Sentința penală nr. 51/2013. Contestatie la executarea pedepsei

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA PENALĂ NR. 51

Ședința publică din 19 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. T.

GREFIER: M. S.

S-a luat spre examinare cauza penală privind pe contestatorul-condamnat O. J.

T. , având ca obiect contestație la executare (art. 461 C.p.p.).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru contestatorul- condamnat apărătorul desemnat din oficiu, av. Driha D., cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind condamnatul O. J. T., aflat în stare de detenție.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de procuror D. CRĂCIUNESCU.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată faptul că, prin reprezentantul escortei, contestatorul-condamnat O. J. T. a comunicat la dosar un script prin care își precizează poziția procesuală, în sensul că dorește să-și retragă contestația la executare.

Față de această împrejurare, instanța acordă cuvântul reprezentantei Parchetului și apărătorului condamnatului.

Apărătorul condamnatului solicită instanței să ia act de retragerea contestației la executare și să dispună în sensul acordării onorariului avocațial din FMJLC și depune la dosar referat în acest sens.

Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței să ia act de poziția procesuală a condamnatului și să oblige pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

T R I B U N A L U L

Reține că prin cererea înregistrată sub dosar nr._, condamnatul O. J. T.

, deținut în Penitenciarul Gherla, a contestat executarea pedepsei de 21 ani și 6 luni închisoare cu motivarea că prevederile art. 3201C.pr.pen. îi sunt aplicabile și lui deoarece a recunoscut în totalitate comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat.

În urma verificărilor efectuate instanța a constatat că petentul se află în executarea pedepsei de 21 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prin sentința penală nr. 220/2009 a Tribunalului Harghita și că la data formulării cererii era încarcerat în Penitenciarul Gherla.

Pentru termenul de judecată din data de_ petentul a depus la dosar prin intermediul administrației locului de deținere un memoriu prin care își retrage cererea formulată, motiv pentru care, având în vedere dispozițiile Deciziei nr. XXXIV/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța va lua act de retragerea cererii cu obligarea

petentului la plata în favoarea statului a cheltuielilor judiciare ce includ și onorariul apărătorului din oficiu. Este de menționat și împrejurarea că în memoriul ulterior petentul susține că nu a formulat cererea inițială, însă scrisul din cele două înscrisuri este același, semnătura fiind diferită, lucru care înseamnă că ambele cereri au fost redactate de aceeași persoană însă semnate de persoane diferite, neexistând nici certitudinea că nu petentul a formulat cererea inițială și nici cea că el a formulat-o. De aceea se va lua act de retragerea cererii cu obligarea petentului doar la plata onorariului avocațial și nu de faptul că nu petentul O. J. T. a formulat cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Ia act de retragerea de către petentul O. J. T. , fiul lui J. și C., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Gherla, a contestației la executarea pedepsei de 21 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 220/2009 a Tribunalului Harghita.

În baza art. 189 din Codul de procedură penală stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av. Driha D. T. ) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă petentul să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi_ .

PREȘEDINTE GREFIER

S. T. M. S.

Red. S.T./_ /3 ex.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 51/2013. Contestatie la executarea pedepsei