CSJ. Decizia nr. 1420/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1420/2003
Dosar nr. 4253/2002
Şedinţa publică din 20 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 155 din 10 iunie 2002, Tribunalul Arad a dispus condamnarea inculpatului H.C.D. la 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b1) alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de perversiune sexuală, prevăzută de art. 201 alin. (2), alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe durată de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final, pedeapsa de 14 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b, d) şi e) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 martie 2002, la zi.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt, următoarele:
Inculpatul H.C.D. a locuit în Arad împreună cu fiica sa, minora H.B.C. şi soţia acestuia, martora H.T.
Începând cu anul 2000, fără a se putea stabili cu exactitate data, inculpatul H.C.D., în timp ce soţia sa era plecată la serviciu, a obligat-o pe fiica sa, în vârstă de 10 ani în acea perioadă, să se dezbrace, timp în care urmăreau la videocasetofon casete cu caracter pornografic, apoi o prindea cu mâinile de cap, întreţinând cu aceasta raport sexual pe cale orală prin constrângere. În situaţia în care se împotrivea, inculpatul o lovea pe minoră cu palma peste faţă şi peste ceafă şi o trăgea de păr. După consumarea actului sexual, o atenţiona pe minoră să nu spună nimănui, ameninţând-o cu moartea. Astfel de acte sexuale, inculpatul le-a întreţinut cu minora de 2 – 3 ori pe săptămână, în perioada anului 2000 până la data de 12 martie 2002, dată la care partea vătămată s-a deplasat la locuinţa martorei S.M., sora mamei sale, căreia i-a relatat faptul că nu vrea să se mai întoarcă acasă de frica tatălui său, deoarece o obliga să se dezbrace goală în faţa lui. Ulterior, de faptul că inculpatul o obligă în perioada menţionată mai sus, să întreţină raport sexual oral, minora i-a comunicat martorei S.M., precum şi martorilor R.M. şi R.F.
S-a mai reţinut că de la data de 12 martie 2002, partea vătămată locuieşte la domiciliul familiei R.F.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul H.C.D., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor şi audierea concubinei sale, susţinând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
Prin Decizia penală nr. 311/ A din 11 septembrie 2002, a fost respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul H.C.D.
A fost menţinută în continuare starea de arest a inculpatului şi a fost dedus din pedeapsă, arestul preventiv de la 10 iunie 2002, la zi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul H.C.D., susţinând că nu a comis infracţiunile de viol şi perversiuni sexuale reţinute în sarcina lui şi în mod greşit a fost condamnat pentru aceste fapte. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei la parchet, pentru completarea urmăririi penale, în sensul audierii prietenei sale P.T., a minorului C., colegul de şcoală al fiicei sale şi confruntarea inculpatului cu fiica sa şi minorul C.
Examinând recursul declarat în raport de motivul invocat, precum şi din oficiu, în temeiul art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că partea vătămată H.B.C., la data la care a dat declaraţia în faţa organelor de urmărire penală şi a primei instanţe, avea vârsta de 10 ani, şi nu a fost asistată, de către reprezentantul său legal.
Pe de altă parte, din concluziile raportului psiho–social privind pe minora H.B.C., efectuat de Consiliul Judeţean Arad – Direcţia Generală Pentru Protecţia Copilului, ataşat la dosarul primei instanţe, rezultă că s-a făcut propunerea instituirii măsurii de ocrotire, în sensul plasamentului minorei spre creştere şi educare numiţilor R.M. şi R.F., precum şi decăderea din drepturile părinteşti fireşti, faţă de ambii părinţi, fără însă a se emite în acest sens o decizie administrativă de numire a tutorilor, în condiţiile prevăzute de art. 113 şi următoarele din C. fam., raportate la art. 142 şi următoarele din acelaşi cod.
În această situaţie, potrivit art. 81 C. proc. pen., minorul până la vârsta de 14 ani poate fi ascultat în prezenţa unuia dintre părinţi ori a tutorelui sau a persoanei căreia îi este încredinţat minorul spre creştere şi educare.
Cum în speţă, din dispoziţiile legale sus–menţionate nu au fost respectate de către instanţă, se impune casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei la prima instanţă, în vederea reaudierii minorei H.B.C., conform cerinţelor acestor texte de lege, în condiţiile existenţei deciziei de tutelă emisă pentru această minoră.
Cu ocazia rejudecării, instanţa poate administra şi alte probatorii necesare şi utile soluţionării prezentei cauze, cu atât mai mult, cu cât declaraţiile părţii vătămate H.B.C. şi cele ale inculpatului, sunt contradictorii, deoarece acesta a negat constant faptele reţinute în sarcina lui.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul H.C.D. să fie admis, se va casa Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 155 din 10 iunie 2002 a Tribunalului Arad.
Se va trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Arad.
Se va menţine starea de arest a inculpatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul H.C.D. împotriva deciziei penale nr. 311/ A din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 155 din 10 iunie 2002 a Tribunalului Arad.
Trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Arad.
Menţine starea de arest a inculpatului.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 142/2003. Penal. Art.215 alin.3, 5 c.pen.... | CSJ. Decizia nr. 1421/2003. Penal → |
|---|
