CSJ. Decizia nr. 1487/2003. Penal. At.257 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1487/2003
Dosar nr. 124/2003
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 110 din 19 iunie 2002, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial, inculpatul Ş.I.C. a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest care a fost prelungită cu încă 30 de zile.
S-a dedus din durata pedepsei timpul măsurilor privative de libertate de la 30 ianuarie 2002, la zi.
În baza art. 255 alin. ultim C. pen., raportat la art. 256 alin. ultim C. pen., inculpatul a fost obligat să restituie un telefon mobil marca Nokia 6210 şi încărcătorul aferent numitului S.I.C.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că inculpatul în calitate de ofiţer de poliţie însărcinat cu cercetarea penală, a pretins la data de 17 ianuarie 2002, de la martorul S.I.C. suma de 1500 dolari şi apoi în cursul lunii ianuarie 2002, la date succesive – 17 ianuarie 2002 şi 23 ianuarie 2002, a primit un telefon marca Nokia 6210 şi încărcătorul aferent, iar la 30 ianuarie 2002, a primit suma de 1000 dolari lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pentru soluţionarea favorabilă a dosarului penal în care denunţătorul era cercetat.
S-a reţinut că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000.
Sentinţa a fost atacată cu apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar şi de inculpat.
În apelul procurorului s-a susţinut că pedeapsa nu a fost just individualizată şi că se impune majorarea acesteia.
Inculpatul a susţinut în principal că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., astfel încât, se impune pronunţarea unei soluţii de achitare.
În subsidiar, inculpatul a solicitat să i se reţină circumstanţe atenuante şi să i se reducă pedeapsa.
Prin Decizia nr. 115 din 23 decembrie 2002, Curtea Militară de Apel a respins ca nefondate apelurile declarate.
S-a reţinut că declaraţia martorului S.I.C., audiat în apel, este edificatoare şi de natură să înlăture fără nici o rezervă susţinerile inculpatului în sensul că a primit suma de bani cu titlu de împrumut, urmând să o restituie ulterior.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că martorul a negat categoric existenţa unor relaţii de prietenie cu inculpatul în virtutea cărora să-i fi dat acestuia telefonul, încărcătorul şi suma de bani şi a precizat că suma de bani în valută nu a fost remisă cu titlu de împrumut ci a fost pretinsă de inculpat cu motivarea că va determina pe procuror să dea o soluţie favorabilă în cauza penală în care era implicat. A mai arătat martorul că în toate demersurile sale, inculpatul a lăsat să se înţeleagă că are influenţă asupra procurorului care efectua urmărirea penală şi-l poate determina să dea o soluţie de neîncepere a urmăririi penale.
Instanţa de apel a reţinut în concluzie că această declaraţie şi celelalte probe fac dovada că inculpatul a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000.
S-a apreciat că pedeapsa a fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sub acest aspect fiind nefondate, atât criticile formulate de procuror, cât şi cele formulate de inculpat.
Inculpatul a declarat recurs susţinând că la judecarea cauzei pe fond a fost lipsit de apărare, că se impune achitarea sa în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar a solicitat să se reţină în favoarea sa circumstanţe atenuante şi în consecinţă să i se reducă pedeapsa.
Din examinarea cauzei rezultă că este întemeiată susţinerea inculpatului că la judecarea cauzei pe fond a fost lipsit de apărare.
Astfel, din partea introductivă a sentinţei penale rezultă că după ce instanţa a declarat terminată cercetarea judecătorească şi a dispus trecerea la dezbateri, avocaţii A.T. şi G.V., apărători aleşi ai inculpatului au refuzat să pună concluzii.
Această poziţie a apărătorilor nu constituie o simplă încălcare a obligaţiilor asumate prin contractul de asistenţă juridică ci este de natură să producă consecinţe pe plan procesual, întrucât reprezintă practic un refuz de a-l apăra pe inculpat.
Faptul că cei doi apărători au rămas în sala de şedinţă în timpul în care inculpatul a avut ultimul cuvânt este lipsit de relevanţă, întrucât în mod evident dreptul la apărare nu se realizează doar prin prezenţa fizică a avocatului.
Aşa fiind, Curtea constată că la judecarea cauzei în fond inculpatul a fost lipsit de apărare.
Întrucât asistenţa juridică era obligatorie conform art. 171 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul fiind arestat şi instanţa a judecat cauza fără a-i asigura apărarea, hotărârea este contrară legii şi în consecinţă este supusă casării conform art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
Acelaşi caz de casare există şi în privinţa hotărârii instanţei de recurs care, contrar dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., nu a examinat cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept limitându-se la motivele invocate de inculpat şi de procuror, astfel încât, nu a sesizat că prima instanţă a judecat cauza cu încălcarea dreptului la apărare.
Aşa fiind, se va admite recursul inculpatului şi se vor casa hotărârile pronunţate.
Întrucât, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispoziţiile referitoare la asistarea inculpatului de către apărător sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
Casarea fiind determinată de existenţa unei nulităţi absolute, este inutilă analiza celorlalte motive de recurs invocate de inculpat, urmând ca prima instanţă, cu ocazia rejudecării, să aibă în vedere apărările menţionate în argumentarea recursului. În acest sens se va solicita Parchetului de pe lângă Tribunalului Militar Teritorial să înainteze casetele originale pe care au fost înregistrate convorbirile şi, dacă este cazul, pe cele prelucrate pentru eliminarea zgomotelor de fond, precum şi autorizarea pe baza cărora au fost efectuate aceste înregistrări şi vor fi administrate orice probe vor fi necesare pentru aflarea adevărului.
Reţinând că subzistă temeiurile avute în vedere la arestarea inculpatului, se va menţine această măsură.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul Ş.I.C. împotriva deciziei penale nr. 115 din 23 decembrie 2002 a Curţii Militare de Apel.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 110 din 19 iunie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Militar Teritorial.
Menţine starea de arest.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1486/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1488/2003. Penal → |
|---|
