Sentința penală nr. 450/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată

ROMÂNIA cod operator - 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR. _

SENTINȚA PENALĂ NR.450

Ședința publică din 27 iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE :A. S. -F. -judecător

GREFIER: L. M. I.

MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin PROCUROR: L. B. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol fiind soluționarea plângerii înregistrate sub nr. de mai sus, formulată de petentul B. G. Z. (CNP 1., fiul lui B. și T., născut la_, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla) împotriva rezoluției din 26 aprilie 2013 dată în dosar nr.175/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, menținută prin rezoluția din 21 mai 2013 dată în dosar nr.423/II/2/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se prezintă petentul B. G. Z., în stare de deținere, se prezintă intimatul V. A. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care :

Instanța procedează la verificarea datelor personale ale petentului, constatând că acesta a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului din 26 aprilie 2013 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale și îi solicită petentului să precizeze dacă își menține plângerea.

Petentul B. G. Z. arată că își menține plângerea.

Instanța arată că s-a atașat la prezenta cauză dosarul de urmărire penală, petentul și-a motivat plângerea formulată; solicită să se precizeze dacă se formulează alte cereri.

Reprezentanta Ministerului Public arată că nu formulează alte cereri. Petentul B. G. Z. arată că nu formulează alte cereri.

Intimatul V. A. arată că nu formulează alte cereri.

Constatând că nu se formulează alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra plângerii împotriva rezoluției procurorului.

Petentul B. G. Z. solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată și motivată. Arată că plângerea vizează cele două soluții, solicită ca instanța să îi admită plângerea, să ia măsurile legale care se impun în cauză. Consideră că soluția procurorului este netemeinică și nelegală pentru că s-a considerat că nu este real ce a spus, avea urme vizibile. A urmat toate procedurile legale, a formulat plângere. Nu i s-a spus să se prezinte la serviciul de medicină legală. Solicită să se înceapă urmărirea penală.

Intimatul V. A. solicită să se mențină rezoluția procurorului care apreciază că este legală și temeinică și bazată pe probe.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea plângerii petentului împotriva rezoluției procurorului apreciind că urmare a probațiunii administrate nu s-a confirmat săvârșirea de către intimat a vreunei infracțiuni.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra plângerii împotriva rezoluției procurorului, de față,

La data de_ a fost înregistrată la Tribunalul Maramureș plângerea formulată de petentul B. G. Z. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 26 aprilie 2013 dată în dosar nr. 175/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, menținută prin rezoluția din_ dată în dosar nr. 423/II/2/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

În cuprinsul plângerii petentul a arătat că apreciază ca fiind netemeinică și nelegală rezoluția procurorului și a solicitat admiterea plângerii și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale. A mai arătat că cele reținute în rezoluția procurorului nu sunt reale, avea urme vizibile de lovituri, sens în care a făcut referire la martorul Boldiș I. .

Analizând plângerea formulată în raport de lucrările și materialul din dosarul cauzei, în conformitate cu prevederile art. 2781al.7 C.pr.penală, instanța constată următoarele:

Prin rezoluția din 26 aprilie 2013 dată în dosar nr. 175/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul V. A., agent principal de poliție în cadrul Poliției Municipiului B. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 al.3 C.penal.

În motivarea acestei rezoluții s-a reținut că petentul a formulat plângere împotriva agentului de poliție V. A., arătând că în data de _

, în timp ce se afla în sediul Poliției Municipiului B. M., fiind cercetat penal, agentul de poliție a exercitat acte de violență asupra sa, respectiv i-a aplicat două lovituri cu palma.

Din actele premergătoare efectuate în cauză s-a reținut că petentul B.

G. Z. a fost cercetat în dosarul nr. 1426/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (două acte materiale comise în data de _

, respectiv_ ).

În data de_, în jurul orelor 18,00, susnumitul a fost depistat în supermarketul Kaulfland de pe B-dul Unirii din B. M., de un echipaj de poliție compus din inspector principal Indre Vlad și agent principal de poliție Ghiț M. . Întrucât era însoțit de numitul Boldiș I., amândoi au fost conduși la le sediul Poliției Municipiului B. M. .

În fața agentului principal de poliție Ghiț M., numitul B. G. Z. a dat o declarație completă cu privire la faptele comise.

La sediul poliției se aflau și agenții de poliție V. A. și Șerban Marin, care instrumentau dosarele în care era cercetat, însă numitul B. G.

Z. a precizat că dorește să dea declarație doar în fața agentului principal de poliție Ghiț M. .

Numitului Boldiș I. i-a fost consemnată o declarație de către agentul de poliție Șerban Marin, într-un alt birou.

După audiere, susnumitul a părăsit sediul poliției. Față de numitul B.

G. Z. s-a început urmărirea penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 și art. 37 lit. b Cod penal și a fost reținut pe timp de 24 de ore prin ordonanța Poliției Municipiului B. M. din data de_, ora 23,15.

Prin încheierea penală nr. 812 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 29 de zile, iar prin rechizitoriul din data de_ al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea reținută în sarcina sa.

În data de_, în timp ce era deținut în Arestul Inspectoratului de Poliție al Județului M., numitul B. G. Z. a formulat plângere

împotriva agentului de poliție V. A., susținând că acesta i-a dat două palme după ce în prealabil l-a lovit cu palma și pe numitul Boldiș I. .

Prin raportul întocmit la data de_, agentul principal de poliție

V. A. a arătat că în seara zilei de_, șeful Biroului Investigații Criminale i-a solicitat să se prezinte la Poliția municipiului B. M. pentru că un echipaj de poliție l-a identificat pe numitul B. G. Z., suspectat de comiterea infracțiunii de înșelăciune. La sediul poliției l-a văzut pe acesta în biroul colegei sale Ghiț M. și a asistat puțin la discuțiile purtate de cei doi, apoi a efectuat alte activități de urmărire penală. A precizat că nu l-a agresat pe numitul B. G. Z. .

Susținerile agentului de poliție V. A. sunt confirmate de declarațiile colegilor săi Indre Vlad și Ghiț M., aceasta din urmă precizând că nu a ieșit din biroul său pe toată durata audierii numitului B.

G. Z. .

De asemenea, numitul Boldiș I. a declarat că în prezența sa nici unul dintre lucrătorii de poliție nu au exercitat acte de violență asupra numitului

B. G. Z. și nici nu a observat ca acesta să prezinte urme de violență. Examinând actele întocmite în dosarul nr. 1426/P/2013 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, se constată că în nici o declarație numitul B. G. Z. nu a menționat că ar fi fost agresat de agentul de poliție și nu a declarat acest lucru nici cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă.

De asemenea, pe fișa medicală pentru deținuți, întocmită cu ocazia introducerii numitului B. G. Z. în Arestul Inspectoratului de Poliție al Județului M. se consemnează că nu prezintă semne de violență.

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale petentul a formulat plângere, ce a fost respinsă prin rezoluția din 21 mai 2013 dată în dosar nr. 423/II/2/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Procedând la judecarea plângerii, instanța constată soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale dispusă în cauză, menținută prin rezoluția prim procurorului parchetului, este temeinică și legală, fiind fundamentată pe actele efectuate în cauză.

În ceea ce privește ancheta desfășurată în cauză, se observă că autoritățile judiciare au realizat toate investigațiile legate de fapta reclamată de petent, fiind audiate toate persoanele prezente la acea dată, inclusiv martorul Boldiș I. indicat de petent.

Astfel, din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat nici un indiciu că agentul de poliție ar fi exercitat acte de violență asupra petentului. În acest sunt declarațiile martorilor Indre Vlad și Ghiț M., ultima precizând că nu a ieșit din biroul său, unde a avut loc audierea

petentului, pe toată durata desfășurării acestei activități. De asemenea, martorul Boldiș I. a declarat că în prezența sa niciunul dintre polițiști nu a exercitat acte de violență asupra petentului, că petentul nu i-a spus că ar fi fost agresat fizic și nici nu prezenta urme de violență pe față sau pe corp.

Prin urmare, nici o probă nu confirmă susținerile petentului că ar fi fost agresat de agentul de poliție. Dimpotrivă, aceste susțineri sunt infirmate și de mențiunile procesului-verbal de percheziție și introducere în arest, de fișa medicală pentru deținuți, prin care s-a constatat că petentul nu prezintă semne de violență. Este de menționat că petentul nu a solicitat eliberarea unui certificat medico-legal, din declarația dată de petent în fața procurorului rezultând însă că în data presupusului incident petentul a aflat despre posibilitatea de a se adresa unui medic legist.

În consecință, rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale are la bază analiza tuturor probelor administrate în cauză, probe care nu oferă nici un element de fapt care să susțină afirmațiile petentului. Prin raportare la actele dosarului este întemeiată constatarea incidenței dispozițiilor art. 10 lit. a C.pr.penală, caz în care nu este posibilă începerea urmăririi penale, potrivit dispozițiilor art. 228 C.pr.penală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 2781al.8 lit.a C.pr.penală, se va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul B.

G. Z. împotriva rezoluției din 26 aprilie 2013 dată în dosar nr.175/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, menținută prin rezoluția din 21 mai 2013 dată în dosar nr.423/II/2/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș și, în temeiul art.192 al.2 C.pr.penală, va obliga petentul să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art.2781al.8 lit.a C.pr.penală, respinge ca nefondată plîngerea formulată de petentul B. G. Z., fiul lui B. și T., născut la_, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva rezoluției din 26 aprilie 2013 dată în dosar nr.175/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, menținută prin rezoluția din 21 mai 2013 dată în dosar nr.423/II/2/2013 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Maramureș.

În temeiul art.192 al.2 C.pr.penală, obligă petentul să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. S. -F. L. M. I.

în C.O. semnează prim-grefier

Red.A.S.-F./T.red.C.M.

_ ; /3 ex.

cod operator - 2618

Tribunalul Maramureș COPIE- Minută Dosar nr._ S.P. 450/_

Hotărăște:

În temeiul art.2781al.8 lit.a C.pr.penală, respinge ca nefondată plîngerea formulată de petentul B. G. Z., fiul lui B. și T., născut la_, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva rezoluției din 26 aprilie 2013 dată în dosar nr.175/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, menținută prin rezoluția din 21 mai 2013 dată în dosar nr.423/II/2/2013 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Maramureș.

În temeiul art.192 al.2 C.pr.penală, obligă petentul să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte s.s.indesc.

pt.conf.

ROMÂNIA cod operator - 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ DOSAR NR._ din 27 iunie 2013

Către

PENITENCIARUL GHERLA

Alăturat prezentei, conform art. 360 alin. 2 Cod procedură penală, vă trimitem copia dispozitivului sentinței penale nr. 450 din 27 iunie 2013, pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, privind petentul B. G. Z.

(CNP 1., fiul lui B. și T., născut la_, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla).

PREȘEDINTE GREFIER

ROMÂNIA cod operator - 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ DOSAR NR._ din 27 iunie 2013

Către

PENITENCIARUL GHERLA

Alăturat prezentei, conform art. 360 alin. 2 Cod procedură penală, vă trimitem copia dispozitivului sentinței penale nr. 450 din 27 iunie 2013, pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, privind petentul B. G. Z. (CNP 1., fiul lui B. și T., născut la_, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla).

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 450/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată