Sentința penală nr. 40/2013. Contestatie la executarea pedepsei

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA PENALĂ Nr. 40/F/2013

Ședința publică de la 27 Februarie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: P. L. E., vicepreședinte al tribunalului GREFIER: R. M.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud reprezentat prin: NICOLESCU EMILIAN DRAGOȘ, procuror.

Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul M.

C. .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă contestatorul M. C., asistat de avocat din oficiu Burlă A. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:

Contestatorul M. C., întrebat fiind de președintele completului de judecată despre motivele contestației la executare, arată că dorește să beneficieze de disp. art. 320/1 Cod procedură penală, deoarece atunci când a fost arestat i-a fost frică să spună adevărul.

Președintele completului de judecată, pune în discuție, din oficiu, competența de soluționare a cauzei, având în vedere că acesta a fost condamnat prin Sentința penală nr. 358/_ pronunțată de Judecătoria Reghin, iar potrivit disp. art. 460 alin. 1 ȘI 6 Cod procedură penală, se pune problema competenței de soluționare a cauzei.

Avocat Burlă A. solicită admiterea excepției invocate, întrucât competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Bistrița.

Reprezentantul parchetului solicită declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița.

Contestatorul M. C. solicită să i se aprobe cererea și să poată beneficia de disp. art. 320/1 Cod procedură penală.

Președintele completului de judecată explică contestatorului că nu este competent tribunalul să judece această cerere, el fiind condamnat de Judecătoria Reghin, astfel că trebuie soluționată cererea tot de către o judecătorie.

Contestatorul M. C. solicită declinarea cauzei.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, condamnatul M.

C. a solicitat reducerea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală

nr. 358/_ pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, solicitând să i se dea posibilitatea să beneficieze de disp. art. 320/1 Cod procedură penală.

În motivarea cererii arată că atunci când a fost arestat la data de_, nefiind niciodată la poliție, i-a fost frică să spună adevărul, și a fost învățat și amenințat de numitul Gergely Mihai să nu spună adevărul.

Analizând contestația la executare formulată de condamnat prin prisma motivelor invocate dar și a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul constată că cererea este de competența judecătoriei, pentru motivele ce se vor releva în cele ce urmează.

Astfel, prin Sentința penală nr. 358/2011 a Judecătoriei Reghin s-a dispus condamnarea inculpatului M. C. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Potrivit dispozițiilor art. 460 Cod procedură penală competența de soluționare a contestației la executare aparține instanței de executare sau celei în a cărei rază teritorială se află locul de deținere.

În speță, instanța de executare este Judecătoria Reghin, iar cea în a cărei rază teritorială se află locul de deținere - Penitenciarul Bistrița - este Judecătoria Bistrița, aceasta din urmă având, potrivit dispozițiilor legale invocate, competența de a soluționa contestația la executare.

Așa fiind, în baza dispozițiilor art. 42 Cod procedură penală se va dispune declinarea competenței de soluționare a contestației formulate de petent în favoarea Judecătoriei Bistrița.

Văzând și disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

În baza art. 42 Cod procedură penală:

Declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul M. C., fiul lui Dănilă și Ana, născut la data de_ în Reghin, jud. Mureș, domiciliat în Petelea, nr. 153, jud. Mureș, CNP-1., deținut în Penitenciarul Bistrița, în favoarea Judecătoriei Bistrița.

Acordă avocatului din oficiu Burlă A. onorariu în sumă de 100 lei, ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 27 februarie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. L. E. R. M.

Red/Dact P.L.E/R.M.

_

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

COPIA DISPOZITIVULUI SENTINȚEI PENALE Nr. 40/F/2013

În baza art. 42 Cod procedură penală:

Declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul M. C., fiul lui Dănilă și Ana, născut la data de_ în Reghin, jud. Mureș, domiciliat în Petelea, nr. 153, jud. Mureș, CNP-1., deținut în Penitenciarul Bistrița, în favoarea Judecătoriei Bistrița.

Acordă avocatului din oficiu Burlă A. onorariu în sumă de 100 lei, ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 27 februarie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. L. E. R. M.

Pentru conformitate cu originalul,

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

MINUTA SENTINȚEI PENALE Nr. 40/F/2013

În baza art. 42 Cod procedură penală:

Declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul M. C., fiul lui Dănilă și Ana, născut la data de_ în Reghin, jud. Mureș, domiciliat în Petelea, nr. 153, jud. Mureș, CNP-1., deținut în Penitenciarul Bistrița, în favoarea Judecătoriei Bistrița.

Acordă avocatului din oficiu Burlă A. onorariu în sumă de 100 lei, ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 27 februarie 2013.

PREȘEDINTE,

P. L. E.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 40/2013. Contestatie la executarea pedepsei