CSJ. Decizia nr. 1485/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1485/2003
Dosar nr. 1123/2003
Şedinţa publică din 21 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 4/I.P. din 10 martie 2003, Curtea de Apel Oradea, secţia penală, a admis sesizarea Parchetului Naţional Anticorupţie, serviciul teritorial Oradea şi a dispus prelungirea arestării preventive cu 30 de zile, luată împotriva inculpaţilor S.C., şi V., ambii aflaţi în arestul I.P.J. Bihor, stare de arest care s-a prelungit de la data de 13 martie 2003 până la 11 aprilie 2003.
În considerentele încheierii, curtea a apreciat că urmărirea penală se află în curs, întrucât s-au descoperit fapte noi de corupţie, inculpaţii fiind cercetaţi şi pentru alte fapte penale conexe, abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la mărturie mincinoasă, conform ordonanţei din 20 februarie 2003 a P.N.A. S-a mai reţinut că din probele administrate în timpul urmăririi penale a rezultat că inculpaţii, ofiţeri de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, au încercat să zădărnicească aflarea adevărului, instigând mai multe persoane să depună mărturii mincinoase, atât în faţa organelor disciplinare ale Ministerului de Interne, cât şi în faţa procurorului.
Curtea de apel a considerat că sunt îndeplinite cerinţele art. 155 şi art. 156 C. proc. pen., şi a dispus prelungirea măsurii arestării preventive cu încă 30 de zile pentru ambii inculpaţi.
Împotriva acestei încheieri, ambii inculpaţi au declarat recurs, invocând nerespectarea prevederilor art. 155 alin. (1), art. 156 alin. (1) şi art. 159 alin. (2) C. proc. pen., prin sesizarea instanţei cu mai puţin de 5 zile înaintea expirării duratei arestării şi depunerea dosarului cauzei de către procuror cu mai puţin de 2 zile înainte de termen, pentru a putea fi consultat de către apărător.
S-a arătat că, la data de 6 martie 2003 s-a soluţionat de Curtea Supremă de Justiţie recursul declarat de inculpaţi împotriva măsurii arestării preventive. A doua zi, vineri 7 martie 2003, dosarul a fost adus de la Bucureşti şi predat P.N.A., Serviciul Teritorial Oradea şi a fost depus, în aceeaşi zi, la Curtea de Apel Oradea, fixându-se termen luni 10 martie 2003 pentru soluţionarea cererii de prelungire a arestării preventive formulată de Parchetul Naţional Anticorupţie.
S-a mai susţinut că au fost încălcate şi prevederile art. 185 alin. (3), art. 186, art. 188 raportate la art. 197 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., fiind vorba de nulităţi care nu pot fi înlăturate decât prin anularea actului.
Referitor la modul de soluţionare, în fond, a cererii de prelungire a arestării preventive, recurenţii au susţinut că nu au fost îndeplinite nici cerinţele art. 148 lit. a) şi g) C. proc. pen., nefiind realizată condiţia ca lăsarea în libertate a inculpaţilor să prezinte pericol pentru ordinea publică în raport cu circumstanţele reale şi cu cele personale ale inculpaţilor. De asemenea, au mai arătat că nu li s-au făcut cunoscute noile acuzaţii, deşi potrivit legii trebuiau să ia cunoştinţă de acestea, fără nici o discriminare.
Examinând motivele de recurs formulate de inculpaţi, Curtea constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Referitor la motivele privind nelegalitatea încheierii, Curtea consideră că măsura prelungirii arestării preventive a recurenţilor inculpaţi a fost luată cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 155, art. 156 şi art. 159 C. proc. pen.
Astfel, cererea privind prelungirea arestării preventive a celor doi recurenţi inculpaţi a fost depusă la data de 5 martie 2003, dată la care s-a format dosarul nr. 994/2003, iar nu la 7 martie 2003 cum s-a susţinut în motivele de recurs. Or, de la data de 5 martie 2003, data sesizării Curţii de Apel, până la 13 martie 2003, dată la care expira durata arestării preventive, sunt chiar mai mult de 5 zile, termen limită prevăzut de art. 156 alin. (2) C. proc. pen.
Potrivit acestui text, dacă se apreciază că nu este cazul ca inculpatul să fie pus în libertate, procurorul sesizează instanţa competentă cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea termenului (evident, este vorba de expirarea duratei arestării, care în speţă, este 13 martie 2003).
Or, apărarea inculpaţilor confundă acest termen (13 martie) cu termenul fixat de instanţă pentru soluţionarea cererii (10 martie 2003), făcând greşit calculul celor 5 zile în raport cu acesta, iar nu cu cel prevăzut de lege. Aşadar, nu are nici o relevanţă, sub aspectul invocat de recurenţi, faptul că de la 5 martie 2003, data înregistrării cererii de prelungire a arestării preventive, şi până la 10 martie 2003, data admiterii cererii nu sunt 5 zile libere, deoarece până la data expirării termenului sunt cel puţin 5 zile libere prevăzute de art. 156 alin. (2) C. proc. pen.
Curtea constată că s-au respectat şi prevederile art. 159 alin. (2) din acelaşi cod, prevederi care se referă la depunerea dosarului cauzei de către procuror cu cel puţin 2 zile înainte de termen (este vorba, în acest caz, de termenul de judecată), deoarece, aşa cum se recunoaşte chiar de apărarea recurenţilor, dosarul a fost depus la instanţă la data de 7 martie 2003, dată la care a putut fi studiat de apărător. Totodată, Curtea observă că, de altfel, apărarea cunoştea dosarul de urmărire referitor la aceeaşi inculpaţi, deoarece susţinuse, la data de 6 martie 2003 apărarea intimaţilor inculpaţi în recursurile declarate de parchet împotriva încheierilor nr. 1 şi 2/I.P ambele din 20 februarie 2003 ale Curţii de Apel Oradea prin care se anulase măsurii arestării preventive. Prin deciziile nr. 1169 şi nr. 1170 din 6 martie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi, casând încheierile menţionate, a respins plângerile formulate de inculpaţii S.C. şi C.D. împotriva ordonanţei din 11 februarie 2003, emisă de Parchetul Naţional Anticorupţie, Serviciul Anticorupţie Oradea.
Examinând temeinicia măsurii prelungirii arestării preventive a recurenţilor inculpaţi, Curtea constată că şi sub acest aspect încheierea atacată este conformă legii. Astfel, potrivit art. 155 alin. (1) C. proc. pen., durata arestării inculpatului poate fi prelungită în caz de necesitate şi numai motivat.
Parchetul Naţional Anticorupţie, Serviciul Anticorupţie Oradea a solicitat prelungirea arestării preventive a inculpaţilor S.C. şi C.D. ca urmare a extinderii urmăririi penale împotriva acestora şi pentru săvârşirea altor infracţiuni şi anume: infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a) şi c) şi art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000; infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., infracţiunea de încercare de a determina mărturia mincinoasă, prevăzută de art. 261 C. pen., extindere dispusă prin Ordonanţa din 20 februarie 2003 a P.N.A., Serviciul Anticorupţie Oradea.
Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 148 lit. d) C. proc. pen., măsura arestării preventive şi respectiv, în speţă, prelungirea arestării preventive, poate fi luată dacă sunt date suficiente că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor martori sau alte asemenea fapte. De asemenea, potrivit art. 148 lit. h) din acelaşi cod, aceeaşi măsură poate fi luată şi când inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică. În raport cu măsura extinderii urmăririi penale împotriva inculpaţilor şi pentru alte fapte penale, măsură luată de procuror prin ordonanţa din 20 februarie 2003, cu gravitatea acestor infracţiuni, precum şi cu existenţa unor date suficiente privind încercarea inculpaţilor de a zădărnici aflarea adevărului prin influenţarea unor martori, Curtea constată că prelungirea arestării preventive a acestora cu 30 de zile de la data de 13 martie 2003 până la 11 aprilie 2003 este legală şi justificată.
În consecinţă, Curtea urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi împotriva încheierii atacate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata sumei de câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.C. şi C.D. împotriva încheierii nr. 4/I.P. din 10 martie 2003 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă pe fiecare recurent la plata sumei de câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1475/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1486/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
