Sentința penală nr. 69/2013. Omor calificat
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA PENALĂ Nr. 69/D/2013
Ședința publică din 07 Martie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE R. M.
Grefier D. -P. O.
Pe rol fiind judecarea acțiunii penale privind pe inculpatul C. SIMON trimis în judecată prin rechizitorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj nr. 1293/P/2012 pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 174 și art. 175 alin. 1 lit. a, e și i C.pen.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin PROCUROR:
D. MĂCIUCĂ PROD. .
Procedura este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și poziția procesuală a părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin rechizitoriul cu nr. 1293/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de_, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C. S., pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art.20 C.pen. rap. la art.174 C.pern., art.175 al.1 lit.a, c și i C.pen.
Prin actul de sesizare al instanței de judecată s-a reținut în esență că în cursul nopții de 25/26 septembrie 2012, în baza hotărârii luate anterior de a suprima viața părții vătămate C. L. D., soția sa, inculpatul C. S. i-a aplicat acesteia, în timp ce se întorcea de la locul de muncă, mai multe lovituri de cuțit în zona cervicală anterioară, cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 12 - 15 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul audiat atât în faza de urmărire penală cât și a cercetării judecătorești nu a recunoscut învinuirea adusă.
Analizând actele de la dosarul cauzei, instanța reține următoarele :
Inculpatul C. S. este căsătorit cu partea vătămată C. L. D. din anul 2004 și au împreună doi copii minori.
După stabilirea celor doi soți la imobilul din localitatea C., nr.38, relațiile dintre aceștia s-au deteriorat constant din cauza comportamentului
agresiv al inculpatului și al consumului excesiv de alcool de către acesta precum și din existenței unei bănuieli cu privire la o relație extraconjugală a părții vătămate.
În acest context, la începutul lunii septembrie 2012 partea vătămată C.
L. D. împreună cu cei doi copii minori a părăsit domiciliul conjugal, stabilindu-și reședința în imobilul din loc. C. nr. 212 jud.Cluj.
După părăsirea domiciliului conjugal de către partea vătămată, inculpatul
C. S. a contactat-o deseori pe partea vătămată căreia i-a adresat cuvinte necuviincioase (f.51 d.u.p.) ori i-a cerut să reia conviețuirea. De asemenea, după separarea în fapt a celor doi, în contextul în care partea vătămată a refuzat să reia conviețuirea, inculpatul a susținut față de mai multe persoane din localitate - martorii P. Ana C., P. A. C., S. Ș. I. - că o va omorî pe soția sa după care se va sinucide.
La data de_, în jurul amiezii, înainte de a se deplasa spre locul de muncă, partea vătămată C. L. D. s-a întâlnit în centrul localității C. cu inculpatul care i-a cerut din nou să se împace, aspect refuzat de către aceasta, care totodată i-a comunicat că va intenta acțiunea de divorț.
După discuția purtată cu inculpatul C. S., partea vătămată s-a deplasat la locul de muncă unde a rămas până în jurul orelor 23,oo. La întoarcerea de la locul de muncă, după ce a ajuns pe raza localității C., partea vătămată a parcurs o scurtă distanță de drum alături de martora S. M. A. (f.79) după care s-au despărțit, fiecare luându-o spre locuința proprie pe străzi diferite.
Când partea vătămată a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 75, partea vătămată C. L. D. a fost atacată din spate de către inculpatul C. S. care a prins-o cu o mână de gât iar cu cealaltă i-a aplicat mai multe lovituri în zona cervicală, cu un obiect înțepător. Partea vătămată a susținut că inculpatul a încetat agresiunea asupra sa doar la momentul în care s-au observat farurile unei mașini ce se apropia, când inculpatul a părăsit în grabă locul faptei.
Partea vătămată C. L. a cerut ajutorul martorului K. Z. ce locuia la nr.75 iar ulterior și a martorului S. B. care a și solicitat salvarea, prin serviciul 112, la fața locului.
Partea vătămată C. L. D. a fost internată în spital în perioada
26.09. -_ iar din concluziile Raportului de constatarea medico-legală nr.6750/II/a/155 din_ a I.M.L. Cluj-Napoca rezultă că aceasta a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu un corp înțepător tăietor (posibil cuțit) și că au necesitat pentru vindecare un număr de 12 - 15 zile îngrijiri medicale precum și că leziunile datează din_ și nu au pus în primejdie viața victimei.
După incidentul din seara de 25/_, inculpatul C. S. nu a fost inițial de găsit, fiind dispărut de la domiciliu (f.52, 53, 54, 55, 56, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71). Ulterior, la data de_ inculpatul C. S. a fost găsit la imobilul din loc.C., nr.38, închis pe interior, în stare de semiconștiență, prezentând o plagă penetrantă în regiunea cervicală anterioară.
În aceste condiții, inculpatul C. S. a fost prezentat S. ui Clinic Județean de urgență Cluj, Secția ORL, fiind internat în perioada 27.09 - 0_ cu diagnosticul "insuficiență respiratorie acută, plagă tăiată laringe, tentativă de suicid";. Din concluziile Raportului de expertiză medico-legală nr.6777/II/a/156
din_ a IML Cluj-Napoca rezultă că inculpatul a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp înțepător-tăietor (posibil cuțit) și că au necesitat pentru vindecare un număr de 25 - 30 zile îngrijiri medicale precum și că leziunile datează din_ și că leziunile sunt situate într-o zonă/regiune accesibilă autoproducerii (f.78 d.u.p.).
În drept, fapta inculpatului C. S., care la data de_, în baza unei rezoluții infracționale luate anterior, a aplicat părții vătămate C. L. D., soția sa, mai multe lovituri cu un corp tăietor înțepător în zona cervicală, în timp ce aceasta se afla pe raza localității C., jud. Cluj, provocându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 12 - 15 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art.20 C.pen. rap. la art.174 C.pen., art.1875 al.1 lit.a, c și i C.pen.
Chiar dacă leziunile corporale cauzate părții vătămate nu au pus în primejdie viața părții vătămate, intenția inculpatului C. S. de comitere a infracțiunii sus indicate rezultă pe de o parte din declarațiile martorilor sus indicați, cărora acesta le-a comunicat intenția sa de a suprima viața victimei iar, pe de altă parte, din obiectul contondent folosit pentru cauzarea leziunilor traumatice - înțepător tăietor, posibil cuțit - precum și zona corpului vizată, cervicală anterioară, respectiv numărul și intensitatea leziunilor - fiind identificate pe corpul părții vătămate un număr de cinci cicatrici cervical anterior cu dimensiuni cuprinse între 0,5 - 3 cm.
Potrivit art.22 C.pen., este apărat de pedeapsă făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului. Dacă actele îndeplinite până la momentul desistării ori împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracțiune, se aplică pedeapsa pentru acea infracțiune.
Or, față de mijloacele de probă administrate în cauză, acestea dispoziții legale nu sunt aplicabile iar cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de apărătorul din oficiu al inculpatului, conf. art.334 C.p.p., întemeiată pe acestea, este nefondată.
Astfel, cu privire la această cerere formulată este de reținut pe de o parte declarația părții vătămate C. L. D. care a arătat că inculpatul a încetat agresiunea asupra sa doar la momentul la care a văzut farurile unei mașini apropiindu-se. În plus, la acel moment, inculpatul nu a rămas la fața locului ci dimpotrivă, a fugit într-o direcție necunoscută, fiind depistat doar ulterior. De asemenea, la momentul depistării inculpatului, acesta prezenta leziuni corporale produse probabil prin autovătămare, planul inculpatului de a-și ucide soția și apoi de a se sinucide fiind oarecum pus în aplicare, fără ca acesta să aibă din fericire consecințele nefaste scontate. Or, în aceste condiții, coroborat și cu atitudinea procesuală de nerecunoaștere a faptei, instanța de judecată apreciază că în cauză nu poate fi vorba de desistare.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce se va aplica inculpatului C.
S., instanța de judecată va avea în vedere criteriile de individualizare prev. de art.72 C.pen. respectiv gradul foarte ridicat de pericol social al faptei comise, împrejurările comiterii acesteia - asupra soției cu care inculpatul are doi copii minori, pe stradă și după o prealabilă pregătire, contextul în care a fost comisă
fapta respectiv în condițiile preexistenței unei stări conflictuale acute dintre soți, pe fondul consumului de alcool și al unei bănuieli (nici confirmate nici infirmate de probatoriul administrat) de întreținere de către partea vătămată a unei relații extraconjugale. De asemenea, la individualizarea judiciară a pedepsei instanța de judecată va avea în vedere concluziile raportului de evaluare întocmit în cauză inculpatului, împrejurarea că acesta și-a autoprovocat vătămări chiar mai grave decât cele cauzate părții vătămate, cerea ce induce instanța de judecată ideea că evenimentele petrecute au fost resimțite de acesta ca o dramă personală, deși nerecunoscută explicit, precum și aspectul lipsei antecedentelor personale ale inculpatului. Această din urmă împrejurare instanța de judecată o va reține ca o circumstanță atenuantă în favoarea inculpatului, conf. art.74 lit.a C.pen.
Astfel, o pedeapsă de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii sus indicate, instanța de judecată apreciază ca fiind o pedeapsă în măsură să asigure scopurile pedepsei prev., de art.52 C.pen.
În temeiul art.71 C.pen. va interzice inculpatului pe perioada executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a C.pen.
În baza art. 175 al.1 Cod Penal, art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II- a, art.65 și art. 66 Cod Penal va interzice inculpatului pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice.
În temeiul art. 88 C.pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive începând cu data de 0_ și până la zi.
În temeiul art. 350 al. 1 C.pr.pen. va menține starea de arest preventiv a inculpatului, instanța de judecată apreciind că subzistă și în prezent temeiurile care au determinat dispunerea acestei măsuri preventive.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța reține că partea vătămată C.
L. D. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50.000 lei daune morale și 2000 lei daune materiale iar S. M. T. s-a constituit parte civilă cu suma de 1452,37 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții vătămate.
În ceea ce privește solicitarea părții civile C. L. D. de acordare a despăgubirilor materiale instanța de judecată constată că acesta nu a produs nici un mijloc de probă, conf. art. 1169 C.civ. prin care să ateste efectuarea unor astfel de cheltuieli astfel că nu vor fi acordate despăgubiri civile cu acest titlu.
În ceea ce privește daunele morale, având în vedere fapta efectiv comisă asupra părții vătămate, consecințele fizice și psihice ale faptei comise asupra părții vătămate, instanța de judecată apreciază că prejudiciul moral și fizic suferit de partea civilă impune plata unei sume de bani cu titlu de daune morale, în vederea recuperării prin echivalent a acestuia, Astfel, cu acest titlu, instanța de judecată apreciază că suma de 25.000 lei este în măsură să acopere prejudiciul suferit.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 14, art.346 al.2 C.pr.pen. rap. la art. 1349 al. 1 și 2 cod civil va admite acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. M. T. , cu sediul în loc. T., str. Andrei M., nr.12-16, jud. Cluj și obligă inculpatul C. S. la plata despăgubirilor civile în cuantum de 1452,37 lei plus dobânda legală, în favoarea acestei părți civile.
În temeiul art. 193 C.pr.pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 400 lei în favoarea părții civile C. L. D. cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art.191 al.1 C.pr.pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 1500 lei din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției, Baroului Cluj - d-lui av.Nuț Corneliu Tudor.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
În temeiul art.334 C.pr.pen. respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către apărătorul din oficiu al inculpatului.
În temeiul art. 20, art.174 al.1 Cod Penal, art. 175 lit. a, c și i C.pen., art.74 lit.a, art.76 lit.b C.pen. condamnă pe inculpatul C. S. , fiul lui I. și
A., născut la data de_ în loc. Luduș, jud. Mureș, cetățean român, doi copii minori, CNP 1., posesor al CI seria KX nr.4., domiciliat în loc.S., nr. 18, com. S., jud.Cluj și f.f.l. în loc. C., nr. 38, com. Mihai Viteazu, jud. Cluj, fără antecedente penale, la pedeapsa de:
-7 (șapte ) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat .
În temeiul art.71 C.pen. interzice inculpatului pe perioada executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a C.pen.
În baza art. 175 al.1 Cod Penal, art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a, art.65 și art. 66 Cod Penal interzice inculpatului pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice.
În temeiul art. 88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive începând cu data de 0_ și până la zi.
În temeiul art. 350 al. 1 C.pr.pen. menține starea de arest preventiv a inculpatului .
În temeiul art. 14, art.346 al.2 C.pr.pen. rap. la art. 1349 al. 1 și 2 Cod Civil admite în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă C. L.
D. domiciliată în loc. S., nr. 18, com. S., jud.Cluj și f.f.l. în loc.
, nr. 212, com. Mihai Viteazu, jud. Cluj și pe cale de consecință obligă inculpatul C. S. la plata despăgubirilor civile către partea civilă C. L.
, în sumă de 25.000 lei reprezentând daune morale.
În temeiul art. 14, art.346 al.2 C.pr.pen. rap. la art. 1349 al. 1 și 2 Cod Civil admite acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. M. T.
, cu sediul în loc. T., str.Andrei M., nr.12-16, jud. Cluj și obligă inculpatul C. S. la plata despăgubirilor civile în cuantum de 1452,37 lei plus dobânda legală, în favoarea acestei părți civile.
În temeiul art.7 al.1 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat.
În temeiul art. 193 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei în favoarea părții civile C. L. D. cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art.191 al.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 1500 lei din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției, Baroului Cluj- d-lui av.Nuț Corneliu Tudor.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi_ .
PREȘEDINTE GREFIER
R. M. D. -P. O.
Red.R.M./C.B.
4 ex./_
← Decizia penală nr. 154/2013. Omor calificat | Decizia penală nr. 5/2013. Omor calificat → |
---|