INTERMEDIERE DE VALORI MOBILIARE FARA AUTORIZAŢIE. LUARE DE MITĂ CERTIFICATE DE PROPRIETATE. REGIM JURIDIC. EVAZIUNE FISCALĂ
| Comentarii |
|
Activitatea inculpatului (fost director executiv al F.P.P. IV Muntenia) de intermediere a certificatelor în acţiuni la societăţile comerciale care se privatizează, obţinând în total suma de 41.190.533 lei, excede atribuţiilor sale de serviciu, situaţie în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. 1 C. pen., ci ale infracţiunii prevăzută de art. 114 din Legea nr. 52/1994, al cărei conţinut constă în “intermedierea de valori mobiliare fără autorizarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare săvârşită de administratorii, directorii societăţilor comerciale şi orice persoane fizice”.
Certificatele de proprietate sunt admise de drept la cota bursei de valori, putând face obiectul tranzacţiilor bursiere, iar intermedierea unor astfel de valori de către persoane fizice se poate efectua numai pe baza autorizaţiei eliberate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 11 din Legea nr. 87/1994 în situaţia în care veniturile realizate de inculpat nu provin din activităţi licite.
(Secţia penală, decizia nr. 2538 din 6 iunie 2000)
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 148 din 30 martie 1998 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I Penală (în fond
după desfiinţarea primei sentinţe şi rejudecarea cauzei dispusă prin decizia penală nr. 155 din 19 septembrie 1996 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală), inculpatul I.M. a fost condamnat la 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 114 din Legea nr. 52/1994, cu aplicarea art. 41 alin. 2
C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din 6 infracţiuni de luare de mită - prevăzute de art. 254 alin. 1 C. pen. (pct. 1 -6 din rechizitoriu), o infracţiune prevăzută de art. 11 din Legea nr. 87/1994 (pct. 7 din rechizitoriu) şi o infracţiune prevăzută de art. 114 din Legea nr. 52/1994, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. (din alt rechizitoriu conexat la aceeaşi cauză).
în baza art. 81 C. pen., Tribunalul a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, pe un termen de încercare de 3 ani, şi a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 23 mai 1995 la 12 septembrie 1995.
Totodată, în baza art. 118 lit. d) din C. pen., instanţa a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 41.190.533 lei, a menţinut sechestrul asigurător aplicat asupra bunurilor inculpatului numai cu privire la apartament, în vederea achitării sumei de bani confiscate, a dispus restituirea către inculpat a unor bunuri, valori şi titluri de valoare şi l-a obligat să plătească 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în fapt, următoarele:
în perioada 9 decembrie 1992 -1 aprilie 1995 inculpatul I.M. a îndeplinit funcţia de director executiv al Fondului Proprietăţii Private IV Muntenia, calitate în care a făcut parte din Comitetul de Directori şi a participat la adoptarea deciziilor Comitetului de Investiţii şi ale Consiliului de Administraţie.
începând cu data de 1 aprilie 1995, inculpatul a fost schimbat din funcţia de director şi numit consilier la Departamentul Tranzacţii Finanţări din cadrul aceluiaşi F.P.P.
Sesizând lipsa unui cadru legislativ adecvat, privind bursa de valori şi activităţile de brokeraj, ca şi numărul mare al solicitanţilor de preschimbare a certificatelor de proprietate emise de Fondurile Proprietăţii Private în acţiuni la societăţile comerciale arondate F.P.P. IV Muntenia, care se privatizau, inculpatul -în scopul de a obţine unele foloase ilicite pentru sine, prevalându-se de avantajele deţinute în virtutea funcţiei sale, s-a hotărât să intermedieze aceste schimburi de certificate de proprietate în acţiuni la societăţile comerciale care se privatizau (activitate de brokeraj).
în acest sens, inculpatul, în perioada ianuarie 1995 - aprilie 1995 - a primit certificate de proprietate emise de FPP II, III, IV şi V, de la 12 societăţi
comerciale care se privatizau, pe care le-a schimbat cu certificate emise de FPP I, primind de la acestea câte 30 -1.000 lei de fiecare certificat preschimbat, în total suma de 41.190.533 lei.
Instanţa a reţinut că inculpatul a intermediat schimbul de certificate de proprietate în afara îndatoririlor de serviciu, deci ca persoană fizică şi fără a avea autorizarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, potrivit art. 35 alin. 5 din Legea nr. 52/1994, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. 1 C. pen., şi nici a infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 11 din Legea nr. 87/1994, dat fiind că veniturile realizate nu sunt din activităţi licite, activitatea sa de intermediere de valori mobiliare fără autorizaţie, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 114 din Legea nr. 52/1994.
împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul I.M.
Parchetul a susţinut că, în mod greşit, instanţa a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., întrucât inculpatul a efectuat 6 acte de brokeraj (intermediere de certificate de proprietate cu acţiuni la 6 societăţi comerciale), pentru care a realizat un folos de 27.589.000 lei, iar aceste activităţi, deşi nu constituie îndatoriri specifice de serviciu, “au legătură cu activitatea sa generică de serviciu” şi, oricum, pedeapsa aplicată pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului era graţiată, potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997.
Inculpatul, în apelul declarat, a susţinut că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt inexactă, întrucât nu a gestionat certificate de proprietate aparţinând FPP IV Muntenia, ci în afara atribuţiilor de serviciu, ca simplă persoană fizică, a cumpărat de pe piaţa liberă certificate de proprietate, pe care le-a schimbat direct, pe bază de înţelegere cu alte persoane, printr-un simplu contract de schimb -scris sau verbal - conform art. 1405-1409 C. civ., activitate care nu cade sub incidenţa legii penale, cu atât mai mult cu cât transmiterea certificatelor de proprietate se face prin simpla tradiţiune, potrivit art. 36 din statutul cadru al F.P.P.-urilor, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 10/1992, certificatul de proprietate fiind un simplu mijloc de plată la purtător.
Inculpatul a mai susţinut că a efectuat schimburi de certificate de proprietate şi sumele de bani încasate reprezintă diferenţa de valoare care era mai mare pentru certificatele emise de FPP I, deoarece erau mai solicitate decât cele emise de FPP II, IV pe piaţa liberă, în timp ce certificatele emise de FPP III aveau valoarea cea mai mică, pentru care, la rândul său, trebuia să plătească o diferenţă.
în consecinţă, susţine inculpatul, schimbul de certificate de proprietate nu era supus prevederilor Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori.
Pe de altă parte, mai susţine inculpatul, certificatele de proprietate nu constituiau valori mobiliare, deoarece Fondurile Proprietăţii Private nu au depus documentele de emisiune a certificatelor de proprietate la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare în vederea înregistrării acestora ca valori mobiliare şi, din acest motiv, nu puteau fi negociate la bursele de valori, conform art. 3 alin. 3 din Legea nr. 52/1994, motiv pentru care nici inculpatul nu avea nevoie de autorizarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare pentru a intermedia schimbul de certificate, tocmai pentru că acest schimb nu viza valori mobiliare, cum se atestă şi prin adresa nr. C/88 din 7 ianuarie 1999 a acestei Comisii, depusă la dosarul cauzei.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, prin decizia penală nr. 125 din 25 martie 1999, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul I.M. împotriva sentinţei penale nr. 148 din 30 martie 1998 a Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală şi a desfiinţat sentinţa atacată numai cu privire la omisiunea aplicării prevederilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/ 1997, contatând că pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 114 din Legea nr. 52/1994, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., a fost graţiată condiţionat.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 23 mai 1995 la 12 septembrie 1995.
împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul I.M.
Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei penale şi a deciziei penale şi pronunţarea unei decizii de condamnare a
inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
Inculpatul I.M., prin apărător, a solicitat admiterea recursului său, casarea hotărârii atacate şi achitarea în baza prevederilor art. 11 pct. 2, raportat la art. 10 lit. b) C. pr. pen., întrucât faptele săvârşite de inculpat nu sunt prevăzute de legea penală.
Recursurile sunt nefondate.
Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză reiese că instanţa de fond, întemeindu-se pe probele administrate, a stabilit şi reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului şi, de asemenea, a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei penale comisă de inculpat.
Sub aceste aspecte, în declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut că, în calitate de persoană fizică, deci în nume propriu, a intermediat schimburile de certificate în afara atribuţiilor de serviciu, activitate pe care a desfăşurat-o în timpul liber şi pentru care a solicitat plata unor sume de bani pentru serviciile prestate, oferind şi consultaţii de specialitate societăţilor comerciale care se privatizau.
în acest sens, declaraţiile inculpatului se coroborează cu declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză, cărora inculpatul le-a intermediat schimbul de certificate de proprietate si care au dat acestuia diferite sume de bani pentru serviciile făcute, pe care inculpatul nu le-a contestat.
Ca urmare, apare ca fiind corect retinută situaţia de fapt de către instanţa de fond şi nu eronat cum susţine inculpatul.
Potrivit Statutului Cadru al Fondului Proprietăţii Private, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 10 din 7 august 1992, certificatele de proprietate sunt titluri de valoare imobiliară la purtător, negociabile în condiţiile prevăzute de lege (art. 3.1); pot fi negociate la bursă sau pe orice altă piaţă organizată în condiţiile legii (art. 3.3) şi nu pot fi înstrăinate către persoane fizice sau juridice străine (art. 3.7), schimbarea unui certificat de proprietate efectuându-se numai contra acţiunilor deţinute de Fondul Proprietăţii Private care a emis certificatul de proprietate (art. 1.2 lit. b) din anexa 3 la Statutul Cadru).
De asemenea, potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 52 din 7 iulie 1994, valori mobiliare pot fi şi acţiunile, obligaţiunile, ca şi instrumentele financiare derivate sau orice alte titluri de credit, încadrate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în această categorie.
Intermedierea de valori mobiliare este o activitate realizată de persoane autorizate conform legii, constând în cumpărarea şi/sau vânzarea de valori mobiliare ori drepturi aferente lor sau derivând din acestea, precum şi în operaţiuni accesorii sau conexe autorizate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (art. 2 lit. e) din aceeaşi lege).
Certificatele de proprietate emise de Fondurile Proprietăţii Private pot fi negociate la bursele de valori prin ordine de vânzare sau cumpărare şi pot fi oferite sau cerute pentru schimb cu alte valori mobiliare în condiţiile pieţei bursiere, ele fiind de drept admise la cota oricărei burse de valori prin fapta şi de la data înregistrării de către Fondurile Proprietăţii Private a documentelor de emisiune la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare (art. 3 alin. 3 din aceeaşi lege).
Intermedierea de valori mobiliare se desfăşoară exclusiv de către intermediarii autorizaţi de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, societăţi de valori mobiliare în formă de societate pe acţiuni, având ca obiect de activitate exclusiv intermedierea de valori mobiliare, şi nici o persoană fizică nu se poate angaja în intermedierea de valori mobiliare fără autorizaţie emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, exercitarea unei astfel de activităţi neautorizate atrăgând răspunderea potrivit legii (art. 35 din aceeaşi lege).
Pe de altă parte, sunt admise ca obiect al tranzacţiilor bursiere numai valorile mobiliare înscrise la cota bursei de valori, iar titlurile menţionate la art. 3 alin. 1 şi 3 (printre care certificatele de proprietate emise de Fondurile Proprietăţii Private) sunt de drept admise la cotă, la primirea de către bursa de valori a respectivului document de emisiune.
Din prevederile legale enunţate mai sus rezultă în mod expres că certificatele de proprietate nu pot face obiectul unor acte de vânzare-cumpărare între persoane fizice, că sunt admise de drept la cota bursei de valori, pot face obiectul tranzacţiilor bursiere, iar intermedierea unor astfel de valori de către persoanele fizice se poate efectua numai pe
baza autorizaţiei eliberate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Faţă de aceste precizări, apare ca fiind corect reţinut de instanţe că activităţile desfăşurate de inculpat, astfel cum au fost precizate mai sus, exced atribuţiilor de serviciu şi, deci, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. 1 C. pen., ci ale infracţiunii prevăzute de art. 114 din Legea nr. 52/ 1994, al cărui conţinut constă în “intermedierea de valori mobiliare fără autorizarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare săvârşită de administratorii, directorii societăţilor comerciale şi orice persoane fizice”.
Inculpatul nu a efectuat o simplă “tradiţiune”, aşa cum susţine, în sensul prevederilor art. 3, pct. 3, 6 din Statutul Cadrul al FPP-urilor şi nici schimb de certificate de proprietate contra acţiunilor detinute de FPP-ul emitent în sensul prevederilor art. 1. 2 lit. b) din Anexa 3 la Statutul Cadru, ci a intermediat un număr mare de certificate de proprietate (peste
100.000 certificate), în înţelesul dat acestei noţiuni prin art. 2 lit. e) din Legea nr. 52/1994.
Or, aceste activităţi puteau fi efectuate de orice persoană fizică, dar numai la bursa de valori şi pe baza autorizaţiei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
împrejurarea că Fondurile Proprietăţii Private nu au depus documentele de emisiune ale certificatelor de proprietate la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare în vederea înregistrării acestora ca valori mobiliare şi din acest motiv nu puteau fi negociate la bursele de valori, este lipsită de relevanţă atâta timp cât acestea sunt admise de drept la cota oricărei burse de valori, iar legea prevede pentru intermedierea acestor valori de către persoane fizice autorizaţia emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Aşadar, nu se poate invoca nerespectarea prevederilor legale menţionate mai sus de către FPP-uri, pentru justificarea activităţilor inculpatului, neconforme cu aceste prevederi legale.
Adresa nr. C/88 din 7 ianuarie 1999 a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, semnată de directorul Departamentului de Control Anchetă, la care se referă inculpatul recurent, prin care se apreciază că schimbul certificatelor de proprietate nu poate fi considerat ca intermediere de valori mobiliare şi nu intră sub incidenţa art. 114 din Legea
nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori, este în contradicţie cu prevederile legale menţionate deja (art. 71 alin. 3 din Legea nr. 52/ 1994 în care se arată că certificatele de proprietate emise de FPP-uri sunt de drept admise la cotă) şi numai organele judiciare au competenţa aprecierii faptelor penale.
Ca atare, criticile formulate de Parchet şi de inculpat sub aspectele învederate mai sus nu sunt întemeiate.
Faţă de aceste considerente, urmează a fi respinse ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi de către inculpat, împotriva deciziei penale nr. 125 din 25 martie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti.
| ← ÎNCETAREA PROCESULUI PENAL. LIPSA NEJUSTIFICATA A PĂRŢII... | FALSIFICAREA DE MONEDE SAU DE ALTE VALORI. EMITEREA UNUI CEC... → |
|---|
