CSJ. Decizia nr. 1689/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1689/200.
Dosar nr. 405 /2003
Şedinţa publică din 2 aprilie 2003
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 565 din 6 iunie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II–a penală, a condamnat pe inculpatul R.A.I. la 12 ani închisoare şi 8 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, şi 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din aceiaşi lege.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi 8 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă prevenţia de la 9 ianuarie 2002 la zi.
Potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2002 s-a dispus confiscarea a 10 gr. heroină rămasă în urma efectuării expertizei, iar în baza alin. (2) al aceluiaşi text de lege s-a dispus confiscarea de la acelaşi inculpat a sumei de 4.500.000 lei obţinută din vânzarea drogurilor.
Pentru a pronunţa hotărârea instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 9 ianuarie 2002, cu ocazia descinderii şi respectiv a unei percheziţii efectuate la domiciliul inculpatului R.A.I., organele de Poliţie au găsit în şifonierul din camera acestuia 37 de plicuri din folie de plastic conţinând o substanţă maronie, care erau introduse în două tuburi de medicamente, precum şi 3 foiţe din staniol care au fost ridicate în vederea efectuării de cercetări. În aceiaşi cameră a fost găsită şi suma de 4.500.000 lei despre care inculpatul a declarat că provine din vânzarea unor petarde.
Raportul de constatare tehnico – ştiinţifică nr. 108/52 din 9 ianuarie 2002, a concluzionat că cele 37 pliculeţe conţin heroină în cantitate de 2,93 grame, pe foiţele de staniol înaintate ca probă s-au pus în evidenţă urme de heroină.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza procesului verbal de urmărire penală, procesul verbal de percheziţie domiciliară, raportului de constatare tehnico – ştiinţifică, probe coroborate cu declaraţiile martorilor D.R.A., N.J.N., Ş.M.I., G.A. şi F.G.
S-a apreciat că revenirea unor martori asupra declaraţiilor date la urmărirea penală şi susţinerea în faza cercetării judecătoreşti, că îl ştiu pe inculpat numai că este consumator de droguri nu este justificată şi nu se coroborează cu ansamblu probator administrat.
S-a reţinut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) şi respectiv de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul invocând greşita sa condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 susţinând că nu a săvârşit fapta, şi greşita individualizare a pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 746 din 22 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I penală, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat parţial sentinţa apelată şi pe fond, a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente de 12 ani închisoare şi respectiv 2 ani închisoare, şi a redus pedepsele astfel: de la 12 ani închisoare la 6 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi de la 2 ani închisoare la un an închisoare pentru fapta prevăzută de art. 4 din aceiaşi lege.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Împotriva deciziei, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a susţinut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost greşit individualizată, că aceasta nu corespunde pericolului social al faptelor săvârşite.
Recursul declarat de parchet este fondat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), text de lege care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Art. 52 C. pen., stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Raportând cauzei aceste dispoziţii, se reţine că în procesul individualizării, instanţa de apel a stabilit pedeapsa de 6 ani închisoare, deci sub limita specială prevăzută pentru infracţiunile săvârşite, motivând că în cauză există circumstanţe atenuante, printre care a enumerat, faptul că inculpatul este tânăr şi nu este cunoscut cu antecedente penale.
Având în vedere că faptele săvârşite de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, reprezentat şi de amploarea deosebită pe care o cunoaşte în prezent fenomenul legat de traficul şi consumul de substanţe stupefiante, cât şi persoana inculpatului care la momentul comiterii faptelor nu avea un loc de muncă şi că era cunoscut ca fiind traficant de droguri de mai mult timp şi poziţia sa procesuală de nerecunoaştere a săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în pofida probelor evidente de vinovăţie, se constată, că instanţa de apel a stabilit o pedeapsă nelegală.
În aceste condiţii, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 565 din 6 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II–a penală, este nefondat.
Conform art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti va fi admis.
În ce priveşte recursul declarat de inculpat, motivul invocat fiind nelegalitatea hotărârilor sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea de punere în vânzare şi vânzarea de droguri de mare risc, acesta este nefondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, privind săvârşirea infracţiunii de punere în vânzare şi vânzarea de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Apărarea inculpatului în sensul că heroina găsită la domiciliul său era destinată consumului propriu, este contrazisă de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Astfel martorii D.R.A., N.J.N., Ş.M.I. şi G.A. au declarat că sunt consumatori de droguri pe care le procurau de la inculpat, cunoscut sub numele de „R." plătind sume de 100.000 lei – 250.000 lei doza.
Declaraţiile unor martori în faza cercetării judecătoreşti, de revenire asupra declaraţiilor date în faza urmării penale corect au fost înlăturate de instanţă ele necoroborându-se cu ansamblu probator administrat în cauză.
De altfel, împrejurarea că inculpatul deţinea dozele de heroină găsite la domiciliul lui, nu doar pentru consum propriu, dar şi în vederea traficului ilicit, rezultă indubitabil din chiar cantitatea de heroină găsită asupra acestuia respectiv 37 plicuri, pe care acesta ipotetic, nu avea cum să o consume singur. După cum la fel de evident este şi faptul că suma de 4.500.000 lei găsită asupra sa şi nejustificată nu putea proveni decât din vânzarea drogurilor, el nefiind încadrat în muncă.
Aceste circumstanţe denotă fără putinţă de tăgadă că deţinerea celor 37 plicuri de heroină, era destinată deopotrivă, atât pentru consumul propriu, cât şi pentru traficul ilicit.
Aşa fiind, soluţia de condamnare şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, confirmată de instanţa de control judiciar este concordantă cu probele de vinovăţie administrate şi nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs.
Ca atare, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 746 din 22 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, va fi respins ca nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 746 din 22 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul R.A.I.
Casează Decizia, în sensul că, respinge apelul inculpatului declarat împotriva sentinţei penale nr. 565 din 6 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, hotărâre pe care o menţine.
Respinge recursul declarat de inculpatul R.A.I. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive a inculpatului de la 9 ianuarie 2002, la 2 aprilie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1688/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1692/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
