CSJ. Decizia nr. 1727/2003. Penal. Art.205, 206 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1727/2003
Dosar nr. 539/2003
Şedinţa publică din 3 aprilie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 3999 din 20 decembrie 2001, Judecătoria Bacău, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul P.R. pentru infracţiunile de ameninţare, insultă şi calomnie prevăzute de art. 193, art. 205 şi art. 206 C. pen.
S-a reţinut că prin plângerea prealabilă formulată la data de 17 ianuarie 2001, partea vătămată F.M. a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului P.R. pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, insultă şi calomnie.
În motivarea în fapt a plângerii, partea vătămată a arătat că în ziua de 29 noiembrie 2000, în secţia în care lucrează, în prezenţa colegilor de serviciu, inculpatul i-a adresat injurii, a numit-o proastă, hoaţă şi escroacă ş.a, a afirmat că a fost reangajată, întrucât a întreţinut relaţii intime cu şeful său şi a ameninţat-o cu moartea.
De asemenea, partea vătămată a mai arătat că în ziua de 14 decembrie 2000, a fost ameninţată de către inculpat cu moartea, acesta insultând-o şi adresându-i aceleaşi injurii ca în data de 29 noiembrie 2000. Totodată, văzându-i pe cei doi fraţi ai părţii vătămate care o aşteptau pe aceasta, inculpatul a calomniat-o, afirmând că, întrucât nu-i mai ajung bărbaţii din intreprindere a început să întreţină relaţii intime şi cu cei din afara unităţii.
Din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat săvârşirea celor şase infracţiuni afirmate de partea vătămată.
Prin Decizia penală nr. 191/ R din 19 martie 2002, Tribunalul Bacău, secţia penală, a admis recursul declarat de către partea vătămată împotriva hotărârii primei instanţe, a casat sentinţa atacată şi, rejudecând în fond, a condamnat pe inculpat la pedepsele de 600.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie prevăzută de art. 206 din C. pen. (faptă din 14 decembrie 2000), de 600.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de insultă prevăzută de art. 205 C. pen. (faptă din 14 decembrie 2000) şi la 600.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare prevăzută de art. 193 C. pen. (faptă din 14 decembrie 2000), a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 600.000 lei amendă penală atrăgându-i acestuia atenţia asupra dispoziţiilor art. 631 C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. pen., a achitat pe acelaşi inculpat pentru infracţiunile prevăzute de art. 205, art. 206 şi art. 193 C. pen.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile F.M., suma de 2.000.000 lei, cu titlu de daune morale. Totodată, inculpatul a fost obligat, în favoarea părţii civile la plata cheltuielilor de judecată în fond şi recurs, precum şi la cheltuieli judiciare către stat, apreciind că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt inexactă şi că a dat o interpretare eronată probelor administrate.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen.
S-a susţinut că probatoriul administrat în cauză nu îndeplineşte condiţia dovedirii, pe bază de probe pertinente, concludente şi utile cauzei, a existenţei elementelor care constituie conţinutul juridic al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, acestea caracterizându-se prin neconcordanţă şi contradicţii. Totodată, au fost valorificate unilateral unele probe şi au fost înlăturate nemotivat altele.
S-a mai susţinut că, analizate obiectiv, probele testimoniale nu sunt în afara oricăror suspiciuni. Totodată, discordanţele materialului probator îl fac inapt să fundamenteze o soluţie de condamnare, impunându-se aplicarea principiului potrivit căruia orice îndoială profită inculpatului.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei pronunţate de prima instanţă.
Recursul în anulare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Partea vătămată F.M. a sesizat Judecătoria Bacău, în temeiul art. 221 C. proc. pen., cu privire la săvârşirea de către inculpatul P.R. a infracţiunilor de ameninţare, insultă şi calomnie, invocând fapte de la sfârşitul lunii noiembrie 2000 şi respectiv 14 decembrie 2000.
În vederea stabilirii situaţiei de fapt, prima instanţă a administrat probe, respectiv a ascultat martori şi a solicitat relaţii de la SC P. SA Bacău.
Pentru a dispune în sensul achitării inculpatului, prima instanţă a reţinut pe de o parte lipsa de credibilitate a declaraţiilor martorilor şi, pe de altă parte, că în data de 14 decembrie 2000, inculpatul era în concediu şi nu se afla în localitate.
Reexaminând probatoriul administrat în cauză, instanţa de recurs a reţinut că din depoziţiile martorilor Z.I., I.Z. şi M.C. rezultă agresarea verbală a părţii vătămate, la 14 decembrie 2000, de către inculpat. În consecinţă, pentru aceste fapte inculpatul a fost condamnat în raport de normele penale incidente şi a fost achitat pentru faptele din noiembrie 2000, a căror săvârşire nu a rezultat indubitabil din probele administrate.
Declarând recurs în anulare împotriva acestei din urmă hotărâri, procurorul general propune o altă selecţie a probelor, respectiv înlăturarea declaraţiilor menţionate şi reţinerea situaţiei de fapt avută în vedere de prima instanţă.
Or, în raport de dispoziţiile art. 63 C. proc. pen., nu există criterii de ierarhizare a probelor şi, pe aceste temei, de stabilire a unei anume ordini de preferinţă.
Ca atare, pentru valorizarea corectă a probelor administrate, în raport şi de scopul procesului penal, aşa cum acesta este reglementat prin art. 1 C. proc. pen., instanţa de judecată are obligaţia stabilirii situaţiei de fapt reţinând şi respectiv înlăturând, motivat, probele, după cum acestea se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Instanţa de recurs a evaluat probatoriul administrat în cauză şi a stabilit situaţia de fapt funcţie de acestea.
Or, eroarea gravă de fapt, ca motiv de casare, nu priveşte dreptul suveran de apreciere a probelor ci, exclusiv, discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.
Ca atare, în raport de cele menţionate, admiţând recursul părţii vătămate, constituită parte civilă, urmare reaprecierii materialului probator, reţinerii unor declaraţii şi respectiv, înlăturării altor probe, motivat, instanţa de control judiciar a pronunţa o hotărâre susţinută de probele din dosar şi, prin urmare, nesupusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., corespunzător motivului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 din acelaşi cod, invocat prin recursul în anulare.
In consecinţă, pentru considerentele ce preced, în baza art. 4141 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.
Însă, prin art. 1 din Legea nr. 543/2002, s-a reglementat graţierea în întregime a pedepselor cu închisoare până la 3 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă.
Anterior apariţiei actului normativ menţionat, inculpatului i-au fost aplicate trei pedepse a câte 600.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea în concurs real a trei infracţiuni de ameninţare, insultă şi calomnie la data de 14 decembrie 2000.
Ca atare, în raport şi de dispoziţiile art. 410 alin. (1) partea I pct. 5 C. proc. pen., Curtea, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată graţiate în întregime pedepsele de câte 600.000 lei amendă pentru săvârşirea infracţiunilor de insultă, calomnie şi ameninţare prevăzute de art. 205, art. 206 şi art. 193 C. pen. şi va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din acelaşi act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei penale nr. 191/ R din 19 martie 2002 a Tribunalului Bacău, privind pe intimatul inculpatul P.R.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată graţiate în întregime pedepsele de câte 600.000 lei amendă aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor de insultă, calomnie şi ameninţare, prevăzute de art. 205, art. 206 şi art. 193 C. pen.
Atrage atenţia intimatului inculpat asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 aprilie 2003
| ← CSJ. Decizia nr. 1726/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1728/2003. Penal → |
|---|
