Decizia penală nr. 127/2013. Contestatie la executarea pedepsei

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR.127/R/2013

Ședința publică din 3 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. T.

Judecător: A. Ț. Judecător: M. L. Grefier: L. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către condamnatul M. A. împotriva sentinței penale nr.39 din_ a Judecătoriei D., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul M.

A., aflat în stare de arest, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, av. Ionaș M., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. Crăciunescu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, la întrebarea instanței, condamnatul declară că își menține recursul declarat în cauză și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în recurs.

Apărătorul condamnatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate, cu consecința admiterii contestației la executare, chiar dacă din punct de vedere juridic nu se încadrează în dispozițiile art.461 Cod procedură penală, există totuși motive de admitere a cererii. Totodată solicită acordarea onorariului avocațial din F.M.J.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii Judecătoriei Gherla ca fiind legală și temeinică, întrucât în mod corect a apreciat că, cererea condamnatului nu se încadrează nici unul din cazurile expres și limitativ prev. de art.461 Cod procedură penală; cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în procedura recursului.

Condamnatul M. A., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului cu consecința admiterii contestației la executare, având în vedere că pedeapsa aplicată este mult prea mare.

T R I B U N A L U L

Prin sentința penală nr.39 din_ a Judecătoriei D., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea petentului - condamnat M. A. fiul lui A. și M., născ. la_ CNP.1. deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva executării pedepsei de 7 ani închisoare, stabilită prin decizia penală nr.785/R/2012 a Curții de Apel Cluj.

A fost obligat petentul la 250 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei pentru apărător din oficiu av. L. n A. .

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele :

Prin cererea formulată de petentul - condamnat M. A. se contestă executarea pedepsei de 7 ani închisoare, stabilită prin decizia penală nr.785/R/2012 a Curții de Apel Cluj, cu motivarea că pedeapsa aplicată este mult prea mare, iar martorii ce au fost audiați la proces au făcut declarații nesincere.

Având în vedere că motivele invocate de petentul condamnat M. A. nu se încadrează în nici unul din cazurile expres și limitativ prev.de art.461 Cod proc. penală, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de condamnat. În temeiul art.192 al.2 Cod proc. penală a obligat petentul la 250 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei pentru apărător din oficiu av. L. n

A. .

Împotriva acestei sentințe penale a formulat recurs, în termenul legal, condamnatul M. A., care a reiterat motivele învederate primei instanțe, în sensul că pedeapsa aplicată, pe care o execută în prezent, este mult prea mare în raport cu fapta comisă.

Analizând recursul formulat de condamnat, în raport cu dispozițiile legale în materie, cu actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că este nefondat.

Aceasta deoarece, este evident că motivele de netemeinicie a deciziei penale nr.785/R/2012 a Curții de Apel Cluj, invocate de contestator în sprijinul cererii sale, nu se încadrează în niciunul din cazurile prev. de art.461 lit.a-d C.pr.pen., deoarece nu se invocă vreun incident legat de punerea în executarea a acestei hotărâri, ci se solicită a se lua în discuție o problemă de fond, rezolvată cu autoritate de lucru judecat - cuantumul pedepsei aplicate pentru infracțiunea de tâlhărie comisă - ceea ce inadmisibil pe această cale a contestației la executare.

Față de cele menționate mai sus și neconstatând motive de nelegalitate, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. tribunalul urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de condamnatul M. A., împotriva sentinței penale nr.39/2013 a Judecătoriei D. .

Conform art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Ionaș M. ), care se va avansa din F.M.J.L.C.

Potrivit art.192 alin.2 C.pr.pen. condamnatul va fi obligat la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul M. A. fiul lui A. și M. născ.la_ în loc. Rus, jud. Sălaj, CNP.1., deținut în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr.39/_ a Judecătoriei D. .

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Ionaș M. ), care se avansează din F.M.J.L.C.

Obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 aprilie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

JUDECĂTOR

S.

T. A.

Ț.

M. L.

GREFIER

L. B.

Red. M.L./C.B./2 ex. Jud. fond: R. S.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 127/2013. Contestatie la executarea pedepsei