CSJ. Decizia nr. 942/2002. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr.942 Dosar nr.4968/2002
Şedinţa publică din 25 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul G.M., împotriva deciziei penale nr.716 din 4 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a II-a penală.
S-a prezentat recurentul inculpat în stare de arest, asistat de avocatul I.I., apărător ales.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, în principal, prin reţinerea de circumstanţe atenuante reducerea pedepsei.
În subsidiar, a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracţiunea prevăzută de art.4 din Legea nr.143/2000, inculpatul fiind consumator de droguri, nu comerciant de substanţe stupefiante.
Procurorul a cerut respingerea, ca nefondat a recursului declarat de inculpat.
Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, a fost de acord cu apărările formulate pentru admiterea recursului său.
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.725 din 15 august 2002, Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală, a condamnat pe inculpatul G.M. la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.74 şi a art.76 lit.a şi e din Codul penal.
S-a făcut aplicarea art.71 şi art.64 din Codul penal.
În baza art.17 din Legea nr.143/2000, s-a dispus confiscarea cantităţii de 0,80 gr.heroină şi, respectiv, a cantităţii de 4,47 gr.heroină.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Existând indicii că din locuinţa ocupată de inculpat şi mătuşa sa, S.A., se vând droguri, organele specializate au organizat supravegherea, ocazie în care, în ziua de 24 octombrie 2001, când la uşa apartamentului în cauză a sunat un tânăr, l-au identificat pe acesta în persoana lui R.C.M. care se prezentase cu suma de 250.000 lei pentru a cumpăra o doză de heroină, cel care vindea fiind G.M.
Efectuându-se percheziţia locuinţei, s-au descoperit mai multe punguliţe din celofan ce conţineau heroină. În acest timp, în locuinţă au venit mai mulţi tineri, aceştia declarând că sunt consumatori de heroină, de mai mult timp ei procurându-şi drogul de la inculpat, sens în care au indicat şi un alt loc de depozitare, respectiv scara blocului, deasupra uşii de la intrarea în subsolul imobilului.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a înscris că substanţa pulverulentă de culoare bej este heroină în cantitate de 0,97 gr.şi, respectiv, 4,57 gr., ea (diacetilmorfină), făcând parte din Tabelul I, anexă la Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
În apel, parchetul a criticat hotărârea pentru netemeinicia pedepsei aplicate.
La rândul său, inculpatul a invocat în apelul declarat, neeficienţa dată, în ce-l priveşte, efectului circumstanţelor atenuante, sens în care a cerut aplicarea unei pedepse orientate sub minimul general.
Prin decizia penală nr.716 din 4 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală a admis apelul declarat de parchet, a desfiinţat sentinţa şi a majorat pedeapsa de la 3 ani închisoare, la 6 ani închisoare.
În baza art.65 din Codul penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b din acelaşi cod, pe timp de 4 ani după executarea pedepsei principale.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Nemulţumit de hotărârea pronunţată în apel, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, motivele invocate fiind greşita stabilire a situaţiei de fapt şi, implicit, a vinovăţiei sale, precum şi netemeinicia pedepsei aplicate întrucât, deşi în favoarea sa s-au reţinut circumstanţe atenuante, cuantumul pedepsei este prea mare.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Din verificarea lucrărilor cauzei se reţine că, în baza probatoriului administrat în baza urmăririi penale şi în cea a cercetării judecătoreşti, instanţele au reţinut, corect, că inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, el deţinând heroină, drog de mare risc, pentru comercializare. În acest sens, sunt de relevat declaraţiile mătuşii inculpatului, S.A., în locuinţa acesteia fiind găzduit el şi aici organele abilitate depistându-l în fapt, când s-a prezentat cumpărătorul R.C.M., pentru ca în schimbul sumei de 250.000 lei să-i vândă o doză de heroină. În timpul efectuării percheziţiei în acea locuinţă s-au mai prezentat tineri care au declarat că de mai mult timp se „aprovizionau „ cu doze de heroină de la inculpat, ei indicând şi modalităţile practice în baza cărora li se vindea drogul: fie în uşa apartamentului, fie printr-o fereastră deschisă ce dădea într-o curte interioară (apartamentul era situat la parterul blocului), fie la scara blocului declaraţii ce se coroborează cu recunoaşterile parţiale ale inculpatului.
Revenirile asupra declaraţiilor date la urmărirea penală nu sunt justificate în fapt, martorii susţinând fie că erau sub influenţa drogurilor când au declarat în faţa procurorului, fie că acesta le-a impus ce să susţinţă sau au semnat declaraţiile fără să le citească.
În ce priveşte motivul de recurs vizând netemeinicia pedepsei aplicate, şi acesta este nefondat.
Potrivit art.72 din Codul penal, text de lege care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art.52 din Codul penal prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În cauză, stabilind pedepasa de 6 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b din Codul penal, instanţa de apel a considerat pericolul social grav al faptei, aceasta aducând atingere sănătăţii publice şi normelor privind regimul juridic al substanţelor stupefiante, împrejurările în care s-a săvârşit, respectiv într-o manieră aptă să inducă dependenţă de drog de mare risc a altor persoane, dar şi datele ce caracterizau profilul făptuitorului, fără antecedente penale, sens în care s-a făcut aplicarea art.74 şi a art.76 din Codul penal referitor la circumstanţe atenuante.
Executarea pedepsei în regim de privare de libertate corespunde şi scopului aşa cum este prevăzut în art.52 din Codul penal.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art.38515pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.
În baza dispoziţiilor art.192 din Codul de procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr.716/A din 4 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 24 octombrie 2001 la 25 februarie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 938/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 945/2002. Penal → |
|---|
