Sentința penală nr. 88/2013. Cerere de contopire a executarii pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA PENALĂ Nr. 88/F/2013
Ședința publică de la 27 Mai 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: L. M. V., Judecător GREFIER: C. M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentat prin: ȘIPOȘ D., procuror
Pe rol fiind soluționarea cererii de contopire a pedepselor formulată de petentul
M. T. T. A. .
La apelul nominal făcut în ședință se prezintă petentul M. T. A. asist. de av. Bertel Alexandra-L. din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care .
Petentul arată că își retrage cererea formulată pentru contopirea pedepselor.
Apărătorul petentului solicită a se lua act de retragerea cererii cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Reprezentanta parchetului solicită a se lua act de retragerea cererii cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Deliberând constată:
T R I B U N A L U L
Prin Sentința penală nr. 426 din 14 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, în baza art. 42 Cod procedură penală rap. la art. 449 alin.2 Cod procedură penală, s-a declinat competența materială de soluționare a cererii de contopire a pedepselor formulată de petentul M. T. A., fiul lui T. și U., născut la data de_, în mun. Târgu-Mureș,jud. Mureș, deținut în Penitenciarul Bistrița, în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.
S-a stabilit onorariu apărător desemnat din oficiu de 100 lei pentru avocat R.
A., ce se va achita din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub dosar nr._ a Judecătoriei Bistrița, petentul-condamnat M. T. A., deținut în Penitenciarul Bistrița a solicitat contopirea pedepselor de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin SP nr. 1379/2003 a Judecătoriei Bistrița, cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin SP nr. 1427/2010 a Judecătoriei Târgu Mureș.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Petentul condamnat M. T. A. se află în executarea pedepsei de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a Teza a II-a și lit. b Cod penal aplicată în urma admiterii cererii de contopire formulate prin SP nr. 109/F/2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Prin cererea introductivă formulată la Tribunalul Bistrița-Năsăud s-a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin SP nr. 1379/2003 a Judecătoriei Bistrița, SP nr. 1427/2010 a Judecătoriei Târgu Mureș, SP nr. 165/2011 a Tribunalului Mureș, SP nr. 160/2011 a Tribunalului Mureș.
Prin S.p. 109/F/2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, definitivă prin DP nr. 1469/R/_ a Curții de Apel C., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin SP nr. 1427/2010 a Judecătoriei Târgu Mureș, SP nr. 165/2011 a Tribunalului Mureș, SP nr. 160/2011 a Tribunalului Mureș, considerându-se că nu se impune și contopirea pedepselor aplicate prin SP nr. 1379/2003 a Judecătoriei Bistrița.
În prezenta cauză petentul condamnat a reiterat aceeași cerere solicitând instanței să contopească pedeapsa aplicată prin SP nr. 1379/2003 cu pedeapsa aplicată prin SP nr. 1427/2010 a Judecătoriei Târgu Mureș.
Dat fiind faptul că disp.art.449 alin. 2 C.pr.pen. prevăd că instanța competentă pentru soluționarea cererii de contopire a pedepselor, este instanța de executare a ultimei hotărâri ori instanța corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deținere, iar în prezent petentul execută o pedeapsă aplicată de Tribunalul Bistrița- Năsăud, hotărârea acestei instanțe fiind ultima hotărâre rămasă definitivă, în baza art.42 C.pr.pen., instanța de fond și-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.
In baza art. l92 Cod procedură penală, s-a stabilit onorariu avocat din oficiu de 100 lei pentru avocat R. A., ce se va achita din fondurile Ministerului Justiției.
Așa fiind cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud sub nr. _
.
La termenul de judecată din 27 mai 2013, în prezența avocatului desemnat din
oficiu, petentul-condamnat M. T. A. a declarat că își retrage cererea de contopire a pedepselor.
Având în vedere manifestarea de voință a condamnatului-petent, instanța va lua act de retragerea cererii de contopire a pedepselor formulată de acesta și va dispune obligarea celui în cauză la plata sumei de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu Bertel Alexandra L. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Ia act de retragere a cererii de contopire a pedepselor formulată de condamnatul- petent M. T. A., fiul lui T. și U., născut la data de 28 ianuarie 1968 în Târgu Mureș, jud. Mureș, domiciliat în Târgu Mureș, str. Salcâmilor nr. 2, jud. Mureș, CNP - 1., în prezent deținut în Penitenciarul Bistrița.
Obligă condamantul-petent să plătească în favoarea statului 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariul av. din oficiu Bertel Alexandra-L. .
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. M. V. C. M.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
COPIA DISPOZITIVULUI SENTINȚEI PENALA NR. 88/F/2013

Pentru conformitate cu originalul,
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
MINUTA SENTINȚEI PENALA NR. 88/F/2013
Ia act de retragere a cererii de contopire a pedepselor formulată de condamnatul- petent M. T. A., fiul lui T. și U., născut la data de 28 ianuarie 1968 în Târgu Mureș, jud. Mureș, domiciliat în Târgu Mureș, str. Salcâmilor nr. 2, jud. Mureș, CNP - 1., în prezent deținut în Penitenciarul Bistrița.
Obligă condamantul-petent să plătească în favoarea statului 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariul av. din oficiu Bertel Alexandra-L. .
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2013.
PREȘEDINTE,
L. M. V.
← Sentința penală nr. 65/2013. Cerere de contopire a executarii... | Decizia penală nr. 137/2013. Cerere de contopire a executarii... → |
---|