CSJ. Decizia nr. 1961/2003. Penal. Art.20 rap. la art.197 c.pen.; art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1961/2003
Dosar nr. 812/2003
Şedinţa publică din 16 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 99 din 3 septembrie 2002 a Tribunalului Olt, inculpatul P.E. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi f) C. pen. şi la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen.
Inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare sporită cu un an închisoare, în total 9 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus arestul preventiv de la 18 aprilie 2002 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unui ciomag, corp delict de la inculpat.
Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în sumă de 350.000 lei către partea civilă D.M. şi la 2.627.394 lei către partea civilă Spitalul Drăgăneşti Olt cu dobânzi legale de la rămânerea definitivă a hotărârii până la recuperarea integrală a prejudiciului.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 1.500.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În seara zilei de 17 aprilie 2002, inculpatul P.E. a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate D.M. şi a lovit-o cu pumnii, cerându-i bani, împrejurare în care victima i-a remis suma de 570.000 lei. Apoi, inculpatul s-a dezbrăcat, intenţionând să întreţină raporturi sexuale cu partea vătămată dar, datorită strigătelor de ajutor ale acesteia a renunţat şi a plecat, abandonând ciomagul cu care fusese înarmat.
Din certificatul medico-legal nr. 566/ E din 13 mai 2002, eliberat de Serviciul de medicină legală al judeţului Olt rezultă că victima, a suferit leziuni traumatice care au necesitat 13 - 14 zile de îngrijiri medicale.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de cercetare la faţa locului, proces-verbal de percheziţie domiciliară, proces-verbal de recunoaştere, dovadă de restituire, acte medico-legale, declaraţia părţii vătămate, declaraţiile martorilor D.Şt., C.N., B.G.R., declaraţiile inculpatului. În timpul urmăririi penale inculpatul P.E. a recunoscut faptele comise pentru ca, în timpul cercetării judecătoreşti să nege săvârşirea acestora.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 13 din 23 ianuarie 2003, a respins ca nefondat apelul inculpatului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul P.E., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pentru tentativa la infracţiunea de viol şi respectiv în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) pentru infracţiunea de tâlhărie.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate şi reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen.
Temeiul juridic invocat al recursului declarat îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 10, 12, 14, 171 şi 18 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, Curtea constată că trimiterea în judecată şi condamnarea inculpatului P.E. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., este nelegală şi netemeinică.
Potrivit dispoziţiilor art. 279 alin. (1) C. proc. pen., punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere.
Infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., este una dintre aceste infracţiuni, plângerea prealabilă a persoanei vătămate constituind un act de sesizare şi o condiţie de pedepsibilitate şi procedibilitate în lipsa căreia acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare [(art. 197 alin. (4) C. pen.)].
Plângerea prealabilă putea fi introdusă numai de partea vătămată D.M., persoană cu capacitate de exerciţiu deplină, care nu a uzat însă de acest drept.
Prin urmare, Curtea constată că în cauză lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, caz în care se impune soluţia de încetare a procesului penal în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., faţă de inculpatul P.E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează să admită recursul declarat de inculpatul P.E. şi să caseze Decizia penală nr. 13 din 23 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Craiova şi sentinţa penală nr. 99 din 3 septembrie 2002 a Tribunalului Olt numai cu privire la condamnarea pentru tentativa la infracţiunea de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 157 alin. (1) C. pen. şi la sporul aplicat.
Dispoziţiile art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., vor fi înlăturate, ca şi aplicarea sporului de un an închisoare, pedepsele aplicate fiind repuse în individualitatea lor.
Curtea va dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., faţă de inculpatul P.E.
Cât priveşte infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi f) C. pen., reţinută în sarcina aceluiaşi recurent-inculpat, Curtea constată că în mod temeinic s-a dispus condamnarea acestuia de către instanţa de judecată.
Analizând probele administrate în cauză, Curtea stabileşte că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost corect reţinute şi interpretate.
Săvârşirea faptei de către inculpat rezultă în mod indiscutabil din declaraţiile părţii vătămate D.M. şi ale martorilor D.Şt. şi C.N. care, deşi au perceput indirect evenimentele, au ajutat, prin depoziţiile lor la întregirea filmului derulării acestora.
De altfel, chiar inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii în faza de urmărire penală, iar asupra sa s-au găsit banii sustraşi de la partea vătămată.
Cum sustragerea sumei de bani a avut loc prin violenţă, actele medicale şi ciomagul găsit la faţa locului confirmând acest lucru, noaptea, în locuinţa victimei, în mod temeinic s-a constatat că fapta comisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi f) C. pen.
Curtea constată că instanţele de judecată s-au pronunţat asupra tuturor faptelor reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare şi cu privire la toate probele administrate şi cererile formulate, astfel că găseşte neîntemeiată invocarea dispoziţiilor art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Cât priveşte celelalte temeiuri juridice de recurs, prin prisma argumentelor prezentate mai sus, este neîndoios că ele nu sunt fondate şi urmează a fi respinse.
Pedeapsa aplicată inculpatului P.E. este just individualizată, în concordanţă cu cerinţele articolului 72 C. pen.
La aprecierea cuantumului pedepsei dispuse s-a avut în vedere pericolul social concret al infracţiunii săvârşite, faptul că inculpatul a pătruns fără drept, noaptea, în locuinţa unei persoane septuagenare şi i-a sustras prin violenţă banii din pensie.
Instanţa de judecată a cântărit şi datele legate de persoana inculpatului (vârsta, lipsa antecedentelor penale), dar şi lipsa de sinceritate manifestată pe parcursul procesului penal.
Aşa fiind, Curtea constată că nu sunt motive de reducere a cuantumului pedepsei aplicate şi nici de reţinere a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen., în favoarea inculpatului.
Inculpatul P.E. urmează să execute pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi f) C. pen.
Timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 18 aprilie 2002 la zi va fi dedus din durata pedepsei aplicate.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor vor fi menţinute.
Văzând dispoziţiile art. 3859 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul P.E. împotriva deciziei penale nr. 13 din 23 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 99 din 3 septembrie 2002 a Tribunalului Olt, numai cu privire la condamnarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. şi la sporul aplicat.
Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., precum şi sporul de un an închisoare, repunând pedepsele aplicate în individualitatea lor.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul P.E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., pentru lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate.
Inculpatul urmează să execute pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. d) şi f) C. pen.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 18 aprilie 2002, la 16 aprilie 2003.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1960/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1964/2003. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
