Sentința penală nr. 605/2013. Contestatie la executarea pedepsei

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA PENALĂ

cod operator 2618

SENTINȚA PENALĂ Nr. 605

Ședința publică din 16 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C. R. - vicepreședintele

T. ui M.

GREFIER: A. D. N.

Ministerul Public reprezentat prin procuror: I. V.

B.

de la Parchetul de

pe lângă Tribunalul MaramureșA.

C.

R.

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe condamnatul T. V. (CNP 1., fiul lui V. și D., născut la_, deținut în Penitenciarul Baia Mare) având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul- condamnat T. V. în stare de deținere, asistat de domnul avocat C. R. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu B. E. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată că s-au depus la dosarul cauzei extrase din sistemul Ecris al instanței și de pe portalul instanțelor judecătorești cu privire la condamnatul T. V. .

Contestatorul-condamnat T. V. arată că a fost arestat în perioada_ -_ .

Apărătorul contestatorului-condamnat T. V., domnul avocat C. R.

, apreciază că instanța trebuie să fie lămurită, extrasele de pe portal sunt suficiente. Nu are alte cereri.

Reprezentantul parchetului arată că nu are alte cereri.

Neexistând chestiuni prealabile dezbaterii cauzei, instanța trece la soluționarea acesteia, acordând cuvântul apărătorului condamnatului, apoi reprezentantului parchetului și condamnatului-contestator.

Apărătorul contestatorului-condamnat T. V., domnul avocat C. R.

, solicită admiterea contestației, așa cum reiese din înscrisurile de la dosar, acesta a fost arestat preventiv la_ și eliberat în urma admiterii recursului la propunerea de prelungire a arestului preventiv, la data de_ . Din

pedeapsa aplicată definitiv și irevocabil, se impune a fi dedusă perioada arestului preventiv, a fost cercetat în stare de libertate iar instanța nu și-a dat seama la pronunțarea sentinței că a fost reținut și arestat preventiv.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea contestației, deducerea din pedeapsă a perioadei din_ -_ când în dosarul Curții de Apel București prin încheiere s-a admis recursul contestatorului și a fost pus în libertate ca urmare a respingerii propunerii de prelungire a arestării preventive.

Contestatorul-condamnat T. V. arată că a fost arestat în_ . Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 2 iulie 2013 a fost înregistrată pe rolul T. ui M. contestația la executare formulată de condamnatul T. V. deținut în Penitenciarul Baia Mare.

Prin contestația formulată, condamnatul-contestator a solicitat deducerea din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 105 din 4 mai 2012 a T. ui Hunedoara a perioadei reținerii și arestării preventive a acestuia de la data de 17 iulie 2009 la data de 30 octombrie 2009.

La dosar au fost depuse copii ale sentinței penale nr. 105 din 4 mai 2012 a T. ui Hunedoara, a deciziei penale nr. 22/2013 a Curții de Apel A. a Iulia, a deciziei penale nr. 2117/2013 a I.C.C.J., precum și a încheierii penale nr. 371 din_ a T. ui M. .

Examinând contestația formulată prin prisma dispozițiilor art. 461 Cod procedură penală, tribunalul reține următoarele:

Prin încheierea penală nr. 371 din_ a T. ui M. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului T. V. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prev.de art. 7 din Legea nr. 39/2003 pe o durată de 29 de zile constatându-se că acesta a fost reținut începând cu data de_ .

Ulterior, măsura preventivă a fost prelungită, iar prin încheierea penală nr. 361/R/_ a Curții de Apel București a fost admis recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din_ a T. ui București - Secția a II-a penală și, în rejudecare, a fost respinsă cererea de prelungire a măsurii arestării preventive dispunându-se punerea de îndată a inculpatului în libertate. Din rechizitoriul nr. 103-D/P/2010 al D.I.I.C.O.T. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T. V. alături de alți coinculpați, fiind investit

pentru judecarea cauzei Tribunalul Hunedoara.

Prin sentința penală nr. 105 din_ definitivă prin decizia penală nr.2117 din_ a I.C.C.J., inculpatul T. V. a fost condamnat la o

pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal pe o perioadă de 4 ani, fără a se dispune deducerea vreunei perioade executate.

Potrivit dispozițiilor art. 88 Cod penal, timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate, acesta reprezentând practic o executare anticipată a sancțiunii.

În consecință, reținând că potrivit hotărârilor depuse la dosar condamnatul-contestator T. V. a fost reținut și respectiv, arestat preventiv, în perioada_ -_ în temeiul dispozițiilor art. 461 lit.d Cod procedură penală, instanța va admite contestația la executare formulată și în baza art. 88 Cod penal va dispune scăderea din durata pedepsei aplicate acestuia prin sentința penală nr. 105/0_ a T. ui Hunedoara a perioadei reținerii și arestării preventive.

Conform art. 192 alin.3 cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 461 lit. d C.pr.pen. admite contestația la executare formulată de condamnatul-petent T. V., născut la data de_, în prezent deținut în Penitenciarul Baia Mare și în consecință:

În temeiul art. 88 C.pen. scade din durata pedepsei de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. pe o perioadă de 4 ani, aplicată condamnatului-petent prin sentința penală nr. 105/0_ a T. ui Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr. 2117/_ a Î.C.C.J., perioada reținerii și arestării preventive a acestuia, de la data de_ la_ inclusiv.

Conform art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiției către d-na av. B. E. .

Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, astăzi_ .

PREȘEDINTE

GREFIER

A. C. R.

A.

D. N.

C.M. semnează grefier șef secție penală

Red.A.C.R./T.red.E.M.._ / 3 ex.

Cod operator 2618

Dosar nr._ Minută

Sent.pen.605/_

Hot. _

În temeiul art. 461 lit. d C.pr.pen. admite contestația la executare formulată de condamnatul-petent T. V., născut la data de_, în prezent deținut în Penitenciarul Baia Mare și în consecință:

În temeiul art. 88 C.pen. scade din durata pedepsei de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. pe o perioadă de 4 ani, aplicată condamnatului-petent prin sentința penală nr. 105/0_ a T. ui Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr. 2117/_

a Î.C.C.J., perioada reținerii și arestării preventive a acestuia, de la data de_ la_ inclusiv.

Conform art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiției către d-na av. B. E. .

Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, astăzi_ .

R O M Â N I A cod operator 2618

  1. M.

    DOSAR NR. _

    Din _

    C Ă T R E

    PENITENCIARUL BAIA MARE

    Vă comunicăm alăturat, conform dispozițiilor art. 360 alin. 2 din Codul de procedură penală, copia dispozitivului sentinței penale nr. 605 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, privind pe condamnatul T. V. (fiul lui V. și D., născut la_, deținut în Penitenciarul Baia Mare).

    PREȘEDINTE, GREFIER,

    1. C. R. A. D. N.

R O M Â N I A cod operator 2618

  1. M.

    DOSAR NR. _

    Din _

    C Ă T R E

    1. M.

      - COMPARTIMENTUL FINANCIAR contabil -

      Vă comunicăm alăturat copia dispozitivului sentinței penale nr. 605 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, privind pe condamnatul

      Toom oiagă V. (fiul lui V. și D., născut la_, deținut în Penitenciarul Baia Mare) prin care s-a dispus plata sumei de 100 lei RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu B. E. , din fondurile Ministerului Justiției.

      PREȘEDINTE, GREFIER,

      1. -C. R. A. D. N.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 605/2013. Contestatie la executarea pedepsei