Sentința penală nr. 69/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA PENALĂ NR. 69/F/2013
Ședința publică din data de_ Tribunalul format din: PREȘEDINTE: G. A., judecător
GREFIER: R. M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud reprezentat prin procuror:
P. IONELIA
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe petentul M. D. C., având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Cauza s-a judecat în fond la data de 21 martie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin plângerea înregistrată sub nr._, petentul M. D. C. a solicitat desființarea Rezoluției din data de_ pronunțată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud în dosarul nr.479/II/2/2012, și în consecință trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale și trimiterii în judecată a făptuitorilor cercetați, cu motivarea că în fapt, în seara zilei de 28 aprilie 2012, în jurul orei 23,30, a apelat Serviciul de Urgență 112 pentru a reclama faptul că la o cabană din apropierea domiciliului său, un grup de tineri care au închiriat cabana respectivă ascultau muzică afară, în curtea cabanei, cu boxele date la maxim, producând o gravă perturbare a liniștii publice la acea oră târzie din noapte. Operatoarea de la 112 i-a făcut legătura cu ofițerul de serviciu de la IPJ B. -Năsăud, aflat la post în acel moment, care i-a preluat apelul, dar nu s-a întâmplat nimic.
În următoarea seară (29 aprilie 2012), faptele la respectiva cabană s-au repetat aidoma nopții precedente când, aceiași tineri au pornit muzica din nou, tot
i
după ora 22,00 și tot afară în curtea cabanei, tulburând liniștea publică și somnul celor aflați în zonă. În jurul orei 23,00 a sunat din nou la 112 să ceară ajutorul și intervenția poliției. De data aceasta, ofițerul de serviciu l-a asigurat de tot sprijinul și i-a comunicat că va trimite imediat un echipaj în zonă să restabilească liniștea publică.
În jurul orei 23,40, a remarcat că muzica coboară în intensitate și a crezut că poate a ajuns poliția la locul reclamat și că în sfârșit se va rezolva cazul. După aproximativ 10 minute, după ce muzica a coborât în intensitate, a primit un apel pe telefonul mobil de la agentul B. A., care i-a solicitat să iasă afară din casă, să stea de vorbă cu ei. Odată ieșit afară, cei doi agenți de la Poliția Prundu
au început să polemizeze cu el, încercând să-l convingă de faptul că, de fapt, nu avea cum să fie deranjat, că muzica nu se aude din casă, că nu are de ce să se plângă, că este în vârful muntelui, că au mai dat și la alții amenzi pe aceeași temă și tot degeaba, pentru că au fost contestate și anulate în instanță, iar în final, pe un ton iritat i-au spus "haide dom";le că n-avem timp de discuții, că mai avem și altceva de făcut"; etc…
În continuare, cei doi agenți i-au solicitat CNP-ul, sub pretextul că a sunat la 112 și trebuie să-l noteze în raportul lor, după care au plecat, continuând să susțină că nu e vorba de nicio gălăgie, că i-a deranjat degeaba, și că nu au timp de pierdut cu el, având alt caz mai urgent în comuna Livezile. La nici 2-3 minute după ce au plecat, a sesizat că din nou muzica a fost dată la maxim (probabil că le-au cerut tinerilor să dea muzica un pic mai încet până termină treaba cu el).
În acel moment a sunat pe numărul de mobil de pe care a fost apelat (numărul personal al agentului B. A. ) și l-a întrebat dacă nici acum nu aude nimic, estimând că în acel moment mașina agenților ar fi trebuind să treacă prin dreptul cabanei respective. Cum muzica se auzea tare în ambele telefoane, acesta a recunoscut că o aude, dar că de fapt nu e acolo unde a reclamat el. Bineînțeles că muzica a continuat toată noaptea până dimineața, ceea ce denotă că cei doi agenți nici nu s-au sinchisit să oprească la acea cabană, darămite să impună respectarea legii.
Spre surprinderea sa, după câteva zile, a observat lipit pe poarta domiciliului, un proces-verbal de contravenție, întocmit pe numele său, prin care era amendat pentru apel nefondat la 112, în care chipurile ar fi reclamat existența unui așa zis "foc de tabără";(!!) în Colibița, foc de tabără care nu s-a confirmat pe teren.
Ca urmare a celor descrise mai sus, a atacat acel proces-verbal și a reclamat cei doi agenți de poliție pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, infracțiune comisă în legătură cu modul în care au intervenit pentru stoparea tulburării ordinii publice reclamate și constatată de aceștia la fața locului, și fals intelectual, infracțiune comisă în legătură cu cele menționate în procesul-verbal încheiat, cum că ar fi reclamat aprinderea unui foc, în condițiile în care a reclamat tulburarea liniștii publice.
În urma probatoriului administrat în fața instanței în dosarul nr._, procesul-verbal încheiat a fost anulat ca fiind netemeinic și nelegal, instanța constatând că a reclamat o tulburare a liniștii publice pe care cei doi agenți au constatat-o efectiv, fără însă a lua măsurile de rigoare.
De asemenea, arată că acest proces-verbal este unul fals, deoarece cuprinde o stare de fapt falsă, cele descrise nefiind conforme cu realitatea și cu cele reclamate. Așa cum a constatat și instanța în cadrul judecării plângerii contravenționale, a reclamat o anumită stare de fapt (tulburarea liniștii publice), dar agenții au inserat în procesul-verbal faptul că ar fi reclamat o altă stare de fapt (foc de tabără), care nu s-ar fi confirmat. Aceste aspecte au rezultat din următoarele probe: copia registrului de reclamații a ofițerului de serviciu, copia implementării apelului 112 în sistemul informatic 112 de către operator, înregistrarea audio a apelului 112 efectuat, cuprinzând discuția pe care a avut-o cu operatorul la data respectivă, din care rezultă fără echivoc aspectul că a reclamat tulburarea liniștii publice prin gălăgie și nu foc de tabără. Toate aceste probe se află atașate la dosarul nr._ care este atașat prezentului dosar, și solicită administrarea acestora.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin Rezoluția procurorului din data de_, pronunțată în dosarul nr.548/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud, s-a dispus, în temeiul art.288 alin.6 raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de O. M. și B. A., pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal și fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal, constatându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor fapte.
S-a reținut că susnumiții lucrează în calitate de agenți de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B. -Năsăud, și fac parte din structurile poliției judiciare, și că M. D. C. a solicitat cercetarea penală a celor doi agenți de poliție sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal și fals intelectual, prev. de art. 289 Cod penal, arătând că în seara zilei de_, în jurul orelor 23,30, a reclamat faptul că în loc. Colibița, la o casă de vacanță situată la intersecția DJ 173/A cu Drumul Blajului, la o cabană aflată în apropierea casei sale, niște tineri fac gălăgie mare, ascultă muzică în curtea cabanei, cu boxele date la maxim, producând o gravă perturbare a liniștii publice la acea oră târzie din noapte. Ca urmare a reclamației făcute prin Serviciul 112, la fața locului s-au deplasat cei doi agenți de poliție, și în loc să ia măsuri contra acelor tineri și să restabilească liniștea, l-au sancționat pe el, reproșându-i că fapta reclamată nu se confirmă, și că a sesizat în mod abuziv organele de poliție prin Serviciul de
urgență 112, aplicându-i o amendă în sumă de 350 lei.
Din verificările efectuate s-a constatat că, într-adevăr, M. D. C. a sesizat organele de poliție la data respectivă, și că în urma acestei sesizări la fața
locului s-au deplasat agenții de poliție O. M., B. A. și Beșa S. . Cei trei agenți de poliție au precizat faptul că după ce au ajuns la fața locului nu au constatat să existe gălăgie, muzică dată tare, care să deranjeze ordinea și liniștea publică, că au stat de vorbă cu M. D. C., explicându-i și acestuia că reclamația făcută nu se confirmă. Datorită acestui fapt, M. D. C. a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 350 lei, pentru faptul că în mod abuziv a sesizat prin Serviciul 112 organele de poliție.
Agenții de poliție au arătat că sesizarea lui M. D. C. s-a referit la faptul că tinerii respectivi au făcut foc de tabără, în jurul căreia au început să danseze pe muzică dată tare, iar întrucât fapta nu s-a confirmat, foc de tabără nu exista și nici muzică, au încheiat acest proces-verbal care se referă și la acest foc de tabără.
M. D. C. a precizat faptul că nu a reclamat existența vreunui foc de tabără, ci doar muzică dată tare și gălăgie, iar procesul-verbal încheiat este fals, întrucât se referă la existenței focului de tabără, fapt pe care nu l-a reclamat, și pentru care a fost sancționat.
Din declarația martorului Tănase A. rezultă că la data de 29/_, a intrat în serviciu la orele 08,00, programul fiind de 24 de ore, el lucrând în calitate de operator în cadrul Serviciului de urgență 112, iar în jurul orelor 23.30
- 23.40, a discutat telefonic cu M. D. C., care a reclamat faptul că la Colibița, în apropierea cabanei sale, la o cabană vecină, este foc de tabără și gălăgie mare, solicitând să se ia măsuri pentru restabilirea liniștii publice. Deci martorul precizează că s-a reclamat foc de tabără.
S-a solicitat STS - Direcția pentru Apel Unic de Urgență înregistrarea convorbirii telefonice de la data și ora reclamate. În urma audierii convorbirii stocate pe CD-ul trimis, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat cu această ocazie, M. D. C. a reclamat următoarele: "vă sun din Colibita, de la nr. 229/A, mă numesc M., locuiesc aici, aceeași problemă, același grup, foc de tabără în fața cabanei, muzică la 12 noaptea în boxe în fața cabanei, urlă toată Colibița, lacul are luciu de apă, se transmite unda sonoră, un ecou în toată așezarea";.
Procurorul de caz a concluzionat că rezultă fără putință de tăgadă că agenții de poliție nu și-au încălcat atribuțiile de serviciu, iar fapta reținută în procesul-verbal de contravenție corespunde realității, actul în sine, respectiv procesul-verbal, nefiind fals, urmând deci ca față de agenții de poliție să se dispună neînceperea urmăririi penale pentru faptele reclamate.
S-a mai reținut că prin aceeași plângere, M. D. C. a arătat și faptul că în noaptea precedentă, respectiv la data de_, la aceeași oră, a reclamat aceeași faptă prin serviciul 112, respectiv că este gălăgie și muzică tare, iar operatorul de la 112, ofițerul de serviciu aflat în post i-a răspuns că tinerii au voie să asculte muzică în aer liber chiar și la acea oră, întrucât sunt într-o stațiune turistică. A arătat că este nemulțumit de acest răspuns și solicită identificarea
operatorului și atragerea atenției sale să se informeze și să cunoască legile, dar nu a reclamat vreo faptă penală față de acest operator.
Din verificările efectuate s-a constatat că operator de serviciu a fost agentul Gălușcă Ieronim M., că în timp ce discuta cu apelantul, acesta i-a spus că muzica s-a oprit și că nu mai este nevoie de intervenția unui echipaj de poliție și totodată că apelantul a fost îndrumat să depună o reclamație scrisă. S-a apreciat că în această situație nu se poate pune problema existenței vreunei fapte penale, iar plângerea penală a lui M. D. C. nu se referă și la această persoană.
Prin Rezoluția din data de_ a prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud, dată în dosarul nr.479/II/2/2012, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de M. D. C. împotriva rezoluției emisă de procuror în dosarul nr. 548/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud, reținându-se că prin Rezoluția emisă la data de 23 iulie 2012 dată în dosarul nr. 548/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B.
-Năsăud, s-a dispus, în temeiul art. 288 alin.6 raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de O. M. și B. A.
, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal și fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal, constatându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor fapte, și că împotriva Rezoluției a formulat plângere la procurorul ierarhic superior petentul M. D.
, solicitând trimiterea în judecată a celor doi făptuitori, pentru infracțiunile sub aspectul cărora au fost cercetați, în motivare fiind reiterată în esență starea de fapt prezentată în cuprinsul sesizării adresate parchetului la data de 11 mai 2012, când a solicitat tragerea la răspundere penală a celor doi făptuitori, arătând că aceștia, în calitate de agenți de poliție la Secția 2 Prundu B., jud. B. - Năsăud, în seara de 29 aprilie 2012, nu și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, neluând măsurile necesare pentru restabilirea liniștii publice, urmare a unui apel telefonic al persoanei vătămate la serviciul de urgență 112.
Prin respectivul apel, M. D. C. a reclamat faptul că un grup de tineri, care se aflau la o cabană din apropierea locuinței lui, ascultau muzică cu sonorul dat la maxim, producând astfel o gravă perturbare a liniștii publice în zonă. Sosiți la fața locului, cei doi agenți de poliție nu au luat nicio măsură pentru restabilirea liniștii, ba mai mult, după câteva zile, persoana vătămată a primit la domiciliu un proces-verbal prin care i se aplicase o amendă contravențională pentru "apel nefondat la 112"; și în care s-a consemnat în mod nereal că petentul ar fi reclamat existența unui foc de tabără, în condițiile în care, în realitate, obiectul reclamației fusese zgomotul produs de muzica ascultată la maxim. Față de aceste motive, petentul consideră că a fost amendat în mod nejustificat, abuziv, pentru o faptă pe care nu a comis-o, iar procesul-verbal prin care i s-a aplicat amenda cuprinde mențiuni nereale, impunându-se astfel tragerea la răspundere penală a celor doi făptuitori.
Analizând actele premergătoare efectuate în cauză, procurorul ierarhic superior a constatat că pe baza acestora, procurorul de caz a stabilit starea de fapt corectă, printr-o interpretare judicioasă a mijloacelor de probă aflate la dosar. Din verificările efectuate, a rezultat că, urmare a apelului telefonic al persoanei vătămate, făptuitorii au fost însoțiți la fața locului, în seara respectivă, de un alt agent de poliție, numitul Beșa S. .
Toți cei trei agenți de poliție au declarat că în seara de 29 spre 30 aprilie 2012, fiind de serviciu, au fost anunțați de către operatorul din cadrul Serviciului de urgență 112, că persoana vătămată a reclamat faptul că, la o cabană din apropierea locuinței sale din localitatea Colibița, un grup de tineri gălăgioși au făcut foc de tabără și ascultă muzică având sonorul la maxim, conturbând astfel liniștea în zonă. Deplasându-se la fața locului, agenții de poliție nu au depistat focul de tabără la care făcuse referire persoana vătămată. Au efectuat apoi o pândă în apropierea cabanei la care persoana vătămată afirmase că se afla grupul de tineri (situată la aproximativ 1.500 - 2.000 m de locuința petentului) constatând însă că de la niciuna din casele de vacanță din zonă nu se auzea muzică sau alte zgomote puternice care să conturbe liniștea în zonă. Au mers apoi la domiciliul lui M. D. C., pe care l-au chemat în fața locuinței, și i s- au adus la cunoștință că aspectele sesizate nu se confirmă și că va fi sancționat contravențional pentru alarmarea în mod nejustificat a organelor de poliție, solicitându-i totodată actul de identitate.
Aspectele sesizate de cei trei agenți de poliție au fost consemnate în fișa de eveniment nr. 1856/_ (fila 37) și în procesul-verbal seria C.P. nr. 0003237/_ (fila 6), prin care persoanei vătămate i s-a aplicat o amendă contravențională în sumă de 350 lei, pentru fapta prevăzută de art. 4 lit. a din Legea nr. 61/1991 republicată.
Deși în procesul-verbal s-au făcut mențiuni doar în legătură cu focul de tabără reclamat nejustificat de persoana vătămată, fără a se mai aminti de sesizarea în legătură cu zgomotul produs de muzică, această situație nu poate fi asimilată elementului material al laturii obiective a infracțiunii de fals intelectual, deoarece în cuprinsul actului nu au fost atestate acte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Pe de altă parte, omisiunea făptuitorilor de a insera în cuprinsul procesului-verbal toate aspectele în legătură cu sesizarea, nu este de natură să producă consecințe juridice sau alte urmări asupra valabilității actului încheiat.
Atât din declarația martorului Tănase A. - operatorul de la serviciul
112 - cât și din audierea convorbirii telefonice corespunzătoare apelului persoanei vătămate, rezultă că aceasta a reclamat atât existența unui foc de tabără în fața cabanei, cât și a zgomotului produs de muzica dată prea tare.
Probele administrate în cauză nu relevă neîndeplinirea de către făptuitori a vreunui act sau îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor pe care agenții de poliție le aveau în legătură cu normala desfășurare a raporturilor de serviciu în care erau implicați.
Afirmațiile persoanei vătămate, în sensul că, deși agenții de poliție au auzit muzica dată prea tare, dar nu au luat nicio măsură, neintervenind în nici un fel pentru restabilirea ordinii și liniștii publice, nu sunt susținute prin mijloacele de probă aflate la dosar, considerate utile soluționării cauzei. Nu s-a putut dovedi că, în momentele în care făptuitorii s-au aflat la fața locului, situația existentă ar fi impus luarea de către aceștia a unor măsuri corespunzătoare atribuțiilor de serviciu pe care erau obligați să le îndeplinească.
În condițiile determinate, procurorul a constatat corect că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, lipsind latura obiectivă a acestor fapte, fiind astfel incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 lit. d Cod procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că în cauză au fost depuse la dosar copia procesului-verbal seria CP nr.0003237, emis de I.P.J
B. -Năsăud, prin care petentul M. D. C. a fost sancționat contravențional, fotografii, dovada sesizării formulate de petent (cu motivul tulburarea liniștii publice), raportul întocmit de agentul Gălușcă Ieronim (prin care se arată că petentul a reclamat faptul că la o cabană din apropierea casei sale sunt niște tineri care au dat drumul la muzică tare, a discutat cu aceștia, cerându- le " să dea muzica mai încet";, după care a sunat la 112, în timpul apelului muzica oprindu-se, petentul apreciind în consecință că nu mai este necesară intervenția poliției), rapoartele agenților de poliție O. M. și B. A. (identice - în care aceștia arată că petentul a sesizat existența unui foc de tabără și a unui grup de tineri care tulbură liniștea și ordinea publică prin strigăte, aspecte neconfirmate), fișa intervenției la eveniment, procesul-verbal întocmit la data de_ de către agenții respectivi (în care se arată că petentul a reclamat faptul că pe luciul apei lacului Colibița se aud voci și muzică, aspecte neconfirmate), raportul agentului de poliție Beșa S. (care arată de asemenea că aspectele sesizate nu au fost confirmate, într-un raport identic cu cele ale intimaților), declarația petentului, declarația martorului Tănase A. (agent de poliție, care cuprinde aspecte legate de sesizarea petentului și de faptul că din informațiile provenite de la făptuitori, elementele sesizate nu au fost confirmate), procesele- verbale încheiate la data de_, de către procurorul de caz, cu ocazia audierii și transcrierii convorbirilor telefonice din data de_, respectiv_, dintre petent și operatorul de serviciu, stocată pe cd-ul nr.4305.
Față de existența doar a acestor documente la dosarul de cercetare penală, s-a apreciat că în cauză nu au fost efectuate cercetări suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, dat fiind faptul că nu au fost administrate probe care să ateste sau nu cu certitudine existența aspectelor sesizate de petent, rapoartele organelor de poliție nefiind edificatoare, atâta vreme cât sunt reprezentate de variantele intimaților, sau vizează aspecte relatate de către părți.
Trebuie menționat, legat de sesizarea formulată de petent, faptul că din actele și lucrările dosarului se desprinde cu claritate concluzia că acesta nu s-a
rezumat la o reclamație privind existența unui foc de tabără, motivul determinant al acesteia fiind existența gălăgiei produse de un grup de tineri, de natură să deranjeze odihna celor aflați în jur, la care petentul a adăugat, ca o completare a descrierii conduitei tinerilor respectivi, existența unui foc de tabără (aspecte relevate de transcrierea înregistrărilor aflate la dosar), în consecință menționarea focului de tabără neputând fi privită ca element autonom al sesizării.
În ceea ce privește actele și lucrările dosarului analizat, s-a constatat că nu au fost audiați intimații O. M. și B. A., și nu fost audiat martorul semnatar al procesului-verbal de contravenție prin care petentul M. D. C. a fost sancționat contravențional, numitul Neuc D. (în ceea ce privește acest document, în cursul instrumentării plângerii formulate de petent împotriva soluției procurorului, a fost atașat dosarului cauzei dosarul civil nr._, în care s-a pronunțat Sentința civilă nr.11051/2012 a Judecătoriei B., prin care a fost admisă plângerea contravențională formulată de petent, și s-a dispus anularea procesului-verbal de constatare a contravenției seria CP nr.0003237/_
, și în cadrul căruia a fost audiat un martor și a fost ascultat de către judecător o înregistrare tip cd, încheindu-se procesul-verbal de ascultare aferent).
Pentru aceste considerente, în baza art.278/1 alin.8 lit.b Cod procedură penală, va fi admisă plângerea formulată de petentul M. D. C. împotriva Rezoluției procurorului din data de_, dată în dosarul nr.548/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud, menținută prin Rezoluția din data de_, dată în dosarul nr. 479/II/2/2012, privind pe intimații O. M. și B. A., ce vor fi desființate, și va fi trimisă cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
Cu ocazia reinstrumentării cauzei, vor fi audiați intimații O. M. și B.
A., va fi audiat martorul semnatar al procesului-verbal de contravenție încheiat în sarcina petentului, alte persoane care au luat cunoștință în vreo modalitate despre evenimentele derulate ce constituie obiectul prezentului dosar (localnici, persoane aflate în trecere prin zonă, etc., fiind posibilă obținerea de informații chiar în privința identității tinerilor despre care petentul a afirmat că au făcut gălăgie și foc de tabără, și chiar audierea acestora), va fi verificată prin orice mijloace de probă și susținerea petentului (consemnată și în raportul cu rezultatul verificărilor aspectelor semnalate în petiția înregistrată sub nr.3749/39/1/_, întocmit de organele de poliție-f.17 dosar nr.548/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud, potrivit căreia în momentul în care petentul l-a sunat pe agentul B. A., muzica se auzea tare în ambele lor telefoane, iar agentul a recunoscut că se aude, afirmând însă că provine dintr- o altă locație), va fi analizat și dosarul civil nr._, în care s-a pronunțat Sentința civilă nr.11051/2012 a Judecătoriei B., cu luarea în considerare a procesului-verbal de ascultare a cd-ului întocmit de judecătorul cauzei respective, și vor fi administrate orice probe ce vor fi apreciate ca fiind necesare pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
Conform art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite plângerea formulată de petentul M. D. C. împotriva Rezoluției procurorului din data de_, dată în dosarul nr. 548/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud, menținută prin Rezoluția din data de_, dată în dosarul nr. 479/II/2/2012, privind pe intimații O. M. și B. A. , pe care le desființează și trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. R. M.
Red/dact G.A/R.M _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
COPIA DISPOZITIVULUI SENTINȚEI PENALE Nr. 69/F/2013
Admite plângerea formulată de petentul M. D. C. împotriva Rezoluției procurorului din data de_, dată în dosarul nr. 548/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud, menținută prin Rezoluția din
data de_, dată în dosarul nr. 479/II/2/2012, privind pe intimații O. M. și B. A. , pe care le desființează și trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. R. M.
← Sentința penală nr. 260/2013. Plângerea împotriva... | Sentința penală nr. 448/2013. Plângerea împotriva... → |
---|