ICCJ. Decizia nr. 142/2003. Penal. Art.215 alin.3, 5 c.pen. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.142

Dosar nr.134/2003

Şedinţa publică din 13 ianuarie2004

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, prin sentinţa nr.355 din 16 aprilie 2002 a condamnat - prin schimbarea unor încadrări juridice – pe inculpaţi.

- L.N. -în baza art.290 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare, constatând că această pedeapsă este graţiată, condiţionat în baza art.1 lit.a din Legea nr.137/1977;

-în baza art.215 alin.3 cu aplicarea art.41 alin.2 şi art.13 C.pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare;

- în baza art.40 din Legea nr.82/1991 cu referire la art.289 C.pen. şi cu aplicarea art.41 alin.2 din acelaşi cod la pedeapsa de 3 ani închisoare ş.

-în baza art.195 pct.2 din Legea nr.31/1990 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art.33 lit.a şi 34 lit.b C.pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

Din această pedeapsă a fost dedusă perioada arestării preventive de la 5 septembrie 1997 la 2 mai 2001.

- F.I. - în baza art.290 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare, constatând că această pedeapsă este graţiată integral şi condiţionat în temeiul art.1 lit.a din Legea nr.137/1997;

-în baza art.26 raportat la art.215 alin.3 cu aplicarea art.41 alin.2 şi art.13 C.pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

A dispus în temeiul art.350 C.proc.pen. arestarea inculpatei.

- Ş.B.-în baza art.26 raportat la art.215 cu aplicarea art.13 şi art.74 şi 76 C.pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare;

- în baza art.40 din Legea nr.82/1991 cu aplicarea art.74 şi art.76 C.pen. la pedeapsa de 5 luni închisoare.

În temeiul art.33 lit.a şi 34 lit.b C.pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, iar conform art.81 şi art.82 din acelaşi cod a suspendat condiţionat executarea acestei pedepse pe timp de 4 ani.

- A.N.- în baza art.248 cu aplicarea art.13 C.pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare, dispunând în temeiul art.81 şi art.82 din acelaşi cod suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe timp de 4 ani.

- T.Ş. - în baza art.248 cu aplicarea art.41 alin.2 şi art.13 C.pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare;

- în baza art.25 raportat la art.289 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art.33 lit.a şi art.34 lit.b C.pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, iar conform art.81 şi art.82 din acelaşi cod a suspendat condiţionat executarea acestei pedepse pe un termen de încercare de 4 ani.

În temeiul art.65 şi art.64 lit.c C.pen. a interzis inculpatului dreptul de a ocupa funcţia de expert evaluator pe o durată de 4 ani.

În temeiul art.11 pct.2 lit.a şi art.10 lit.d C.proc.pen., inculpatul T.Ş. a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art.26 raportat la art.215 alin.3 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.

Inculpaţii L.N., F.I., A.N. şi T.Ş. au fost obligaţi în solidar – L.N. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente S.C. AS 95 I. SRL, la plata sumei de 2.739.188.568 lei – din care în solidar şi cu inculpatul Ş.B. şi partea responsabilă civilmente S.C. S. 24 Com SRL pentru suma de 1.105.000.000 lei către partea civilă Banca Albina, prin S.C.Reconversie şi Valorificare Active SA.

S-a dispus anularea unor înscrisuri falsificate.

A fost reţinută următoarea situaţie de fapt:

La data de 2 iulie 1996, inculpatul L.N. a preluat prin cesiune S.C. AS 95 I. SRL de la numitul Ş.G. – conform contractului autentificat sub nr.922 – societatea având un credit neachitat în valoare de 150.000.000 lei la Banc Post – Sucursala Argeş despre care inculpatul cunoştea.

Deoarece inculpata F.I. avea de achitat două credite contractate anterior la Banca de Credit Industrial şi Comercial şi la Banca Română de Dezvoltare, în valoare totală de 430.000.000 lei şi nu avea posibilităţi de rambursare, l-a convins pe inculpatul L.N. – fratele său – să contracteze în numele S.C. AS 95 I. SRL un credit în valoare de 800.000.000 lei de la Banca Albinapromiţându-i că îl va sprijini în desfăşurarea unor activităţi comerciale.

Întrucât inculpatul L.N. nu avea posibilitatea asigurării garanţiilor pentru acest credit, inculpata F.I. l-a asigurat că se va ocupa personal de asigurarea acestora şi de întocmirea dosarului de credit.

Pentru a induce în eroare banca cu privire la scopul solicitării creditului, respectiv achiziţionarea de porumb în vederea provocării şi obţinerii de alcool, inculpataF.I. în înţelegere cu inculpatul L.N. au întocmit mai multe contracte comerciale şi documente de evidenţă contabilă, pe care le-au prezentat ca reale, în baza cărora banca a acordat creditul de 800.000.000 lei S.C. AS 95 I. SRL.

Astfel, la data de 6 februarie 1997, inculpata F.I. a întocmit în fals contractul de vânzare cumpărare prin care S.C."H.A.I." SRL, reprezentată de I.H.A., vinde S.C. AS 95 I. SRL, reprezentată de inculpatul L.N., cantitatea de 6.000 tone porumb – în valoare totală de 5.250.000.000 lei – la rubrica vânzător semnând inculpata F.I. în numele reprezentantului bulgar, iar la rubrica cumpărător semnând inculpatul L.N.

La data de 14 mai 1997, inculpata F.I. a întocmit în fals contractul de vânzare-cumpărare, prin care SC S. 24 SRL – reprezentată de T.C. – vinde S.C. AS 95 I. SRL – repărezentată de inculpatul L.N. – cantitatea de 500 tone porumb boabe, în valoare de 437.500.000 lei, la rubrica cumpărător semnând inculpatul L.N..

S-a stabilit prin probele administrate – că soţii Ş.B. şi C.B., asociaţi ai SC S. 24 Com SRL nu au cunoscut de existenţa acestui contract, iar T.C. nu a fost niciodată asociat sau angajat al societăţii.

La data de 4 februarie 1997, inculpata F.I. a întocmit în fals contractul de vânzare-cumpărare, prin care SC LIV P. SRL – reprezentată de S.L. – vinde S.C. AS 95 I. SRL – reprezentată de inculpatul L.N. – cantitatea de 6.000 tone porumb boabe, în valoare de 5.250.000.000 lei.

În realitate, S.L., administrator la SC LIV P. SRL, decedase la 2 martie 1996, deci anterior încheierii contractului.

Cele 3 contracte au stat la baza studiului de marketing întocmit de S.C. AS 95 I. SRL, prin inculpatul L.N., în vederea obţinerii creditului.

Din acelaşi studiu, rezultă că procesarea porumbului boabe obţinut de la cei trei furnizori se va efectua de Fabrica de Spirt SAB, în acest sens fiind depuse: contractul de colaborare şi un contract de principiu cu privire la asigurarea transportului, ambele fiind false.

La acelaşi studiu de marketing au fost ataşate şi trei contracte întocmite în fals de inculpata F.I. şi semnate de inculpatul L.N. pentru S.C. AS 95 I. SRL, privind livrarea alcoolului dublu rafinat către SC A. SRL; SC B. SRL şi SC B.2000 SRL.

Toate aceste documente au fost prezentate Băncii Albina.

În vederea garantării restituirii creditului au fost depuse: - contractul de garanţie imobiliară nr.729 din 26 mai 1997 prin care inculpata F.I. şi tatăl său L.A. garantau restituirea creditului cu un imobil şi un teren situate în comuna Grădinari, judeţul Giurgiu, care au fost evaluate de inculpatul T.Ş. la suma de 350.000.000 lei (acest imobil era însă ipotecat şi în favoarea SC I.H.A. SRL pentru un credit de 280.000.000 lei, poteca nefiind ridicată);

-contractul de garanţie imobiliară nr.711 din 23 mai 1997, prin care numiţii B.G. şi B.M. garantau restituirea creditului cu imobil şi teren situate în comuna Titu. Cu privire la stabilirea valorii imobilului s-a constatat că nu au fost respectate normele metodologice, respectiv nu s-a mers pe teren pentru valorificare, evaluarea fiind făcută numai în baza documentelor şi prin expertiza întocmită, imobilul a fost supraevaluat la suma de 145.442.446 lei, valoarea reală fiind de 86.056.970 lei (raportul de evaluare a fost întocmit de A.N. care nu era expert evaluator, la cererea inculpatului T.Ş. care însă a semnat raportul);

- contractul de garanţie imobiliară nr.730 din 26 mai 1997, prin care B.I. şi B.N. garantau restituirea creditului cu un imobil şi teren situate în comuna Nuci, judeţul Ilfov, imobil grevat de sarcini în favoarea fostului proprietar P.I. La încheierea contractului de garanţie s-a prezentat un contract de vânzare-cumpărare fals, prin care se atesta că soţii B. sunt proprietari şi în care nu era menţionat dreptul de uzufruct viager, precum şi un certificat de sarcini fals.

În baza acestui contract a fost întocmit raportul de evaluare a imobilului de către A.N. şi semnat de T.Ş. care a stabilit o valoare de 175.151.548 lei în realitate valoarea fiind de 59.595.885 lei;

- contractul de garanţie imobiliară nr.780 din 26 mai 1997, prin care T.C.D., reprezentat de R.T., garanta restituirea creditului de 800.000.000 lei cu un teren în suprafaţă de 24.638 m.p. din comuna Gruiu, Sat Siliştea Snagovului. Dovada proprietăţii s-a făcut cu contractul de vânzare-cumpărare nr.3916 din 18 noiembrie 1994 încheiatîntre T.I. şi T.C. şi titlul de proprietate nr.15.489 din 16 ianuarie 1995 pe numele T.P.I.

Din cercetări, a rezultat că atât procura de reprezentare cât şi contractul de vânzare şi titlu de proprietate sunt false, deoarece contractul de vânzare-cumpărare a fost emis în realitate la data de 5 iulie 1994 şi priveşte un antecontract încheiat între G.G. şi SC S.A., titlul de proprietate pe numele T.P.I. fiind executat prin xero-copiere de pe un titlu de proprietate autentic, unde proprietar este S.P.P.

False s-au stabilit a fi şi adeverinţele nr.178 din 14 februarie 1997 şi nr.197 din 5 martie 1997, prin care se atesta că T.C. este proprietarul terenului, din adresa primăriei rezultând că T.C. şi T.I. nu figurează ca proprietari ai terenului în cauză.

Evaluarea acestui teren s-a făcut cu încălcarea normelor metodologice de către inculpatul T.Ş..

În vederea obţinerii creditului, inculpatul L.N. a prezentat băncii balanţe privind exerciţiul financiar în perioada 1 ianuarie 1996 – 31 decembrie 1996, bugetul de venituri şi cheltuieli şi bilanţul contabil la 31 decembrie 1996 al S.C. AS 95 I. SRL, din cercetări rezultând că acestea sunt false, deoarece societatea nu a depus bilanţuri contabile pe anii 1995 – 1996 şi nicirapoarte semestriale la 31 iunie 1997.

Documentele false au fost întocmite de C.G. la cererea inculptei F.I. fiind semnate de inculpatul L.N.

În vederea obţinerii creditului, documentele menţionate au fost prezentate băncii de inculpaţii F.I. şi L.N. inculpatului T.Ş., care a dat dispoziţie numitei P.M. pentru întocmirea referatului în vederea acordării creditului solicitat, referat întocmit şi semnat, iar apoi aprobat de Comitetul de credit şi risc al băncii.

Punctul 8 din acest referat, privitor la acoperirea creditului a fost completat de inculpatul T.Ş., fiind menţionate cele 4 imobile ce constituiau garanţie şi valorile acestora, corespunzătoare rapoartelor de evaluare.

Referatul de propunere de evaluare a creditului şi dosarul de credit au fost înaintate Centralei Băncii Albina în vederea aprobării creditului având unele observaţii cu privire la inexistenţa unor certificate de sarcini, iar contractul cu SC SAB să fie reziliat şi să se încheie un alt contract cu o altă societate. Inculpatul T.Ş. a luat măsurile necesare în vederea soluţionării problemelor în cauză, însă inculpaţii L.N. şi F.I. au prezentat documente false, respectiv, contractul cu SC SAB, a fost întocmit un alt contract fictiv încheiat cu SC „H.F.".

La data de 23 mai 1997, inculpatul T.Ş. a întocmit contractul de credit nr.72, prin care Banca Albina acorda S.C. AS 95 I. SRL un credit de 800.000.000 lei pentru achiziţionarea deporumb boabe, ce urma a fi procesat în alcool şi comercializat, contract ce a fost semnat de numitul T.M.

Potrivit art.2 lit.a şi b din contract, creditul urma să fie eşalonat pe baza documentelor privind livrarea porumbului, conform contractelor încheiate şi pe măsura prezentării documentelor de plată.

Încălcând aceste prevederi şi norme ale băncii, inculpatul A.N. – şef serviciu credite, a avizat virarea creditului în valoare de 745.000.000 lei în contul a două societăţi comerciale indicate de inculpatul L.N. şi anume: 430.000.000 lei în contul SC S. 24 SRL şi 315.000.000 lei în contul SC H.A.SRL, conform ordinelor de plată avizate de inculpatul A.N.

Avizarea celor două plăţi s-a făcut fără ca inculpatul L.N. să prezinte documente justificative, deşi inculpatul A.N. a susţinut în mod constant că, la momentul avizării, inculpatul L. i-a prezentat două facturi, apărare neconfirmată deoarece facturile nu au existat, iar inculpatul a precizat că nu i-a prezentat nici o factură întrucât cele două societăţi nu aveau porumb boabe în stoc.

Scopul pentru care a fost solicitat creditul nuafost pentru derularea contractelor, ci pentru acoperirea unor datorii ale inculpaţilor L.N. şi F.I.

Cu ocazia percheziţiei, la domiciliul inculpatei F.I., s-a găsit o chitanţă olografă, din care rezultă că cei doi inculpaţi au convenit cu privire la folosirea sumei de 200.000.000 lei şi anume achitarea unor datorii la Bankoop, SAFI şi Bancpost Piteşti.

Din suma de 430.000.000 lei virată în contul SC S.i 24 SRL cu acordul inculpatului Ş.B. şi la cererea inculpatei F.I., 200.000.000 lei au fost virate ulterior în contul personal al martorei V.R., iar 230.000.000 lei în contul lui N.N.

În cele două ordine de plată se menţionează că virarea sumelor s-a făcut urmare a achiziţionării de marfă de la N.N. şi V.R., situaţie nereală, deoarece sumele primite trebuiau păstrate şi predate la cererea inculpatului L.N.

Din suma de 350.000.000 lei ce a fost virată în contul SC H.A. SRL, suma de 100.000.000 lei a fost virată de inculpata F.I., conform ordinului de plată nr.28/1997, în contul personal al martorului L.A., care la rândul său i-a dat-o inculpatului L.N.

Din acelaşi cont, la data de 30 mai 1997, inculpata F.I. a virat în contul personal al numitei N.G. suma de 210.000.000 lei care, în final i-a fost înmânată inculpatului L.N.

Banii primiţi de numitul Năstase Nicolae au fost folosiţi la achitarea unor datorii, pe care inculpatul L.N. le avea faţă de mai multe persoane.

Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală, prin Decizia nr.618 din 8 octombrie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sus-menţionatei sentinţe pe care a desfiinţat-o parţial, numai cu privire la: greşita achitare a inculpatului T.Ş. pentru infracţiunea prevăzută de art.26 raportat la art.215 alin.3 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.; greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor comise de inculpaţi; neaplicarea art.37 lit.a C.pen. pentru inculpatul L.N. şi greşita individualizare a pedepselor.

În temeiul art.334 C.proc.pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor comise de inculpaţi, după cum uremază:

1.- Pentru inculpatul L.N.:

-din art.215 alin.3 şi 5 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. în art.215 alin.1,2 şi 3 cu aplicarea art.41 alin.2 şi art.37 lit.a din acelaşi cod, texte în baza cărora l-a condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare;

-din art.288 alin.1 şi art.291 – ambele cu aplicarea art.41 alin.2C.pen. în art.290 cu aplicarea art.41 alin.2 şi art.37 lit.a din acelaşi cod, texte în baza cărora i-a aplicat o pedeapsă de 2 an.

închisoare;

-din art.40 din Legea nr.82/1991 cu referire la art.289 şi cu aplicarea art.41 alin.2C.pen. în art.40 din Legea nr.82/1991 cu referire la art.289 şi cu aplicarea art.41 alin.2 şi art.37 lit.a din acelaşi cod, texte în baza cărora i-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare;

-din art.195 pct.2 din Legea nr.31/1990 cu aplicarea art.41 alin.2 şi art.13 C.pen. în art.195 pct.2 din Legea nr.31/1990 cu aplicarea art.41 alin.2, art.37 lit.a şi art.13 din acelaşi cod, texte în baza cărora l-a codnamnat pe inculpat la 1 an închisoare.

În baza art.86⁴ C.pen. a revocat suspendarea executării sub supravegherea pedepsei de 1 an închisoare, aplicată acestui inculpat prin sentinţa penală nr.109/1995 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti şi a adăugat această pedeapsă la fiecare din pedepsele aplicate inculpatului în cauză, dispunând apoi conform art.33 lit.a şi 34 lit.b C.pen. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare din care a dedus arestarea preventivă de la 5 septembrie 1997 la 3 mai 2001.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

2.- Pentru inculpata F.I.:

-din art.26 raportat la art.215 alin.3 şi 5 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. în art.26 raportat la art.215 alin.1,2 şi 3 cu aplicarea art.41 alin.2 şi art.13 din acelaşi cod, texte în baza cărora a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 6 ani închisoare;

-din art.288 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. în art.290 cu aplicarea art.41 alin.2 din acelaşi cod, texte în baza cărora a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare, constatându-se că această pedeapsă este graţiată integral şi condiţionat în temeiul art.1 din Legea nr.137/1997.

3.-Pentru inculpatul Ş.B.:

-din art.26 raportat la art.215 alin.3 şi 5 C.pen. în art.26 raportat la art.215 alin.1,2 şi 3 cu aplicarea art.41 alin.2 din acelaşi cod, texte în baza cărora l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, făcând şi aplicarea art.71 şi art.64 C.pen.;

-în baza art.40 din Legea nr.82/1991 cu referire la art.289 C.pen., inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, pedeapsă graţiată integral şi condiţionat în temeiul art.1 din Legea nr.137/1997.

4.- Pentru inculpatul A.N.:

-din art.246 cu aplicarea art.248 şi art.258 C.pen., în art.246 cu aplicarea art.258 şi art.13 din acelaşi cod, texte în baza cărora condamnă pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art.71 şi art.64 C.pen.

5.- Pentru inculpatul T.Ş.:

-din art.246 cu aplicarea art.248 alin.1 şi art.258 cu aplicarea

art.41 alin.2 C.pen. în art.246 cu aplicarea art.258, art.41 alin.2 şi art.13 din acelaşi cod, texte în baza cărora l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare;

-din art.26 raportat la art.215 alin.3 şi 5 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. în art.26 raportat la art.215 alin.1, 2 şi 3 cu aplicarea art.41 alin.2 şi art.13 din acelaşi cod, texte în baza cărora l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, dispunând ca acesta să execute – conform art.33 lit.a şi 34 lit.b C.pen., pedeapsa de 6 ani închisoare, cu aplicarea art.71 şi art.64 din acelaşi cod.

În baza art.1 din Legea nr.137/1997 s-a constatat că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată acestui inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art.25 raportat la art.289 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. este greşită integral, condiţionat.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul L.N. şi a fost respins apelul inculpatului T.Ş.

S-a motivat că, din declaraţiile inculpatului L.N. reiese că între inculpata F.I. şi inculpatul T.Ş. a existat o înţelegere pentru obţinerea creditului de 800.000.000 lei prin supraevaluarea imobilului ce constituia garanţia. Aceste declaraţii, arată instanţa de apel, se coroborează cu celelalte probe din care rezultă situaţia de fapt, respectiv, modul de aprobare şi obţinere a acestui credit. Se conchide că ajutorul în obţinerea creditului pe care l-a dat inculpatul T.Ş.rezultă din faptul că a primit documentaţia, a luat legătura cu cei doi inculpaţi pentru rezolvarea problemelor legate de observaţiile făcute de oficiul juridic şi le-a facilitat celor doi inculpaţi acordarea creditului cu imobile supraevaluate, ajutor fără de care inculpaţii nu ar fi obţinut creditul respectiv.

Cu privire la greşita încadrare juridică a faptelor s-a arătat că prin OUG nr.207/2000, au fost modificate dispoziţiile art.146 C.pen., prin consecinţe deosebit de grave înţelegându-se o pagubă mai mare de 2 miliarde lei astfel că se impune înlăturarea alin.5 de la art.215 şi art.248¹ C.pen. pentru inculpaţii L.N., F.I., Ş.B., T.Ş. şi A.N.

Pentru inculpatul L.N. s-a reţinut starea de recidivă prevăzută de art.37 lit.a C.pen., primul termen al recidivei fiind constituit din condamnarea de 1 an închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere, aplicată prin sentinţa penală nr.109/1995 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, faţă de care sunt aplicabile dispoziţiile art.86⁴ C.pen., privind revocarea suspendării executării acestei pedepse.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii A.N., Ş.B. şi T.Ş.

Prin recursul declarat, parchetul a criticat hotărârea instanţei de apel numai cu privire la pedepsele aplicate inculpaţilor, considerându-le prea mici în raport cu gravitatea faptelor săvârşite de fiecare inculpat în parte.

Inculpatul Ş.B. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art.385⁹ pct.9 , pct.17 şi pct.14 C.proc.pen., susţinând că hotărârea pronunţată în apel este nemotivată în ceea ce-l priveşte, încadrarea juridică dată faptei prin aplicarea dispoziţiilor art.41 alin.2 C.pen. este greşită, iar pedeapsa exagerat de aspră.

Inculpatul T.Ş. a invocat ca motive de casare dispoziţiile art.385⁹ alin.1 punctele 17¹,18 şi 15C.proc.pen.Astfel,susţine inculpatul că prin motivele sale de apel a criticat greşita respingere a cererii de disjungere a cauzei şi de restituire la procuror în vederea completării urmăririi penale în legătură cu acordarea creditului bancar S.C. AS 95 I. SRL de către Consiliul Administrativ al Centralei Băncii Albina şi cu privire la greşita condamnare pentru infracţiunile prevăzute de art.248 şi art.25 raportat la art.289 C.pen., critici la care instanţa de apel nu a răspuns, făcând apoi referiri ample la lipsa de vinovăţie pentru săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.

Inculpatul A.N. a invocat ca motive de casare dispoziţiile art.385⁹ alin.1 punctele 10,12, 17¹ şi 18, făcând referiri exprese numai la lipsa sa de vinovăţie şi nerealizarea conţinutului infracţiunii de abuz în serviciu, pentru care a cerut achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit.a şi art.10 lit.d C.proc.pen.

Recursurile declarate în cauză sunt întemeiate, în sensul celor ce urmează:

Potrivit art.385⁹ alin.1 pct.9 C.proc.pen., hotărârile pronunţate în apel sunt supuse casării şi atunci când nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege.

În conformitate cu dispoziţiile art.383 C.proc.pen., Decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt şi de drept care au dus, după caz, la admitereasau respingerea apelului, iar în caz de admitere, temeiurile care justifică schimbarea sau modificarea soluţiei de fond.

Motivarea soluţiei pronunţate constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei, dând posibilitatea părţilor din proces (şi nu numai) să-şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţei de recurs, elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.

Este evident că, în caz de admitere a apelului, cu schimbarea sau modificarea soluţiei date de prima instanţă, motivarea trebuie să se refere la temeiurile pentru admiterea apelului şi apoi a soluţiei de fond adoptate. Când admiterea apelului se întemeiază pe greşita soluţionare a cauzei – în fapt sau în drept – motivarea soluţiei de fond adoptate de instanţa de apel se justifică prin temeiurile care au atras desfiinţarea hotărârii atacate cu apel.

În cauza de faţă, deşi instanţa de apel a casat hotărârea primei instanţe numai cu privire la greşita achitare a inculpatului T.Ş. pentru infracţiunea de înşelăciune, la greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor comise de inculpaţi, la neaplicarea art.37 lic.a C.pen. pentru inculpatul L.N. şi la greşita individualizare a pedepselor, în fapt, a procedat la o nouă judecare a cauzei în latură penală, comportându-se ca o instanţă de fond, fără a motiva însă temeiurile pentru admiterea apelului declarat de procuror şi apoi a soluţiei de fond adoptate.

În alte cuvinte, apelul a fost admis dispunându-se modificarea sentinţei date însă, în realitate, soluţia a fost schimbată în întregime fără nici un fel de motivare a temeiurilor de fapt sau de drept care au atras desfiinţarea hotărârii atacate.

Mai mult, instana de apel a schimbat încadrările juridice date faptelor pentru care cei trei inculpaţi recurenţi au fost trimişi în judecată, agravând răspunderea lor penală, fără a pune în discuţie noile încadrări juridice şi fără a motiva în considerentele hotărârii temeiurile de fapt şi de drept pentru justificarea măsurii, ceea ce constituie o neconcordanţă cu dispozitivul deciziei.

În sfârşit, instanţa de apel a omis să examineze unele motive de casare formulate de inculpatul T.Ş.

Astfel, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de înşelăciune pentru care inculpatul Ş.B. a fost trimis în judecată (reţinându-se şi dispoziţiile art.41 alin.2 C.pen.) şi agravându-se răspunderea sa penală, a fost modificată pedeapsa fără nici un fel de motivare.

Prin dispozitivul deciziei, acelaşi inculpat a fost condamnat din nou pentru infracţiunea prevăzută de art.40 din Legea nr.82/1991, fără a se înlătura dispoziţiile art.74 şi 76 C.pen. şi ale art.81 din acelaşi cod, la o pedeapsă mai mare, cu executare în regim de detenţie, fără a se motiva în considerente temeiurile de fapt şi de drept a schimbării hotărârii de fond. Cu toate acestea, au fost apoi menţinute „celelalte dispoziţii ale sentinţei", lăsându-se impresia menţinerii şi a dispoziţiilor art.74, art.76 şi art.81 C.pen.

Deşi instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul A.N. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice – prevăzute de art.248 C.pen., prin dispozitivul deciziei pronunţate în apel, acelaşi inculpat este condamnat pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor – prevăzute de art.246 din acelaşi cod, fără nici un fel de motivare.

În considerentele deciziei se face numai referire la OUG nr.207/2000, prin care s-a modificat noţiunea de „consecinţe deosebit de grave" prevăzută de art.147 C.pen., pentru a se justifica schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării art.248¹ din acelaşi cod.

Desigur, se impunea a se arăta temeiurile pentru care instanţa de control judiciar a schimbat încadrarea juridică într-o faptă sancţionată mai blând (abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.246 C.pen., faţă de infracţiunea reţinută de instanţa de fond, respectiv, abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art.248 C.pen., sancţionată mai aspru) şi cu toate acestea a dispus executarea pedepsei prin privare de libertate, fără a înlătura dispoziţia primei instanţe privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În acelaşi mod s-a procedatşi cu inculpatul T.Ş.. Mai mult, acestui inculpat nu i s-a răspuns motivelor de casare (disjungerea cauzei în ceea ce-l priveşte şi restituirea la procuror pentru completarea urmăririi penale şi greşita condamnare pentru infracţiunile prevăzute de art.248 şi art.25 raportat la art.289 C.pen.), ceea ce echivalează cu o nesoluţionare a apelului declarat de el.

Toate aceste aspecte (nemotivarea soluţiei adoptate, contradicţia între dispozitivul hotărârii şi considerentele acesteia, schimbarea unor încadrări juridice şi agravarea răspunderii penale fără motivare şi neexaminarea unor motive de casare) reprezintă cazuri de nulitate relativă care au restrâns drepturile procesuale ale părţilor recurente şi au afectat justa soluţionare a cauzei.

Toate aceste erori nu pot fi îndreptate decât prin casarea hotărârii pronunţată în apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare în ce priveşte pe inculpaţii recurenţi, pentru a se rezolva fondul cauzei, soluţie prevăzută de dispoziţiile art.385¹⁵ pct.2lit.c C.proc.pen.

În acest sens vor fi admise recursurile parchetului şi ale inculpaţilor Ş.B., A.N. şi T.Ş.

Cererea de majorare a pedepselor aplicate inculpaţilor L.N. şi F.I., formulată în recursul parchetului nu se justifică, deoarece instanţa de apel a individualizat corect şi în concordanţă cu criteriile prevăzute de art.72 C.pen. pedepsele aplicate acestor inculpaţi.

Casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejuducare are în vedere numai judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul T.Ş., întrucât inculpaţii Ş.B. şi A.N. nu au declarat apel împotriva sentinţei instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursuriledeclarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii Ş.B., A.N. şi T.Ş. împotriva deciziei penale nr.618 din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează Decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul T.Ş. împotriva sentinţei penale nr.355 din 16 aprilie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia II penală.

Menţine celelalte dispoziţii.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 ianuarie2004.

← CSJ. Decizia nr. 1419/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs		CSJ. Decizia nr. 1420/2003. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

CSJ. Decizia nr. 1411/2003. Penal. Contopire pedepse. Recurs CSJ. Decizia nr. 1418/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs CSJ. Decizia nr. 1419/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs CSJ. Decizia nr. 1420/2003. Penal CSJ. Decizia nr. 1421/2003. Penal CSJ. Decizia nr. 1422/2003. Penal CSJ. Decizia nr. 1423/2003. Penal