Sentința penală nr. 62/25. Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

ROMÂNIA cod operator 2618 TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR. _

SENTINȚA PEN ALĂ nr. 62 Ședința publică din 25 ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. C. - judecător

GREFIER: B. E.

Ministerul Public reprezentat prin procuror: B. I.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol fiind pronunțarea soluției asupra cauzei penale privind pe inculpatul R. I. (fiul lui I. și M., născut la data de_ în Sighetu Marmației, jud.M., CNP 1., cetățean român, studii 8 clase, domiciliat în comuna Strâmtura, nr. 598A, județul M., fără antecedente penale) trimis în judecată pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art. 183 Cod penal.

La pronunțarea soluției au fost prezente părțile civile O. I. și O. D.

A. .

Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din

_, concluziile și susținerile apărătorilor părților, ale reprezentantului parchetului și ale inculpatului fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Pronunțarea soluției s-a amânat pentru data de 1_ și apoi pentru data de azi când, în urma deliberării, instanța a pronunțat următoarea hotărâre.

T.

Prin rechizitoriul întocmit la 12 iulie 2012 în dosarul nr. 362/P/2012 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului R. I. pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 Cod penal.

S-a reținut, în esență, că în data de 29 iunie 2012 inculpatul i-a aplicat victimei O. I. o lovitură cu pumnul în zona feței în urma căreia aceasta a căzut pe asfalt și s-a lovit în zona capului, suferind leziuni care i-au cauzat decesul.

Partea vătămată O. I. s-a constituit parte civilă cu sumele de 15.000 lei - despăgubiri pentru daune materiale și 100.000 lei- despăgubiri pentru daune morale, partea vătămată O. I. s-a constituit parte civilă cu sumă de

100.000 - despăgubiri pentru daune morale, iar partea vătămată O. D. A. a solicitat suma de 500 lei/lună - rentă lunară începând cu data decesului victimei (_ ) până la finalizarea studiilor (iunie 2013) și de 100.000 lei - despăgubiri pentru daune morale.

Din probele administrate în faza de urmărire penală și declarația dată de inculpat în faza de judecată, în temeiul art. 3201C.pr.pen., rezultă următoarele: În data de 29 iunie 2012 victima O. I. s-a deplasat la un bar situat în localitatea Strîmtura în vecinătatea locuinței inculpatului - bar unde se afla și inculpatul R. I. și soția sa - martora R. A. . Victima a afirmat faptul că bărbații își pleacă capul în fața femeilor fără a se referi la această martoră, inculpatul a plecat la locuința sa, apoi martora i-a adresat cuvinte obscene, iar victima în replică i-a spus "Eu nu sunt șieuan să mă spânzur din cauza

femeilor"; (referindu-se la tatăl martorei). In continuare martora R. A. a lovit-o pe victimă cu un băț peste spate, apoi cea dintâi a fugit în drum, a intrat în curtea sa, victima a urmat-o având în mână o sticlă de bere.

Inculpatul a ieșit din curtea casei sale, victima l-a lovit pe acesta în cap cu sticla de bere, inculpatul i-a aplicat o palmă la nivelul feței, victima a căzut și în urma leziunilor suferite la nivelul capului a decedat.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 182/72/6 iulie 2012 întocmit de Cabinetul medico-legal Sighetu Marmației, decesul victimei a fost cauzat de multiple contuzii cerebrale și de amigdală cerebeloasă stângă, posttraumatism cranio-cerebral acut cu fractură de bază a craniului la nivelul etajului mijlociu, masiv hematom subdural bazal și hemoragie subarahnoidiană extinsă. Leziunile de la nivelul ramurei orizontale a mandibulei în jumătatea stângă s-au produs prin lovire activă cu corp dur (posibil pumn), iar cele de la nivel fronto-temporal stâng, al cotului drept și al feței dorsale a mâinii drepte prin lovire de corp dur - asfalt. Toate leziunile au caracter vital (f.36, 37 dosar urmărire penală).

Conform raportului de constatare medico-legală nr. 176 din 3 iulie 2012 întocmit de același Cabinet medico-legal, inculpatul a prezentat leziuni corporale vindecabile în 5-6 zile de îngrijiri medicale (f. 97 dos. u.p.)

Fapta inculpatului R. I. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art. 183 C.pen. și întrucât acesta și-a recunoscut integral fapta și nu a solicitat a fi readministrate în fața instanței probele administrate în faza de urmărire penală, tribunalul urmează a- i aplica și prev.art. 3201C.pr.penală.

Se va respinge cererea inculpatului de a se schimba încadrarea juridică dată faptei sale în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art. 183 C.pen. cu aplic.art. 73 lit.b C.pen. întrucât cea care a generat întregul incident a fost soția inculpatului (care i-a adresat victimei cuvinte

obscene deși afirmațiile victimei în sensul că bărbații își pleacă capul în fața femeilor nu a vizat-o pe aceasta; în continuare victima în replică i-a spus că nu este "șieuan"; pentru a se spânzura din cauza femeilor, iar soția inculpatului a exercitat prima acte de violență asupra victimei, lovind-o cu un băț peste spate).

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului tribunalul va avea în vedere gradul de pericol social al faptei (dat de modalitatea în care a fost comisă, de urmarea produsă - decesul victimei și de contextul în care a fost săvârșită) și al acestuia (nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea faptei).

Raportat la gravitatea faptei și la urmarea produsă instanța apreciază că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea ei în regim de detenție. Față de inculpat se vor aplica prev.art. 71, 64 lit.a teza a II-a și b C.pen. (nu i se va interzice și dreptul de a alege având în vedere infracțiunea comisă și faptul că rezultatul grav - decesul victimei nu s-a produs cu intenție astfel că inculpatul poate face aprecieri cu privire la modul în care se alege organul legiuitor și celelalte organe de stat care se aleg prin vot; fapta săvârșită este însă incompatibilă cu ocuparea funcțiilor la care se referă art. 71, 64 lit.a teza a II-a și b C.pen. astfel că inculpatului i se vor interzice aceste drepturi). Intrucât inculpatul nu s-a folosit de vreo funcție, profesie, activitate pentru a comite fapta - obiect al acestui dosar, nu i se vor interzice și drepturile prev.de art. 71, 64 lit.c C.pen.

În temeiul art. 88 C.pen., i se va deduce din pedeapsă perioada reținerii de 24 de ore (30 iunie 2012 - 1 iulie 2012).

Inculpatul a fost de acord cu plata către partea civilă O. I. a sumei de

15.000 lei - despăgubiri pentru daune materiale și către partea civilă O. D.

A. a sumei de 500 lei/lună - rentă lunară pentru perioada 29 iunie 2012 - iunie 2013 astfel că operând principiul disponibilității părților sub aspectul laturii civile a cauzei, tribunalul urmează a-l obliga pe inculpat la plata acestor sume. Raportat la suferințele psihice cauzate părților civile O. I. (soția victimei), O. I. și O. D. A. (copiii victimei) urmare a decesului acesteia, instanța apreciază că acestor părți civile li se cuvine cu titlu de despăgubiri pentru daune morale suma de câte 20.000 lei.

Inculpatul va fi obligat și la plata către S. J. de A. M. a sumei de 652,33 lie - cheltuieli de asistență medicală cu dobânda legală aferentă calculată de la data rămânerii definitive a sentinței și până la plata integrală a debitului (acesta s-a constituit parte civilă cu suma menționată -

f.21 dosar tribunal).

In baza art. 193 C.pr.pen., inculpatul va achita părții civile O. I. suma de 2.500 lei - cheltuieli judiciare reprezentând onorariul de avocat.

În temeiul art. 191 alin.1 C.pr.pen., inculpatul va plăti statului suma de

1.150 lei cu același titlu din care suma de 1.000 lei reprezintă cheltuielile de urmărire penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de inculpatul R. I. privind schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art. 183 C.pen. în cea prev.de art. 183 C.pen. cu aplic.art. 73 lit.b C.pen.

Condamnă pe inculpatul R. I. , fiul lui I. și M., născut la 26 martie 1973 în Sighetu Marmației, căsătorit, are un copil minor, studii are 8 clase, CNP 1., dom.în comuna Strîmtura, nr. 598 A, jud.M. la:

- 4 ani închisoare pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art. 183 C.pen. cu aplic.art. 3201C.pr.pen.

Cu consecințele prev.de art. 71, 64 lit.a teza a II-a și b C.pen.

În baza art. 88 C.pen., deduce din pedeapsă perioada reținerii de 24 de ore (30 iunie 2012 - 1 iulie 2012).

Obligă pe inculpatul R. I. să plătească părții civile O. I., dom.în comuna Strîmtura, nr. 519, jud.M. suma de 15.000 lei - desp.pentru daune materiale și suma de 20.000 lei - desp.pentru daune morale. Obligă pe inculpat să achite părții civile O. I., cu același domiciliu, suma de 20.000 lei - desp.pentru daune morale și părții civile O. D. A., cu același dom., sumele de 20.000 lei - desp.pentru daune morale și de 500 lei/lună - rentă lunară începând cu data de 29 iunie 2012 și până la finalizarea studiilor (iunie 2013).

Obligă pe inculpat să plătească S. ui J. de A. M. suma de 652,33 lei - chelt.de asistență medicală cu dobânda legală calculată de la data rămânerii def.a sentinței până la plata integrală a debitului.

În temeiul art. 193 C.pr.pen., obligă pe inculpat să plătească părții civile

O. I. suma de 2.500 lei - chelt.judiciare.

În baza art. 191 alin.1 C.pr.pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.150 lei - chelt.judiciare.

Cu apel în 10 zile de la pronunțare pentru inculpat și părțile civile O. I.

, O. I. și O. D-tru A. prezent la pronunțare și de la comunicare pentru celelalte părți.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

B. C. B. E.

Red. B.C./T.red. B.E.

2 ex./_

Tribunalul Maramureș cod operator 2618 Dos.nr._ Minută

S.P. nr. 62/_

Hotărăște

Președinte

Tribunalul Maramureș cod operator 2618 Dos.nr._ COPIE - Minută

Președinte s.s.indesc.

pt.conf.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 62/25. Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte