pierdut cunoștința. După plecarea intimatului petentul a fost ridicat de către fiica sa Batin M. care a sunat la numărul de urgență 112, fiind apoi transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Sighetu Marmației unde a fost internat în perioada 8 iulie 2011-12 iulie 2011. Această stare de fapt este dovedită cu declarațiile martorilor și este infirmată doar de către intimat. Prin urmare, ordonanța atacată este netemeinică.

Petentul a fost internat la Spitalul Județean de Urgență "Dr.C-tin O. "; Baia Mare în perioada 12 iulie 2011 - 19 iulie 2011 cu diagnosticul de infarcat cerebral din cauza trombozei arterialo-cerebrale.

Potrivit certificatului medico-legal nr. 415 din_ întocmit de Cabinetul medico-legal Sighetu Marmației, sunt necesare pentru vindecare 12- 14 zile de îngrijiri medicale.

In perioada 27 iulie 2011 - 1 august 2011 petentul a fost internat la Clinica de Neurologie din C. Napoca.

Conform certificatului medico-legal nr. 689/_ întocmit de S.M.L. Baia Mare, sunt necesare pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale.

În perioada 18 august - 22 august 2011 petentul a fost din nou internat la Spitalul Județean de Urgență "Dr.C-tin O. "; Baia Mare - Secția neurochirurgie cu diagnosticul de fractură craniană parietal stâng astfel că s-a completat certificatul medico-legal nr. 689/2011, stabilindu-i-se un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale.

Intrucât în expertiza medico-legală efectuată în cauză s-a arătat că nu există legătură de cauzalitate între fractura craniană și agresiunea din 8 iulie 2011 este necesară efectuarea unei noi expertize din cauza contradicțiilor ce există între cele două acte medico-legale. Astfel în certificatul medico-legal nr. 689/2011 completat s-au indicat 45-50 de zile de îngrijiri medicale cu diagnosticul de fractură craniană parietal stâng, iar acesta are aceeași forță probatorie ca și expertiza efectuată. Mai mult, s-a întocmit la o dată mult mai apropiată de data agresiunii și deci posibilitatea este mult mai mare de a fi exact. Este necesară o nouă expertiză și pentru că cea efectuată este în totală contradicție cu actele medico-legale anterioare. Ambele acte medico-legale sunt emise de S.M.L. Baia Mare, deci unul din acestea este eronat.

Ordonanța este nelegală și netemeinică și în ceea ce privește aplicarea art. 181C.pen. față de intimatul P. G. chiar dacă încadrarea juridică ar fi cea de la art. 180 alin.2 C.pen. Asupra sancțiunii nu se poate pronunța decât instanța doar ea se poate pronunța asupra sancțiunii aplicabile celui care a comis cu vinovăție o faptă ce se urmărește la plângerea prealabilă. Pericolul social al faptei nu poate fi apreciat decât de partea vătămată și de aceea aceste infracțiuni se cercetează doar la plângerea prealabilă a părții vătămate.

Soluția este greșită prin raportare la pericolul social concret al faptei săvârșită de intimatul P. G. . Nu este lipsită de pericolul social al unei infracțiuni agresarea fizică cu o bâtă de lemn prin aplicarea unor lovituri în zona capului și în loc public. Faptul că intimatul este în vârstă nu prezintă relevanță în condițiile în care și victima este în vârstă, iar lovitura aplicată în cap cu o bâtă este întotdeauna una care pune în pericol viața persoanei agresate.

Faptele intimatului au lăsat urme - 11-12 zile de îngrijiri medicale, au avut loc prin agresarea cu o bâtă în loc public, cu rea-credință a formulat plângere penală pentru a-și justifica agresiunea, iar modul și locul în care

intimatul a acționat amplifică gravitatea faptei. Prin urmare, raportat la art. 181Cod penal, faptele acestuia nu pot fi privite ca fiind lipsite de pericolul social al unei infracțiuni.

Din probele de la dosar rezultă următoarele:

In data de 8 iulie 2011, în timp ce intimatul-învinuit P. G. se afla pe pășunea comunală din localitatea Giulești de la locul numit "Potic"; cu mai multe animale la pășunat, pe pășune a ajuns cu mai multe animale și petentul- făptuitor R. G. și nemulțumit fiind de locul unde petentul-făptuitorul R.

G. pășuna cu animalele, intimatul-învinuit P. G. a avut o discuție contradictorie cu acesta pe această temă, părțile adresându-și reciproc expresii jignitoare. In continuare intimatul-învinuit P. G. i-a aplicat o lovitură cu o bâtă pe care o avea asupra sa la nivelul capului, a umărului și a brațului drept și a spatelui - context în care și petentul-făptuitor R. G. l-a lovit pe intimatul-învinuit P. G. cu o bâtă la nivelul spatelui.

Potrivit certificatului medico-legal nr. 870/0_ întocmit de S.M.L. Baia Mare, intimatul-învinuit P. G. a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 35-40 de zile de îngrijiri medicale și care s-au putut produce prin lovire cu corp contondent dur (conform biletului de ieșire din spital de la Spitalul Municipal Sighetu Marmației - Secția chirurgie generală, a suferit un hemotorax traumatic, fracturi costale multiple, apoi potrivit unui alt bilet de ieșire din spital de la Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare - Secția chirurgie toracică, a fost internat cu diagnosticul de hemotorax cronic drept posttraumatic evacuat, traumatism toracic cu fracturi costale drepte multiple, echimoză parietală toracică dreaptă, iar radiografia toracică indică 4 fracturi costale drepte și o colecție pleurală lichidiană dreaptă) - f.10 dosar urmărire penală.

Conform certificatului medico-legal nr. 415 din 20 iulie 2011 eliberat de Cabinetul medico-legal Sighetu Marmației, petentul-făptuitor R. G. a suferit un traumatism cranio-cerebral acut cu zone excoriatice minore în regiunea extremității cefalice, a prezentat zone echimotice la nivelul brațului și a antebrațului drept. Ele s-au putut produce prin cădere de la același nivel cu lovire de planuri dure și au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale (f.8 dosar urmărire penală).

Potrivit certificatului medico-legal nr. 689 din 12 august 2011 întocmit de

S.M.L. Baia Mare, petentul-făptuitor R. G. a prezentat leziuni corporale care au necesitat pentru vidnecare 11-12 zile de îngrijiri medicale și s-au putut produce prin lovire cu corp dur. Acest act medico-legal a fost completat la data de 22 august 2011 în sensul majorării numărului de zile de îngrijiri medicale la 45-50 de zile, reținându-se faptul că în perioada 18 august - 22 august 2011 acesta a fost internat la Spitalul Județean de Urgență "Dr. C-tin O. "; Baia Mare cu diagnosticul de fractură craniană parietal stâng, sindrom vertiginos, abiotrofie cerebrală, hidrocefalie internă, sechele de A.V.C., hipertensiune arterială și tulburare anxios depresivă (f.7 dosar urmărire penală).

Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 203/_ întocmit de

S.M.L. Baia Mare s-a concluzionat în sensul că petentul-făptuitor R. G. a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale, acestea s-au putut produce prin lovire cu sau de un corp contondent dur în condițiile stabilite de anchetă. Nu există legătură de

cauzalitate între fractura craniană descoperită în data de 19 august 2011 și agresiunea din data de 8 iulie 2011. Fractura craniană pentru care s-a prelungit numărul de zile de îngrijiri medicale la 40-45 de zile nu are legătură de cauzalitate cu agresiunea din data de 8 iulie 2011 (f.59 - 64 dosar urmărire penală).

Față de cele de mai sus, tribunalul constată că între cele trei acte medico- legale mai sus menționate care îl vizează pe petentul-făptuitor R. G. (certificatul medico-legal eliberat de Cabinetul medico-legal Sighetu Marmației, certificatul medico-legal întocmit de S.M.L. Baia Mare și raportul de expertiză medico-legală efectuat de S.M.L. Baia Mare) există contradictii în ceea ce privește numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea leziunilor), iar între actele medico-legale întocmite de S.M.L. Baia Mare (certificatul medico-legal și raportul de expertiză) care au avut în vedere și fractura craniană descoperită cu ocazia internării din perioada 18 august - 22 august 2011 există contradicții din acest punct de vedere, precum și al existenței legăturii de cauzalitate între această fractură și agresiunea din data de 8 iulie 2011.

Întrucât pentru lămurirea acestor contradicții este necesară efectuarea unei alte expertize la nivelul I.M.L. C. Napoca de care depinde apoi și încadrarea juridică dată faptei intimatului-învinuit P. G., tribunalul urmează a desființa în parte ordonanța dată de parchet la 13 decembrie 2012 în dosarul nr. 518/P/2011 (menținută de primul-procuror la data de 9 ianuarie 2013 prin ordonanța dată în dosarul nr. 9/II/2/2013) doar cu privire la soluția de netrimitere în judecată a intimatului-învinuit P. G. (intimatul P.

G. nu a formulat plângere împotriva acestei ordonanțe cu privire la soluția de netrimitere în judecată a petentului-făptuitor R. G. și a făptuitorului Batin Ș. astfel că tribunalul nu o poate examina) și a trimite cauza aceluiași parchet pentru continuarea cercetărilor față de învinuitul P. G. în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 2781alin. 8 lit. b C.pr.pen., admite plângerea formulată de petentul R. G. , dom. în comuna Giulești, nr. 459, jud. M. împotriva ordonanței date la 13 dec. 2012 în dos. nr. 518/P/2011 de Parchetul de pe lângă

Trib. M. (menținută prin ordonanța dată la 9 ian. 2013 în dos. nr. 9/II/2/2013 de primul-procuror al aceluiași parchet) pe care o desfințează în parte (doar cu privire la soluția de netrimitere în judecată a învinuitului P.

G. ) și trimite cauza la Parchetul de pe lângă Trib. M. pentru continuarea cercetărilor față de învinuitul P. G. .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 5 iunie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

B. C. B. E.

red. B.C./T.red. B.E.

2 ex./_

Tribunalul Maramureș cod operator 2618 Dosar nr._ Minută

S.P. 387/_

Hotărăște

În baza art. 2781 alin. 8 lit. b C.pr.pen., admite plângerea formulată de petentul R. G. , dom. în comuna Giulești, nr. 459, jud. M. împotriva

ordonanței date la 13 dec. 2012 în dos. nr. 518/P/2011 de Parchetul de pe lângă Trib. M. (menținută prin ordonanța dată la 9 ian. 2013 în dos. nr. 9/II/2/2013 de primul-procuror al aceluiași parchet) pe care o desfințează în parte (doar cu privire la soluția de netrimitere în judecată a învinuitului P.

G. ) și trimite cauza la Parchetul de pe lângă Trib. M. pentru continuarea cercetărilor față de învinuitul P. G. .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 5 iunie 2013.

Președinte

R O M Â N I A cod operator 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Secția penală Dosar nr. _

Din_

Către

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Alăturat vă trimitem dosarul nr._ al T. ui M. întrucât prin sentința penală nr. 387 din 5 iunie 2013, în baza art. 2781alin. 8 lit. b C.pr.pen. s-a admis plângerea formulată de petentul R. G., domiciliat în comuna Giulești, nr. 459, județul M. și s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru continuarea cercetărilor față de învinuitul P. G., domiciliat în comuna Giulești, nr. 453, județul M. .

Dosarul nr._ al T. ui M. conține un număr de

file,

având atașat dosarul nr. 518/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

PREȘEDINTE GREFIER

B. C. B. E.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 387/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată