CSJ. Decizia nr. 1308/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1308/2003
Dosar nr. 4398/2002
Şedinţa publică din 14 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa nr. 501 din 4 iunie 2002, a condamnat pe inculpatul P.S. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 16 din aceeaşi lege şi cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 84 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1080/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, care s-a adăugat la pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute în final 7 ani închisoare.
În temeiul art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsie.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus arestarea preventivă de la 22 octombrie 2001, la zi.
S-a reţinut că, în ziua de 21 octombrie 2001, inculpatul a vândut martorului M.C.V. o doză de heroină primind în schimb suma de 300.000 lei, bani marcaţi în prealabil de organul de poliţie cu inscripţia DROGURI şi data 22 octombrie 2001. În timpul cercetărilor, inculpatul P.S. a formulat un denunţ privind pe numitul D.D.M. de la care se aproviziona cu droguri, împrejurare pentru care s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, în sensul reducerii pedepsei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 516/ A din 27 august 2002, a admis apelul declarat de procuror şi a desfiinţat în parte sentinţa atacată, în sensul că a dedus perioada arestării preventive de la 18 aprilie, la 29 iunie 2001 şi a înlăturat măsura indisponibilizării sumei de 850.000 lei. Totodată, a respins apelul declarat de inculpat.
S-a reţinut că, revocând suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1080/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, instanţa fondului trebuia să deducă din pedeapsa rezultantă şi perioada executată de inculpat între 18 aprilie – 29 iunie 2001, din pedeapsa pentru care s-a revocat suspendarea condiţionată a executării.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul.
Parchetul, reiterând, două din motivele de apel, a susţinut că în mod greşit a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi după pedeapsa principală, iar pe de altă parte, s-a omis a se pronunţa cu privire la restituirea sumei de 300.000 lei către organul de cercetare penală.
Inculpatul a solicitat să se schimbe încadrarea juridică dată faptei în art. 4 din Legea nr. 143/2000 întrucât este consumator şi un traficant de stupefiante. În subsidiar a solicitat să-i fie redusă pedeapsa.
Recursul declarat de parchet, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., este întemeiat, potrivit celor ce urmează:
Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie, potrivit art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen., atunci când legea prevede această pedeapsă, iar pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani.
Potrivit alin. (1) de sub acelaşi articol, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. În alte cuvinte, aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (1) C. pen., este facultativă pentru instanţă şi nu obligatorie.
Ca atare, atunci când este obligatorie, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi trebuie aplicată alături de pedeapsa principală, iar atunci când este facultativă ea se aplică după pedeapsa principală, în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, sunt sancţionate, printre altele, cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc, cum ar fi heroina.
Ca atare, este greşit procedeul instanţei de a aplica pedeapsa complementară după aplicarea pedepsei rezultante, ca urmare a revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare şi nu alături de pedeapsa principală de 6 ani închisoare, aplicată în cauză.
Se constată, în acelaşi timp, că instanţele au omis să se pronunţe, potrivit art. 348 C. proc. pen., cu privire la suma de 300.000 lei (în bancnote de 100.000 lei) care a fost remisă martorului M.C. de organul de poliţie, pentru a face plata drogurilor ce urmau a fi cumpărate de la inculpat. Această sumă de bani, găsită cu ocazia percheziţiei corporale, s-a depus în plic sigilat la dosarul de urmărire penală şi instanţa avea obligaţia de a dispune restituirea ei către Secţia 11 Poliţie.
În consecinţă, sub aspectele menţionate, recursul parchetului este întemeiat şi urmează a fi admis, cu consecinţa casării hotărârilor atacate, a aplicării pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 3 ani alături de pedeapsa principală şi a restituirii sumei de 300.000 lei către Secţia 11 Poliţie Bucureşti.
Cu privire la recursul inculpatului, se constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul a comercializat droguri de mare risc, respectiv 0,32 gr. heroină, în data de 21 octombrie 2001, faptă corect încadrată juridic în dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Pedeapsa prevăzută de lege este cuprinsă între 10 şi 20 de ani închisoare, iar pentru faptul că a ajutat organele de poliţie la depistarea altui traficant de droguri s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 16 din legea sus-menţionată, prin care regimul sancţionator se reduce corespunzător, instanţele orientându-se corect la pedeapsa de 6 ani închisoare, apreciind şi starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului.
Întrucât recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, acesta va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, iar din pedeapsă se va deduce la zi timpul arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 516/ A din 27 august 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul P.S.
Casează Decizia atacată si sentinţa penală nr. 501 din 4 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, cu privire la aplicarea prevederilor art. 65 alin. (1) C. pen. şi omisiunea restituirii sumei de 300.000 lei către Secţia 11 Poliţie Bucureşti.
Înlătură aplicarea prevederilor art. 65 alin (1) din C. pen.
Conform art. 2 alin. (2), art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen., aplică inculpatului P.S. alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 3 ani.
Dispune restituirea sumei de 300.000 lei către Secţia 11 Poliţie Bucureşti.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.S. împotriva deciziei penale sus-menţionate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 22 octombrie 2001, la 14 martie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1307/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1309/2003. Penal → |
|---|
