Sentința penală nr. 90/2013. Cerere de contopire a executarii pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA PENALĂ NR. 90/2013
Ședința publică din 19 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. T.
GREFIER: M. S.
S-a luat spre examinare cauza penală privind pe petentul-condamnat V. S. , având ca obiect cerere de contopire a executării pedepsei (art. 499 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul-condamnat V.
S., aflat în stare de detenție, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. Milchiș O. Stelian, cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind condamnatul.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de procuror D. CRĂCIUNESCU.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Petentul-condamnat V. S. arată că își menține cererea de contopire a executării pedepselor, fiind nemulțumit da faptul că Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală nu a contopit cele două pedepse la care a fost condamnat, respectiv pedeapsa de 6 ani și pedeapsa de 9 luni, acestea fiind de fapt adunate.
La întrebarea instanței, reprezentanta Ministerului Public și apărătorul din oficiu al condamnatului arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cerere de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în susținerea cererii de contopire a executării pedepsei.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii formulate și obligarea petentului la cheltuieli judiciare către stat, având în vedere că petentul a avut posibilitatea de a ataca respectiva hotărâre, dacă ar fi fost nemulțumit de modalitatea în care s-a efectuat contopirea.
Apărătorul din oficiu al condamnatului arată că este de acord cu reprezentanta Parchetului în ce privește calea de atac ce putea fi exercitată de către condamnat împotriva hotărârii, astfel că lasă soluția la aprecierea instanței. Totodată, solicită acordarea onorariului avocațial din FMJLC, sens în care depune la dosar referat.
Contestatorul-condamnat M. C., având ultimul cuvânt, solicită descontopirea pedepselor, întrucât instanțele române i-au recunoscut pedeapsa executată în străinătate, iar Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală a aplicat, cu ocazia contopirii pedepselor, cumulul aritmetic, iar nu cumulul juridic.
T R I B U N A L U L
Reține că prin cererea înregistrată sub dosar nr._ petentul condamnat V.
S. a solicitat contopirea a două pedepse aplicate pentru infracțiuni comise pe teritoriul Italiei prin sentințele penale 3408/2006 R6 din_ și 1373/2007 R6 din_ ale Tribunalului din Monza.
Întrebat fiind la termenul de judecată din data de_ despre obiectul cererii sale, petentul a menționat că este nemulțumit de faptul că pedepsele de 6 ani închisoare și 9 luni închisoare aplicate prin cele două sentințe au fost adiționate de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală în sentința de recunoaștere și nu au fost cumulate juridic conform Codului penal român.
Analizând cererea formulată de către condamnat precum și situația juridică a acestuia, instanța constată că prin sentința penală nr. 539/_ a Curții de Apel București Secția a II-a Penală au fost recunoscute sentințele penale de condamnare a petentului la pedepsele de 6 ani închisoare pentru infracțiunea de viol - sentința penală nr. 3408/2006 R6, definitivă la data de_ și 9 luni închisoare pentru o infracțiune din Codul rutier italian - sentința penală nr. 1373/2007 R6 definitivă la data de_, ambele ale Tribunalului din Monza - Italia, s-a dispus transferarea executării pedepselor din Italia în România și au fost contopite aceste pedepse, petentul fiind condamnat la pedeapsa de 6 ani și 9 luni închisoare executabilă în regim de detenție, din care s-a dedus perioada executată de 1135 zile închisoare. Sentința Curții de Apel București este definitivă și se bucură de autoritate de lucru judecat ce nu poate fi încălcată. Amintim că statul român a optat pentru continuarea executării pedepselor (și nu pentru schimbarea condamnării), caz în care, potrivit art. 158 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea juridică internațională, trebuie respectate felul și durata pedepselor aplicate de către statul italian, ceea ce echivalează cu executarea ambelor pedepse de către condamnat. Pentru a ușura procedurile judiciare printre care și cea de liberare condiționată, în astfel de situații se dispune executarea unei singure pedepse constând din pedepsele supuse
"contopirii"; adiționate și nu se optează pentru executarea succesivă a celor două pedepse când ar trebui calculate două fracții obligatorii de pedeapsă și s-ar ajunge la îngreunarea nejustificată a situației condamnatului.
Potrivit art. 449 C.pr.pen. pedeapsa pronunțată poate fi modificată dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive existența concursului de infracțiuni, a recidivei sau a actelor care intră în conținutul aceleiași infracțiuni. În speță, petentul nu execută decât o singură pedeapsă, aceea de 6 ani și 9 luni închisoare care nu poate fi însă modificată deoarece nu mai există o altă hotărâre de condamnare la o pedeapsă concurentă cu cea menționată sau comisă în stare de recidivă, etc.
Având în vedere autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 539/_ a Curții de Apel București Secția a II-a penală, precum și dispozițiile art. 158 din Legea nr. 302/2004, respectiv ale art. 449 C.pr.pen. se va respinge ca neîntemeiată cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat V. S., în temeiul art. 192 C.pr.pen. acesta urmând a fi obligat la plata în favoarea statului a cheltuielilor judiciare în cuantum de 150 lei ce includ și onorariul apărătorului do oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
În baza art. 449 C.pr.pen. respinge cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat V. S., fiul lui G. și M., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Gherla.
În baza art. 189 din Codul de procedură penală stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av. Milchiș O. Stelian) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
În baza art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă condamnatul să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include și onorariul apărătorului din oficiu.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi_ .
PREȘEDINTE GREFIER
S. T. M. S.
Red. S.T./_ /3 ex.
← Decizia penală nr. 1266/2013. Cerere de contopire a executarii... | Sentința penală nr. 118/2013. Cerere de contopire a executarii... → |
---|