CSJ. Decizia nr. 1304/2003. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1304/2003
Dosar nr. 5412/2002
Şedinţa publică din 14 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 111 din 19 iunie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, au fost condamnaţi inculpaţii:
- plutonier adjutant în rezervă D.D. la 10 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., şi la 4 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 252 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; totodată, i s-a revocat beneficiul graţierii pedepsei de un an închisoare ce i-a fost aplicată prin Decizia nr. 3418 din 5 octombrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, pentru infracţiunea prevăzută de art. 252 alin. (2) C. pen., dispunându-se ca, în baza art. 10 din Legea nr. 137/1997, inculpatul să execute şi această pedeapsă pe lângă pedeapsa de 10 ani închisoare;
- plutonier B.V.C. la 8 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., şi la 4 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 252 alin. (2) C. pen.; în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., instanţa a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt că în noaptea de 6 iulie 2001, inculpatul D.D., şef al Postului de Poliţie Răchitoasa, judeţul Bacău şi B.V.C., adjunct al şefului postului de poliţie menţionat, în urma unor plângeri repetate ale soţiei lui G.D. din satul Buda cu privire la violenţele pe care acesta le comitea în familie, l-au ridicat de la domiciliu şi l-au condus cu forţa la postul de poliţie unde i-au aplicat lovituri cu pumnii, cu picioarele şi cu bastoanele de cauciuc, provocându-i numeroase leziuni corporale care i-au cauzat decesul.
Prin Decizia nr. 108 din 5 decembrie 2002, Curtea Militară de Apel a respins ca nefondate apelurile declarate de cei doi inculpaţi împotriva sentinţei primei instanţe.
Împotriva acestei decizii ambii inculpaţi au declarat recurs.
În motivarea recursului său, inculpatul D.D. a susţinut că nu a comis actele de violenţă care au condus la decesul lui G.D. şi că, pe de altă parte, din actele medico – legale rezultă, că decesul acestuia nu a fost cauzat de leziunile produse prin lovire în noaptea de 6 iulie 2001, solicitând, în consecinţă să fie achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., iar în subsidiar, să i se micşoreze pedepsele aplicate, ţinând seama atât de împrejurările în care a comis faptele, cât şi de circumstanţele lui personale.
Inculpatul B.V.C., a solicitat, în recursul său, să fie achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât între leziunile produse lui G.D. şi decesul acestuia, nu există legătură de cauzalitate. În ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 252 alin. (2) C. pen., inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate, în raport cu circumstanţele lui personale.
Recursurile sunt nefondate.
Din declaraţiile martorilor ascultaţi în cauză ca şi din declaraţiile inculpaţilor B.V.C. şi D.D. rezultă cu certitudine, că l-au ridicat pe G.D. de la domiciliu în condiţiile descrise în considerentele sentinţei şi l-au condus cu forţa, încătuşat, la postul de poliţie.
Contrar concluziilor Comisiei Superioare Medico – Legale, în sensul că G.D. se afla în stare de intoxicaţie acută etilică, ceea ce s-ar fi manifestat, între altele, prin imposibilitatea celui în cauză de a se deplasa şi prin lipsa de comunicare, din declaraţia inculpatului D.D. rezultă că, acesta a încercat să fugă, atunci când l-au condus la postul de poliţie şi, din această cauză, a fost necesar să-i pună cătuşele, iar inculpatul B.V.C. a relatat că D.D. se deplasa pe propriile picioare, că era cooperant şi comunica, protestând la ridicarea lui de la domiciliu în plină noapte.
Cei doi inculpaţi au recunoscut că l-au lovit pe G.D., inculpatul B.V.C. afirmând că l-a lovit cu bastonul de cauciuc peste palme, iar inculpatul D.D. susţinând că l-a lovit de câteva ori cu pumnul în spate, dar au negat faptul de a-i fi aplicat numeroasele lovituri peste tot corpul care au condus la decesul victimei.
Având însă în vedere declaraţia inculpatului B.V.C., potrivit căreia, atunci când a fost ridicat din casă, G.D. era dezbrăcat de cămaşă, „avea bustul gol", şi nu prezenta pe corp nici o leziune, rezultă cu certitudine că toate cele peste 30 de leziuni corporale descrise în actul de constatare medico-legală i-au fost provocate victimei de cei doi inculpaţi prin violenţele pe care i le-au aplicat ore în şir, în incinta postului de poliţie. Actele de violenţă la care a fost supus G.D. de către inculpaţi sânt confirmate şi prin declaraţiile martorilor H.C. şi C.N., care au arătat că în noaptea în care acesta era închis în postul de poliţie, l-au auzit urlând de durere şi implorându-i pe cei doi inculpaţi să nu-l mai lovească.
Se constată aşadar, că susţinerea inculpaţilor recurenţi în sensul că nu s-a făcut dovada că ei sunt autorii actelor de violenţă comise împotriva lui G.D. care au dus la decesul acestuia este nefondată.
Actele medico–legale nu exclud, legătura de cauzalitate între violenţele exercitate de inculpaţi asupra lui G.D. şi moartea acestuia, ci precizează că la deces au contribuit şi factori patologici, precum şi starea de beţie în care se găsea victima.
În raport cu toate datele cauzei se constată deci că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut corect starea în care se găsea victima înainte ca inculpaţii să o supună violenţelor menţionate, nu putea determina decesul acesteia atunci, şi în acele împrejurări şi că factorul determinat în producerea morţii victimei l-a constituit acţiunea violentă a celor doi inculpaţi.
S-a stabilit astfel, corect vinovăţia inculpaţilor în comiterea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea acestora.
Nu poate fi primit nici motivul de casare formulat de inculpaţi, privind redozarea pedepsei, întrucât se constată că instanţele au aplicat corect criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de pericolul social ridicat şi de urmările grave ale infracţiunilor comise.
În consecinţă, urmează ca recursurile declarate de inculpaţii D.D. şi B.V.C. să fie respinse ca nefondate, cu obligarea inculpaţilor recurenţi la plata cheltuielilor judiciare către stat şi către partea civilă G.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.D. şi B.V.C. împotriva deciziei penale nr. 108 din 5 decembrie 2002 a Curţii Militare de Apel.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive de la 1 octombrie 2001 la 14 martie 2003, pentru ambii inculpaţi.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, precum şi la plata sumei de câte 200.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă G.F.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1303/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1306/2003. Penal → |
|---|
