CSJ. Decizia nr. 1636/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1636/2003
Dosar nr. 1032/2001
Şedinţa publică din 31 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 402 din 23 iunie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul B.V. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. şi la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea prevăzută de art. 293 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani.
În conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.
În temeiul art. 117 C. pen., a dispus expulzarea inculpatului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 445 C. proc. pen., a dispus anularea înscrisurilor bancare falsificate şi paşaportul falsificat.
În conformitate cu art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea sumei de 970.000 Euro.
S-a reţinut că la data de 21 martie 2000, în baza unei înţelegeri prealabile, inculpatul s-a întâlnit în Bucureşti cu numitul C.V. şi alte două persoane de etnie arabă, ocazie cu care acesta a primit un paşaport eliberat de autorităţile Republicii Moldova, pe numele P.G., în care fotografia titularului era substituită cu cea a inculpatului.
Având asupra sa acest paşaport falsificat, inculpatul s-a deplasat, împreună cu cei trei, la B.R.I.B., unde a deschis un cont pe numele titularului paşaportului.
La data de 23 martie 2000, acest cont a fost creditat cu suma de 976.000 Euro, urmare ordinului de plată emis de societatea T.S.I., în beneficiul numitului P.G.
În aceeaşi zi, inculpatul s-a prezentat la bancă şi, legitimându-se cu paşaportul falsificat, a solicitat convertirea acestei sume în diferite valute şi în lei. Sumele încasate au fost remise numitului C.V. şi celor doi însoţitori ai săi.
Banca, apreciind că nu a fost prejudiciată în nici un fel, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Instanţa de fond a reţinut că faptele inculpatului de a se prezenta la bancă, utilizând paşaportul fals, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 291 şi art. 293 C. pen.
Cum inducerea în eroare nu a produs efecte patrimoniale, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constituitive ale infracţiunii de înşelăciune pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Împotriva hotărârii primei instanţe Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a declarat apel, criticile formulate vizând următoarele:
- cauza s-a judecat cu lipsă de procedură cu partea vătămată;
- aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării acesteia este prea blândă în raport de natura faptelor, de împrejurările în care acestea au fost comise, precum şi de scopul urmărit.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 611/ A din 21 noiembrie 2000, a respins apelul declarat de către Parchet ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că, în raport de adresa Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova din care rezultă că numitul P.G. este plecat din ţară din luna februarie 2000, în mod corect s-a dispus citarea la locul săvârşirii infracţiunii. S-a mai reţinut, pe de altă parte, că lipsa de procedură nu poate fi invocată decât de partea la care se referă şi căreia i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anulare actului. În speţă, partea vătămată nu a fost afectată în nici un fel, cu excepţia eventualei sustrageri a paşaportului, care nu face însă obiectul cauzei penale de faţă.
Cu privire la achitarea inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune, instanţa de apel a apreciat că, în lipsa urmării imediate, în mod corect prima instanţă a statuat asupra lipsei unui element constitutiv al infracţiunii.
Totodată, cu privire la pedeapsă, instanţa de control a apreciat că instanţa de fond a individualizat corect pedeapsa, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a declarat apel, invocând următoarele motive:
- Instanţa de fond şi instanţa de apel au procedat la judecarea cauzei cu procedura de citare neîndeplinită faţă de partea vătămată, respectiv faţă de inculpat şi partea vătămată;
- Greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.
- Greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului sub aspectul modalităţii de executare a acesteia.
În concluzie, Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1. Cu privire la judecarea cauzei, în fond şi în apel, fără citarea legală a părţii vătămate şi respectiv inculpatului şi părţii vătămate.
Participarea părţilor la judecata în primă instanţă sau în apel constituie un drept procesual derivat direct din dreptul la apărare şi este garantată, printre altele, şi de contradictorialitatea şedinţei de judecată.
Prin urmare, atunci când nu s-au respectat dispoziţiile legale privind asigurarea participării părţilor la judecată, intervine o nulitate relativă, în interesul părţilor, care poate atrage casarea hotărârii pronunţate în aceste condiţii.
Acest caz de casare poate fi invocat însă numai de către partea care, urmare neîndeplinirii legale a procedurii de citare, a fost lipsă la judecată.
Potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., acest caz de casare nu este prevăzut printre cele care pot fi luate în considerare din oficiu de către instanţa de judecată.
Ca atare, nici procurorul nu poate să se substituie părţii lipsă şi să invoce un motiv de casare legat exclusiv de interesele legitile ale acesteia.
De altfel, acest motiv este şi neîntemeiat.
Astfel, din adresa Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova rezultă că numitul P.G. nu se află în ţară, iar adresa acestuia din Portugalia nu este cunoscută.
În consecinţă, citarea acestuia s-a făcut legal, potrivit dispoziţiilor art. 177 alin. ultim C. proc. pen.
2. Cu privire la greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.
Din modul de redactare a art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), rezultă că latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune priveşte şi copul obţinerii folosului material injust. Ca atare, desfăşurând cu intenţie o activitate de inducere în eroare, făptuitorul pricinuieşte o pagubă, a cărei producere o urmăreşte.
În cauză, banca nu s-a constituit parte civilă, apreciind că acesteia, prin deschiderea unui cont, alimentarea acestuia şi apoi scoaterea din cont a acestei sume, nu i-a fost cauzată nici o pagubă, pentru operaţiunile efectuate acesta reţinând comisioanele bancare stabilite.
Pe de altă parte, P.G., posibilul titular al paşaportului falsificat nu a suferit nici o pagubă. Astfel, din actele dosarului rezultă că P.G. nu a avut cunoştinţă de operaţiunile menţionate, că nu s-a urmărit păgubirea acestuia şi nici nu a fost păgubit, suma de 970.000 Euro neaparţinându-i. Aşa cum a rezultat din cercetări, suma menţionată provine din activităţile frauduloase cu alcool efectuate pe teritoriul României de un grup de cetăţeni arabi în numele a două firme fantome, ambele cu sediul în Bucureşti şi a făcut obiectul unei operaţiuni de spălare a banilor.
Ca atare, în mod corect s-a reţinut lipsa unui element constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, paguba produsă în patrimoniul victimei, aşa încât şi această critică se constată a fi neîntemeiată.
3. Cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, sub aspectul modalităţii de executare a acesteia.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu referire la art. 52 din acelaşi cod, pedeapsa aplicată trebuie să constituie o replică socială adecvată pericolului social al faptei comise, prin care să se asigure, printre altele, reeducarea inculpatului.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în condiţiile art. 81 C. pen., constituie o modalitate de individualizare a executării pedepsei aplicate. În această operaţiune de individualizare, instanţa trebuie să examineze şi să constate îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de textul menţionat. Factorul determinant îl constituie însă aprecierea şi convingerea instanţei că scopul poate fi atins chiar şi fără executarea acesteia.
Examinând cauza sub aspectul acestei critici, se constată că prima instanţă a avut în vedere toate datele privitoare la fapta săvârşită, din care a rezultat un pericol social mai scăzut, precum şi caracterul ocazional, întâmplător al săvârşirii acesteia de către inculpat. Totodată, instanţa a avut în vedere şi datele privitoare la persoana inculpatului, cu referire la antecedentele penale, conduita anterioară săvârşirii infracţiunii şi atitudinea ulterioară a acestuia, din care a rezultat că acesta prezintă posibilităţi de îndreptare fără executarea pedepsei aplicate.
Prin urmare, în mod corect s-a dispus în sensul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate, aşa încât şi acest motiv de casare se constată a fi neîntemeiat.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, iar în temeiul art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistenţa inculpatului, potrivit dispozitivului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 611 din 21 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe intimatul inculpat B.V., ca nefondat.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1635/2003. Penal. Art.215 alin.2, 5 c.pen.... | CSJ. Decizia nr. 1637/2003. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
