CSJ. Decizia nr. 196/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 196/2003
Dosar nr. 2449/2002
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 105 din 12 martie 2002, pronunţată de Tribunalul Prahova, s-a dispus în baza art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., condamnarea inculpatului V.S., zis „S.” la pedeapsa de 17 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de omor calificat faptă din 4 decembrie 2001.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi potrivit art. 68 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 4 decembrie 2001, la zi.
În latură civilă, s-a dispus obligarea inculpatului la 20.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă C.E.
S-a dispus, de asemenea, obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 4 decembrie 2001, în jurul orelor 8,30, inculpatul s-a deplasat la Barul S.C. T. S.R.L. Băicoi, unde a consumat băuturi alcoolice, în incinta localului aflându-se şi martorii D.G. (barman), M.G., P.D. şi S.V. (consumatori).
În jurul orelor 13,30, în bar a intrat şi victima C.G., care avea asupra sa două cuţite de bucătărie, pe care le ascuţise la locul de muncă, şi pe care urma să le utilizeze la sacrificarea porcului, înainte de Crăciun.
Întrucât îl cunoştea pe inculpat, victima s-a aşezat la masa acestuia, cei doi consumând împreună o sticlă şi jumătate de ţuică.
În timpul cât se aflau în local, inculpatul l-a invitat pe partea vătămată să joace rişca, după două jocuri, acesta câştigând de la C.G. suma de 100.000 lei, împrejurare care nu l-a deranjat pe C.G., astfel încât, cei doi au continuat să consume băuturi alcoolice.
După un timp, cei doi au ieşit din bar şi s-au îndreptat către toaletă.
Mai întâi a intrat în cabina amenajată, inculpatul, uşa acestuia rămânând deschisă, la mică distanţă aflându-se şi victima, fără ca între cei doi să existe în acel moment vreun conflict, victima având mâinile pe lângă corp, fără să aibă ceva asupra sa.
Toate aceste împrejurări au fost sesizate de martora A.G., care le-a observat în timp ce se îndrepta dinspre locul de muncă spre domiciliu.
După ce inculpatul a părăsit cabina, locul acestuia a fost luat de victimă, moment în care inculpatul a scos din punga de plastic pe care C.G. o lăsase la cişmea, unul din cele două cuţite şi, prin surprindere, cu mâna stângă l-a lovit pe C.G. în zona hemitoracelui stâng.
În urma loviturilor primite, victima s-a prăbuşit la pământ în afara toaletei, iar inculpatul, sesizând că aceasta a decedat şi-a autoprovocat o leziune, cu cuţitul la nivelul umărului drept, ţinând cuţitul în mâna stângă, după care l-a aruncat în WC.
S-a mai reţinut că după comiterea faptei, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, inculpatul a revenit în bar, s-a aşezat la masă şi a consumat ţuica ce rămăsese în pahar, nu înainte de a anunţa pe cei prezenţi că C.G. l-a înţepat cu cuţitul.
În acest timp, martora A.G. a revenit dinspre casă la locul de muncă şi a observat că C.G. era căzut la pământ, lângă cabina toaletei, a intrat în bar şi a anunţat-o pe martora D.G. despre poziţia nefirească în care se afla victima, solicitând sprijinul barmanului pentru a acorda un eventual ajutor lui C.G., însă ajunse lângă acesta, cele două martore au sesizat că decedase, fapt despre care au anunţat salvarea şi lucrătorii de poliţie.
Despre comportamentul inculpatului după plecarea din bar, instanţa de fond a reţinut că acesta s-a deplasat la domiciliul martorului A.A., căruia i-a relatat că l-a omorât cu cuţitul pe C.G., precizându-i acestuia că s-a înţepat singur cu cuţitul în umăr, pentru a justifica în acest fel uciderea lui C.G. După circa 15 minute, inculpatul a plecat de la martorul A.A. îndreptându-se spre locuinţa lui, de unde a fost ulterior ridicat de lucrătorii de poliţie şi reţinut pentru cercetări.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Într-un prim motiv de apel, inculpatul a susţinut că greşit nu s-a reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deşi după incidentul cu victima, el a prezentat o plagă înjunghiată în zona umărului şi care provenea din altercaţia pe care a avut-o cu victima anterior momentului în care el i-a aplicat cele trei lovituri de cuţit.
În cel de-al doilea motiv de apel, inculpatul a criticat hotărârea sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, susţinând că aceasta este excesivă.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia penală nr. 186 din 8 mai 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat constatând, că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, iar situaţia de fapt reţinută corespunde probelor administrate, care au contribuit la stabilirea cu certitudine a autorului faptei de omor calificat în persoana inculpatului.
Apărarea inculpatului în sensul că a săvârşit fapta aflându-se într-o puternică stare de tulburare determinată de comportamentul violent al victimei, a fost înlăturată de instanţă ca fiind lipsită de suport probator.
În ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate s-a apreciat că prima instanţă a avut în vedere la dozarea pedepsei, toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), orientându-se spre o pedeapsă situată aproape de limita minimă prevăzută de lege, astfel că o reindividualizare a acestei pedepse nu se justifică.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpat care a criticat-o sub aspectul individualizării pedepsei aplicate pe care o consideră exagerată faţă de circumstanţele sale personale şi de împrejurările concrete în care s-a consumat fapta, susţinând că a fost provocat de victimă.
Recursul nu este întemeiat.
Verificând hotărârile pronunţate în raport de criticile invocate, cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanţele au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, pericolul social concret deosebit de ridicat al faptei, rezultatul letal al acesteia, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, dând dovadă de clemenţă şi orientându-se spre o pedeapsă situată spre limita minimă prevăzută de textul incriminator.
Referitor la susţinerea recurentului în sensul că a comis infracţiunea în stare de provocare, este de observat că martorii audiaţi în cauză, au declarat constant că între inculpat şi victimă nu au existat neînţelegeri anterior consumării infracţiunii, iar plaga existentă pe corpul inculpatului a fost autoprovocată de acesta cu un cuţit pentru a justifica în acest fel uciderea victimei.
Rezultă aşadar, că apărarea inculpatului este infirmată de probele aflate la dosar, astfel încât, critica invocată de acesta apare ca nefondată.
În ce priveşte pedeapsa aplicată recurentului, Curtea apreciază că instanţele au procedat la o justă individualizare având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aşa încât, nici acest motiv de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., nu poate fi primit.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va deduce durata arestării preventive din pedeapsa aplicată inculpatului începând cu 4 decembrie 2001 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.S. împotriva deciziei penale nr. 186 din 8 mai 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 decembrie 2001, la 16 ianuarie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1959/2003. Penal. Art.215 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1960/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
