CSJ. Decizia nr. 1637/2003. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1637/2003
Dosar nr. 219/2003
Şedinţa publică din 1 aprilie 2003
Deliberând asupra cauzei penale de faţă
Din actele dosarului rezultă următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 337 pronunţată în dosarul penal nr. 9499/2001, la data de 11 iunie 2002, Tribunalul Iaşi a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul C.F. pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (2) lit. b), cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (2 infracţiuni) prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de viol prevăzute şi pedepsită de art. 197 alin. (2) lit. b1) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedepse de câte 5 ani închisoare;
- viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 197 alin. (2) lit. b1) cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de viol prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (3) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen., la pedeapsa închisorii de 12 ani şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b, d) şi e) C. pen., pe durata de 10 ani;
- rele tratamente aplicate minorului, prevăzută şi pedepsită de art. 306 C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu art. 33 lit. a) C. pen., pentru toate infracţiunile, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 306 C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen., la pedeapsa închisorii de 4 ani.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate pentru fiecare infracţiune inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai severă, respectiv pedeapsa de 12 ani închisoare, iar alături de aceasta va executa şi pedeapsa complementară menţionată anterior interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b, d şi e) C. pen., pe durata de 10 ani.
Aplică inculpatului dispoziţiile art. 64 şi ale art. 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., menţine măsura arestării preventive, luată împotriva inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă durata deţinerii începând cu 17 iulie 2001, până la zi.
Admite cererea de daune morale formulată de părţile vătămate C.F.M. şi C.F.I., domiciliat în sat Tigulea, comuna Tătăruşi, jud. Iaşi, prin reprezentantul lor legal C.M., cu acelaşi domiciliu, şi în consecinţă, în baza art. 14 şi art. 246 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., obligă pe inculpat să plătească fiecăruia câte 150.000.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 189 C. proc. pen., suma de 900.000 lei reprezentând onorariu avocat oficiu va fi suportată de Ministerul Justiţiei şi inclusă în cheltuielile judiciare avansate de stat.
În baza art. 191 C. proc. pen., obligă pe inculpat să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 2.000.000 lei, din care 900.000 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Pentru a se pronunţa astfel s-a reţinut în fapt că, atât în cursul anului 1994, cât şi din anul 2000 până în aprilie 2001, inculpatul a întreţinut, în mai multe rânduri, prin întrebuinţare de ameninţări şi violenţă, relaţii fireşti, orale şi anale cu 2 dintre cei şase copii ai săi, minori: C.F.M. şi C.F.I. Cum între inculpat şi soţia sa existau numeroase scandaluri generate de viciul beţiei prezentat de inculpat, aceasta a luat copii mai mici, cei doi menţionaţi, rămânând cu tatăl inculpat şi astfel creindu-se un mediu favorabil infracţiunilor comise.
Activitatea infracţională a avut două etape: în 1994 şi apoi între 2000 - 2001.
În anul 1995 minorei C.F.M. i-a fost verificată starea de virginitate după ce copiii se plânseseră mamei.
Datorită concluziei controlului, respectiv că starea de virginitate era intactă, mama a considerat că cele reclamate fuseseră fantezii de adolescent. Neluându-se măsuri a fost posibilă reluarea activităţii infracţionale de către inculpat (a doua etapă).
Inculpatul, despre care expertiza a arătat că a acţionat cu discernământ, a negat în mod constant atitudinea sa necorespunzătoare, faţă de copii, cu excepţia raporturilor sexuale obişnuite din anii 2000 - 2001, cu fiica sa C.F.M., negând însă ameninţările şi violenţele prin care a constrâns-o, deşi datorită consecinţelor avute asupra ei, aceasta a avut şi o tentativă de suicid.
Opinia inculpatului este infirmată de probe ce au determinat stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei şi anume: declaraţiile celor două părţi vătămate, coroborate deplin cu declaraţiile martorilor C.M., C.F.L., B.I., B.T., A.D., H.E., certificatul medico-legal, raportul de expertiză psihiatrică.
Din aceste probe s-a desprins rolul deosebit avut de diriginta uneia dintre părţile vătămate care a sfătuit mama să se adreseze medicului şi poliţiei, a anunţat primarul.
Instanţa de fond a stabilit că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de viol în formă continuată şi rele tratamente aplicate minorilor, de asemenea în formă continuată.
Curtea de Apel Iaşi prin Decizia penală nr. 359, pronunţată în dosarul penal nr. 3646/2002, la data de 10 decembrie 2002, a respins ca nefondat apelul inculpatului prin care se ceruse reducerea pedepsei, considerând că faţă de comportamentul violent şi amoral, inuman, al inculpatului faţă de membrii familiei sale, nimic nu ar justifica reducerea pedepsei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, invocând ca motive de casare nelegalitatea şi netemeinicia ambelor hotărâri sub aspectul:
- greşitei erori de fapt [(art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.)] prin reţinerea unor infracţiuni în anul 1994, când nu a săvârşit vreuna;
- greşitei încadrări juridice prin nerespectarea principiului aplicării legii mai favorabile [(art. 3859 alin. (1) pct. 171 teza 1 C. proc. pen.)]
- greşitei individualizări a pedepsei [(art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.)] prin neluarea în considerare a lipsei antecedentelor penale.
Examinând, atât hotărârea de apel atacată, cât şi sentinţa de fond, în raport de motivele formulate Curtea constată că una dintre critici este întemeiată, şi anume aceea referitoare la încadrarea juridică diferită, în funcţie de care dintre legile succesiv apărute se aplică.
Sub aspectul reţinerii în fapt a unor fapte în anul 1994, nu se poate considera o gravă eroare de fapt existând probe în acest sens. De altfel, mama părţii vătămate C.F.M. nu ar fi dus-o pe aceasta să fie consultată ginecologic, dacă nu s-ar fi întâmplat nimic, iar minora nu „minţise" cum se crezuse, dovadă, repetarea comportamentului nefiresc. Este foarte adevărat că relaţiile practicate au fost orale deci nu s-a comis un viol.
În privinţa individualizării pedepselor, aplicarea acestora s-a făcut la maximul special prevăzut în mod explicabil faţă de gravitatea ieşită din comun a faptelor şi a persoanei inculpatului, perseverent în conduita sa negativă.
Se impun însă câteva precizări pe aspecte de fapt, pentru a se face o corectă încadrare juridică.
În ceea ce priveşte pe partea vătămată C.F.M., timp de 2 luni în anul 1994, a fost victima inculpatului care a practicat prin violenţe şi ameninţări, relaţii sexuale orale, Constituţia fizică a acesteia nepermiţând relaţii fireşti.
Din iulie 2000 până în aprilie 2001 (la început minora având sub 14 ani), inculpatul a întreţinut prin constrângere relaţii sexuale fireşti cu fiica, aflată în întreţinerea sa, membru al familiei sale.
Partea vătămată C.F.I. a fost agresată în anul 1994 prin practicarea de către inculpat de relaţii sexuale anale şi orale.
În toţi aceşti ani inculpatul s-a purtat violent şi obscen cu toţii copii săi.
În ultima perioadă reglementarea ce a vizat protejarea relaţiilor de familie a determinat în această materie mai multe modificări succesive.
Desigur, principial, inculpatul beneficiază de aplicarea legii mai favorabile urmând a se stabili care prezintă acest caracter, în raport de încadrarea juridică dată.
Şi în privinţa relaţiilor sexuale între persoane de acelaşi sex au intervenit modificări, fără a fi dezincriminate toate situaţiile.
În ambele situaţii legea mai favorabilă o constituie reglementarea în vigoare la data comiterii infracţiunilor. Ulterior regimul juridic s-a înăsprit.
Dispoziţiile art. 201 C. pen., în alin. (3) arată că orice acte nefireşti în legătură cu viaţa sexuală, altele decât cele prevăzute de art. 200 C. proc. pen., respectiv între persoane de acelaşi sex, constituie acte de perversiune sexuală.
Aliniatul 2, trimite la alin. (2) şi (4) din art. 200 C. pen., deci la pedepsirea actelor sus-menţionate săvârşite de o persoană asupra unui minor.
Aceasta este încadrarea juridică corectă pentru fapta săvârşită de inculpat asupra părţii vătămate C.F.M. în anul 1994.
Cum instanţele au încadrat-o în infracţiunea de viol, sub acest aspect, fiind greşite, urmează a se admite recursul, în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi casând hotărârile, să se schimbe încadrarea juridică şi să se aplice o pedeapsă cu respectarea art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Întreţinerea de relaţii orale în anul 1994 cu minorul de acelaşi sex, C.F.I. constituie, de asemenea, infracţiunea de perversiuni sexuale.
Iar, întreţinerea de relaţii anale în anul 1994 cu acesta, prin constrângere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex.
Chiar dacă actuala legislaţie permite astfel de relaţii, sunt în continuare pedepsite dacă au loc asupra minorilor, prin constrângere şi se sancţionează mult mai aspru, de aceea, prin aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), se aplică forma veche a art. 200 C. pen. În reglementarea nouă se prevede violarea unei persoane indiferent de sex, dar limitele de pedeapsă sunt mai mari.
Şi sub acest aspect se va admite recursul şi prin casarea hotărârilor se va face încadrarea juridică corectă cu aplicarea unor pedepse corespunzătoare scopului lor prevăzut de art. 52 C. pen.
Singura infracţiune de viol comisă a fost în anul 2000 - 2001, luna aprilie, asupra părţii vătămate C.F.M. Cum la data săvârşirii ultimului act al infracţiunii continuate de viol minora nu mai avea 14 ani (modificarea vârstei la 15 ani survenind prin OUG din 26 iunie 2001 nu se aplică, fapta fiind terminată în aprilie 2001), agravantele infracţiunii, în afara aspectului continuat, sunt
- b) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului
- b1) victima este membru al familiei.
Şi sub acest aspect urmează a se admite recursul, a se casa hotărârile şi a se îndrepta încadrarea juridică cu aplicarea unei pedepse corespunzătoare.
Deşi infracţiunile enunţate, plus aceea de rele tratamente aplicate minorilor au îmbrăcat nu doar un aspect continuat, ele fiind numeroase şi concurente, soluţionarea cauzei în recursul inculpatului împiedică aplicarea unui spor de concurs.
Se vor aplica dispoziţiile art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 191 şi art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.F. împotriva deciziei penale nr. 359 din 10 decembrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 337 din 11 iunie 2001 a Tribunalului Iaşi, numai cu privire la greşita încadrare juridică a unor fapte.
Înlătură aplicarea art. 34 lit. b) C. pen. şi repune pedepsele în individualitatea lor, respectiv:
- 5 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de viol prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 din acelaşi cod.
- 12 ani închisoare şi 10 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 197 alin. (2) lit. b1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
- 4 ani închisoare pentru infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 306, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor, după cum urmează:
- pentru fapta din anul 1994, împotriva părţii vătămate C.F.M., din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 201 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 200 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 din acelaşi cod, texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul C.F. la 7 ani închisoare.
- pentru fapta din anul 1994, împotriva părţii vătămate C.F.I., din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 201 alin. (1) şi (2), raportat la art. 200 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), texte de lege în baza cărora îl condamnă pe acelaşi inculpat la 7 ani închisoare şi în infracţiunea prevăzută de art. 200 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), texte de lege în baza cărora îl condamnă pe inculpat la 7 ani închisoare.
- pentru fapta săvârşită în perioada iulie 2000 – aprilie 2001, împotriva părţii vătămate C.F.M. din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (3), în referire la art. 197 alin. (2) lit. b1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) şi b1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), texte de lege în baza cărora îl condamnă pe inculpatul C.F. la 11 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate şi cu pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 306 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 11(unsprezece) ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C.F., timpul arestării preventive, de la 17 iulie 2001, la 1 aprilie 2003.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1636/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1638/2003. Penal → |
|---|
