Sentința penală nr. 47/2013. Omor calificat

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ DOSAR NR._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA PENALĂ NR.47/2013

Ședința publică din data de 12 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. L.

GREFIER: M. S.

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul I. -P. Ș. -P.

, trimis în judecată prin rechizitoriul nr.1310/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art.20 rap. la art.174 C.pen., art.175 alin.1 lit.i C.pen.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă niciuna din părți.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de procuror G. PRUNEAN.

Procedura îndeplinită, pronunțarea făcându-se fără citarea părților. Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie

2013, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin rechizitoriul nr.1310/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, a fost trimis în judecată inculpatul I. -P. Ș. -P., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art.20 rap. la art.174 C.pen., art.175 alin.1 lit.i C.pen., reținându-se în principal că, în cursul serii de_, în timp ce se afla în fața magazinului "Eny" din satul D., pe fondul unor discuții contradictorii cu partea vătămată L. F. cu privire la proveniența materialului lemnos transportat la aceeași zi, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în zona abdominală a părții vătămate L. F., cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 35-40 zile de îngrijiri medicale, care au pus în primejdie viața acestuia.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

La data de_ organele de poliție au fost sesizate cu privire la faptul că în satul D. din comun Aghireșu, județul C., în urma unui conflict, inculpatul I.

-P. Ș. -P. a aplicat părții vătămate L. F. o lovitură cu un cuțit în zona abdomenului, stabilindu-se următoarele :

În cursul serii de_, în jurul orelor 20,00, partea vătămată L. F. s-a deplasat la imobilul cu nr. 34 din satul D., unde funcționează magazinul "Eny", pentru a-și cumpăra băuturi alcoolice.

Astfel, partea vătămată L. F. a intrat în magazin, loc unde i-a observat pe martorii J. P. A., J. P. J. și U. Ș., care consumau în interiorul magazinului câte o bere.

De menționat faptul că, anterior acestui moment, partea vătămată L. F. 1-a observat în apropierea imobilului pe inculpatul I. -P. Ș. -P., care la rândul său consuma o bere.

După cum rezultă din declarațiile inculpatului I. -P. Ș. -P. și a martorului U. Ș., în cursul zilei de_, inculpatul I. -P. Ș. -P., la rugămintea celui din urmă, a efectuat cu atelajul său transport de material lemnos din pădure la locuința martorului U. Ș. . Apoi împreună s-au deplasat la magazinul "Eny" pentru a consuma băuturi alcoolice.

După ce a intrat în magazin, în contextul în care avea cunoștință despre faptul că inculpatul I. -P. Ș. -P. și martorul U. Ș. au efectuat în acea zi transport de material lemnos, presupunând faptul că aceștia nu aveau bon de proveniență pentru materialul lemnos, partea vătămată L. F. i-a adus la cunoștință martorului U. Ș. că, în situația în care nu va renunța să mai transporte lemne din pădure fără bon de proveniență, îl va da "pe mâna brigadierului sau a poliției".

Ulterior acestei discuții, martorul U. Ș. i-a cerut părții vătămate L. F. să iasă din magazin și, după ce și-a cumpărat berea, partea vătămată L. F. a părăsit magazinul. În exteriorul magazinului discuția cu privire la legalitatea efectuării transportului de material lemnos a continuat, însă de această dată, între partea vătămată L. F. și inculpatul I. -P. Ș. -P., care auzind discuția din interiorul magazinului, a fost deranjat - fapt ce rezultă din declarația martorului J.

P. J. . De altfel, chiar inculpatul I. -P. Ș. -P. a recunoscut faptul că partea vătămată L. F. i-a reproșat că ar fi tăiat fără drept lemne și i-a adus la cunoștință că va suporta consecințele legale. Martorul J. P. J. a precizat că în cadrul acestei discuții dintre partea vătămată L. F. și inculpatul I. -P. Ș. -

P., cel din urmă a început să-1 înjure pe cel dintâi și chiar să-1 amenințe cu moartea.

Pe fondul acestor discuții, inculpatul I. -P. Ș. -P. i-a cerut părții vătămate L. F. să se apropie, timp în care și el se îndrepta înspre partea vătămată, aducându-i la cunoștință acestuia că "îl va tăia cu brișca". Înainte de a răspunde solicitării inculpatului I. -P. Ș. -P., partea vătămată L. F. și-a așezat sticla cu bere pe pragul ușii de intrare în magazin.

Fără a da importanță celor afirmate de inculpatul I. -P. Ș. -P., în sensul că "îl va tăia cu brișca", pentru că, potrivit propriei declarații, nu 1-a crezut capabil să-și pună în practică amenințarea, partea vătămată L. F. s-a îndreptat înspre inculpat, iar în momentul în care s-au apropiat suficient de mult unul de altul și stăteau față în față, inculpatul I. -P. Ș. -P. și-a introdus mâna în buzunarul pantalonilor, a scos un briceag, 1-a deschis și i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu briceagul în partea stângă a abdomenului.

Pentru a evita să fie lovit din nou, partea vătămată L. F. l-a prins de mâini pe inculpat și a cerut sprijin celor prezenți pentru a-1 dezarma pe acesta.

Alertați de strigătele părții vătămate, martorii J. P. A. și J. P. J. au ieșit din magazin și au observat în mâna inculpatului briceagul. Martorul J. P.

A. 1-a dezarmat cu forța pe inculpatul I. -P. Ș. -P. de briceagul pe care-1 ținea în mână (martorul precizând că inculpatul strângea mâna ca să nu-i dea briceagul și spunea în limba maghiară că îl omoară pe partea vătămată), a închis

lama acestuia, după care a intrat în magazin, iar apoi în locuința martorului J. A.

, unde a așezat briceagul pe o masă din bucătăria imobilului.

Aproape în același timp cu intervenția martorului J. P. A., martorul U. Ș. 1-a îndepărtat pe partea vătămată L. F. de inculpatul I. -P. Ș. -P. .

După ce martorul J. P. A. 1-a dezarmat pe inculpatul I. -P. Ș. -P.

, iar partea vătămată L. F. s-a îndepărtat de inculpat, și-a ridicat obiectele vestimentare, a observat că are o plagă tăiată a abdomenului, iar "intestinele ieșite din abdomen", fapt constatat de altfel și de martorii J. P. A. și J. P. J. . Partea vătămată L. F. a ocupat loc apoi pe pragul ușii de intrare în magazin. La solicitarea martorilor J. P. A. și J. P. J., martorul J. A. a apelat Serviciul Național Unic Apel de U. . Partea vătămată L. F. a fost transportat cu o ambulanță, inițial, la Unitatea de Primire a Urgențelor C. -N. și apoi internat la C. a Chirurgie I, cu diagnosticul "Plagă penetrantă cu eviscerație de epiplon", motiv pentru care s-a intervenit chirurgical de urgență, evidențiindu-se

"o leziune hemoragică a epiplonului de aproximativ 5-6 cm, leziune penetrantă de colon transvers cranial, de tenia anterioară, punctiformă în două zone, la aproximativ 1 cm distanță una de cealaltă" . Partea vătămată L. F. a rămas internat până la data de_ în unitatea sanitară.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr.6792/II/a/157 din_ al Institutului de Medicină Legală C. -N., partea vătămată L. F., la data examinării obiective, prezenta "Abdomen anterior, supraombilical, cu extensie subombilicală, plagă verticală suturată cu fire întrerupte, cu lungimea de 14 cm. în flancul stâng, paraombilical, plagă cu același aspect, cu suturi întrerupte, cu lungimea de 10 cm. Laterotoracic stânga, bazai, excoriație acoperită cu cruste brune, de 1,5/0,4 cm. Pe fața anterioară a antebrațului drept în 1/3 medie excoriație acoperită cu cruste brune de 1/0,4 cm. Inferior de acesta prezintă o echimoză brun- violacee de 1,5/1 cm. Pe fața dorsală a antebrațului drept excoriație acoperită cu cruste brune de 4/0,2 cm. Inferior de excoriația descrisă mai sus prezintă o excoriație cu același aspect de 1,5/0,5 cm. Pe fața dorsală a mâinii drepte și corespunzător falangei proximale a degetului prezintă câte o excoriație acoperită cu cruste brune de 0,8/0,3 cm, respectiv, 0,4/0,3 cm". În concluziile aceluiași raport de constatare medico-legală se arată că partea vătămată L. F. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp înțepător-tăietor (posibil cuțit), leziunile necesită pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei.

Fapta descrisă mai sus se probează prin: proces-verbal de consemnare a plângerii sau a denunțului oral (f.1 d.u.p.), proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto (f.2-10 d.u.p.), proces-verbal de cercetare la fața locului întocmit de organele de poliție și planșe foto (f.11-20 d.u.p.), raport de constatare medico- legală nr. 6792/II/a/157 a Institutului de Medicină Legală C. -N. (f.63-64 d.u.p.), declarațiile părții vătămate L. F. (f.57-58 d.u.p. și f.31 dosar instanță), declarațiile martorilor J. P. A. (f.67-68 d.u.p. și f.46 dosar instanță), J. P.

J. (f. 69-70 d.u.p. și f.47 dosar instanță), U. Ș. (f.71-72 d.u.p. și f.48 dosar instanță), J. A. (f.73-74 d.u.p. și f.89 dosar instanță) și J. H. B. (f.75-76

      1. și f.88 dosar instanță), coroborate cu declarațiile inculpatului I. -P. Ș. -P. (f.33, 39, 42-43 d.u.p. și f.30 dosar instanță).

        Inculpatul I. -P. Ș. -P. a recunoscut, în cuprinsul declarațiilor date pe parcursul procesului penal, că a aplicat o lovitură cu briceagul în zona abdominală a părții vătămate L. F., însă a arătat că a acționat în legitimă apărare, susținând că a lovit partea vătămată, doar după ce acesta din urmă l-a prins de mână, l-a strâns de gât și apoi l-a împins într-un zid. Cele susținute de inculpat nu sunt dovedite prin nicio probă administrată în cauză, dimpotrivă sunt infirmate de declarațiile părții vătămate L. F. și ale martorilor U. Ș. și I. P. J. . Astfel, partea vătămată L. F. a precizat că s-a apropiat de inculpatul I. -P. Ș. -P., urmare a solicitării acestuia, fără a-l strânge de mână sau de gât; doar după ce a fost înjunghiat cu briceagul l-a prins de mână pe inculpat pentru a nu-l mai lovi și a doua oară. Martorul J. P. J. a arătat că inculpatul I. -P. Ș. -P.

        , deranjat fiind de discuția pe care partea vătămată L. F. a avut-o inițial în magazin cu martorul U. Ș., 1-a amenințat pe partea vătămată "că-1 omoară", după care s-a apropiat, inițial, de partea vătămată încercând să-l lovească, fără a fi înarmat. De asemenea, martorul U. Ș. precizează "că nu a văzut ca partea vătămată să-l agreseze în vreun fel sau să-l strângă de gât pe inculpat, tot ceea ce a văzut este că îl ținea de mână pe inculpat";.

        În aceste condiții, este evident că nu se poate pune problema aplicabilității în speță a dispozițiilor art.44 C.pen. privind legitima apărare, deoarece inculpatul nu a reacționat în fața unui atac declanșat de partea vătămată asupra lui (atac care să întrunească condițiile prevăzute în alin.2 al articolului menționat), ci l-a lovit pe partea vătămată cu briceagul cu intenția de a-i aplica acestuia o corecție pentru afirmațiile legate de proveniența materialului lemnos transportat de inculpat în aceeași zi.

        Totodată, în cauză nu se pune nici problema aplicabilități dispozițiilor art.73 lit.b C.pen. privind starea de provocare, întrucât din întregul material probator administrat în cauză nu rezultă că partea vătămată L. F., prin afirmațiile sale legate de proveniența materialului lemnos sau prin comportamentul său ulterior, ar fi dovedit o agresivitate care ar putea să fie considerată gravă și de natură să cauzeze inculpatului o stare de puternică tulburare sau emoție, dimpotrivă, din momentul declanșării discuțiilor, inculpatul a fost cel care 1-a înjurat și amenințat cu moartea pe partea vătămată L. F., încercând chiar să-l agreseze fizic (după cum arată martorul J. P. J. ).

        Pe de altă parte, lovirea de către inculpatul I. -P. Ș. -P. cu intensitate, cu briceagul, în abdomenul părții vătămate L. F., cauzându-i leziunile menționate în raportul de constatare medico-legală, impune concluzia că inculpatul a acționat cu intenția, cel puțin indirectă, de a ucide.

        Infracțiunea de tentativă la omor se caracterizează sub aspectul laturii subiective prin intenție directă sau indirectă, aceasta din urmă implicând prevederea rezultatului care deși nu este urmărit, este acceptată eventualitatea producerii lui. Acționând în modul descris mai sus, inculpatul a prevăzut în mod neîndoielnic rezultatul posibil al faptei sale, respectiv suprimarea vieții părții vătămate, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat. Mijlocul folosit la agresiune, zona vitală vizată, intensitatea loviturii, leziunile grave cauzate constituie elemente suficiente pentru a se reține intenția de a ucide.

        În consecință, pentru considerentele expuse mai sus, în baza art.334 C.pr.pen. va fi respinsă ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului, din infracțiunea de tentativă la omor în aceea de vătămare corporală gravă.

        În drept, fapta inculpatului I. -P. Ș. -P., care în cursul serii de_, în timp ce se afla în fața magazinului "Eny" din satul D., com. Aghireșu, jud. C.

        , pe fondul unor discuții contradictorii cu partea vătămată L. F. cu privire la proveniența materialului lemnos transportat la aceeași zi de inculpat, a aplicat o lovitură cu briceagul în zona abdominală a părții vătămate, cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 35-40 zile de îngrijiri medicale, care au pus în primejdie viața acestuia, întrunește elementele constitutive infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art.20 C.pen. rap. la art.174 C.pen., art.175 alin.1 lit.i C.pen.

        La individualizarea pedepsei care urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va lua în considerare gradul de pericol social concret, foarte ridicat, al infracțiunii săvârșite, atitudinea parțial sinceră avută de inculpat pe parcursul procesului penal, precum și faptul că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală (având un comportament bun în familie și societate până la data săvârșirii prezentei infracțiuni), este în vârstă de 61 de ani, căsătorit, pensionat de boală, având o stare de sănătate precară (f.7-12, 40-43 și 49-75 dosar instanță).

        În consecință, făcând și aplicarea dispozițiilor art.74 lit.a rap. la art.76 lit.b C.pen. (având în vedere lipsa antecedentelor penale ale inculpatului și conduita bună a acestuia înainte de săvârșirea infracțiunii), instanța consideră că o pedeapsă de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b C.pen. aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, va fi în măsură să contribuie la reeducarea lui.

        Se va face aplicarea art.71 alin.2 și art.64 lit.a, b C.pen.

        În temeiul art.350 C.pr.pen. se va menține starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 C.pen. se va deduce din pedeapsa aplicată acestuia timpul detenției preventive începând cu data de 30 septembrie 2012 și până la zi.

        În baza art.118 alin.1 lit.b C.pen. instanța va dispune confiscarea specială a briceagului, cu mâner de 13 cm, având plesele din lemn (f.12 și 20 d.u.p.), folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii deduse judecății (corp delict aflat în prezent la camera de corpuri delicte a Tribunalului C. - f.4 dosar instanță).

        În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008 se va dispune ca, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să fie prelevate probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului său genetic în S. ul Național de Date Genetice Judiciare.

        În ceea ce privește latura civilă a cauzei, este de menționat că partea vătămată L. F. a arătat, la termenul de judecată din data de_, că se constituie parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata de daune materiale, precum și la plata unei sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, precizând expres că nu solicită obligarea inculpatului la plata de daune morale (f.33).

        Ulterior, la solicitarea instanței de judecată, partea vătămată a formulat și în scris constituirea de parte civilă (f.45), ocazie cu care a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 13.035 lei, din care suma de 10.000 lei

        reprezintă despăgubiri morale (cu toate că, anterior, înainte de citirea actului de sesizare a instanței, a declarat oral în fața instanței de judecată că nu înțelege să solicite daune morale), iar suma de 3.035 lei despăgubiri materiale (respectiv cheltuieli de spitalizare - 300 lei, zilele de muncă pierdute pe perioada de spitalizare și convalescență, începând cu luna octombrie 2012, câte 50 de lei pe zi - 2000 lei, cheltuieli de transport la spital - 50 lei, regim alimentar prescris de medic

        - 200 lei, contravaloarea lemnelor pentru iarnă necesare în gospodărie, pe care nu a mai putut să le achiziționeze în urma agresiunii exercitate de către inculpat - 500 lei, îmbrăcămintea distrusă în cursul agresiunii - 20 lei și contravaloarea unor medicamente necompensate, vitamine, minerale - 15 lei).

        Referitor la despăgubirile materiale solicitate de partea civilă, instanța apreciază că acestea sunt pe deplin justificate și dovedite prin probele administrate în cauză (declarația martorului I. -Ferco I. - f.87), astfel încât, fiind întrunite cumulativ în speță condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art.14 și 346 C.pr.pen. comb. cu art.1357 C.civ. va obliga inculpatul la plata despăgubirilor civile în sumă de 3.035 lei către partea civilă L. F. .

        Totodată, vor fi respinse ca tardive pretențiile civile formulate de partea civilă L. F., cu titlu de daune morale, raportat la dispozițiile art.15 alin.2 C.pr.pen., solicitarea de acordare de daune morale fiind formulată de partea civilă ulterior momentului citirii actului de sesizare a instanței (în condițiile în care, anterior acestui moment, partea civilă a declarat în mod expres că nu solicită daune morale de la inculpat - f.33).

        În temeiul art.14 și 346 C.pr.pen. comb. cu art.1357 C.civ. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor de spitalizare în sumă de 3905, 15 lei, plus dobânda legală calculată de la data de_ și până la achitarea integrală a sumei sus- menționate, către partea civilă S. C. J. de U. C. .

        În baza art.193 alin.1 și 2 C.pr.pen. instanța va obliga inculpatul la plata sumei de 63 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea părții civile L. F. (f.32).

        Potrivit art.191 C.pr.pen. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.100 lei.

        PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

        H O T Ă R Ă Ș T E :

        Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul ales al inculpatului.

        Condamnă pe inculpatul :

        1. -P. Ș. -P., fiul lui Ș. și E., născut la data de_ în com. Aghireșu, jud. C., cetățean român, studii 8 clase, pensionar, căsătorit, fără antecedente penale, dom. în com. Aghireșu, sat D., nr.35, jud. C., CNP 1.

, posesor al C.I. seria KX nr.5. eliberată de S.P.C.L.E.P. Huedin;

În baza art.20 C.pen. rap. la art.174, art.175 alin.1 lit.i C.pen., cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a C.pen., art.76 alin.1 lit.b C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, la pedeapsa de :

- 6 (șase) ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b C.pen.

Face aplicarea art.71 alin.2 și art.64 lit.a, b C.pen.

În temeiul art.350 C.pr.pen. menține starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată acestuia timpul detenției preventive începând cu data de 30 septembrie 2012 și până la zi.

În baza art.118 alin.1 lit.b C.pen. dispune confiscarea specială a briceagului, cu mâner de 13 cm, având plesele din lemn (f.12 și 20 d.u.p.), folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii deduse judecății (corp delict aflat în prezent la camera de corpuri delicte a Tribunalului C. - f.4 dosar instanță).

În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008 dispune ca, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să fie prelevate probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului său genetic în S. ul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art.14 și 346 C.pr.pen. comb. cu art.1357 C.civ. obligă inculpatul la plata despăgubirilor civile (daune materiale) în sumă de 3.035 lei către partea civilă

L. F. .

Respinge pretențiile civile formulate de partea civilă L. F., cu titlu de daune morale.

În temeiul art.14 și 346 C.pr.pen. comb. cu art.1357 C.civ. obligă inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare în sumă de 3905, 15 lei, plus dobânda legală calculată de la data de_ și până la achitarea integrală a sumei sus-menționate, către partea civilă S. C. J. de U. C. .

În baza art.193 alin.1 și 2 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 63 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea părții civile L. F. .

Potrivit art.191 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.100 lei.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare cu partea civilă L.

F., respectiv de la comunicare cu celelalte părți.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 februarie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

M. L. M. S.

Red. M.L./C.B./3 ex.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 47/2013. Omor calificat