Expulzare. Stare de pericol. Preîntâmpinarea săvârşirii altor infracţiuni
| Comentarii |
|
în cazul săvârşirii de către un cetăţean străin a infracţiunilor de trafic de droguri şi deţinere de monedă falsificată, găsindu-se la domiciliul său 55 g de opiu şi diferite valute străine falsificate, se justifică luarea măsurii de siguranţă a expulzării, chiar dacă este căsătorit cu o cetăţeană română şi este patronul unei societăţi comerciale înregistrată în România.
(Secţia penală, decizia nr. 1162 din 6 martie 2001 cu notă de Lavinia Lefterache)
- Extras -
Prin sentinţa nr. 24 din 14 ianuarie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpatul S.S.A. a fost condamant pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante şi deţinere în vederea punerii în circulaţie de monedă falsă şi, în temeiul art. 117 C. pen. s-a dispus expulzarea inculpatului.
Instanţa a reţinut că, la percheziţia domiciliară efectuată la 10 mai 1995, în locuinţa inculpatului s-au găsit 55 gr. opiu, precum şi mărci, dolari şi lire italiene false.
Prin decizia nr. 286 din 25 mai 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelurile declarate de parchet şi de inculpat, a casat parţial
sentinţa atacată şi a dispus înlăturarea măsurii extrădării.
Recursul declarat de procuror este fondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul, cetăţean străin, se ocupa cu traficul de droguri şi de valută falsă; este evident că aceste activităţi sunt deosebit de periculoase. Faptul că inculpatul este căsătorit în România şi că şi-a înregistrat o firmă de comerţ, nu diminuează starea de pericol.
Prin urmare, Curtea de Apel a făcut o greşită aplicare a art. 111 C. pen. atunci când a înlăturat măsura de siguranţă a expulzării inculpatului, socotind că acesta nu ar crea o stare de pericol.
în consecinţă, recursul a fost admis şi s-a dispus expulzarea inculpatului.
NOTĂ
Măsura de siguranţă a expulzării cetăţeanului străin sau persoanei fără cetăţenie care nu are domiciliul pe teritoriul ţării, ridică probleme din punctul de vedere al respectării vieţii private şi de familie.
Examinarea instituţiei expulzării nu poate ignora dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, aplicarea măsurii de siguranţă constituind inevitabil un amestec al autorităţilor publice cu dreptul la respectarea vieţii private şi de familie garantat de articolul 8.
Instrumentul juridic pe care practicienii dreptului îl au la dispoziţie pentru aplicarea Convenţiei este oferit de articolele 11 alin. 2 şi 20 alin. 1 şi 2 din Constituţia României, care au formulat principiul efectului direct, prin includerea în dreptul român a tratatelor
internaţionale ratificate de ţara noastră şi principiul priorităţii reglementărilor internaţionale privind drepturile omului faţă de legile interne, în caz de neconcordanţă.
Orice aplicare a măsurii de siguranţă enunţată, având în vedere circumstanţele de mai sus, trebuie să realizeze un echilibru între mijlocul folosit de autoritate (expulzarea) şi scopul legitim urmărit (apărarea ordinii, prevenirea faptelor penale), atunci când cel condamnat are o familile în România.
în examinarea respectării articolului 8 din Convenţie trebuie avute în vedere cauzele de restrângere a drepturilor garantate.
Limitările inerente prevăzute în alineatul 2 permit păstrarea echilibrului între drepturile individului şi interesele generale ale societăţii democratice în întregul său, atunci când acestea pot intra în conflict (Klass şi alţii v. Germania).
Astfel, dacă statul poate considera că statutul unui individ - membru al unui grup de particulari - constituie un element de care să se ţină seama atunci când drepturile şi libertăţile sale sunt limitate, statul, cu atât mai puţin, nu poate acţiona în mod legitim altfel decât înăuntrul limitelor clauzelor precise din articolele Convenţiei (cauzele de vagabondaj v. Belgia, Golder v. U.K.).
Prin urmare, orice restrângere adusă drepturilor şi libertăţilor (inclusiv cea referitoare la viaţa de familie, pusă în discuţie prin expulzare) trebuie să fie prevăzută de lege, corespunzătoare unuia dintre scopurile enumerate la paragraful 2, necesară într-o societate democratică.
1. Prevăzută de lege:
Expulzarea este prevăzută în articolul 117C. pen.3), legea fiind accesibilă şi previzibilă.
Textul de lege este enunţat cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi reglementeze conduita, acesta dispunând de informaţii suficiente cu privire la norma aplicabilă (Malone v. U.K.).
2. Scop legitim:
Exercitarea de către stat a puterii sale discreţionare trebuie făcută într-un scop legitim.
în cazul expulzării, măsura de siguranţă urmăreşte apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, înlăturarea unei stări de pericol decurgând din prezenţa condamnatului pe teritoriul ţării urmăreşte un scop legitim compatibil cu textul Convenţiei.
3. Necesară într-o societate democratică:
Dacă aplicarea măsurii de siguranţă nu pune probleme, în ceea ce priveşte proporţionalitatea cu scopul urmărit, Curtea Europeană a considerat că, fără a subestima preocuparea statelor contractante de a apăra ordinea publică, exercitându-şi dreptul conferit de normele internaţionale şi tratatele la care sunt părţi, de a controla intrarea, şederea şi expulzarea străinilor de pe teritoriul naţional - (Abdulaziz, Cabales şi Balkandali, hotărârea din 28 mai 1981 şi hotărârea din cazul Berrehab, 21 iunie 1988), deciziile care
constituie o interferenţă cu drepturile garantate de paragraful 1 al articolului 8 pot fi luate numai dacă sunt necesare într-o societate democratică, altfel spus, dacă sunt justificate de o necesitate socială presantă şi sunt proporţionale cu scopul urmărit.
în cauza Moustaquim v. Belgia, Curtea a apreciat că există o încălcare a art. 8 în ceea ce priveşte viaţa de familie, atunci când statul belgian a dispus deportarea petentului.
Infracţiunile comise de petent - cetăţean marocan -, în Belgia, prezentau o serie de particularităţi: reclamantul a fost trimis în judecată pentru 26 de infracţiuni, comise într-o perioadă scurtă (unsprezece luni), Curtea de apel din Liege achitându-l doar pentru patru dintre ele. între data la care hotărârea a rămas definitivă (21.12.1980) şi data emiterii ordinului de deportare (28.02.1984), reclamantul a stat în închisoare 16 luni, fiind liber douăzeci şi trei de luni.
în momentul emiterii ordinului de deportare, toate rudele apropiate ale reclamantului (părinţi, fraţi, surori) locuiau în Liege, unul dintre fraţii mai mari obţinuse deja cetăţenia belgiană. Trei dintre fraţii mai mici s-au născut în Belgia. De la vârsta de doi ani (când a ajuns în Belgia) Moustaquim a trăit 20 de ani cu părinţii săi sau aproape de ei. A fost în Maroc - ţara în care s-a născut - doar de două ori, în vizită. A primit întreaga educaţie în limba franceză. Prin urmare, viaţa lui de familie a fost serios afectată de deportare. Curtea a apreciat că nu s-a realizat un echilibru între interesele părţilor, iar mijloacele folosite de autoritate nu au fost proporţionale cu scopul legitim urmărit. în consecinţă, articolul 8 a fost încălcat.
în cauza Beldgoudi, Curtea a concluzionat că expulzarea petentului născut în Franţa din părinţi originari dintr-un stat colonie franceză în acel moment, Algeria, nu a fost proporţională cu scopul urmărit şi s-a produs o încălcare a dispoziţiilor art. 8. în speţă, cazierul petentului era impresionant faţă de cel al reclamantului din cauza anterioară.
Beldjoudi îşi petrecuse însă întreaga viaţă în Franţa, unde se căsătorise, iar soţia sa era franţuzoaică, din părinţi francezi.
Expulzarea ar fi pus în pericol unitatea familiei sau chiar existenţa căsătoriei.
Pentru aceste considerente, expulzarea a adus atingere, în opinia curţii, proporţionalităţii dintre liniştea vieţii de familie şi scopul urmărit (ordinea publică etc.). Aceeaşi concluzie a aparţinut Curţii şi în cauza Nasri v. Franţa.
Curtea a interpretat expresia “viaţă de familie” ca înglobând cel puţin raporturile dintre rudele apropiate, care pot avea un rol considerabil (Marckx v. Belgia).
Curtea a favorizat relaţiile familiale de ascedent (copii, părinţi, bunici) mai curând decât pe cele colaterale (fraţi, nepoţi de frate).
Se poate concluziona că, au fost avute în vedere la evaluarea violării art. 8, perioada pe care petentul şi-a petrecut-o în ţara de unde urmează să fie expulzat (există pericolul, intensitatea legăturilor pe care le are cu ţara de origine, consecinţele pe care le are expulzarea).
Aceste elemente conturează opinia Curţii în examinarea proporţionalităţii măsurii şi compatibilităţii cu art. 8.
Factorii sunt hotărâtori, indiferent de gravitatea faptelor săvârşite, natura infracţiunii fiind determinantă, doar atunci când există încă o legătură cu ţara de origine.
în raport de aceste considerente, decizia Curţii Supreme de Justiţie prin care s-a dispus expulzarea este conformă nu numai cu dispoziţiile art. 117 C. pen., dar şi cu art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Condamnatul se afla de puţină vreme în România, legăturile cu ţara de origine s-au păstrat, acolo aflându-se părinţii şi celelalte rude ale acestuia.
în mod corect s-a apreciat că, în raport de gravitatea faptei, prezenţa condamnatului pe teritoriul ţării generează o stare de pericol, ce poate fi înlăturată prin aplicarea măsurii de siguranţă a expulzării.
| ← Extrădare. Procedură. Transmitere prin fax a cererii. Cerinţa... | Competenţă după calitatea persoanei. Plângere împotriva... → |
|---|
