CSJ. Decizia nr. 1693/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1693/2003
Dosar nr. 1952/2002
Şedinţa publică din 2 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 214 din 13 noiembrie 2001, Tribunalul Teleorman, secţia penală, a condamnat pe inculpatul i.g. la 4 ani închisoare, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) şi (5), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în aceiaşi infracţiune prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 şi art. 42 din acelaşi cod şi art. 75 C. pen.
Pe latură civilă inculpatul a fost obligat la plata sumei de 7.170.636.731 lei despăgubiri civile către partea civilă SC S.I. SRL şi la 265.785.328 lei către partea civilă SC A. SA Focşani.
Pentru a pronunţa hotărârea instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul, administrator la SC L.S. SRL Ploieşti, împreună cu numiţii R.C. şi C.I. l-a contactat pe V.M., administratori la SC S.I. SRL, care avea încheiat contract de distribuţie cu SC P. SA.
În urma negocierilor inculpatul a încheiat cu V.M., administrator la SC S.I. SRL la data de 6 aprilie 1999 un contract de vânzare-cumpărare, pentru vopsea, materiale de construcţii şi instalaţii sanitare, stabilind ca plata să se facă la 15 zile de la data emiterii facturii de către firma inculpatului.
În baza convenţiei, inculpatul a ridicat de la SC S.I. SRL o cantitate de vopsea, pentru care a emis fila C.E.C. în valoare de 118.010.600 lei, scadentă la 12 aprilie 1999, vopseaua a fost vândută de inculpat, iar plata s-a efectuat la termenul scadent.
Ulterior, pe bază de ofertă, inculpatul a solicitat noi produse, aşa încât, administratorul SC S.I. SRL a mers împreună cu acesta la SC P. SA şi prin intermediul societăţii lui a ridicat în zilele de 16 aprilie 1999 vopsea în valoare de 248.065.124 lei, pentru care a emis fila C.E.C. fără acoperire scadentă la 6 mai 1999, la 29 aprilie 1999, a ridicat marfă în valoare de 431.871.124 lei pentru care a emis fila C.E.C. fără acoperire, scadentă la 25 mai 1999, iar la data de 6 mai 1999, de asemenea, a ridicat vopsea în valoare de 229.268.256 lei, emiţând tot o filă C.E.C. fără acoperire, scadentă la 31 mai 1999.
Ulterior, la data când SC S.I. SRL a introdus la plată filele C.E.C., B.T. le-a refuzat ca urmarea lipsei disponibilului în cont.
Inculpatul în aceiaşi modalitate a emis o comandă către SC A. SA Focşani, iar la data de 21 mai 1999 a cumpărat carne în valoare de 151.400.158 lei emiţând o filă C.E.C. tot fără acoperire, scadentă la 28 mai 1999, apoi a vândut marfa şi a încasat preţul, dar nu l-a depus în cont.
Sentinţa a fost apelată de către inculpatul I.G., iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 139 din 21 martie 2002, a admis apelul, a desfiinţat parţial sentinţa şi rejudecând pe fond, a înlăturat aplicarea art. 74 şi art. 61 C. pen. şi în baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 8 ani, conform art. 862 C. pen., punând în vedere inculpatului obligaţia respectării dispoziţiilor art. 863 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. şi ale prevederilor art. 864 din acelaşi cod.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a dispus ca onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, să se plătească din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa de apel motivează că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, după comiterea faptelor a avut un comportament corespunzător, a regretat faptele şi a precizat că s-a lăsat influienţat de ceilalţi doi inculpaţi (judecaţi într-un alt dosar), care au şi beneficiat din infracţiune de sume mari de bani, avându-se în vedere şi vârsta inculpatului, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie, prin suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere.
Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. proc. pen., susţinându-se, în esenţă, că aplicarea acestor dispoziţii fac să nu se realizeze scopul pedepsei, astfel cum este reglementată de prevederile art. 52 C. pen.
Recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Pe de altă parte, potrivit art. 861 C. proc. pen., suspendarea pedepsei sub supraveghere poate fi acordată, dacă se apreciază, ţinându-se seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta, şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi noi infracţiuni.
Or, comportarea ulterioară a inculpatului I.G. nu poate fi considerată ca bună, deoarece la urmărirea penală şi-a dat o adresă a domiciliului la care nu mai locuia efectiv de peste 20 ani, cea ce a determinat mai multe amânări a judecării cauzei la prima instanţă.
A încercat să se şi sustragă răspunderii penale, după comiterea faptei plecând în Germania.
În faţa primei instanţe a avut o atitudine oscilantă, în sensul că după ce iniţial a recunoscut faptele imputate, inculpatul a negat orice implicare a sa în problema cărnii de pui, iar cu privire la celelalte fapte de înşelăciune, a încercat să arunce vina principală asupra celorlalţi inculpaţi.
Nu poate fi ignorată nici perseverenţa infracţională a inculpatului, manifestată prin comiterea a mai multor fapte de înşelăciune, în baza unei rezoluţii delictuoase unice şi nici modul în care a procedat, precum şi faptul că nu a acoperit nimic din prejudiciul cauzat.
Instanţa de apel, neţinând seama în suficientă măsură de aceste elemente, a concluzionat greşit că scopul pedepsei va putea fi atins fără executarea pedepsei în regim de detenţie, numai prin suspendarea executării sub supraveghere.
Ori, este evident, faţă de datele cauzei că, pentru realizarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., se impune ca executarea pedepsei să se facă în regim de detenţie.
Aşadar, greşit instanţa de apel, a admis apelul declarat de inculpat şi a dispus executarea pedepsei sub supraveghere, conform art. 861 din C. pen.
Greşeala instanţei de apel constituie motivul de recurs prevăzut de art. 385 alin. (1), pct. 14 C. proc. pen.
În consecinţă, urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a casa Decizia atacată şi a respinge apelul declarat de inculpatul I.G. împotriva sentinţei, apelul fiind greşit admis.
Totodată, urmează a dispune plata onorariului de avocat oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 139 din 21 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul I.G.
Casează Decizia, în sensul că respinge apelul inculpatului declarat împotriva sentinţei penale nr. 214 din 13 noiembrie 2001 a Tribunalului Teleorman, hotărâre pe care o menţine.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1692/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1694/2003. Penal → |
|---|
