CONDUCEREA UNUI AUTOVEHICUL CU NUMĂR FALS DE ÎNMATRICULARE. CONDUCEREA UNUI AUTOVEHICUL AVÂND ÎN SÂNGE O ÎMBIBAŢIE ALCOOLICĂ PESTE LIMITA PERMISĂ DE LEGE. VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ. ELEMENTE CONSTITUTIVE
| Comentarii |
|
Sunt întrunite cerinţele art. 35 alin. 2 din Decretul nr. 328/1966 chiar în situaţia în care un număr de înmatriculare a fost atribuit provizoriu, iar posesorul acestuia a continuat să-l folosească şi după expirarea termenului stabilit, deoarece, din acel moment, nu mai există posibilitatea legală de a controla şi stabili în mod concret eventualele abateri de la regulile privind circulaţia pe drumurile publice.
Aprecierea instanţei, potrivit căreia extirparea splinei părţii vătămate este fără răsunet funcţional ori că nu a fost pusă în primejdie viaţa acesteia este greşită, deoarece art. 182 alin. 1 C. pen. nu leagă existenţa infracţiunii de nici una din aceste condiţii.
(Secţia penală, decizia nr. 2691 din 13 iunie 2000)
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin sentinţa penală nr. 143 din 30 iulie 1999, Tribunalul Militar Teritorial a achitat pe inculpatul
T.N. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. e) C. pr. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută de art. 35 alin. 2 din Decretul nr. 328/1966, şi de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o
persoană aflată în stare de ebrietate, prevăzută de art. 37 alin. 2 din Decretul nr. 328/1966.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 334 C. pr. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 şi 4, raportat la art. 182 alin. 1 C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 C. pen. şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. h) C. pr. pen., a încetat procesul penal pentru această infracţiune, prin împăcarea părţilor.
în fapt, s-a reţinut că, la data de 6 octombrie 1996, orele 19,30, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul T.N. a condus pe drumurile publice autoturismul marca “Volskwagen Passat” cu nr. de înmatriculare GJ-02-BFP, ocazie cu care a provocat un accident de circulaţie, în urma căruia minorul C.A. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50 zile îngrijiri medicale.
De asemenea, s-a mai reţinut că autoturismul condus de inculpat nu avea montat număr fals de înmatriculare, iar la ora producerii accidentului, în urma recalculării, acesta avea o îmbibaţie alcoolică în sânge sub limita legală şi nu se afla în stare de ebrietate.
împotriva acestei sentinţe, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în temeiul art. 409 şi art. 410 alin. 1 partea I pct. 8 C. pr. pen. a declarat recurs în anulare, considerând-o ca fiind pronunţată cu încălcarea legii.
în motivarea recursului în anulare se arată că, în mod nejustificat, prima instanţă a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare şi de conducere a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
De asemeni, s-a mai susţinut că, în mod nejustificat, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de vătămare corporală din culpă în infracţiunea de vătămare corporală, câtă vreme din actele de la dosar rezultă că, urmare a accidentului provocat de inculpat, partea vătămată C.A. şi-a pierdut un organ, respectiv splina, care i-a fost extirpată.
în consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei şi condamnarea inculpatului pentru toate
faptele reţinute în sarcina sa, având în vedere că în cauză au fost administrate suficiente dovezi care atestă vinovăţia acestuia.
Recursul în anulare este fondat.
1. Din actele şi lucrările de la dosar, respectiv procesele-verbale încheiate cu ocazia săvârşirii faptei şi a declaraţiilor date de persoanele audiate în calitate de martori, rezultă că, la data de 6 octombrie 1996, autoturismul condus de inculpat avea montat un număr provizoriu, şi anume B-05025, număr care însă îşi pierduse valabilitatea încă de la data de 5 iunie 1996, când aceste plăcuţe nu au fost restituite şi nici atribuite altei persoane.
Revenirea inculpatului, pe parcursul procesului penal, în sensul că autovehiculul pe care îl conducea avea un alt număr de înmatriculare, şi anume GJ-02-BFP, care ar fi fost cel real, nu se coroborează cu nici o altă probă, ci, dimpotrivă, le contrazice pe cele la care s-a făcut referire, fără însă a fi confirmată de dovezi convingătoare.
Aşa fiind, urmează a se constata că, în mod greşit, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu un număr fals de înmatriculare, din moment ce s-a dovedit că numărul pe care îl purta autoturismul condus de inculpat expirase de mai multă vreme.
Referitor la acest aspect, este de arătat că sunt întrunite cerinţele art. 35 alin. 2 din Decretul nr. 328/ 1966 chiar şi în situaţia în care un număr de înmatriculare a fost atribuit provizoriu, ca în cazul în speţă, iar posesorul acestuia a continuat să-l folosească şi după expirarea termenului stabilit, deoarece, din acel moment, nu mai există posibilitatea legală de a controla şi stabili, în mod concret, eventualele abateri de la regulile privind circulaţia pe drumurile publice.
2. Este neîndoielnic că inculpatul, anterior conducerii autoturismului şi, respectiv, producerii accidentului de circulaţie a consumat diferite cantităţi de alcool, dintre care unele cu o tărie alcoolică ridicată.
Băuturile alcoolice au fost consumate de inculpat în jurul orelor 15,00, iar accidentul s-a comis la orele 19,30.
După comiterea accidentului de circulaţie, inculpatului i s-au recoltat probe de sânge, ocazie cu care s-a stabilit că, în jurul orelor la care s-a făcut recoltarea, 21,35, avea o alcoolemie de 1,45%o.
Contrar acestei constatări, prima instanţă, pe baza unor afirmaţii lipsite de temei făcute în buletinul de analiză prin care s-a calculat, retroactiv, alcoolemia inculpatului, a reţinut că aceasta, în momentul comiterii accidentului de circulaţie, era sub limita legală admisă de lege şi, în consecinţă, l-a achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966.
Aprecierea instanţei de fond este însă eronată, având în vedere, pe de o parte, că cele arătate în buletinul de analiză nu exprimă o situaţie de fapt reală, dacă se are în vedere timpul scurs de la momentul consumului alcoolului de către inculpat, momentul în care s-au luat probele de sânge şi durata de timp scursă de la momentul accidentului şi până la recoltarea probelor biologice; iar, pe de altă parte, declaraţiile persoanelor audiate în calitate de martori, care au relatat că inculpatul manifesta semne evidente de beţie, în sensul că nu avea o coordonare în mişcări şi un control normal asura lucrurilor din jurul său.
în acest context, împărtăşind punctul de vedere susţinut de laboratorul care a făcut analiza sângelui inculpatului, instanţa de fond, în mod greşit, a dispus achitarea inculpatului, în cauză existând suficiente probe care să dovedească că acesta se face vinovat şi de comiterea infracţiunii prevăzută de art. 37 alin. 2 din Decretul nr. 328/1966, text de lege în baza căruia urmează a se dispune condamnarea.
3. Potrivit art. 182 alin. 1 C. pen., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile sau care a produs vreuna din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei.
După cum este de observat, infracţiunea de vătămare corporală gravă este o infracţiune cu rezultate alternative. Stabilirea producerii oricăruia dintre rezultatele menţionate în text realizează conţinutul infracţiunii.
Intre aceste rezultate se înscrie şi pierderea unui simţ sau organ.
în speţă, este de necontestat că, urmare a accidentului produs din culpa inculpatului, partea
vătămată C.A. a suferit leziuni ce au necesitat, în cele din urmă, intervenţie chirurgicală, prin care i s-a extirpat splina.
Ca urmare, extirparea splinei, care este un organ al corpului, indiferent că prezintă o mai mică sau o mai mare importanţă, realizează cerinţa arătată în art. 182 alin. 1 C. pen. şi, dacă se constată că aceasta s-a produs ca urmare a activităţii unei persoane, aceasta se face vinovată de săvârşirea acestei infracţiuni.
A condiţiona existenţa infracţiunii de alte aspecte decât cele stabilite de legiuitor înseamnă a adăuga la lege, lucru interzis judecătorului.
în speţă, aprecierea instanţei, potrivit căreia extirparea splinei părţii vătămate este fără răsunet funcţional ori că nu a pus în primejdie viaţa acesteia, este greşită, deoarece art. 182 alin. 1 C. pen. nu leagă existenţa infracţiunii de nici una din aceste condiţii.
în consecinţă, pentru considerentele arătate, urmează să se constate că inculpatul T.N. se face vinovat de comiterea celor două infracţiuni pentru care prima instanţă l-a achitat, respectiv de conducere a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută de art. 35 alin. 2 din Decretul nr. 328/1966, şi de conducere a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita permisă de lege, prevăzută de art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, pentru care se va dispune condamnarea sa.
De asemenea, se constată că şi schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 şi 4 raportat la art. 182 alin. 1 C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 C. pen., pentru care s-a încetat procesul penal, este greşită, motiv pentru care se va proceda în consecinţă.
La individualizarea pedepselor ce urmează a se aplica inculpatului se vor avea în vedere criteriile de individualizare arătate în art. 72 C. pen., respectiv gravitatea faptelor şi persoana acestuia, care nu are antecedente penale, iar anterior comiterii faptei a avut un comportament corespunzător.
Având în vedere faptul că inculpatul a comis faptele anterior adoptării Legii nr. 137/1997, că acestea nu fac parte din cele exceptate de la beneficiul acestui act de clemenţă, cât şi faptul că
pedepsele ce urmează a se aplica nu vor depăşi 2 ani închisoare, urmează a se constata că acestea (pedepsele) sunt graţiate în întregime condiţionat, în baza art. 1 şi 10 din menţionatul act normativ, respectiv Legea nr. 137/1997.
Urmare a condamnării inculpatului, urmează a se înlătura din hotărârea atacată dispoziţia de obligare a părţii vătămate la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sarcina acesteia neputându-se reţine nici o culpă procesuală.
| ← CONTRABANDĂ. RECURS. PARTE CIVILĂ CARE NU A ATACAT SENTINŢA... | ASISTENŢĂ JURIDICĂ OBLIGATORIE ÎN FAZA JUDECĂŢII.... → |
|---|
