ÎNCETAREA PROCESULUI PENAL. LIPSA NEJUSTIFICATA A PĂRŢII VATAMATE. INAPLICABILITATE ÎN CAZUL PLÂNGERII CONTRA ACTELOR PROCURORULUI. CALOMNIE. PROCUROR
| Comentarii |
|
Este nelegală soluţia de încetare a procesului penal pentru lipsa nejustificată a părţilor vătămate la două termene consecutive dacă obiectul cauzei îl constituie plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii de calomnie de către un procuror.
(Secţia penală, decizia nr. 5009 din 12 decembrie 2000)
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea penală, înregistrată sub nr. 3009 din 12 septembrie 1994 la Judecătoria Lugoj (dosar nr. 3009/1994), părţile vătămate LI., H.I.,H.T., A.P., T.C., B.P. şi B.C. au chemat în judecată pe C.D. -prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie în presă, prevăzută şi pedepsită de art. 206 C. pen. solicitând şi obligarea acestuia la daune morale.
Prin sentinţa penală nr. 572 din 16 septembrie 1994, Judecătoria Lugoj, în baza art. 42, combinat cu art. 285 şi cu aplicarea art. 281 lit. b) C. pr. pen., a declinat competenţa de judecare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, avându-se în vedere calitatea persoanei reclamate.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, prin încheierea nr. 1 din 15 martie 1995 (dosar nr. 3074/ P/1994), având în vedere dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. c), art. 209 alin. 3 şi 4, raportat la art. 29 pct. 1 C. pr. pen., a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, competent să efectueze urmărirea penală.
împotriva acestei hotărâri, părţile vătămate au făcut contestaţie în anulare, motivat de faptul că, la
data judecării cauzei, nu au fost citate, aceasta fiind respinsă de către Curtea de Apel Timişoara prin încheierea nr. 3 din 12 iulie 1995 (dosar nr. 1190/ 1995).
Această încheiere a fost atacată cu recurs de către contestatori, care au cerut casarea ei şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare a plângerii la Judecătoria Lugoj, cu motivarea că făptuitorul a comis infracţiunea de calomnie, în afara sarcinilor de serviciu.
Prin decizia penală nr. 678 din 19 martie 1996, Curtea Supremă de Justiţie - Secţia penală în dosar nr. 1782/1995, a respins recursurile ca nefondate, considerând că, închierea Curţii de Apel Timişoara este legală şi temeinică - fiind definitivă - deoarece, prin încheierea nr. 1 din 15 martie 1995, a aceleiaşi Curţi, s-a verificat doar “competenţa după calitatea persoanei, competenţă care este stabilită imperativ de lege, art. 281 pct. 1 lit. b) C. pr. pen.”.
Urmare acestor hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, examinând cererile părţilor vătămate şi actele prezentate, a concluzionat că faptele reclamate nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 206 C. pen. şi nici ale vreunei alte infracţiuni, astfel că prin “rezoluţia” din 24 mai 1996 s-a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. 6 şi art. 10 lit. d) C. pr. pen., neînceperea urmăririi penale,
soluţie cu care a fost de acord şi procurorul general al parchetului respectiv (Dosar nr. 10/P/1996).
Ca urmare a comunicărilor primite la plângerile formulate, părţile vătămate l.l., H.l. şi T.C. au depus, la 10 martie 1999, o plângere la Curtea de Apel Timişoara, prin care, în temeiul art. 21 al Constituţiei, art. 278 C. pr. pen. şi al Deciziei nr. 486 din 2 decembrie 1997 a Curţii Constituţionale, considerând că “rezoluţia” din 24 mai 1996, este nelegală, netemeinică, arbitrară, abuzivă şi neconstituţională, au solicitat “infirmarea şi reţinerea cauzei spre judecare şi cercetare judecătorească, deoarece este vorba de o infracţiune de insultă şi calomnie în presă, prevăzute de art. 205 şi 206 C. pen., pentru care competenţa de cercetare şi soluţionare revine în mod indiscutabil instanţelor judecătoreşti” (Dosar nr. 2393/P/1999).
în şedinţa din 20 mai 1999, petentul l.l. a depus certificatul nr. 1143/17.05.1999, eliberat de Curtea Supremă de Justiţie - Secţia penală, din care rezultă că a fost admisă cererea petiţionarului H.I., dispunându-se strămutarea judecării dosarului nr. 2393/1999 al Curţii de Apel Timişoara la Curtea de Apel Oradea.
Având în vedere acest certificat, prin încheierea din 20 mai 1999, Curtea de Apel Timişoara a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului pentru judecarea plângerii la Curtea de Apel Oradea.
Curtea de Apel Oradea, Secţia penală, prin sentinţa nr. 3 din 17 decembrie 1999, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. h), cu referire la art. 2841 C. pr. pen. a dispus “încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C.D., domiciliat în Lugoj, str. C. nr. 20, judeţul Timiş pentru infracţiunile de insultă şi calomnie, prevăzute de art. 205 şi 206 C. pen., pornit la plângerea părţilor
vătămate l.l., H.l. şi T.C., pentru lipsa nejustificată la două termene consecutive”.
în considerentele acestei sentinţe se reţine că instanţa se află în prezenţa unei plângeri penale prealabile, fiind aplicabile dispoziţiile art. 279 şi urm. C. pr. pen. privind “procedura plângerii prealabile”. Se mai reţine că instanţa se află în prezenţa dispoziţiilor art. 2841 C. pr. pen., respectiv a lipsei nejustificate a părţilor vătămate la două termene consecutive (30 noiembrie 1999 şi 17 decembrie 1999), considerându-se drept retragerea plângerii prealabile de către acestea.
Procedând astfel, Curtea de Apel Oradea a soluţionat cauza pe fond, deşi ea a fost învestită, potrivit dispoziţiilor art. 278 C. pr. pen., numai cu plângerea păţilor vătămate l.l., H.i. şi T.C., împotriva “rezoluţiei” de neîncepere a urmăririi penale din 24 mai 1996 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
în această situaţie, procesul, nevizând judecarea cauzei pe fond, Curtea de Apel Oradea, după ce îsi verifica în prealabil competenţa, trebuia să se pronunţe doar asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii plângerilor formulate de părţile vătămate.
Instanţa, trecând la judecarea cauzei în fond, nu a examinat dacă este legal sesizată, în raport de dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. c), raportat la art. 30 alin. 3 şi ait. 281 lit. c) C. pr. pen., dat fiind faptul că plângerea prealabilă era îndreptată împotriva unui procuror.
în raport de aceste considerente, Curtea, constată că hotărârea atacată este dată cu încălcarea legii, urmând să admită recursurile declarate de C.D. şi părţile vătămate, să caseze sentinţa Curţii de Apel Oradea şi să trimită dosarul, la aceeaşi instanţă, pentru soluţionarea cauzei cu care a fost învestită.
| ← NERESPECTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI. PUNERE ÎN... | INTERMEDIERE DE VALORI MOBILIARE FARA AUTORIZAŢIE. LUARE DE... → |
|---|
