CSJ. Decizia nr. 1635/2003. Penal. Art.215 alin.2, 5 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1635/2003
Dosar nr. 298/2003
Şedinţa publică din 31 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 228 din 31 iulie 2002, Tribunalul Ialomiţa, schimbând încadrarea juridică din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicaţiunea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, l-a condamnat pe inculpatul C.M.L. la pedeapsa de 3 ani şi 7 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Inculpatul a mai fost condamnat la pedepsele de 2 ani şi 6 luni, un an, un an şi 6 luni şi respectiv un an închisoare, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen.
S-a dispus, în temeiul art. 33 şi art. 34 C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat la despăgubiri în cuantum de 458.402.387 lei către partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi la suma de 7.327.944.200 lei către partea civilă Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi inculpatul C.M.L.
Prin Decizia penală nr. 676 din 29 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul parchetului, desfiinţând în parte hotărârea şi descontopind pedepsele, în baza art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., conform art. 65 C. pen.
S-a dispus majorarea despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul către partea civilă Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei de la suma de 7.327.944.200 lei la 8.477.944.200 lei.
S-a înlăturat obligarea Rafinăriei A. Ploieşti la restituirea către partea civilă M.L.P.T.L. a sumei de 1.500.000.000 lei cotă taxă M.T.R.
S-a respins recursul inculpatului, menţinându-se celelalte dispoziţiuni ale sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt prezente elementele de conţinut ale infracţiunii de înşelăciune, prin modalităţile concrete utilizate, inculpatul a atestat o situaţie de fapt nereală, ce a determinat inducerea în eroare a administratorilor societăţilor din Arad şi Braşov.
Astfel, inculpatul a întocmit facturi în care a înscris la preţul motorinei şi taxa specială de drum, deşi motorina respectivă nu era purtătoare de taxă. De asemenea, a modificat elementele de preţ ale motorinei pentru a putea fi vândută la pompă.
Întrucât firmele din Arad şi Braşov s-au înregistrat cu aceste facturi în contabilitate, considerând că motorina primită are inclusă în structura de preţ şi taxa M.T.R., rezultă că inducerea în eroare s-a consumat.
Prin aceste mijloace frauduloase, inculpatul a obţinut un folos material injust, iar paguba s-a produs implicit în patrimoniul M.L.P.T.L., constând în neplata taxei speciale de drum în sumă de 8.477.944.200 lei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul C.M.L.
Parchetul critică Decizia pentru încadrarea juridică incompletă [(omisiunea aplicării alin. (3) din art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi a art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP))] şi pentru greşita aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în privinţa individualizării pedepsei.
Inculpatul C.M.L. în recursul său critică Decizia pentru greşita încadrare juridică a faptelor în infracţiunea de înşelăciune ale cărei elemente specifice de conţinut nu există în cauză; că nu sunt prezente nici elementele ce ar putea defini conţinutul infracţiunii de evaziune fiscală, astfel că, pentru faptele respective este inevitabilă o soluţie de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Prin criticile formulate, recurenţii au avut în vedere cazurile de recurs prevăzute de art. 3859 punctele 17, 171, 18 şi 14 C. proc. pen.
Recursul inculpatului este fondat, urmând a fi admis în condiţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a se casa integral Decizia pronunţată în apel în privinţa laturii penale şi a se menţine sentinţa Tribunalului Ialomiţa referitor la această latură; dispoziţiile de latură civilă vor fi casate în parte, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Ialomiţa, numai sub aspectul soluţionării laturii civile în limitele care interesează partea civilă, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
1) Obiecţiunile formulate în recurs de inculpat, privind greşita reţinere în apel, prin schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., sunt fondate.
Într-adevăr, în cauză nu sunt întrunite elementele de conţinut ale infracţiunii de înşelăciune, care presupune esenţialmente existenţa unei activităţi de inducere în eroare a unei persoane, realizarea pe această cale a unui folos material injust care să creieze, corelativ, o pagubă în patrimoniul acelei persoane.
Aceste elemente definitorii nu sunt evidenţiate, prin probe, în speţă, instanţa de apel schimbând încadrarea juridică şi reţinând infracţiunea de înşelăciune, a preluat argumentaţia teoretică, aşezată pe elemente generale, din apelul parchetului, ajungând astfel la o construcţie juridică neconvingătoare, nesusţinută de probe, cum exact demonstrează inculpatul prin recursul său.
Este semnificativ, în acest sens, faptul că administratorii Societăţilor comerciale J.I. SRL Arad şi I. SRL Braşov, considerate ca părţi vătămate de instanţa de apel, nu s-au plâns niciodată parchetului că au fost victimele unor fapte de înşelăciune comise de inculpat, nefigurând în proces ca persoane vătămate şi nefiind nicicând citate în cauză în această calitate.
De altfel, în cadrul raporturilor cu partenerii contractuali din Arad şi Braşov, inculpatul le-a prezentat realitatea în legătură cu natura produsului petrolier ce urma să facă obiectul operaţiunii de vânzare-cumpărare, beneficiarii cunoscând, aşadar, chiar din primul moment, că marfa respectivă, la livrarea din rafinărie, a fost scutită de taxa M.T.R.
Cunoaşterea adevărului de către cei doi administratori este în afara oricărei îndoieli, în documentele ce au însoţit marfa de la rafinărie la beneficiari (nota de greutate, avizul de însoţire) s-a specificat că motorina 15 este „scutită de cota M.T.R. 45 %".
De altfel, şi S.C. A. Ploieşti a cunoscut, încă din faza de încărcare în mijloacele de transport, că motorina este destinată beneficiarilor din Arad şi Braşov, adresele acestora fiind consemnate în notele de cântar. (În acest sens, a se vedea concluziile suplimentului la raportul de expertiză contabilă efectuat în cursul judecării cauzei în fond, punct 2).
Aşadar, argumentul instanţei de apel că inculpatul „a atestat o situaţie de fapt nereală, ce a determinat inducerea în eroare a administratorilor societăţilor din Arad şi Braşov", este infirmat de probe materiale (înscrisuri oficiale).
În condiţiile în care inculpatul nu a întreprins nici o acţiune de inducere în eroare (de amăgire), nu poate fi vorba de prezenţa elementului material prin care se realizează latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune.
La toate acestea, se adaugă argumentul care ţine tot de conţinutul infracţiunii, că în speţă nu s-a evidenţiat nici un prejudiciu material.
După cum rezultă neîndoielnic, în speţă cele două societăţi comerciale nu numai că n-au suferit pagube în urma derulării contractelor în discuţie, dar au înregistrat chiar un profit suplimentar, rezultat din achitarea unui preţ inferior aceluia practicat de rafinărie, în cazul includerii iniţiale a taxei M.T.R.
Prin urmare, nefiind prezente elementele specifice laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune, faptele greşit au fost încadrate juridic în această infracţiune, impunându-se casarea sub aspectul temeiului prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
2) Faptele comise de inculpatul C.M.L. neconstituind infracţiunea de înşelăciune, corespund elementelor de conţinut ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cum corect a reţinut instanţa de fond, Tribunalul Ialomiţa, prin sentinţa penală nr. 228/ F din 31 iulie 2002, care a rezolvat legal toate aspectele de latură penală, astfel că, prin mecanismul casării deciziei instanţei de apel în sensul celor de mai sus, se va menţine integral hotărârea primei instanţe în ce priveşte soluţionarea laturii penale.
Argumentaţia instanţei de fond este legală şi convingătoare, asigurându-se o bază juridică bine articulată, care susţine concluzia existenţei elementelor de conţinut, specifice infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicaţiunea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Teza formulată în cadrul motivelor de recurs, de apărătorul inculpatului, că nu sunt întrunite condiţiile care definesc conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 87/1994, nu poate fi primită, întrucât operează cu elemente desprinse din contextul realităţilor cazului, care astfel, inevitabil, duc spre un exerciţiu teoretic lipsit de eficienţă practică.
În hotărârea instanţei de fond se reţine exact că Ministerul Transporturilor, Locuinţei şi Lucrărilor Publice, nu a încasat suma de 8.477.944.200 lei, cuvenită ca urmare a valorificării cantităţii de 2.770.570 kg motorină - 15 scutită de taxă M.T.R., la un preţ în care era inclusă şi această taxă.
Suma menţionată ca fiind neîncasată de M.L.P.T.L. este deplin acceptată şi de inculpat, astfel că, asupra acesteia nu există nici un fel de discuţie.
De altfel, suma respectivă a fost confirmată ca atare prin expertiza contabilă efectuată în cauză, care a prezentat şi mecanismul de formare a preţului la motorină purtătoare sau nepurtătoare de taxă M.T.R.
Expertiza contabilă, aprofundează chestiunea răspunderii pentru plata M.T.R. (suplimentul la expertiza contabilă pct. 1 şi 2), menţionând existenţa unor insuficienţe în legislaţia în vigoare, care însă nu constituie un „vid legislativ" cum consideră inculpatul, de care ar putea beneficia acesta.
Dimpotrivă, precizările expertului se adaugă argumentelor care fundamentează vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea de evaziune fiscală, consumată prin sustragerea de la plata taxei în discuţie.
Într-adevăr, situaţia din dosar este complexă, şi cu unele elemente atipice, ceea ce dă o anumită aparenţă, pe care inculpatul prin îndepărtare de la realităţile evidente ale cazului încearcă să o folosească în favoarea sa, pentru a ieşi din sfera răspunderii penale.
În acest sens se cuvine subliniat că elementele care atribuie cazului caracterul complex şi complicat, au fost create şi introduse în ecuaţia comercială, cu multe societăţi şi multe operaţii, tocmai de inculpat, fiind astfel vizată posibilitatea sustragerii de la plata taxei M.T.R. printr-o formulă acoperitoare.
În mediul economic, comercial şi fiscal specific stadiului în care se găseşte economia noastră de piaţă, cu unele disfuncţii legislative şi unele blocaje, nu pot fi lăsate în afara răspunderilor, inclusiv penale, fapte grave, comise cu intenţie, prin modalităţi meşteşugite care aduc pagube importante domeniului public (8.477.944.200 lei), deturnează realizarea unor programe naţionale, de mare interes economic şi social (în speţă fiind vizat Fondul special al drumurilor publice) şi procură pe cale ilicită avantaje deosebite persoanelor care organizează şi instrumentează asemenea procedee.
De altfel şi apărătorul inculpatului, în cadrul motivelor de recurs susţinând că faptele nu constituie infracţiunea de înşelăciune, a făcut trimitere la infracţiunea de evaziune fiscală, pe care însă, urmând strategia apărării a combătut-o într-un capitol următor.
Toate aceste considerente, pun în afara oricărei îndoieli concluzia că Tribunalul Ialomiţa a soluţionat, precum s-a arătat, corect latura penală, în privinţa tuturor infracţiunilor, astfel că, hotărârea în aceste limite se va menţine integral.
3) În ce priveşte rezolvarea laturii civile în legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 8.477.944.200 lei, se impune completarea probaţiunii prin administrarea unui supliment de expertiză a cărei necesitate imperioasă a fost scăpat din vedere, astfel că se va opera o casare cu trimitere, pentru rejudecare în aceste limite, la prima instanţă, în condiţiile art. 38515 pct. 2 alin. (3) C. proc. pen.
În concluziile suplimentului ce s-a făcut deja, la Raportul de expertiză, la punctul 1, se menţionează opinia „că prin procedeul ilegal folosit, s-a încercat şi s-a reuşit, sustragerea de la obligaţiile fiscale prejudiciindu-se bugetul de stat, prin neîncasarea fondului special al drumurilor (taxa M.T.R.) cu suma de 8.477.944.200 lei. Nu era posibilă această sustragere de la obligaţiile fiscale dacă S.C. A.C. SRL Bucureşti nu schimba destinaţia acestui produs şi nu opera modificări în structura de preţ, prin includerea taxei M.T.R. şi micşorarea celorlalte elemente."
În aliniatul final al punctului 4 din suplimentul de expertiză menţionat, se reţine că „Restul taxei M.T.R. se regăseşte în adausul comercial al S.C. I.G. SRL Braşov şi S.C. S.I. SRL Arad, însă datorită faptului că raportului contabil nu i s-a pus la dispoziţie documentele de la aceste unităţi, nu se poate stabili care este mărimea adaosului comercial practicat de fiecare din aceste unităţi."
Aşadar, pe calea unui supliment de expertiză procurându-se mai întâi documentaţiile respective de la cele două unităţi, instanţa de rejudecare urmează a completa informaţiile necesare unei legale şi exacte determinări a răspunderilor prin care să se poată legal realiza acoperirea prejudiciului cauzat bugetului de stat.
În privinţa taxei M.T.R., statul a delegat şi a atribuit Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei atribuţii speciale, astfel că acesta poate legal reprezenta statul în chestiunea respectivă.
4) În privinţa recursului parchetului, acesta se va respinge, pentru considerentele deja expuse, în legătură cu greşita încadrare juridică în infracţiunea de înşelăciune.
Observaţiile parchetului de altfel exacte, au rămas astfel lipsite de obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.M.L. împotriva deciziei penale nr. 676 din 29 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează integral Decizia sus-menţionată cu privire la soluţionarea laturii penale, iar în ceea ce priveşte latura civilă, numai referitor la întinderea prejudiciului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzut de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Menţine sentinţa penală nr. 228/ F din 31 iulie 2002 a Tribunalului Ialomiţa în ceea ce priveşte latura penală, iar în privinţa laturii civile, în limitele casării.
Trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Ialomiţa, sub aspectul soluţionării laturii civile privind pe partea civilă Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor şi Locuinţelor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 4 iulie 2001, la 31 martie 2003.
Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei penale nr. 676 din 29 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1634/2003. Penal. Art.178 alin.2,5 c.pen.... | CSJ. Decizia nr. 1636/2003. Penal → |
|---|
