CSJ. Decizia nr. 1638/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1638/2003
Dosar nr. 2376/2002
Şedinţa publică din 1 aprilie 2003
Deliberând asupra cauzei penale de faţă;
Din actele dosarului rezultă următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 130 pronunţată la data de 16 noiembrie 2001, în dosarul nr. 487/2001, Tribunalul Neamţ a condamnat, prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 248 alin. (1) cu referire la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de abuz contra intereselor publice pe inculpata B.E.R.
Executarea pedepsei a fost suspendată condiţionat conform art. 81 C. pen., fiind stabilit un termen de încercare conform art. 82 C. pen., de 4 ani.
S-a atras atenţia inculpatei asupra nerespectării condiţiilor suspendării condiţionate ce atrage consecinţele prevăzute de art. 83 C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., inculpata a fost achitată pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. Inculpata a fost obligată în cadrul laturii civile la plata sumei de 69.973.640 lei, către partea civilă Serviciul de Ambulanţă al judeţului Neamţ, cu titlu de despăgubiri civile
Pentru a se pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut în fapt următoarele:
Cu ocazia unui control financiar efectuat de Direcţia de Control Financiar Neamţ din cadrul Curţii de Conturi la Serviciul de Ambulanţă, în perioada 16 august – 27 septembrie 1999, pe linia execuţiei bugetare s-a constatat că s-au efectuat aprovizionări cu materiale, preferenţial, peste necesarul consumului anual bugetar, la preţuri de achiziţie mult superioare celor practicate pe piaţă şi fără organizarea de licitaţii aşa cum obligă legea. Totodată nu s-a respectat procedura care prevedea: primirea a trei oferte pentru aprovizionarea materială care erau vizate de conducerea unităţii şi apoi se înaintau serviciului de aprovizionare care o selecta, motivat, pe cea mai favorabilă; pe baza acestei documentaţii în limita bugetului, se lansa o comandă scrisă şi se efectua aprovizionarea, atât pentru staţia de salvare din Piatra Neamţ, cât şi pentru staţiile Tg. Neamţ, Roman şi Bicaz.
Concluziile se evidenţiau într-un registru înscriindu-se la beneficiar, numele magazionerului de la staţia Piatra Neamţ sau de la celelalte staţii care primeau marfa.
Cu ocazia controlului s-a constatat că existaseră aprovizionări făcute de alte persoane şi pe un alt circuit.
Agentul economic preferat era SC L.T. S.N.C. Tg. Nemţ, iar persoana care efectua aprovizionările era B.E.R., contabilă şefă a Serviciului Ambulanţă Piatra Neamţ.
Atribuţiile de serviciu ale acesteia, conform fişei postului erau altele şi anume: inculpata trebuia să analizeze cheltuielile bugetare şi să ia sau să propună măsuri de reducere a acestora, să analizeze periodic utilizarea mijloacelor băneşti şi periodic utilizarea mijloacelor în circuitul economic a stocurilor disponibile şi în general să prevină imobilizarea de fonduri.
În acelaşi timp trebuia să colaboreze cu şeful unităţii şi şefii compartimentelor funcţionale la elaborarea planurilor curente şi de perspectivă ale unităţii, să urmărească şi să ia măsuri pentru utilizarea legală a fondurilor băneşti, a valorilor materiale şi a bunurilor de orice fel.
Din probele administrate, instanţa de fond, a reţinut însă că inculpata a efectuat personal aprovizionarea unităţii cu diferite materiale de la SC L.T., sucursala Tg. Neamţ fără ca în prealabil să existe referate de necesitate, oferte de preţ, justificarea pentru alegerea uneia dintre ele şi fără înregistrarea materialelor în cadrul evidenţei centralizate la nivelul magaziei centrale. Prin folosirea acestor metode, datorită aprovizionării peste necesar şi la preţuri prea ridicate, s-a creat un prejudiciu.
La data de 16 septembrie 1998, s-au achiziţionat 168 kg sârmă alamă, la preţul de 177,120 lei/kg, preţul pe piaţă, fiind de doar 34.110 lei/kg şi fără să fi fost necesar, deoarece în stoc se mai aflau 4 kg.
Dovadă, la sfârşitul anului după consumul necesar, au rămas 156,75 kg;
În aceiaşi zi, s-au cumpărat 129 kg covor cauciuc la preţul de 80.529 lei/kg şi apoi în 7 decembrie 1998, cantitatea de 100 kg covor cauciucat la preţul de 102,700 lei/kg, preţul mediu fiind de 32.976 lei/kg şi în condiţiile în care în stoc se mai aflau 500 kg covor cauciucat.
De menţionat că unitatea îşi dăduse acordul pentru 174 kg.
Tot la 16 septembrie 1998 s-a achiziţionat cantitatea de 150 kg sârmă sudură la preţul de 46.360 lei/kg în timp ce preţul mediu în acel moment era de 7.283 lei/kg În stoc mai erau 20 kg ceea ce şi determinase unitatea să nu mai ceară. În stoc la sfârşitul anului au rămas 20 kg.
La data de 28 octombrie 1998 s-a achiziţionat cantitatea de 150 m.l. furtun acetilenă cu inserţie şi, furtun oxigen cu inserţie la preţul de 103.700 lei/m.l., iar la data de 7 decembrie 1998, cantitatea de 50 m.l cu un preţ de 104.900 lei/m.l. deci la un preţ de 16 ori mai mare şi a fost repartizat la unităţi unde nu era necesar, rămânând descoperite exact cele care aveau nevoie.
În lunile februarie, aprilie şi august ale anului 1999, s-au achiziţionat cantitatea de 350 kg tablă decapată la preţul de 81.740 lei/kg în condiţiile în care Serviciul de Ambulanţă se aprovizionase la 29 martie 1999 de la o altă societate, cu 135 kg tablă decapată la preţul de 6.377 lei/kg.
Este evident intenţia de creare a unor beneficii SC L.T. S.N.C. Tg. Neamţ, aspectul intenţional al activităţii inculpatei, care evitând circuitul legal a creat posibilitatea dezinformării organelor de conducere abilitate sau a celorlalţi factori, lipsiţi în acest mod de orice cauză.
Instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei în forma arătată, din probele administrate şi anume: documentele privind aprovizionarea, acte în general, fişa postului, procesul-verbal conţinând rezultatul controlului Curţii de Conturi, expertiza tehnică efectuată, precum şi declaraţia martorilor: OG, P.M.L., N.V., L.M., toţi susţinând nesinceritatea inculpatei, care, nu şi-a recunoscut faptele.
În drept, instanţa a constatat că prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu cu consecinţa producerii unui prejudiciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.
În privinţa ordinului de plată dactilografiat de martora C.E., greşit şi semnat de inculpată fără verificare, s-a considerat că nu reprezintă o infracţiune de fals şi pe aceea de uz de fals.
Aşa fiind, s-a apreciat că forma în care inculpata a săvârşit abuzul, nu este una calificată prin întrebuinţarea unor mijloace frauduloase.
Ţinând seama de toate criteriile prevăzute de art. 72, cu privire la individualizarea pedepsei, instanţa a hotărât că pedeapsa ce se aplică nu e necesar a fi executată efectiv, pentru producerea efectului educativ şi s-a dispus suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Curtea de Apel Bacău, sesizată cu apelul deci de inculpată, prin care s-a solicitat reducerea pedepsei, a respins ca nefondat apelul, prin Decizia penală nr. 117 pronunţată la data de 11 aprilie 2002, în dosarul penal nr. 516/2002, cu obligarea apelantei la cheltuieli judiciare către stat.
În această situaţie, inculpata a declarat, în termen legal, recurs, motivat scris, considerând hotărârile nelegale şi netemeinice.
S-a invocat ca motiv de casare gravă eroare de fapt prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., săvârşită atât printr-o greşită interpretare dată probelor, cât şi prin efectuarea inculpatei a acestora, întrucât nu au fost avute în vedere nici toate împrejurările, nici toate persoanele implicate.
S-a solicitat casarea hotărârii de apel şi de fond şi restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale.
Examinând hotărârile atacate în raport de critica adusă şi argumentele enumerate în motivele scrise de recurs, Curtea, constată că recursul este nefondat.
Astfel, s-a mai avut în vedere însăşi aspectul referitor la o primă soluţie dată în acest sens şi desfiinţată în apel, care a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond. În prezent se judecă recursul împotriva deciziei de respingere a apelului împotriva sentinţei.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond a completat probele, ţinând seama de toate criticile inculpatei, numai că situaţia şi vinovăţia acesteia au rămas neschimbate. În momentul de faţă nu se mai pot face susţinerile de data când s-a cerut iniţial restituirea cauzei, tocmai pe această bază.
Inculpata a încercat să transfere vina asupra acelor persoane, fără succes. Acestea aveau atribuţii legate de aprovizionare, dar cum inculpata a făcut totul pe ascuns, persoanele indicate nu au ajuns să ştie situaţia, deci să se comporte corect faţă de atribuţiile avute.
Mai mult decât atât, chiar dacă ar fi implicate şi alte persoane, nu s-ar anula vinovăţia inculpatei pentru ca să fie exonerată de răspunderea penală. În plus, instanţa fiind sesizată doar în legătură cu faptele inculpatei, nu se poate ocupa de situaţia acestora. Prin nimic nu s-a demonstrat că cele reţinute de instanţa de fond nu ar fi conforme cu realitatea, considerent pentru care, de altfel, instanţa de recurs îşi şi însuşeşte motivarea.
Se impune o precizare faţă de conţinutul motivelor scrise de recurs şi anume că existenţa unor documente care s-au întocmit tardiv sau fără respectare a condiţiilor legale, tocmai pentru a se acoperi activitatea infracţională a inculpatei, nu schimbă cele reţinute în fapt.
Atâta timp cât inculpata cu bună ştiinţă, nu a respectat metodologia de lucru în cadrul aprovizionării cu materiale, şi a dispus, ba, ca unele materiale să fie primite la Roman şi Bicaz, de unde nu îi fuseseră cerute, ba, să fie achitate materialele, fără o analiză de preţ, elemente constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnată, sunt întrunite, deci instanţele nu au comis o eroare de fapt ci au solicitat adevărul.
Instanţele au gândit pentru inculpată, în funcţie de pericolul social concret, real şi personal, că pedeapsa aplicată, nu e cazul să fie executată efectiv.
Pentru aceste considerente, Curtea, urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpată, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Hotărârile se vor menţine fiind legale şi temeinice.
Recurenta va suporta cheltuielile judiciare ce au fost ocazionate de culpa procesuală a acesteia demonstrată de respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.E.R. împotriva deciziei penale nr. 117 din 11 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bacău.
Obligă recurenta la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1637/2003. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 16/2003. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
