CSJ. Decizia nr. 1634/2003. Penal. Art.178 alin.2,5 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1634/2003
Dosar nr. 5252/2002
Şedinţa publică din 31 martie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 612 din 11 septembrie 2001, Judecătoria Câmpina, a condamnat pe inculpatul S.E.G. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen.
În baza art. 81 şi art. 82 din acelaşi cod, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
Totodată, a dispus ca inculpatul să plătească părţii civile M.C. despăgubiri de 5.000.000 lei.
S-a reţinut, în fapt, urmare probelor administrate, că, la 14 septembrie 2000, în timp ce conducea autoturismul în direcţia Predeal pe D.N. 1, inculpatul S.E.G. a accidentat pe O.E. şi C.I., provocându-le leziuni în urma cărora au decedat.
Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti au respins apelul şi recursul declarate de inculpat.
Considerând că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea legii, procurorul general a declarat recurs în anulare, solicitând casarea acestora şi după rejudecare, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu subzistă vinovăţia sub forma culpei în sarcina acestuia.
Recursul în anulare este fondat.
Definind noţiunea de culpă, legiuitorul a statuat prin dispoziţiile art. 19 pct. 2 C. pen., că fapta este săvârşită din culpă când infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce ori nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.
Aşadar, în cazul primei modalităţi a culpei, cu previziune, subiectul se hotăreşte să acţioneze (pe baza altor imbolduri) fără să ţină seama de reprezentările care îi apar în conştiinţă cu privire la urmările faptei, apreciind în mod uşuratic posibilităţile sale de a evita consecinţe, neacceptând deci eventualitatea producerii lor. Autorul are temeiuri să creadă că prin eforturile depuse va reuşi să împiedice rezultatul socialmente periculos pe care şi l-a reprezentat. Dacă, totuşi, acest rezultat s-a produs, vina autorului este că a apreciat în mod uşuratic posibilitatea de a evita consecinţele periculoase.
În cazul celeilalte modalităţi a culpei, neglijenţa, subiectul nu îşi foloseşte capacitatea psihică de care dispune pentru a prevedea urmările faptei sale şi a chibzui în raport de toate aceste date asupra acţiunii (sau inacţiunii), deşi avea posibilitatea să o facă şi, totodată, datoria să depună diligenţă în comportarea sa. În această situaţie, făptuitorul nu manifestă grija necesară şi nu face tot ce trebuia şi avea posibilitatea să facă pentru a cunoaşte şi evita urmările acţiunii sau inacţiunii sale, în circumstanţele în care se află.
Şi într-un caz şi în celălalt al formei de culpă trebuie să se stabilească modul neglijent, uşuratic, în care a acţionat făptuitorul, ceea ce se poate realiza numai pe baza unei analize minuţioase a împrejurărilor în care s-a comis fapta. Simplul fapt că s-a produs un rezultat periculos susceptibil a fi încadrat într-o dispoziţie prevăzută de legea penală nu este suficient pentru a duce la concluzia vinovăţiei unor persoane.
În speţă, se constată că inculpatul circula cu autoturismul în mod regulamentar şi cu respectarea prevederilor legale.
Astfel, viteza cu care rula nu depăşea limita maximă admisă de lege în afara localităţii, fiind de 90 km, potrivit art. 48 alin. (1) lit. b) din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, modificat prin HG nr. 890 din 11 decembrie 1998.
Pe de altă parte, apariţia intempestivă pe calea sa de rulare, pe timpul nopţii şi în afara localităţii a două persoane, nu poate constitui un obstacol previzibil. Totodată, comportamentul victimelor care se aflau şi în stare avansată de ebrietate (O.E. prezentând o alcoolemie de 2,40 g o%, iar C.I. 2,05 g o%, de a se angaja în astfel de condiţii în traversarea străzii, fără să se asigure, a creat o situaţie de surpriză pentru conducătorul auto, ceea ce explică împrejurarea că nu le-a putut observa decât de la o distanţă de 5 m.
În acelaşi sens, aşa cum rezultă din Raportul de expertiză tehnică judiciară, chiar dacă inculpatul ar fi sesizat prezenţa victimelor pe carosabil de la 30 m (dat fiind că folosea luminile de întâlnire) el tot nu ar fi putut evita impactul, concluzionându-se că „Accidentul nu putea fi evitat de către conducătorul auto", acesta fiind cauzat numai „de prezenţa în carosabil a celor două victime, într-o zonă în care nu-şi justificau prezenţa".
Este adevărat că atingerea limitei maxime a vitezei prevăzute de lege constituie doar o permisiune acordată conducătorului, la care el este îndrituit să recurgă atunci când vehiculul poate fi condus cu asemenea viteză fără pericolul producerii unui accident.
Cum însă, în cauză, punctul de conflict (locul apariţiei victimelor) s-a aflat între punctul de percepere posibilă şi locul de oprire, este evident că impactul s-a datorat exclusiv culpei celor doi pietoni care au nesocotit în totalitate regulile circulaţiei pe drumurile publice.
Aşadar, interpretarea corectă a acestor detalii de ordin faptic, atestate de împrejurările concrete care au concurat la producerea accidentului, relevă că inculpatul nu putea şi, în consecinţă, nu îi mai incumba obligaţia de a prevede consecinţele faptei sale. Prin urmare, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate numai sub aspectul laturii penale şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. d) C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatului întrucât nu subzistă vinovăţia sa în forma culpei.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva sentinţei nr. 612 din 11 septembrie 2001 a Judecătoriei Câmpina, deciziei nr. 1404 din 12 noiembrie 2001 a Tribunalului Prahova şi deciziei nr. 47 din 22 februarie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti privind pe inculpatul S.E.G.
Casează hotărârile atacate numai sub aspectul laturii penale a cauzei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul S.E.G. pentru infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 16/2003. Penal. Decretul nr.328/1966. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1635/2003. Penal. Art.215 alin.2, 5 c.pen.... → |
|---|
