CSJ. Decizia nr. 922/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.922 Dosar nr.3013/2002
Şedinţa publică de la 21 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpata P.(G.)V. împotriva deciziei penale nr.315 din 5 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală.
S-a prezentat recurenta inculpată, aflată în stare de libertate, asistată de avocat M.P., apărător ales, lipsă fiind intimata parte civilă.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatei a solicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărârilor atacate şi, în principal, achitarea inculpatei pentru infracţiunea dedusă judecăţii în temeiul dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.d din Codul de procedură penală pentru lipsa intenţiei.
În subsidiar, s-a cerut reducerea pedepsei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului declarat, ca neîntemeiat, pentru ambele critici formulate, susţinând că, din probatoriul administrat la dosarul cauzei rezultă cu certitudine vinovăţia inculpatei în săvârşirea faptei, iar pedeapsa a fost legal individualizată în raport cu gravitatea faptei.
Inculpata, în ultimul cuvânt, a arătat că regretă fapta comisă.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.68 din 15 octombrie 2001 Tribunalul Călăraşi, în baza art.174, 175 lit.a,c Cod penal, a condamnat pe inculpata P.(G.)V. la 15 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b, cu aplicarea art.71 Cod penal.
În baza art.88 Cod penal, a dedus din pedeapsă, perioada de la 4 decembrie 2000 la 29 februarie 2001.
A obligat pe inculpată la 1.558.511 lei despăgubiri către Spitalul judeţean Călăraşi şi la 6.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Prin decizia penală nr.710/A din 20 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I-a penală, s-a admis apelul declarat de inculpată, s-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare.
S-a reţinut că încheierile de şedinţă, de la datele de 10 octombrie 2001 şi 15 octombrie 2001, prin care s-a amânat pronunţarea cauzei, lipsesc, astfel că, hotărârea este lovită de nulitate absolută, instanţa de apel fiind lipsită de posibilitatea de a cenzura prin prisma dezbaterilor, hotărârile instanţei.
În fond, după desfiinţarea hotărârii, prin sentinţa penală nr.31 din 3 aprilie 2002 a Tribunalului Călăraşi, în baza art.174, 175 lit.a şi c cu aplicarea art.74 lit.a şi art.76 Cod penal, a condamnat pe inculpată, la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,e Cod penal.
A computat prevenţia de la 4 decembrie 2000 până la 29 mai 2001.
A făcut, în cauză, aplicaţiunea art.71 Cod penal.
Inculpata a fost obligată la 6.250.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate în ambele faze procesuale, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În cursul anului 1999, inculpata a fost prietenă cu consăteanul său B.A., cu care a întreţinut relaţii sexuale, în speranţa că o va lua de soţie. În luna decembrie 1999, sus-numitul s-a căsătorit cu altcineva iar inculpata a rămas singură, fiind şi însărcinată.
Inculpata nu şi-a provocat avort, deşi ar fi avut posibilitatea să o facă şi cu o mare grije a ascuns sarcina faţă de familia sa.
În luna aprilie 2000, inculpata l-a cunoscut pe numitul G.I. cu care a început o relaţie de concubinaj. Nici acestuia şi nici familiei lui, nu le-a spus că este însărcinată.
Concubinul său a auzit din zvon public că inculpata ar fi însărcinată, motiv pentru care a întrebat-o de mai multe ori dacă este gravidă şi de fiecare dată inculpata a negat acest lucru, fiind hotărâtă ca la naştere să suprime viaţa copilului nou-născut.
În dimineaţa de 13 iulie 2000, simţind că trebuie să nască, inculpata a mers la locuinţa mamei sale, cunoscând că aceasta este plecată la munca câmpului, iar acasă nu este decât bunica sa.
După naştere, a înfăşurat copilul care mişca într-o pânză şi a mers la WC, unde l-a aruncat pentru a-i suprima viaţa. În acelaşi WC a aruncat şi placenta şi chiloţii plini de sânge.
A spălat cearceaful pe care îl murdărise de sânge şi a curăţat orice urmă a celor întâmplate.
Seara nu i-a spus nimic mamei sale, apoi, a mers la locuinţa concubinului său, căruia i-a ascuns fapta comisă, convinsă fiind că nu va afla nimeni.
Totuşi, datorită lipsei asistenţei medicale, inculpatei îi era rău şi a spus familiei concubinului său că se simte rău din cauza căldurii.
În ziua următoare, inculpata s-a prezentat la spitalul judeţean Călăraşi, unde, întrebată de copil, a negat că ar fi născut şi a părăsit spitalul, deşi a fost somată să rămână.
În drum către gară, a fost convinsă de către concubin să se întoarcă la spital, deoarece, s-ar putea să moară din cauza infecţiei, la spital, dând peste organele de poliţie, a recunoscut, cele făcute.
Raportul de constatare medico-legală al Serviciului de Medicină Legală Călăraşi concluzionează că moartea nou-născutului a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin aspirat de materiale fecale. Leziunile de violenţă, de la nivelul capului au putut fi produse, prin lovire, cu sau de corpuri dure.
Comisia de avizare şi control a concluzionat că fetuşul a fost expulzat mort, neviabil, datorită unor pneumonii interstiţiale, prezentând lichid în căile respiratorii, dar fără sindrom asfixic.
Existând contradicţii între cele două acte medicale, acestea au fost înaintate la Comisia Superioară Medico-Legală, prin care s-a aprobat avizul Comisiei de Avizare numai în ceea ce priveşte faptul că nou-născutul era neviabil prin pneumonie interstiţială. Se concluzionează că nou-născutul era viu, neviabil.
Instanţa a apreciat faptul că nou-născutul era neviabil nu are relevanţă pentru încadrarea juridică a faptei, mai ales că inculpata nu cunoştea că nou-născutul avea pneumonie interstiţială şi va muri într-un interval de timp mai scurt sau mai lung.
Din ansamblul probator, reiese că inculpata nu s-a aflat într-o stare de tulburare cauzată de naştere, ci a premeditat uciderea nou-născutului tot timpul sarcinii, precum şi din modul în care a conceput şi comis fapta.
La individualizarea pedepsei, s-au reţinut lipsa antecedentelor penale, lipsa de instruire, mediul social precar, în care inculpata s-a dezvoltat, precum şi atitudinea sinceră şi cooperantă, ca fiind circumstanţe atenuante de care trebuie să profite inculpata.
Apelul declarat de inculpată împotriva acestei hotărâri, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I-a penală, prin decizia nr.315 din 5 iunie 2002.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpata, solicitând, în principal, achitarea pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de omor, fătul fiind expulzat mort, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.
Examinând recursul declarat de inculpată, se constată următoarele:
Primul motiv de recurs, prin care se solicită achitarea, nu este întemeiat. Este adevărat că în avizul Comisiei de avizare şi control se conchide că fetuşul a fost expulzat mort, neviabil, datorită unei pneumonii interstiţiale, prezentând lichid fecaloid în căile respiratorii, fără sindrom asfixic. Această concluzie însă, a fost amendată substanţial de Comisia Superioară, care, prin avizul său, a arătat destul de clar că nou-născutul era viu, însă, într-adevăr, neviabil. Avizul Comisiei Superioare, confirmă concluzia Raportului de constatare medico-legală al Serviciului de Medicină Legală Călăraşi, care a arătat că moartea nou-născutului a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin aspirat de materii fecale şi se coroborează cu declaraţia inculpatei, care, în faţa organelor de urmărire penală a confirmat că nou-născutul era viu.
În atare situaţie, Curtea apreciază că primul motiv de recurs este nefondat şi va trebui respins, ca atare.
Cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la greşita individualizare a pedepsei, este însă fondat.
Deşi instanţa de fond s-a preocupat de individualizarea pedepsei, constatând, în favoarea inculpatei circumstanţe atenuante, nu le-a dat eficienţa cuvenită, aplicând o pedeapsă prea mare, faţă de faptul că inculpata a comis fapta, sub presiunea unei situaţii familiale, nefavorabile, păstrării sarcinii.
În raport de situaţia personală a inculpatei, de împrejurările în care aceasta a comis fapta ca şi de faptul că, ulterior, inculpata s-a căsătorit cu bărbatul cu care trăia în concubinaj, dând naştere şi unui copil, născut la 5 noiembrie 2002, Curtea apreciază că recursul va trebui privit ca fondat şi admis, ca atare în baza art.38515 alin.1 pct.2 lit.d Cod procedură penală, casându-se decizia penală atacată, precum şi sentinţa penală numai cu privire la pedeapsa aplicată inculaptei, pe care o va reduce la minimul posibil.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Conform art.88 din Codul penal, se va deduce din pedeapsa de executat, timpul arestului preventiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpata P.(G.)V. împotriva deciziei penale nr.315 din 5 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penal.
Casează decizia penală atacată, precum şi sentinţa penală nr.31 din 3 aprilie 2002 a Tribunalului Călăraşi, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatei, pe care o reduce de la 10 la 5 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsă, perioada executată în arest preventiv de la 4 decembrie 2000 la 29 mai 2001.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 92/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 932/2002. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
