CSJ. Decizia nr. 1960/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1960/2003
Dosar nr. 580/2003
Şedinţa publică din 16 aprilie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1092 din 21 noiembrie 2002, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe inculpaţii:
- N.B., în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest şi s-a dispus deducerea prevenţiei de la 30 martie 2002, la 21 noiembrie 2002.
- C.G.N., în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. d) C. pen., la un an închisoare.
Conform art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.
S-a constatat că a fost consumată în laborator cantitatea de 1,96 gr. heroină şi au fost distruse două seringi şi o fiolă.
Fiecare inculpat a fost obligat la 750.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile pentru apărătorii din oficiu vor fi avansate din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa a reţinut, în fapt, că la data de 30 martie 2002, cei doi inculpaţi au fost surprinşi de organul de poliţie în timp ce consumau droguri.
Inculpatul N.B. a fost surprins în timp ce îşi injecta drogul cu o seringă în braţul stâng, având la picioare o fiolă şi un plic cu sare de lămâie.
Asupra inculpatului C.G.N. s-a găsit o seringă cu care a recunoscut că şi-a administrat drog cu puţin timp în urmă.
Cei doi inculpaţi erau însoţiţi de martorul G.C., care, însă, nu a consumat droguri.
Constatările tehnico-ştiinţifice au pus în evidenţă urme de heroină în seringile folosite de inculpaţi.
La individualizarea pedepselor s-a avut în vedere cazierul judiciar al inculpatului N.B., din care rezultă că prin sentinţa penală nr. 218 din 16 aprilie 2000 a Tribunalului Bucureşti a mai fost condamnat la 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 312 C. pen., constând tot în deţinerea de substanţe stupefiante pentru consum.
Împotriva acesteia hotărâri a declarat apel inculpatul N.B., care a solicitat reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 858 din 20 decembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul, a desfiinţat hotărârea instanţei de fond şi, rejudecând, a redus pedeapsa aplicată inculpatului N.B. de la 3 ani la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi reţinând şi dispoziţiile art. 74 şi art. 76 C. pen. şi art. 80 C. pen.
În motivarea acestei hotărâri s-a reţinut că inculpatul N.B. este consumator şi nu traficant de droguri, că este căsătorit şi are un copil minor, considerând că scopul pedepsei poate fi atins şi prin reducerea acesteia, la 2 ani închisoare.
Împotriva deciziei susmenţionate au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a criticat-o pentru greşita reţinere a circumstanţelor atenuante, cu efectul reducerii pedepsei, precum şi inculpatul, care a solicitat coborârea pedepsei sub minimul special, ca efect al circumstanţelor atenuante reţinute de instanţa de apel.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată că recursul parchetului, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., este fondat, iar recursul inculpatului N.B., prin care a invocat acelaşi caz de casare, nu este fondat.
În cauză instanţele au stabilit o corectă situaţie de fapt în baza unor mijloace de probă legal administrate, respectiv procesul-verbal de constatare, potrivit căruia inculpaţii au fost surprinşi pe holul etajului I al imobilului la sesizarea unor cetăţeni, constatările tehnico-ştiinţifice, declaraţiile martorului G.C., coroborate cu declaraţiile inculpaţilor prin care au recunoscut deţinerea drogului pentru consum.
Încadrarea juridică de bază este legală.
Pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de instanţa de fond este, în adevăr, excesivă şi întemeiat a fost redusă în apel la 2 ani închisoare.
Procedeul, însă, prin care instanţa de apel a ajuns la reducerea pedepsei este greşit, fiind contrar dispoziţiilor art. 76 şi art. 80 C. pen.
Potrivit art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., aplicabil în speţă, în cazul în care există circumstanţe atenuante pedeapsa se coboară sub minimul special, până la minimul general.
Dispoziţiile art. 80 C. pen., care reglementează efectele consumului între cauzele de agravare şi cauzele de atenuare, asupra pedepsei, stabilesc că numai în caz de concurs între circumstanţele agravante şi atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatoriu.
Raportând aceste dispoziţii legale la speţă şi având în vedere că pentru infracţiunea săvârşită de inculpatul N.B. minimul special al pedepsei este de 2 ani închisoare, se constată că instanţa de apel, reţinând circumstanţele atenuante judiciare generale prevăzute de art. 74 C. pen., ar fi trebuit să coboare pedeapsa sub minimul special de 2 ani, prevăzut de art. 4 din Legea nr. 143/2000, în baza art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.
În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 80 alin. (2) C. pen., aşa cum sugerează instanţa de apel, reţinând la încadrarea juridică şi acest text de lege şi, de urmare, să nu fie obligatoriu coborârea pedepsei sub minimul special, întrucât recidiva avută în vedere, nu este o circumstanţă agravantă, care să vină în concurs cu circumstanţele atenuante, ci o cauză legală de agravare, care nu înlătură obligaţia de coborâre a pedepsei sub minimul special, prevăzută de art. 76 lit. d) C. pen.
Curtea constată, însă, că greşit instanţa de apel a dat semnificaţie de circumstanţe atenuante unor împrejurări, cum sunt cele privind situaţia procesuală a inculpatului, căsătorit, având şi un copil minor şi natura faptei, aceea de deţinere de droguri în vederea consumului şi nu pentru trafic.
Aceste împrejurări urmează să fie luate în considerare, în cadrul criteriilor referitoare la persoana inculpatului şi gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, la individualizarea pedepsei.
De urmare, admiţând recursul parchetului şi casând hotărârile pronunţate în cauză, se va dispune înlăturarea dispoziţiilor art. 74, art. 76 şi art. 80 C. pen. şi se va menţine pedeapsa de 2 ani închisoare aşa cum a fost redusă de către instanţa de apel, la minimul special prevăzut de art. 4 din Legea nr. 143/2000, apreciind că, astfel proporţionalizată, aceasta este de natură să asigure realizarea funcţiilor, de constrângere şi reeducare precum şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Faţă de cele ce preced, recursul inculpatului, prin care a solicitat să se dea eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute de instanţa de apel, în sensul coborârii pedepsei sub minimul special, este nefondat şi va fi respins.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 30 martie 2002, la 16 aprilie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 858/ A din 20 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 1092 din 21 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la reţinerea circumstanţelor atenuante în cel priveşte pe inculpatul N.B.
Înlătură dispoziţiile art. 74, art. 76 şi art. 80 C. pen. şi menţine pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată acestui inculpat.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 30 martie 2002, la 16 aprilie 2003.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.B. împotriva aceleaşi decizii.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 196/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1961/2003. Penal. Art.20 rap. la art.197... → |
|---|
