CSJ. Decizia nr. 1489/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1489/2003
Dosar nr. 4261/2002
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Deliberând asupra recursului în anulare de faţă constată:
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Târgovişte la 29 iunie 1998 sub nr. 6379/1998, partea vătămată C.I. a solicitat condamnarea inculpatului B.P. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., susţinând că a fost lovit de inculpat în seara de 17 iunie 1998 şi a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 8 - 9 zile de îngrijiri medicale.
Judecătoria Târgovişte prin sentinţa penală nr. 1386 din 2 septembrie 1998, a trimis, conform dispoziţiilor art. 285 C. proc. pen., cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru a cerceta fapta sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 181 C. pen., sau de art. 182 C. pen.
Instanţa a reţinut că a depus o completare a certificatului medico-legal din care rezultă că numărul zilelor de îngrijiri medicale s-a prelungit la 25 şi că în urma loviturilor aplicate de inculpat i s-au desprins, atât dinţii naturali, cât şi proteza.
Prin rezoluţia din 22 decembrie 1999, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dîmboviţa a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.P. pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de acesta pentru infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen. şi trimiterea dosarului la Judecătoria Târgovişte pentru a continua cercetarea judecătorească sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Procurorul a reţinut că în lipsa unor dovezi evidente că făptuitorul a acţionat pentru distrugerea danturii părţii vătămate în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală sau de vătămare corporală gravă ci numai cele ale infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Judecătoria Târgovişte prin sentinţa penală nr. 8 din 8 ianuarie 2000, a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru a efectua urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., urmând ca sesizarea instanţei să se realizeze în condiţiile art. 262 C. proc. pen.
Instanţa având în vedere şi noul raport de expertiză medico-legală a reţinut că în seara de 17 iunie 1998, inculpatul B.P. a exercitat violenţe asupra părţii vătămate, în stradă, în prezenţa mai multor persoane, lovind-o cu piciorul în abdomen şi apoi cu pumnul în zona cavităţii bucale, împrejurare în care s-au produs mai multe leziuni constând în echimoze, contuzii şi avulsii dentare la nivelul dinţilor 11 şi 21, care sunt dinţi frontali, precum şi alţi 3 dinţi dintr-o lucrare protetică.
S-a mai reţinut că pierderea a doi dinţi din faţă creează o dizarmonie în fizionomia părţii vătămate, ceea ce reprezintă un prejudiciu estetic ireversibil şi ca atare, constituie slutire în sensul art. 182 C. pen., fiind lipsită des relevanţă împrejurarea că dinţii pot fi înlocuiţi printr-o proteză, fapt ce poate ascunde sluţirea, dar nu o poate înlătura.
Tribunalul Dîmboviţa prin Decizia penală nr. 138 din 13 martie 2001, a admis recursul declarat de inculpatul B.P., a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut că instanţa de fond urma să dispună asupra fondului cauzei cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. şi nu să se desesizeze din nou, partea vătămată având posibilitatea de a face plângere împotriva soluţiei procurorului dată prin rezoluţie 1035/P/1999.
În consecinţă cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru ca instanţa să hotărască asupra învinuirii adusă inculpatului prin plângerea prealabilă.
Rejudecând, Judecătoria Târgovişte a dispus prin sentinţa penală nr. 1227 din 2 octombrie 2001, achitarea inculpatului B.P., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportând la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., pentru infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În baza art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 91 C. pen., s-a aplicat inculpatului o amendă administrativă de 1.000.000 lei.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C.I., inculpatul fiind obligat să-i plătească 1.200.000 lei reprezentând c/val. protezelor.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat şi la plata cheltuielilor judiciare către partea vătămată.
Instanţa a reţinut în fapt că la data de 17 iunie 1998 în jurul orelor 21 - 22 a avut loc o ceartă între părţi pe fondul unor divergenţe anterioare determinate de amplasarea unei conducte de scurgere a apei menajere la imobilul unde partea vătămată deţine în proprietate un apartament, iar inculpatul sediul unei societăţi comerciale.
În momentul în care inculpatul s-a urcat în autoturism pentru a părăsi curtea proprietate comună, partea vătămată a venit la maşină şi i-a cerut să nu plece, deoarece dorea să sesizeze poliţia.
Instanţa a reţinut că inculpatul a lovit partea vătămată provocându-i leziuni care potrivit expertizelor medico-legale efectuate în cauză au necesitat pentru vindecare 16 – 18 zile de îngrijiri medicale.
S-a apreciat că lovirea a avut loc ca urmare a provocării din partea lui C.I. care a încercat să-l determine pe inculpat să iasă din maşină.
Având în vedere timpul îndelungat scurs de la comiterea faptei până la judecată, faptul că inculpatul, care este proprietarul unei societăţi comerciale de succes cu mai multe sute de angajaţi, a dovedit că este o persoană cu un comportament ireproşabil în societate, cu mari responsabilităţi ce presupun respectarea legilor şi a regulilor de comportament, s-a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Pe latură civilă s-a apreciat că sunt întemeiate numai pretenţiile privind obligarea inculpatului la plata contravalorii protezelor.
Prin Decizia penală nr. 616 din 18 decembrie 2001, Tribunalul Dîmboviţa a respins ca tardiv recursul declarat de inculpat.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, în baza art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., recurs în anulare împotriva sentinţei penale nr. 1227 din 2 octombrie 2001 a Judecătoriei Târgovişte şi deciziei penale nr. 616 din 18 decembrie 2001 a Tribunalului Dîmboviţa cu motivarea că s-a dat faptei o greşită încadrare juridică.
Recursul în anulare este fondat.
Din certificatul medico-legal nr. 907 din 18 iunie 1998, eliberat de I.M.L. Dîmboviţa, rezultă că în urma incidentului din 17 iunie 1998, partea vătămată C.I. a suferit leziuni care au necesitat 8 - 9 zile de îngrijiri medicale, leziunile constând între altele în avulsia traumatică a dinţilor 11 şi 21 nerecuperabili şi luxaţia parţială a dinţilor 41, 42 şi 43 nerecuperabili.
La data de 23 iunie 1998, concluziile au fost completate menţionându-se că dinţii 11 şi 21 au fost naturali, iar în urma lovirii a fost deteriorată proteza maxilară.
Pe de altă parte, prin certificatul medico-legal nr. 907 din 7 august 1998 al I.M.L. Dîmboviţa, care a avut în vedere şi leziunile organelor genitale, s-a stabilit că partea vătămată a necesitat pentru vindecare 24 - 25 zile îngrijiri medicale.
Prin raportul de expertiză medico-legală nr. A 1/3015 din 15 septembrie 1999, efectuat de Institutul de Medicină Legală Prof. Dr. Mina Minovici Bucureşti s-a concluzionat, în considerarea tuturor leziunilor suferite că numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare a fost de 16 - 18.
Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A 5/10530/2000 întocmit de I.M.L. Mina Minovici al Judecătoriei Târgovişte), a răspuns obiectivelor stabilite de instanţă concluzionând că la data de 17 iunie 1998, partea vătămată a prezentat leziuni produse prin lovire cu şi de corp dur, echimoze şi soluţie de continuitate la nivelul feţei vestibulare a buzelor şi avulsii dentare la nivelul dinţilor 11 şi 21 şi deteriorarea protezei mobile de la nivelul maxilarului.
S-a mai arătat că numai dinţii 11 şi 21 sunt dinţi frontali, deşi nu se consemnează starea anterioară de uzură, pot fi consideraţi ca fiind avulsionaţi, post traumatic, restul de 3 dinţi 41, 42 şi 43 parţial luxaţi sunt situaţi pe mandibulă, paramedian dreapta.
S-a precizat că pierderea unui nr. de 5 dinţi, dintre care 2 avulsionaţi postraumatic şi 3 extraşi după luxaţie parţială traumatică, situaţi pe hemiarcada inferioară dreaptă nu întruneşte elementele constitutive ale unui organ, fiind situaţi pe poziţii diferite la nivelul maxilarului şi mandibului motiv pentru care nu alcătuiesc o unitate masticatorie, funcţia masticatorie nefiind afectată, deoarece există posibilitatea efectuării unor lucrări protetice eficiente.
S-a concluzionat că leziunile prezentate nu constituie infirmitate, având în vedere că partea vătămată prezintă o protezare mobilă mică înainte de 17 iunie 1998 şi că timpul total de îngrijiri medicale de 16 - 18 zile a avut în vedere, atât leziunea buco-dentară, cât şi traumasmul scrotal.
Faţă de cele menţionate în actele medico-legale rezultă că în urma violenţelor exercitate de inculpat, partea vătămată a pierdut un număr de 5 dinţi, dintre care 2, situaţi în faţă au fost avulsionaţi traumatic, iar ceilalţi 3, fiind luxaţi traumatic au fost extraşi ulterior.
Prin pierderea dinţilor naturali s-a creat o dizarmonie în fizionomia părţii vătămate, deci un prejudiciu estetic care constituie slutire, fiind lipsit de relevanţă, atâta timp, cât nu poate avea loc un proces natural de vindecare normală, că prin protezare prejudiciul estetic suferit ar putea fi atenuat.
Nu prezintă relevanţă în aprecierea caracterului de slutire nici faptul că anterior partea vătămată avea o lucrare protetică mobilă la nivelul altor dinţi situaţi pe maxilar.
Cum potrivit art. 182 alin. (2) C. pen., fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare şi care a produs, între altele sluţirea, constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă, încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., este greşită.
Este de subliniat că instanţa de fond a trebuit să se conformeze îndrumărilor date greşit prin Decizia de casare cu trimitere de Tribunalul Dîmboviţa prin care s-a stabilit practic că încadrarea juridică dată unei fapte de procuror (care în speţă prin rezoluţia din 22 decembrie 1999 a dat trei soluţii diferite – scoatere de sub urmărire penală; neîncepere urmărire penală şi trimiterea la instanţă în vederea continuării judecăţii cu privire la aceiaşi faptă materială şi acelaşi făptuitor este obligatorie pentru instanţă, ceea ce este contrar legii.
Constatând existenţa cazului de casare prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare şi va casa hotărârile atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare, declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 1227 din 2 octombrie 2001 a Judecătoriei Târgovişte şi deciziei penale nr. 616 din 18 decembrie 2001 a Tribunalului Dâmboviţa, privind pe intimatul inculpat B.P.
Casează hotărârile pronunţate şi trimite cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru a efectua urmărirea penală pentru săvârşirea de inculpat a infracţiunii prevăzută de art. 182 C. pen.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1488/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1491/2003. Penal → |
|---|
