CSJ. Decizia nr. 1956/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1956/2003
Dosar nr. 417/2003
Şedinţa publică din 16 aprilie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 150 din 8 octombrie 2002, Tribunalul Tulcea l-a condamnat pe inculpatul V.C., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 74 lit. c) C. pen., cu referire la art. 80 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Au fost deduse reţinerea şi arestarea preventivă cu data de 15 iulie 2001 şi s-a dispus menţinerea măsurii privative de libertate.
S-a constatat că prejudiciul a fost integral recuperat.
Inculpatul a fost obligat la 1.250.000 lei către stat din care suma de 750.000 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în ziua de 14 iulie 2002, inculpatul V.C. s-a întâlnit la barul Tabac din municipiul Tulcea cu minorii C.C.N. şi P.D.C., consumând împreună băuturi alcoolice şi cărora le-a propus să pătrundă în locuinţa părţii vătămate C.Şt. pentru a sustrage bunuri, cunoscând că soţul acesteia este plecat în străinătate.
De urmare, după miezul nopţii cei trei făptuitori s-au deplasat în str. Podgoriilor din municipiul Tulcea şi ajunşi în dreptul blocului în care locuia la parter partea vătămată, au înlăturat sita de la balcon şi au pătruns în apartament.
După ce inculpatul V.C. a scos telefonul din priză, folosindu-se de o lanternă şi o lumânare, au început să caute în dulapurile din hol şi sufragerie, adunând într-un cearceaf plic mai multe bunuri, respectiv o cameră video, un aparat video, 5 casete video, 6 casete pentru camera video, un trepied, boxe audio, un adaptor, 3 telecomenzi, 2 aparate fotografiat, 2 ceasuri de damă, un calculator de birou.
Încercând să pătrundă în camera dormitor în care se afla partea vătămată pentru a căuta bijuterii şi constatând că aceasta s-a trezit, inculpatul V.C., prin uşa întredeschisă, a pulverizat conţinutul unui tub spray lacrimogen-paralizant, după care, luând cearceaful cu bunurile sustrase şi împreună cu cei doi făptuitori minori, a părăsit apartamentul pe uşă.
Partea vătămată C.Şt., sufocată de gazul răspândit în dormitor, a sărit pe fereastra acestuia, cerând ajutor vecinilor.
Obiectele sustrase au fost transportate la domiciliul inculpatului V.C., fiind împărţite între făptuitori, de la care ulterior au fost ridicate de către organul de poliţie şi restituite părţii vătămate.
Faţă de făptuitorii minori s-a dispus de către procuror disjungerea cercetărilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, care a criticat-o pentru greşita individualizare a pedepsei, insuficientă pentru realizarea scopului acesteia, prevăzut de art. 52 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 301 din 6 decembrie 2002, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondat apelul parchetului, constatând că, în raport cu vârsta de numai 23 ani a inculpatului, nivelul redus de educaţie al acestuia, având doar 6 clase, lipsa antecedentelor penale, condiţiile materiale modeste în care locuieşte şi comportarea sinceră în cursul procesului penal, este justificată reţinerea circumstanţelor atenuante, cu efectul reducerii pedepsei sub minimul special legal, deşi, potrivit art. 80 alin. (2) C. pen., în acest caz, al concursului între circumstanţele agravante şi atenuante, nu era obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, care a criticat-o pentru greşita individualizare a pedepsei, prin reţinerea circumstanţelor atenuante cu efectul reducerii acesteia la 3 ani închisoare, insuficientă pentru reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată că motivul de recurs se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1), pct. 14 C. proc. pen. şi este fondat.
Vinovăţia inculpatului V.C. a fost stabilită pe baza plângerii părţii vătămate C.Şt., procesului verbal de cercetare a locului faptei, planşei foto, proceselor-verbale de percheziţie domiciliară şi de ridicare-restituire a bunurilor sustrase, rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifice dactiloscopice prin care s-a stabilit că urmele papilare ridicate de la faţa locului au fost create de minorii P.D.C. şi C.C., declaraţiile acestora şi ale martorilor B.G.P., C.A., C.I. şi V.I.
Inculpatul V.C. a recunoscut participarea sa la săvârşirea infracţiunii, în modalitatea reţinută de instanţe.
Osebit de cele reţinute prin considerentele hotărârilor pronunţate în cauză, din mijloacele de probă sus-arătate mai rezultă o seamă de date şi elemente care se impun analizei pentru aprecierea corectă a pericolului social specific al infracţiunii şi a periculozităţii inculpatului.
Astfel, iniţiativa pătrunderii în locuinţa părţii vătămate a avut-o inculpatul V.C., care a locuit anterior la bunica sa în acelaşi imobil şi, conform declaraţiei numitei C.Şt., acesta i-a mai sustras bijuterii în urmă cu 2 ani.
De altfel, pornind de la acest precedent şi bănuială a părţii vătămate, organul de poliţie a efectuat descinderea la locuinţa infractorului, găsind bunurile sustrase.
Pentru reuşita spargerii plănuite, inculpatul a luat în considerare şi necesitatea folosirii unor mijloace de constrângere, în care scop şi-a procurat un tub de spray lacrimogen-paralizant, testându-i efectul, în prealabil, asupra unui câine.
Atrăgând în participaţie şi doi minori, inculpatul le-a obţinut acordul după ce i-a dus la bar şi i-a tratat cu băuturi alcoolice.
În raport şi de aceste împrejurări, este neîndoielnic că infracţiunea săvârşită prezintă un ridicat grad de pericol social concret, iar inculpatul, deşi tânăr, fără date înscrise în cazierul judiciar şi un nivel redus al educaţiei, se dovedeşte periculos pentru societate.
Apare, astfel, nejustificată caracterizarea datelor privitoare la conduita anterioară a inculpatului, la comportarea sinceră în cursul procesului penal şi modul său de instrucţie şcolară, ca circumstanţe atenuante, acestea urmând să fie luate în considerare la stabilirea pedepsei între limitele speciale legale.
De altfel, lipsa antecedentelor penale nu semnifică mai mult decât un comportament normal, de conformare, iar conduita sinceră în cursul procesului penal este urmarea identificării inculpatului prin mijloacele specifice de cercetare, acestuia fiindu-i găsite în locuinţă bunurile provenite din sustragere.
Individualizarea judiciară a răspunderii penale implică o analiză riguroasă a tuturor criteriilor, aprioric fixate de legiuitor, instanţa putând lua în considerare şi alte elemente, rezultate din împrejurările concrete de săvârşire a faptei care îi definesc acesteia gravitatea.
Numai o pedeapsă proporţională cu gravitatea infracţiunii poate asigura realizarea funcţiilor acesteia, de constrângere şi reeducare, precum şi scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Faţă de cele ce preced, Curtea constată că recursul declarat de parchet este fondat şi, admiţându-l, va casa hotărârile pronunţate cu privire la reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen. şi ale art. 80 alin. (2) C. pen., pe care le va înlătura, precum şi cu privire la pedeapsa aplicată, pe care o va majora.
În baza art. 38515 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsă timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 15 iulie 2002, la 16 aprilie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 301/ P din 6 decembrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, privind pe inculpatul V.C.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 150 din 8 octombrie 2002 a Tribunalului Tulcea, numai cu privire la reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. c) şi art. 80 alin. (2) C. pen. şi la pedeapsa aplicată.
Înlătură dispoziţiile art. 74 lit. c) şi art. 80 alin. (2) C. pen. şi majorează pedeapsa de la 3 ani închisoare, la 7 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 15 iulie 2002, la 16 aprilie 2003.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1955/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1959/2003. Penal. Art.215 c.pen. Recurs → |
|---|
